FARMACOLOGIE

BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR

Medicamentele considerate de organism ca substanţe nespecifice (xenobiotice) sunt
supuse în consecinţă unor procese de epurare cu modificări ale proprietăţilor fizico-chimice cât şi
ale acţiunii lor biologice.

Biotransformarea (metabolismul) medicamentelor defineşte, în general transformările
chimice suferite de acestea în organism sub acţiunea enzimelor microzomiale sau
nemicrozomiale.

Efectul acestui proces constă în principal în reducerea liposolubilităţii, respectiv
modificarea acţiunii biologice a medicamentului.
Majoritatea medicamentelor se transformă în unul sau mai mulţi metaboliţi (ex.:
Clorpromazina are identificaţi până în prezent 20 de metaboliţi).

Metaboliţii pot fi: -inactivi (majoritatea);
-la fel de activi sau chiar mai activi decât medicamentul;
-toxici (uneori).

! Observaţie: unele medicamente devin biologic active numai după metabolizarea lor în
organism; aceste medicamente care nu au activitate farmacologică decât prin metabolizare se
numesc: pro-medicamente (pro-drugs).
Exemple:


· Medicament activ › metabolit inactiv (majoritatea)
· Medicament activ › metabolit activ metabolit toxic
Codeina, Heroina › Morfină
Fenacetina › Paracetamol › N-acetil-p-benzo-chinon-imina
Diazepam › Nordiazepam › Oxazepam
· Medicament activ › metabolit activ
Amitriptilina › Nortriptilina
Propranolol › 4-hidroxi-propranolol
· Medicament inactiv (pro-medicament)› metabolit activ
Ciclofosfamida › 4-hidroxi-ciclofosfamida . aldofosfamida
Pivampicilina
Bacampicilina › Ampicilina
Levodopa › Dopamina
Enalapril › Enalaprilat
Locul biotransformării

Metabolizarea medicamentelor ar putea avea loc virtual în orice ţesut al organismului, dar
cantitativ cele mai importante sisteme enzimatice pentru biotransformarea substanţelor exogene
sunt localizate în ficat. Principalul loc al metabolizării este în ficat, în microzomii hepatici, dar
există şi alte ţesuturi unde medicamentele pot fi metabolizate: plămâni, rinichi, sânge, mucoasa
intestinală.
Exemple:
-hidroliza procainei are loc în sânge;
-izoprenalina este metabolizată de enzimele prezente în mucoasa intestinală.

Efectul primului pasaj hepatic

Medicamentele administrate oral ajung prin vena portă în ficat înainte de a pătrunde în
circulaţia sistemică. Dacă medicamentul este metabolizat în proporţie mare la nivel hepatic =>
diminuarea acţiunii farmacologice. Acest metabolism este cunoscut sub denumirea de efectul
primului pasaj sau metabolism presistemic.
Exemple de medicamente care suferă o eliminare presistemică semnificativă:

Pagina

1



FARMACOLOGIE


Acid acetil salicilic Nitroglicerina
Alprenolol Nortriptilina
Clorpromazina Petidina
Isosorbid dinitrat Propranolol
Levodopa Salbutamol
Metoprolol Verapamil
Morfina Xilina

Consecinţa: în cazul unui medicament cu o metabolizare semnificativă după primul pasaj
hepatic, doza necesară unei administrări intravenoase va fi mult mai mică decât în cazul
administrării sale pe cale orală.
Alte medicamente (ex.: Xilina) suferă o metabolizare importantă şi rapidă la primul pasaj hepatic
încât nu pot fi utilizate pe cale orală.

Etapele biotransformării medicamentelor
Biotransformarea medicamentelor în metaboliţi mai puţin polari (hidrosolubili) cuprinde
un număr important de reacţii biochimice.

Biotransformarea este catalizată de enzime microzomiale (localizate mai ales în ficat) sau
nemicrozomiale (localizate în plasmă, ficat, etc.).
Exemple:
-enzime microzomiale hepatice: monooxigenaze, hidroxilaze, esteraze;
-esterazele (din plasma sanguină);
-proteaze, lipaze, decarboxilaze (din mucoasa intestinală);
-reductaze, decarboxilaze (din bacteriile intestinale);
-oxidaze (din plămân);
-MAO, decarboxilaze (din sistemul nervos).

În general se consideră că procesul de metabolizare are loc în două faze care deseori deşi
nu invariabil decurg secvenţial, fiind cunoscute ca: reacţiile fazei I, respectiv ale fazei II.

ETAPELE BIOTRANSFORMĂRII MEDICAMENTELOR
ABSORBŢIA BIOTRANSFORMAREA ELIMINAREA
FAZA I

FAZA II
M


A


m. cu activitate farmacologică modificată B
M


m. inactiv
C


M


M = substrat medicamentos (medicament)
m = metabolit


A, B, C = metaboliţi conjugaţi
Reacţiile fazei I

În prima fază au loc procese de: oxidare, reducere şi/sau hidroliză. Medicamentele
liposolubile se transformă în compuşi mai polari, mai hidrosolubili. Oxidarea este considerata
reacţia metabolică cea mai importantă. Reacţia de oxidare poate fi:
a) oxidare microzomială a M = reacţie foarte importantă catalizată de enzimele microzomiale
hepatice sau din alte organe; ea necesită sistemul:

· citocrom P450; · NADPH; · O2.
Oxidarea se produce simplificat după formula:
Pagina

2



FARMACOLOGIE


citocrom P450
M-H+NADPH+H++O2 MOH+NADP+H2O
medicament (substrat) medicament (oxidat)
b) oxidare nemicrozomială
Unele medicamente pot fi oxidate sub acţiunea unor enzime prezente în citozolul sau microzomii
celulelor:
-alcool dehidrogenaza;
-aldehid dehidrogenaza (oxidează alcoolul etilic la acetaldehidă şi acetat);
-monoaminooxidaza.

Alte reacţii ale fazei I sunt reacţii: de reducere (Prednison), de hidroliză (hidroliza
Procainei), de decarboxilare.
Reacţiile fazei II:

În a II-a fază au loc procese de conjugare.
Reacţia de conjugare implică cuplarea moleculei de M sau a metabolitului său cu un substrat
endogen (grupare glucuronil, sulfat, metil, acetil) şi formarea compusului conjugat. Acesta este:
-metabolit inactiv (în general);
-mai hidrosolubil decât precursorul său;
-eliminat mai uşor prin urină sau bilă.

Glucoronoconjugarea este cea mai obişnuită reacţie a fazei a II-a. Are loc în ficat, dar şi
în plămân sau rinichi.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR

Metabolismul M poate fi influenţat de numeroşi factori: factori de mediu, vârsta, sexul,
specia, factorii genetici, starea fiziologică particulară, stările patologice, interacţiunea cu alte
medicamente.
a) Factorii de mediu

Pot contribui la variaţia individuală a metabolismului unui M.
Exemple:
-fumătorii metabolizează unele medicamente mai rapid decât nefumătorii (prin fenomenul de
inducţie enzimatică)
b) Vârsta
Una dintre cele mai durabile axiome din farmacologie este afirmaţia potrivit căreia vârstele
extreme (nou-născutul şi respectiv vârstnicii) sunt cele mai sensibile la acţiunea medicamentelor.
Exemple:
-la nou-născut echipamentul enzimatic este în general insuficient dezvoltat; anumite procese de
conjugare (glucoronoconjugarea) se realizează mai lent. Au toxicitate crescută: Cloramfenicolul
care nu se metabolizează şi provoacă "sindromul gri", opiaceele. Nou -născutul poate metaboliza
unele medicamente care traversează placenta (Fenitoina, Carbamazepina) ca şi adultul.
-vârstnicul: metabolizarea la vârstnic este modificată faţă de adult şi tânăr atât prin reducerea
activităţii enzimelor hepatice, a masei ficatului cât şi a perfuziei sale sanguine.
Exemple de M cu clearance hepatic diminuat: Diazepam, hipnotice barbiturice, Paracetamol,
Fenilbutazona, Teofilina.
c) Sexul:
-diferenţe de metabolizare dependente de sex au fost semnalate pentru: Propranolol, hormoni
estrogeni, benzodiazepine, salicilaţi (sunt datorate hormonilor androgeni).
d) Factorii genetici
Influenţeză activitatea enzimelor metabolizante.
Exemplu: metabolizarea prin acetilare a izoniazidei este sub control genetic. Există:
-acetilatori lenţi care sunt expuşi riscului toxicităţii izoniazidei prin acumularea M;
-acetilatori rapizi la care dozele uzuale de izoniazidă pot deveni doze subterapeutice.
e) Starea fiziologică particulară
Starea de graviditate, de stress poate influenţa metabolizarea anumitor M.

Pagina

3



FARMACOLOGIE


f) Stările patologice

Bolile hepatice acute şi cronice (hepatita alcoolică, hepatita cronică activă, ciroza
hepatică, hepatita acută virală) afectează marcat metabolismul hepatic al unor M. Dintre enzimele
microzomiale cele mai afectate sunt oxidazele microzomiale.
Exemplu:
-timpul de înjumătăţire (t1/2) al Diazepamului este mult prelungit la pacienţii cu ciroză hepatică
sau cu hepatită virală acută (administrarea unei doze terapeutice de Diazepam poate cauza în
aceste situaţii chiar comă);

Bolile cardiace reduc metabolizarea unor M (dependent de fluxul sanguin hepatic).
Exemple: Xilina, Morfina, Propranolol, Verapamil.
g) Asocierea medicamentelor

Activitatea enzimelor metabolizante poate fi influenţată determinând stimularea sau
diminuarea biotransformării M administrate simultan.
1) inducţia enzimatică = stimularea metabolismului M, fenomen care determină accelerarea
metabolizării M coadmininistrat, dar şi diminuarea eficienţei lui farmacologice. Efectul inductor
acţionează asupra enzimelor microzomiale hepatice (mai ales) şi este dependent de M, doză şi
durata administrării. Inducţia enzimatică apare după 1 -3 zile şi are o durată variabilă (câteva zile

› câteva luni) după întreruperea tratamentului.
Consecinţele inducţiei enzimatice sunt: accelerarea metabolizarii unor medicamente
existente în organism, a unor compuşi endogeni (bilirubina) sau pentru unele M chiar a propriei
metabolizări (fenomenul de autoinducţie enzimatică la Fenobarbital).

Un inductor enzimatic foarte activ este Fenobarbitalul.
Exemple de inductori enzimatici (M):
-Fenobarbitalul şi alte barbiturice, Carbamazepina, Fenitoina;
-Rifampicina, Griseofulvina;
-Diazepam, Clordiazepoxid;
-Fenilbutazona.
! În asocierea Fenobarbital + anticoagulante orale NU se întrerupe brusc inductorul › risc
crescut de hemoragie.
2) inhibiţia enzimatică

Administrarea concomitentă a două M poate determina şi o diminuare a metabolizării
unui M cu consecinţa creşterii efectului său terapeutic, dar şi a incidenţei şi gravităţii efectelor
adverse.
Exemple:
Substanţe inhibitoare M. cu biotransformare diminuată
Cloramfenicol


Dicumarol, Tolbutamida
Izoniazida
Cimetidina

Diazepam, Warfarina, Xilina, Teofilina
! De reţinut: Fenilbutazona poate avea fie efect de inductor fie de inhibitor enzimatic.

ELIMINAREA MEDICAMENTELOR

Reprezintă împreună cu etapa de metabolizare, etapa de "epurare" a M în organism.
Căile fiziologice de eliminare sunt: -calea renală;
-căile extrarenale.
CALEA RENALĂ DE ELIMINARE A MEDICAMENTELOR
Este principala cale de eliminare a M din organism.
Depinde de: -starea funcţională a rinichiului;
-pH-ul urinar;

Pagina

4



FARMACOLOGIE


Se elimină prin urină: metaboliţi hidrosolubili (de elecţie) şi nelegaţi de proteinele
plasmatice; M nemetabolizate (în al II -lea rând).

Eliminarea renală implică trei mecanisme:
1) filtrarea glomerulară;
2) reabsorbţia tubulară;
3) secreţia tubulară activă.

1) Filtrarea glomerulară = proces pasiv prin care majoritatea M trec prin capilarele glomerulare în
urina primară (excepţie: compuşii macromoleculari).
Această trecere a M este în funcţie de: -volumul de plasmă filtrată în unitatea de timp

exprimat prin clearance-ul creatininei;
-procentul legării M de proteinele plasmatice
(factor limitativ al procesului).
2) Reabsorbţia tubulară

Constă în trecerea M din urina primară prin epiteliul tubular în interstiţiu şi sânge. Este
un proces pasiv sau activ, se realizează prin difuziune şi depinde de pH-ul urinar. Se reabsorb:
moleculele liposolubile. Modificarea pH-ului urinar este importantă în caz de intoxicaţii.
3) Secreţia tubulară activă

Este cel mai important şi mai rapid mecanism de eliminare al M din organism. Se

realizează prin transport activ cu ajutorul a două sisteme transportoare pentru:
-acizii organici (ex.: salicilaţi, peniciline, diuretice);
-baze organice (ex.: antimalaricele, curarizantele).
Modificarea elimnării renale poate fi în două moduri:

a) eliminarea renală poate fi accelerată în intoxicaţii prin modificarea pH-ului urinar.
Exemple: -în intoxicaţia cu acizi slabi (Fenobarbital) se alcalinizează urina cu
bicarbonat de sodiu › creşte disocierea M acid › creşte eliminarea sa;

-în intoxicaţia cu alcaloizi, baze (Procaina) se acidifică urina cu clorură de
amoniu › creşte eliminarea sa.
b) în stări patologice (insuficienţă renală) eliminarea renală a M este încetinită, producându-se o
acumulare a M chiar la doze terapeutice.
Exemplu: Streptomicina, în insuficienţă renală are un timp de înjumătăţire crescut (de la 4,5 ore
la peste 100 ore) se acumulează şi se intensifică ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea sa.

Viteza de eliminare renală este exprimată cantitativ prin clearance-ul renal care este
scăzut în caz de insuficienţă renală.
Factorii care influenţează viteza de eliminare renală sunt:
-diureza;
-pH-ul urinei;
-mecanismul de eliminare;
-procentul de legare de proteinele plasmatice;
-vârsta;
-stările patologice.
Eliminarea renală poate avea şi consecinţe nefavorabile asupra rinichiului (ex.: sulfamidele pot
precipita în tubii renali › produc cristalurie).

CĂI EXTRARENALE DE ELIMINARE A MEDICAMENTELOR
1) Eliminarea pe cale respiratorie
Se realizează: -prin secreţia glandelor bronşice: iodurile (cu efect expectorant);

-prin secreţiile nazale;
-prin epiteliul alveolar: substanţe gazoase şi volatile (narcotice,


alcoolul etilic).
2) Eliminarea pe cale cutanată este o cale minoră de eliminare a M
Se realizează: -prin secreţia glandelor sudoripare;

-prin celulele cornoase şi fanerele care se pierd.

Pagina

5



FARMACOLOGIE


Exemple: -prin transpiraţie (salicilaţii, Vitamina C, metale grele);

-prin stratul cornos şi fanere: Griseofulvina (cu importanţă terapeutică).
Importanţa toxicologică: Arsenul şi mercurul sunt prezente în păr de unde se pot doza chiar după
un timp îndelungat la cei decedaţi prin intoxicaţii cu aceste elemente.
3) Eliminarea pe cale digestivă
a) eliminarea prin secreţia salivară este o cale minoră.
Se pot elimina: Cofeina, Fenitoina, Morfina, metalele grele (Pb, Hg). Eliminarea prin salivă poate
fi importantă pentru dozarea unor M care realizează în salivă aceeaşi concentraţie ca şi în plasmă
(ex.: Diazepam, litiu, salicilaţi).
b) eliminarea prin mucoasa gastrică
Se elimină: Rezerpina, Morfina.
c) eliminarea prin secreţia biliară
Eliminarea biliară se realizează prin transport activ; se obţine o concentraţie mai mare de M în
bilă decât în plasmă. Numeroase M (în primul rând cele cu GM mai mare de 300) şi metaboliţii
glucuronoconjugaţi sunt eliminate pe această cale. Se elimină şi: antibiotice (Tetracicilina,
Cloramfenicol, Eritromicina, Rifampicina) hormonii steroizi, citostatice (Vinblastina) glicozizi
cardiotonici.

Celulele hepatice posedă trei sisteme transportoare:
-pentru acizii organici şi metaboliţii glucuronoconjugaţi;
-pentru bazele organice;
-pentru hormonii steroizi şi glicozizi cardiotonici.

Utilitatea farmacoterapeutică: -colecistografia;
-utilizarea în infecţiile biliare a antibioticelor

eliminate biliar (Ampicilina).
Aspecte particulare ale eliminării M prin bilă:
-întârzierea eliminării în insuficienţa hepatică › intoxicaţii;
-participarea la circuitul entero-hepatic; unele M (Morfina, Tetraciclina, Ampicilina,
Paracetamol) şi mai ales metaboliţii glucuronoconjugaţi pot intra în circuitul entero-hepatic ›
realizează o concentraţie biliară mai mare de M şi un efect prelungit, dar şi toxicitate crescută.
Prin administrarea repetată pot produce intoxicaţii.

4. Eliminarea prin secreţia lactată
Cale nedorită de elimniare a M. Se pot elimina numeroase substanţe şi M: Codeina, Morfina,
barbiturice, alcool, nicotina, etc.
Abreviere: M = medicament

FARMACODINAMIA GENERALĂ

Studiază interacţiunile dintre M şi organism. Pentru un tratament raţional, este
indispensabilă cunoaşterea acţiunii M.
Modul de acţiune al medicamentelor
Medicamentele pot acţiona: -specific (la nivelul receptorilor);
-nespecific.
FARMACORECEPTORII

Numeroase M se fixează specific pe receptori medicamentoşi.
Receptorii medicamentoşi (farmacoreceptorii) = structuri macromoleculare proteice capabile să
interacţioneze specific cu molecula de M formând complexe care comandă anumite acţiuni
biologice.

Receptorii (R) pot fi situaţi: -la suprafaţa membranei celulare;
-în interior, în citoplasmă;
-în nucleu.


Pagina

6



FARMACOLOGIE


Receptorii pot fi constituiţi din: enzime, proteine, acizi nucleici, polizaharide, lipide sau
electroliţi.
R pot avea funcţii diferite:
-enzimatice: colinesterazele sunt R pentru M anticolinesterazice (ex.: Fizostigmina care
blochează colinesteraza);
-pot interveni ca mecanisme transportoare prin membrane: ATP-aza Na+/K+ dependentă (ex.:
pentru digitalice);
-pot intra în structura celulelor: acizii nucleici sunt R pentru agenţii alchilanţi citotoxici.


Există mai multe tipuri de R:
1) R care folosesc canalele ionice când acestea sunt incluse în structura R-ului (ex.: R colinergici
subtipul nicotinic, R pentru GABA).
2) R care folosesc sistemul mesagerilor secunzi (AMPc, Ca2+). Complexul format agonist receptor
prin intermediul unor proteine reglatoare acţionează asupra adenilat ciclazei astfel:
a) o proteină activează adenilatciclaza care transformă AMP-ul în AMPc;
Ex. : -efectele ß-adrenergice ale catecolaminelor;

-efectele H2 ale histaminei.
b) o altă proteină reglatoare inhibă adenilatciclaza ceea ce determină scăderea AMPc;
Ex.: -efectele .1 ale adrenalinei, noradrenalinei;

-efectul peptidelor opioide endogene (enkefaline, endorfine pe receptorii µ şi .).
c) se ştie că prin depolarizarea celulelor se dechid canalele lente de calciu şi astfel creşte
concentraţia de calciu intracelular.

În acelaşi sens cu depolarizarea acţionează şi activarea fosfolipazei C care determină
eliberarea calciului din depozite.
Ex.: -vasoconstricţia produsă de noradrenalină (efect .1-adrenergic).
3) R hormonilor (steroizi, pentru insulină)
Sunt R intracelulari. Hormonii steroizi se combină cu un R din citoplasmă şi formează un
complex; acesta pătrunde în nucleu unde se fixează de ADN şi modifică procesul de transcripţie
al ARN-ului (determină formarea unui ARNm specific şi consecutiv sinteza uno proteine
specifice responsabile de anumite efecte hormonale). Ex.: lipocortina -proteină specifică
răspunzătoare de efectul antiinflamator al hormonilor glucocorticoizi.

În general structura R este mai puţin cunoscută. Din punct de vedere structural există 4

tipuri distincte: -R în serpentină;
-R membranari cu funcţie enzimatică;
-R formaţi dintr-o proteină care include un canal membranar;
-R intracelulari.

M pentru a acţiona trebuie să posede:
a) afinitate = capacitatea M de a forma în prezenţa unui R un complex M -R. Potenţa
farmacologică a unui M este direct proporţională cu afinitatea sa.
b) eficacitate = activitate intrinsecă = capacitatea M de a produce modificări în structura R şi deci
activarea sistemului efector asociat lui. Eficacitatea depinde de: numărul de R pe care se fixează
M şi de durata fixării.
Potenţa = cantitatea de M necesară pentru a produce 50% din efectul său maxim. Este măsurată
prin doza de M.


M se pot comporta faţă de R ca: -agonişti deplini/parţiali;

-antagonişti.
Agoniştii sunt SM care se fixează pe R, îi acţionează şi produc efecte caracteristice.
Pot fi:
-agonişti deplini › determină la nivelul R specifici o activitate intrinsecă maximă › produc
efect maximal;
-agonişti parţiali › determină la nivelul R specifici o activitate intrinsecă submaximală › efect
submaximal.

Pagina

7



FARMACOLOGIE


Antagoniştii sunt SM care se fixează pe R (au afinitate), dar nu îi acţionează nu produc efect
farmacologic.
Ei împiedică acţiunea agoniştilor (sunt utili în intoxicaţiile medicamentoase) şi pot fi: competitivi
sau necompetitivi, reversibili sau ireversibili.


Interacţiunea M -R cu formarea complexului M-R se realizează prin legături: ionice, de
hidrogen, Van der Waals, covalente (mai rar).

În general interacţiunea M-R este reversibilă. Dacă legarea este covalentă se formează
complexe stabile (ex.: agenţii alchilanţi se fixează de ADN), iar acţiunea este: de lungă durată,
greu sau deloc reversibilă, deseori cu caracter toxic.

M+R . COMPLEX M -R › EFECT BIOLOGIC
Exemple de R (dintre cei mai studiaţi):
1) R colinergici (muscarinici M1, M2, M3, M4, M5 şi nicotinici);
2) R adrenergici (.1, .2 şi ß1, ß2);
3) R histaminergici (H1, H2);
4) R opioizi (subtipurile µ, K, .);
5) R corticosteroizilor fiziologici.

FARMACOCINETICA este partea farmacologiei care studiază drumul parcurs de medicamente în
organism: absorbţie, distribuţie, eliminare.

Latenţa este timpul scurs de la administrare până când medicamentul ajunge la locul de acţiune.
Durata efectului depinde de perioada de contact dintre medicament şi receptori.
Un proces de bază al farmacocineticii este traversarea membranei biologice. Traversarea depinde
de structura membranei celulare. Membrana celulară este o structură bimoleculară lipidică
traversată de pori apoşi.

Medicamentele pot traversa membranele prin mai multe modalităţi:

1. Difuziune – se face direct prin masa lipidică.
2. Filtrare – se face prin porii apoşi.
3. Transport activ.
4. Pinocitoză
Procesul cel mai frecvent este difuziunea, realizată direct prin membrane; este un proces pasiv,
datorat unor diferenţe de concentraţie (de la concentraţii mai mari la concentraţii mai mici). Cu cât
diferenţa de concentraţie este mai mare, cu atât viteza de traversare este mai mare. Rezistenţa opusă de
membrană este cu atât mai mică cu cât medicamentul este mai liposolubil. Dacă un medicament este
hidrosolubil, nu traversează membrana. Dar, un medicament trebuie să fie şi hidrosolubil. Cu cât
coeficientul de partiţie lipide-apă este mai mare, cu atât medicamentul traversează mai repede
membrana celulară.

Majoritatea medicamentelor sunt acizi sau baze slabe, care la pH-ul mediului intern, disociază
parţial. Fracţia nedisociată este nepolară şi traversează membranele (dacă substanţa este liposolubilă).
Fracţia disociată nu poate traversa membranele deoarece este polară, ionii nefiind liposolubili şi având
dimensiuni prea mari pentru a trece prin canalele membranare. Medicamentele polare nu sunt
liposolubile şi nu pot traversa membrana.

Capacitatea de disociere depinde de pH-ul soluţiei şi de constanta de disociere pKa a
medicamentului.

A-

Un acid slab AH

+ H+
[A] =10 pKa – pH
Log [AH] =pH– pKa
[ A ]-[AH]

Dacă pH = pKa al substanţei, [ A ] = [ AH ] (cantitatea disociată = cantitatea nedisociată).

Pagina

8



FARMACOLOGIE


Dacă pH > pKa , raportul este subunitar, deci cantitatea nedisociată > cantitatea disociată
(medicamentul se absoarbe mai uşor).

Dacă pH < pKa , raportul este supraunitar, deci cantitatea nedisociată < cantitatea disociată
(medicamentul se absoarbe mai greu).

În diverse compartimente ale organismului există pH-uri diferite, astfel încât se realizează o
direcţionare a medicamentelor dintr-un compartiment în altul, în formă disociată sau nu. De exemplu,
un medicament acid nu disociază în mediul gastric; apoi, trece uşor în sânge unde disociază şi astfel nu
poate reveni în stomac.

Prin direcţionarea medicamentelor se poate modifica pH-ul diferitelor compartimente.

Filtrarea – presupune traversarea membranelor prin porii apoşi; intervine în cazul medicamentelor
polare, hidrosolubile şi depinde de dimensiunile porilor membranei. Majoritatea membranelor au porii
mici, astfel încât permit trecerea numai a medicamentelor cu moleculă foarte mică. Totuşi,
membranele celulelor endoteliului capilar au pori de dimensiuni mari prin care pot trece molecule cu
dimensiuni mijlocii sau chiar mari.

Transportul activ – se realizează prin transportori specifici. Medicamentul se leagă stereospecific
de transportor, la polul extracelular al membranei; apoi complexul transportor-medicament traversează
membrana, la polul intracelular complexul se desface, medicamentul pătrunde în celulă, iar
transportorul se reîntoarce la polul extracelular.

Transportul activ presupune consum de energie; aceasta este furnizată de moleculele de ATP.

Transportul activ se realizează împotriva unui gradient de concentraţie (de la concentraţii mici la
concentraţii mari). Există situaţii când se poate realiza în sensul gradientului de concentraţie, procesul
numindu-se difuziune facilitată. Difuziunea facilitată presupune şi ea transportori şi consum de
energie; în cazul ei, viteza traversării este mai mare decât în difuziunea pe baza gradientului de
concentraţie.

Pinocitoza – membrana realizează o veziculă ce înglobează medicamentele, apoi vezicula se
internalizează, iar în interiorul celulei se desface şi eliberează medicamentele.

Procesul de pinocitoză este foarte rar în cazul medicamentelor.

Fenomenul de traversare a membranelor stă la baza tuturor proceselor farmacocinetice.

Absorbţia este procesul prin care medicamentele trec de la locul administrării în circulaţia
sanguină. Medicamentele se pot administra pe diverse căi: oral (prin înghiţire), parenteral, sublingual,
prin inhalaţie. Administrarea orală este cea mai frecventă. Toate căile de administrare presupun
procese de absorbţie, cu excepţia administrării intravasculare.

Absorbţia digestivă depinde de polaritatea moleculei respective (cu cât molecula este mai
liposolubilă, cu atât absorbţia este mai intensă). Medicamentele liposolubile se absorb repede şi
complet. Medicamentele hidrosolubile se absorb puţin sau deloc; cele care sunt parţial liposolubile se
absorb parţial.

Absorbţia digestivă poate fi influenţată de factori funcţionali; de exemplu, în cazul
medicamentelor care se absorb parţial, o importanţă deosebită o are tranzitul intestinal: dacă este
accelerat diminuează absorbţia, iar dacă este încetinit creşte absorbţia.

Absorbţia poate fi influenţată şi de alţi factori:

-sucurile digestive – pot inactiva unele medicamente prin digerare. De exemplu, în stomac,
acidul clorhidric inactivează benzilpenicilina, fermenţii proteolitici inactivează medicamentele cu
structura peptidică sau proteică (de exemplu, insulina).

-factori fizici – pH-ul acid inactivează unele medicamente (de exemplu, penicilina G).

-procesele de metabolism din interiorul celulelor parietale ale tubului digestiv.

După absorbţie, medicamentele trec în sânge, în teritoriul de distribuţie al venei porte, şi de aici
ajung la ficat. Aici, unele medicamente pot fi metabolizate foarte intens şi nu mai ajung în circulaţia

Pagina

9



FARMACOLOGIE


sistemică. Medicamentele care se metabolizează intens la nivelul ficatului suferă un fenomen de prim
pasaj hepatic (spre exemplu, lidocaina nu se administrează oral pentru că este inactivată la primul pasaj
hepatic).

Absorbţia medicamentelor este influenţată de vascularizaţia de la locul administrării; cu
vascularizaţia este mai intensă, cu atât absorbţia este mai rapidă (de exemplu, o injecţie intramusculară
se absoarbe mai repede decât una subcutanată).

Absorbţia medicamentelor, mai ales cea digestivă, poate fi influenţată de modul de preparare a
medicamentelor. Astfel, absorbţia este crescută pentru soluţii apoase faţă de cele uleioase. Pentru
medicamentele solide (comprimate, de exemplu) absorbţia este mai mică decât pentru soluţii.
Absorbţia depinde de capacitatea formelor farmaceutice de a se dezagrega.

Biodisponibilitatea reprezintă procentul de medicament care ajunge de la locul administrării în
circulaţia sistemică şi este disponibil pentru acţiune.

Biodisponibilitatea este completă pentru administrarea intravenoasă (100 %). Pentru alte căi de
administrare biodisponibilitatea este mai mică de 100 %.

Biodisponibilitatea poate fi influenţată de:

-liposolubilitatea moleculei (medicamentele liposolubile au biodisponibilitate crescută).

-factori fiziologici (tranzitul intestinal, fenomenul de prim pasaj hepatic).

-forma farmaceutică.

-calitatea comprimatului şi procesul de fabricaţie.

-lotul de medicamente în cadrul aceleiaşi firme (poate să difere de la un lot la altul).

Medicamentele bioechivalente sunt medicamentele care au aceeaşi biodisponibilitate.

În sânge multe medicamente se pot lega de proteine plasmatice (de regulă se leagă de albumine);
legarea este stereospecifică şi reversibilă.

Forma legată este inactivă farmacodinamic, cea liberă este activă, iar între cele 2 există un
echilibru dinamic. Cu cât medicamentul se leagă mai puţin de proteinele plasmatice, cu atât forma
liberă este mai activă, având efecte mai intense şi latenţă mai scurtă. Există situaţii patologice când
scade cantitatea de proteine plasmatice (ciroze, insuficienţă renală) .
creşte forma liberă a
medicamentelor, cu efecte mai intense,dar creşte şi riscul de intoxicaţii. Legarea de proteinele
plasmatice se face competitiv; astfel, unele medicamente le pot deplasa pe altele de pe proteinele
plasmatice. Medicamentele deplasate devin libere, crescând concentraţia formei active; se poate
ajunge astfel la fenomene toxice.

Exemplu: fenilbutazona + anticoagulante orale (Trombostop).

Medicamentele absorbite, ajunse în sânge, se pot distribui uniform în tot organismul ›
organismul este astfel considerat un singur compartiment. Uneori, medicamentele se concentrează mai
mult în unele structuri decât în altele › avem 2 compartimente: sângele şi organul (trebuie să existe
un sistem de trecere a medicamentului dintr-un compartiment într-altul). Din punct de vedere al
acţiunii, este important de cunoscut, în care din compartimente există receptorii farmacologici.
Compartimentul în care se găsesc receptorii poartă numele de compartiment central.

În unele cazuri există 3 compartimente: compartiment de depozit, unul central şi sângele.
Exemplu: anestezicele generale intravenoase sunt foarte liposolubile şi se concentrează în organele
care conţin multe lipide (creier şi ţesut adipos). Medicamentul ajunge prin sânge la creier, apoi mai
lent trece din sânge în ţesutul adipos care este compartimentul de depozit; dacă se repetă administrarea
la intervale de timp scurte, se realizează saturarea ţesutului adipos, iar efectul farmacodinamic creşte.

Eliminarea (excreţia) medicamentelorÎn general, se poate face prin excreţie urinară sau prin metabolizare. Există şi alte modalităţi de
eliminare:
-prin fanere (păr şi unghii); de exemplu, arsenicul.

Pagina

10



FARMACOLOGIE


-excreţie salivară › are importanţă practică, făcându-se dozarea medicamentului în salivă

-pe cale pulmonară › se calculează concentraţia medicamentului în aerul respirat.

-prin laptele matern › anumite medicamente se administrează cu prudenţă la femeile care
alăptează.

Excreţia urinară presupune 3 procese: filtrare, reabsorbţie tubulară şi secreţie.

Medicamentele au dimensiuni care permit filtrarea glomerulară; se filtrează numai forma liberă,
nu şi cea legată. Cu cât un medicament se leagă mai mult de proteinele plasmatice, cu atât se filtrează
glomerular mai puţin.

Reabsorbţia tubulară este cu atât mai intensă, cu cât medicamentul este mai liposolubil. Deci,
medicamentele liposolubile se elimină puţin prin excreţie urinară.În schimb, medicamentele
hidrosolubile se elimină în cantităţi mari.

Secreţia tubulară – medicamentele care se elimină prin secreţie tubulară se excretă mult şi repede.

Metabolizarea

Se realizează de obicei la nivelul ficatului şi foarte rar în alt loc. Se întâmplă foarte rar ca
medicamentele să fie metabolizate complet (până la CO2 şi H2O). De obicei rezultă compuşi polari
care se elimină mai uşor prin urină. Prin metabolizare hepatică, se elimină medicamente liposolubile
care nu se elimină urinar. Metabolizarea cuprinde 2 faze:

1. Au loc procese de oxidare, reducere şi hidroliză.
2. Compuşii rezultaţi în urma fazei 1 suferă procese de conjugare formându-se în final compuşi
polari.
Foarte importante sunt procesele de oxidare care se produc sub influenţa unor complexe
enzimatice, cum ar fi citocromul P-450; Activitatea sa poate fi influenţată de diverse medicamente:
medicamente inductoare enzimatice şi medicamente inhibitoare enzimatice.Medicamentele inductoare
enzimatice cresc capacitatea de metabolizare a altor medicamente, scăzându-le activitatea.

De exemplu: Fenobarbitalul este un foarte puternic inductor enzimatic care creşte metabolizarea
anticoagulantelor orale, scăzându-le activitatea şi astfel producându-se tromboze. De asemenea,
fenobarbitalul poate creşte metabolizarea propriei molecule prin autoinducţie enzimatică; de aceea,
tratamentul îndelungat necesită creşterea progresivă a dozei datorită instaurării toleranţei de tip
farmacocinetic.

În urma metabolizării rezultă compuşi inactivi din punct de vedere farmacologic; prin
metabolizarea hepatică se poate produce bioinactivarea medicamentelor. De asemenea, se poate
întâmpla ca medicamente inactive farmacologic, prin metabolizare să formeze compuşi activi, prinbioactivare. În acest caz, medicamentul poarta numele de prodrog.

De exemplu, fenacetina se transformă prin bioactivare în Paracetamol.

Toate procesele farmacocinetice pot fi cuantificate şi apreciate cantitativ cu ajutorul unor
parametrii farmacocinetici.Unii parametrii, numiţi parametrii farmacocinetici primari, pot fi măsuraţi
direct. Alţii (parametrii farmacocinetici secundari)se calculează pe baza celor primari.

Un parametru primar de bază este concentraţia plasmatică (Cp) a medicamentului. Cp variază în
timp. De exemplu, după administrare intravenoasă, Cp creşte brusc, apoi scade prin eliminarea
medicamentului; după administrare orală, Cp creşte mai lent şi apoi scade.

Este foarte important momentul când se măsoară Cp. Mai nou, se apelează la parametrii
sintetici: vârful Cp şi aria de sub curbă (ASC).

Dacă cunoaştem Cp şi doza administrată putem calcula volumul aparent de distribuţie (Vd).

Vd = D / Cp. Vd măsoară volumul lichidian total în care s-a răspândit medicamentul, aşa cum
rezultă din concentraţia realizată de medicament în plasmă.

Alt parametru este biodisponibilitatea (Bd) – măsoară proporţia din doza administrată care ajunge
în sânge şi este disponibilă pentru acţiune

Se porneşte de la premisa că administrarea intravasculară are biodisponibilitate 100 %.

Pagina

11



FARMACOLOGIE


Bd% =Qx •100 =Vd•Cx •100 = Cx •100,
Qiv Vd•Cp Cp

unde Qx este cantitatea de medicament care se introduce în organism printr-o cale oarecare
de administrare; Qiv este cantitatea de medicament dată intravascular .
Bd % = ASCx •100
ASCiv

Eliminarea medicamentelor poate fi şi ea măsurată cu parametrii farmacocinetici; viteza de
eliminare reprezintă variaţia cantităţii de medicamente în timp.

v =Q2– Q1 = .Q =dQ =k •Cn
t2 – t1 .t dt

k = constantă, C= concentraţie plasmatică, n = ordinul cineticii de eliminare.

Dacă n = 0 › avem cinetică de ordinul 0 › v = k, deci viteza este constantă (cantitatea de
medicament eliminată în unitatea de timp este constantă); de exemplu, după cinetica de ordinul 0 se
elimină alcoolul etilic.

Dacă n = 1 › cineticăde ordinul 1 › dQ / dt = k • C;C = Q / Vd şi rezultă:

dQ = k • Q › (dQ / Q) = k = constant = proporţie de epurare

dtVd dt Vd

Timpul de înjumătăţire (T1) – este o constantă de substanţă şi reprezintă timpul în care
cantitatea de medicament din organism ajunge la jumătate. Se consideră că, atunci când
medicamentul a rămas în proporţie de 1/16, el s-a eliminat complet din organism. Medicamentul
care se elimină după o cinetică de ordinul 1 se elimină după o perioadă de timp de 4 ori mai lungă
decât T1.

De exemplu, digitoxina are proporţie de epurare 10 % în 24 de ore; se administrează 0,1 mg zilnic.

În prima zi avem 0,1 mg în organism din care se elimină 10 %; rămân 0,09 mg.

A doua zi administrăm 0,1 mg; în total avem 0,19 mg din care se elimină 10 %; rămân 0,17 mg.

În ziua a 3-a se mai administrează 0,1 mg; în organism avem 0,27 mg, din care se elimină 10 %.
Se observă cum cantitatea creşte de la o administrare la alta, iar digitoxina se acumulează până când în
organism se realizează o cantitate la care cantitatea eliminată devine egală cu doza administrată.

Se obţine o valoare de platou, constantă care depinde de doză şi de proporţia de epurare. Platoul se
atinge după un timp de 4 ori mai lung decât T1.

Clearence-ul plasmatic al medicamentelor (Cl) – reprezintă volumul de plasmă epurat complet de
medicament într-un minut.

Cl = D / ASC › ne permite să calculăm doza necesară menţinerii constante a unei anumite
cantităţi de medicament în oragenism. Se administrează exact aceeaşi cantitate care se elimină din
organism între 2 administrări.

D= t • Cl • Cp ; Cl reprezintă epurarea indiferent de calea de epurare.

Cl este o sumă a clearence-urilor de organ.

Clp = Clrenal + Clhepatic + Clalte organe

Cl de organ reprezintă volumul de plasmă epurat complet de un medicament într-un interval de
timp, prin activitatea organului respectiv. Cl de organ depinde de: debitul sanguin şi Cl intrinsec
(capacitatea organului de a extrage medicamentul din sânge). De exemplu, în insuficienţa cardiacă,
scade debitul circulator hepatic şi respectiv Clhepatic.

Pagina

12



FARMACOLOGIE


Comparaţia între Clrenal şi Cl creatinină ne permite să apreciem modul de eliminare prin rinichi.
Dacă Cl medicament = Cl creatinină = 120 ml .
medicamentul se filtrează glomerular şi nu se reabsoarbe
tubular; dacă Cl medicament < Cl creatinină are loc reabsorbţie tubulară; dacă Cl medicament > Cl creatinină are loc
secreţie tubulară.

FARMACOTOXICOLOGIA – reprezintă o parte a farmacologiei care studiază reacţiile adverse şi
efectele nedorite ale medicamentelor.

Reacţiile adverse sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sănătate, care apar la dozele
obişnuite folosite în terapeutică. Ele trebuiesc deosebite atât de efectele nedorite de ordin
farmacodinamic, care nu sunt dăunătoare sănătăţii (de ex. uscăciunea gurii provocată de atropină), cât
şi de fenomenele de intoxicaţie acută, care sunt manifestări nocive care apar la doze foarte mari, ce
depăşesc pe cele utilizate în terapeutică. Intoxicaţiile cu substanţe chimice nu intră în studiul
farmacologiei, ci al toxicologiei; pot interveni în mod accidental (intoxicaţia cu nicotină), în scop
criminal, sau în cazurile de suicid (de ex. coma barbiturică).

Unele reacţii adverse pot duce la moarte, altele la infirmităţi sau pot genera o întreagă patologie
(patologie iatrogenă). Orice reacţie adversă la medicamente este foarte variată în funcţie de:
medicament, tipul de reacţie adversă, nivelul de pregătire al doctorilor, posibilitatea de supraveghere a
bolnavului. Frecvenţa reacţiilor adverse depinde de grupa terapeutică a medicamentului; cela mai
frecvente reacţii adverse se înregistrează la medicamentele anticanceroase, medicamentele
cardiovasculare (la cele cardiovasculare, frecvenţa este de peste 20%). Frecvenţa reacţiilor depinde şi
de tipul reacţiilor adverse, adică unele sunt mai frecvente. Când frecvenţa este relativ mare, acestea
sunt depistate înaintea introducerii medicamentelor în terapeutică. Cele cu frecvenţă mai mică de
1/1000 nu pot fi decelate decât ulterior printr-un sistem de supraveghere continuu a produselormedicamentoase. Acest sistem se numeşte farmacovigilenţă. În cadrul său, fiecare doctor are obligaţia
de a semnala orice reacţie adversă.

Exemplu: Cloramfenicolul produce aplazie medulară, cu mortalitate de aprox. 80 %; frecvenţa
acestei reacţii adverse este de 2 – 4 cazuri la 100 000 de pacienţi trataţi.

Se apreciază că un medicament este bine definit cam la 5 ani de la intrarea în uz.

În funcţie de mecanismele de producere, există 3 categorii de reacţii adverse:

A. Reacţii adverse toxice
B. Reacţii adverse idiosincrazice
C. Reacţii adverse alergice
La acestea se adaugă toxicomania şi dependenţa.
A. Reacţii adverse toxice – sunt reacţii dependente de doză; sunt cu atât mai frecvente şi mai
grave cu cât dozele sunt mai mari. Acestea reacţii adverse sunt cele care pot fi depistate înainte de
introducerea în terapeutică, respectiv din faza de cercetare pe animale de laborator.
Cea mai severă reacţie de tip toxic este moartea. Pe o populaţie de animale se poate decela o

relaţie doză – efect; sensibilitatea animalelor se distribuie după curba lui Gauss. Pentru evaluarea

toxicităţii acute se determină doză letală 50 (DL50) › este doza care omoară jumătate din

animalele de laborator.

DL 50 este un parametru prin care se determină toxicitatea unei substanţe. Este importantă

compararea lui DL50 cu DE 50, şi se calculează, cu ajutorul celor 2, un indice terapeutic (este

raportul dintre DL50 şi DE50).

Normele internaţionale stabilesc ca indicele terapeutic să fie mai mare decât 10, adică, dacă
doza letală este de cel puţin de 10 ori mai mare, decât doza eficace medicamentele se pot folosi în
terapeutică. Pentru medicamentele anticanceroase, se acceptă indici < 10. Există situaţii când nu se
poate determina DL50, şi atunci se calculează alţi parametrii; doza letală minimă DL1 (doza care
omoară 1% dintre animale) şi doza letală maximă DL 99 (doza care omoară 99 % dintre animale).
Se determină şi limitele mortalităţii (DL1 – DL99) care permite aprecierea pantei curbei lui Gauss,
astfel obţinându-se informaţii despre riscurile medicamentelor.

Pagina

13



FARMACOLOGIE


Toxicitatea cronică – se determină pe animale de laborator astfel: se administrează zilnic
substanţa de cercetat pe o anumită perioadă de timp (perioadă corelată cu durata tratamentului la
om). Dacă se prevede tratamentul la om pe timp nedefinit, se vor realiza experienţe pe cel puţin 2
specii de animale (dintre care una nu trebuie să fie rozătoare). Animalele se vor examina periodic
şi se studiază funcţionarea diverselor aparate şi sisteme. Apoi se sacrifică şi examinează organele
anatomopatologic. Astfel de cercetări trebuiesc confirmate şi la om, deoarece se pot întâlni efecte
toxice la persoanele tratate, care nu au fost decelate la animalele de experienţă.

Mecanisme de producere:

1. Exagerarea efectului terapeutic, în urma acţiunii medicamentului prin acelaşi mecanism şi
asupra aceloraşi receptori ca în cazul efectului terapeutic.
De ex. medicamentele care scad frecvenţa cardiacă, folosite la tratarea tahicardiei; la doze
foarte mari apar reacţii adverse, scăzând tensiunea arterială sub valoarea normală.

2. Medicamentele care acţionează prin intermediul aceloraşi receptori, dar în alt organ
decât cel vizat de tratament.
De ex. medicamentele care stimulează receptorii adrenergici produc bronhodilataţie
(folosite în astmul bronşic); acestea acţionează şi asupra receptorilor adrenergici de la nivelul
cordului, crescând consumul de O2 şi activitatea inimii şi putând produce cardiopatie
ischemică sau miocardită acută.

3.
Medicamente care produc reacţii adverse printr-un alt mecanism decât cel prin
care produce efect terapeutic.
De ex. aminoglicozidele – (Streptomicina, Kanamicina) pot fi toxice pentru rinichi şi
pentru nervul VIII.
Explicaţii de apariţie a toxicităţii:


a. Există persoane mai sensibile la medicamente. Un organ bolnav este mai sensibil decât
unul sănătos; de aceea nu administrează medicamente care sunt pot fi toxice pentru anumite organe
bolnave (nu se administrează medicamente care pot fi toxice pentru ficat unui bolnav cu insuficienţă
hepatică).
b. Mărirea dozei pentru a obţine un efect mai intens. Pot apărea probleme de ordin
farmacocinetic care să crească nivelul plasmatic al medicamentului (administrarea unui medicament la
un bolnav căruia îi este afectat organul de excreţie pentru medicamentul respectiv, duce la creşterea
nivelului seric al medicamentului; de asemenea, dacă organul afectat este ficatul, scad proteinele
plasmatice, şi creşte forma liberă a medicamentelor care se leagă de acestea).
O reacţie de tip toxic se tratează, iar tratamentul este acelaşi cu tratamentul intoxicaţiei
respective. Se iau următoarele măsuri:

Oprirea tratamentului şi înlăturarea toxinei. Dacă substanţa este ingerată şi ingestia s-a
realizat în mai puţin de 8 ore, se provoacă vărsături sau se fac spălături gastrice. Acestea nu se
realizează pentru ingerarea de substanţe caustice.

1. Administrarea de purgative pentru eliminarea mai rapidă prin scaun.
2. Administrarea de cărbune medicinal, care absoarbe medicamentul; precede spălătura gastrică.
3. Administrarea de antidoturi ş medicamente care acţionează invers decât toxicul, prin mecanism
antagonist competitiv. Legarea antidotului, fiind competitivă, înlătură toxicul de pe receptori.
De ex. în intoxicaţia cu organofosforice creşte nivelul acetilcolinei; de aceea se
administrează un blocant al receptorilor colinergici – atropina. Sau, în intoxicaţia cu atropină,
se administrează Pilocarpină.

Se mai pot administra substanţe care inactivează chimic medicamentul toxic: în
supradozarea de heparină, se administrează protamină.

4. Grăbirea eliminării toxicului din organism – se realizează prin creşterea diurezei (se
administrează diuretice). Se poate modifica pH-ul urinei pentru grăbirea eliminării: pentru o bază slabă
(amfetamina) se acidifică urina.
Pagina

14



FARMACOLOGIE


Se poate grăbi metabolizarea hepatică a medicamentului. De ex. în intoxicaţia cu metanol
se administrează cantităţi crescute de etanol pentru inactivarea competitivă a enzimei alcool
dehidrogenază, care transformă metanolul în formaldehidă.

Se mai poate apela şi la dializă, pentru medicamentele care se leagă puţin de proteinele
plasmatice.
Se mai pot administra anticorpi specifici care fixează medicamentul. De ex. digoxina,
digitoxina.

5. Susţinerea funcţiilor vitale (respiraţie artificială, etc.) şi tratamentul specific manifestărilor
intoxicaţiei respective. De ex. în convulsii se dau anticonvulsivante.
Aceste măsuri se aplică în intoxicaţiile propriu-zise.

B. Reacţii adverse idiosincrazice – apar de obicei la doze mici, dar numai la anumite persoane
care prezintă o sensibilitate crescută (responsivitate) la anumite substanţe. De regulă, această
sensibilitate este determinată genetic. În funcţie de defectul genetic se pot manifesta ca şi o intoxicaţie
cu medicamente, sau se pot manifesta complet diferit.
Cele care se manifestă ca o intoxicaţie se datorează unui deficit de enzimă care intervine în

metabolismul medicamentului. De ex. Suxametoniu folosit în anestezie, este metabolizat de

colinesterază; deficitul ei produce paralizie musculară striată.

Unele medicamente se metabolizează prin acetilare. În funcţie de viteza de acetilare

(metabolizare) a medicamentului indivizii se împart în acetilori lenţi şi acetilori rapizi. La cei lenţi

apar intoxicaţii la doze terapeutice.

Pot apărea reacţii adverse şi la deficitul de glucozo 6 fosfat dehidrogenaza (enzimă implicată
în menţinerea formei hematiei). Astfel, pot apărea anemii hemolitice la multe medicamente.

C. Reacţii alergice – sunt efecte nocive datorate intervenţiei unor mecanisme imune. se produc la
doze foarte mici de medicament dacă persoana a fost sensibilizată la medicamentul respectiv. Aceste
reacţii implică un mecanism imun antigen – anticorp (Ag-Ac).
De regulă, medicamentele nu sunt antigenice. Cel mai adesea ele funcţionează ca haptene,
cuplându-se cu proteinele organismului şi modificându-le structura astfel încât nu mai sunt
recunoscute ca self (.
devin antigene). Aceste proteine modificate determină sinteza de Ac. Ca
haptenă poate funcţiona şi un metabolit al medicamentului respectiv.

Reacţia alergică nu se produce la primul contact cu medicamentul, dar se produce o

sensibilizare generatoare de Ac. La un nou contact, dacă Ac sunt în exces se produce o reacţie

alergică.

Alergia la medicamente este încrucişată pe grupe chimice de medicamente: cine este alergic la
un medicament este alergic la mai mulţi produşi înrudiţi structural din grupul respectiv. Pentru
dezvoltarea alergiei trebuie ca medicamentul să formeze conjugaţi prin legarea covalentă cu o
proteină sau un polipeptid din organism.

Reacţiile alergice pot apărea prin cele 4 mecanisme imunologice:

1. Mecanism de tip I – anafilactic – presupune formarea de Ac Ig E care se fixează pe suprafaţa
mastocitelor şi bazofilelor; când Ag (medicamentul) se cuplează cu Ac., aceste celule eliberează o
serie de substanţe tisular active (histamina, leucotriene, prostglandine etc.) care provoacă simptome
caracteristice.
Manifestările clinice sunt variate: apar leziuni urticariene, febră medicamentoasă,
bronhospasm. Cel mai sever este şocul anafilactic care se manifestă prin:scăderea tensiunii
arteriale mult sub valoarea normală (colaps), bronhospasm sever, edem laringotraheobronşic,
cianoză, dispnee acută. Evoluţia este letală dacă nu se face în timp util tratamentul adecvat.
Şocul anafilactic impune administrarea de adrenalină şi cortizon.

2. Mecanism de tip II – citotoxic -medicamentul se cuplează de anumite proteine de pe suprafaţa
celulelor, le modifică şi le transformă în Ag. Acest fapt duce la sinteza de Ac Ig. G împotriva celulelor
respective. Astfel se produc anemii, leucopenii, lupus eritematos difuz, poliartrită reumatoidă. De ex.
Hidralazina.
Pagina

15



FARMACOLOGIE


Un caz particular este cel al reacţiilor citotoxice autoimune, în care sub influenţa unor
medicamente se formează Ac faţă de Ag nativi de pe suprafaţa unor celule. Acesta este
mecanismul anemiei hemolitice produse de metildopa, sau al hepatitei cronice active produse
de fenilbutazonă, sulfamide, izoniazidă.

3. Mecanism de tip III – presupune formarea de complexe imune Ag (medicament) -Ac, ce se
depun la nivelul vaselor de dimensiuni mici de la nivelul rinichilor, articulaţiilor. Se activează
complementul care determină fenomene inflamatorii. Aceste complexe imune produc vasculite,
glomerulonefrite, boala serului, urticarie, edem Quinke.
4. Mecanism de tip IV – constă în sensibilizarea limfocitelor, producându-se reacţii adverse de
tip întârziat. Manifestele sunt de obicei cutanate, cea mai caracteristică fiind dermatita de contact,
provocată de exemplu de antibiotice cu aplicare locală (ex. neomicină, gentamicină).
Nu toate persoanele dezvoltă alergii, ci există persoane susceptibile (atopice).
Nu toate medicamentele sunt alergizante. Printre cele mai alergizante sunt penicilinele şi
sulfamidele.
Alergia se poate dezvolta după orice cale de administrare (cea mai sensibilizantă este cea
cutaneo-mucoasă – de aceea nu se administrează medicamente alergizante pe această cale).

Calea de prevenire a alergiilor o reprezintă anamneza minuţioasă: dacă a venit în contact cu
medicamentul şi cum l-a suportat:
-a venit în contact de mai multe ori cu medicamentul şi l-a suportat bine
-a venit în contact, dar a făcut alergie
-a venit în contact o singură dată cu medicamentul şi l-a suportat bine. Acesta poate fi primul

contact sensibilizant.

-nu a luat niciodată medicamentul respectiv (dar poate să ia contact cu un medicament din
aceeaşi grupă). De aceea se impune prudenţă, iar prima administrare trebuie să se facă în prezenţa
medicului.

Toxicomania şi dependenţa sunt cazuri particulare de reacţii adverse toxice.
În general, presupun 4 tipuri de manifestări:


1. Dependenţă psihică
2. Dependenţă fizică
3. Toleranţă
4. Psihotoxicitate
Nu în toate cazurile se dezvoltă toate 4 manifestările, iar intensitatea manifestărilor depinde de
caz.
Dependenţa este o stare de intoxicaţie cronică. Substanţele capabile să provoace dependenţă au de
cele mai multe ori acţiuni psihofarmacologice (euforizantă, halucinogenă, stimulantă psihomotorie).
Principalele medicamente sau substanţe toxice, care dau dependenţă sunt: morfina, opioidele, cocaina,
amfetaminele, barbituricele, tranchilizantele, LSD, alcoolul, şi în mai mică măsură nicotina şi cafeina.

1. Dependenţa psihică -este determinată de interacţiunea unui complex de factori de ordin
farmacologic, psihologic şi social. Dependenţa psihică este influenţată şi de o serie de manifestări
patologice înlăturate prin administrare. Efectul plăcut, direct sau indirect (consecutiv calmării unor
simptome neplăcute ca durerea sau anxietatea), îl obligă pe toxicoman să recurgă la repetarea
administrării drogului respectiv.Foarte frecvente sunt efectele plăcute şi favorabile pe care le are
drogul.
Ex. amfetaminele înlătură oboseala şi dă o slabă senzaţie de bună-dispoziţie; benzodiazepinele dau

o stare de linişte.
În anumite situaţii, factorii sociali pot fi importanţi. Pentru unele toxice, ale căror acţiuni pot avea
iniţial un caracter predominant disforic (neplăcut), este necesară învăţarea componentei plăcute a
efectului psihic făcând abstracţie de reacţiile neplăcute; de exemplu, tutunul dezvoltă dependenţă, deşi
provoacă iniţial fenomene neplăcute. O contribuţie importantă o au: influenţele de grup, nivelul
cultural, dezvoltarea socială şi acceptarea socială a drogului respectiv.

Pagina

16



FARMACOLOGIE


2. Dependenţa fizică -constă în apariţia unui sindrom caracteristic fiecărui drog la oprirea bruscă a
administrării. Procesul este favorizat de prezenţa continuă a unor concentraţii mari de substanţă activă
la nivelul ţesuturilor. Oprirea administrării este urmată de sindromul de abstinenţă care constă în
manifestări clinice zgomotoase, severe, care pot avea urmări periculoase. Sindromul de abstinenţă este
caracteristic pentru fiecare grupă de medicamente care dezvoltă dependenţă. Majoritatea simptomelor
corespund unor efecte inverse decât cele provocate de drog.
Exemple: la alcool şi barbiturice, sindromul de abstinenţă se manifestă prin: tremor, delir,
convulsii; la benzodiazepine prin anxietate severă; la amfetamine prin oboseală exagerată şi
hiperfagie; la opioide, manifestările sunt severe producând colaps şi chiar moartea.

3. Toleranţa -experimente pe animale şi cercetări pe om au arătat că toleranţa şi dependenţa fizică
încep să se dezvolte de la primele doze şi se măresc progresiv în decurs de zile, săptămâni sau luni, în
funcţie de cantiatea de medicament şi de frecvenţa administrării. Fenomenul prezintă specificitate de
grupă chimică, dar mai ales farmacodinamică. Toleranţa apare mai ales pentru efectele nervos-centrale
cu caracter subiectiv, şi mai puţin pentru efectele periferice. Toleranţa poate avea o explicaţie
farmacocinetică. Astfel, administrarea repetată de alcool, barbiturice şi alte hipnotice face ca aceeaşi
doză să realizeze progresiv, concentraţii sanguine mai mici datorită stimulării procesului de
metabolizare a medicamentului respectiv, prin autoinducţie enzimatică. De regulă, însă, toleranţa este
în principal de natură farmacodinamică -se produce o scădere a reactivităţii neuronilor respectivi, ca
urmare a intervenţiei unor mecanisme adptative. Deci, aceleaşi concentraţii de medicament produc
progresiv răspunsuri mai slabe. Componenta farmacodinamică explică apariţia sindromului de
abstinenţă. Drogul determină efecte prin care organismul se opune acţiunillor lui; când administrarea
lui se opreşte brusc, mecanismle opuse sunt în exces şi determină manifestările legate de sindromul de
abstinenţă.
4. Psihotoxicitatea -se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu aspect psihotic, care
apar în cazul folosirii îndelungate de substanţe care dezvoltă dependenţa. Psihotoxicitatea determină
modificarea grosolană a ierarhiei valorilor, mergând până la acte antisociale.
Tratamentul dependenţei este foarte dificil; urmăreşte 2 aspecte:

A. Aspectul psihosocial
B. Aspect medical -se referă la înăturarea utilizării drogului fără riscuri (fără apariţia
sindromului de abstinenţă).
Sunt necesare măsuri profilactice: acţiuni educative, folosirea judicioasă a medicamentelor cu
potenţial de dependenţă, reglementări care să prevină abuzul de medicamente. Tratamentul curativ al
dependeţei se face în condţii de spitalizare, cu supraveghere medicală strictă, utilizând medicamente
simptomatice şi psihoterapie.

Se utilizează diverse metode:

-scăderea progresivă a dozelor

-înlocuirea unui drog cu altul, la a cărui oprire sindromul de abstinenţă este mai blând, mai

puţin zgomotos (ex. morfina, heroina se înlocuieşte cu metadonă).
-tratament de aversiune -utilizează medicamnte care fac neplăcută folosirea unor toxice (ex.
terapia cu disulfiram la alcoolici).
-utilizarea de medicamente sedative, stimulante, sau antidepresive, care contribuie la
înlăturarea unor simptome ce motivează folosirea toxicului.

FARMACOLOGIE

CURS 4

Medicamentele influenţează în special sistemele de reglare. Există 3 mari sisteme de reglare:

1. Sistemul nervos
Pagina

17



FARMACOLOGIE


2. Sistemul endocrin
3.
Sistemul substanţelor tisular active
Medicaţia cu acţiune asupra sistemului nervos
Sistemul nervos este format din:
-Sistem nervos central

-Sistem nervos periferic Somatic
Vegetativ Simpatic
Parasimpatic
Modificarea funcţiei sistemului nervos vegetativ se datorează, de regulă, influenţării procesului de
transmisie sinaptică a impulsului nervos.
Din punct de vedere farmacologic, sistemul nervos cuprinde 3 sisteme:

1. Sistemul colinergic – utilizând ca neurotransmiţător acetilcolina
2. Sistemul adrenergic -utilizând ca neurotransmiţători adrenalina şi noradrenalina
3. Sistemul nervos non-adrenergic, non-colinergic.
Sistemul nervos colinergic

Sinapsele colinergice folosesc ca mediator chimic acetilcolina; se găsesc în: SNC, ganglioni
vegetativi, sistem nervos somatic, în medulosuprarenală (MSR), în sinapse parasimpatice terminale.
Acetilcolina este sintetizată în citoplasma neuronilor colinergici din colină (captată din mediul
extracelular) şi din acetil coenzima A, sub influenţa colinacetil transferazei.

(CH3)3N+-CH2–CH2–OH + CoA–S–CO–CH3 › (CH3)3N+-CH2–CH2–O–CO–CH3
colină acetil Co A acetilcolina


Acetilcolina este inactivată de colinesterază ce se găseşte în eritrocite şi în ţesutul nervos.
Acetilcolina mai este inactivată de butiril colinesteraza (pseudocolinesteraza) din plasmă.

Acetil colina este depozitată sub formă inactivă în vezicule sinaptice, la nivelul membranei
presinaptice. Potenţialul de acţiune, ajuns la capătul axonului colinergic, provoacă depolarizare, cu
influx de ioni de Ca2+, ceea ce determină eliberarea acetilcolinei în fanta sinaptică.

O sinapsă colinergică este formată din:

-membrană presinaptică – reprezentată de o terminaţie nervoasă butonată

-fanta sinaptică

-membrană postsinaptică



FARMACOLOGIE


Legendă:

-0 = noradrenalină

-. = acetilcolină

-M = receptor muscarinic

-N = receptor nicotinic

-1 = sinapsă terminală

-2, 3 = sinapse ganglionare

-4 = sinapsă neuro-MSR

-5 = sinapsă neuromusculară

-6 = sinapsă terminală simpatică

Când fibra nervoasă se depolarizează acetilcolina este liberă în fantă şi se fixează pe
receptorii colinergici de pe membrana post sinaptică. Activarea receptorilor este urmată de
modificarea permeabilităţii membranare. Acţiunea este terminată prin inactivarea rapidă a
acetilcolinei prin hidroliză enzimatică, catalizată de acetil colinesteraza.

Receptorii colinergici au situs receptor care se potriveşte perfect cu acetilcolina. Molecula ei
cuprinde un capăt cationic, care pătrunde într-un sediu anionic al receptorului, şi o grupare sterică care
se fixează de un sediu esterofil.

Populaţia de receptori colinergici nu este omogenă. Există 2 alcaloizi (alcaloid = substanţă de
origine vegetală, cu pH alcalin, care are efect biologic), care arată că receptorii nu sunt omogeni.
Aceşti alcaloizi sun muscarina şi nicotina. Există, astfel, 2 tipuri de receptori colinergici: muscarinici

(M) şi nicotinici (N).
Date experimentale arată că nicotina se fixează numai de anumiţi receptori colinergici – de la
nivelul MSR, creierului, sinapsei somatice, ganglionilor vegetativi simpatici şi parasimpatici. Aceşti
receptori se numesc receptori nicotinici.

Muscarina se leagă la nivelul sinapselor parasimpatice efectoare şi nu se fixează pe ceilalţi
receptori. Aceştia se numesc receptori muscarinici.

Receptorii nicotinici – sunt cuplaţi cu canalele de Na; sunt formaţi din 5 subunităţi: 2 subunităţi .,
şi 3 subunităţi ß, . , .. Subunităţile formează spre exterior o rozetă; aici se fixează acetilcolina la
nivelul unor situsuri de legare specifică, aparţinând subunităţilor ..

Fixarea a 2 molecule de acetilcolină deschide canalele de Na+, iar Na intră în celulă şi
depolarizează membrana.
Receptorii nicotinici nu sunt omogeni: există 2 substanţe care se fixează numai de anumiţi
receptori nicotinici. Aceste substanţe sunt:

Hexametoniu – (CH3)3N+ -(CH2)6 – N+(CH3)3 – se fixează pe receptorii din ganglionii vegetativi,
MSR şi SNC.

Decametoniu – (CH3)3N+ -(CH2)10 – N+(CH3)3 – se leagă pe receptorii somatici.

Aceste substanţe se leagă pe receptori cu radicalul (CH3)3N+ -.

Receptorii nicotinici sunt împărţiţi în 2 subtipuri: NM sau musculari situaţi în placa motorie şi NN
sau neuronali situaţi în ganglionii vegetativi, MSR şi SNC. Diferenţa dintre cele 2 subtipuri de
receptori este dată de distanţa dintre cele 2 subunităţi .: de 6 atomi de C, în cazul NN şi de 10 atomi de
C, în cazul NM.

Receptorii muscarinici – există 5 subpopulaţii de receptori muscarinici: M1.....M5.

Receptorii M1 sunt situaţi la nivelul unor neuroni din SNC, în ggl. vegetativi şi la nivelul unor
terminaţii presinaptice; M2 se găsesc în miocard şi probabil la nivelul unor muşchi netezi; M3 – în
celule glandulare, muşchi netezi şi în endoteliul vascular; localizarea M4 şi M5 în sistemul nervos
ganglionar şi SNC.

Pagina

19



FARMACOLOGIE


Receptorii M1, M3 şi M5 sunt cuplaţi cu proteine Gq; se activează fosfolipaza C formându-se
inozitol trifosfat (ITP) şi diacilglicerol (DAG), cu creşterea consecutivă a disponibilului de Ca2+ în
celulele respective.

M2 şi M4 se cuplează cu proteinele Gi cu scăderea cantităţii de AMPc intracelular.

Acetilcolina provoacă acţiuni de tip muscarinic şi nicotinic. Pentru dozele terapeutice predomină
efectele muscarinice adică cele datorate stimulării receptorilor colinergici de la nivelul celulelor
efectoare inervate de parasimpatic. Acetilcolina exogenă poate produce şi acţiuni nicotinice:
stimularea ganglionilor vegetativi, stimularea plăcii terminale motorii, stimularea unor structuri
receptoare senzitive (de ex. chemoreceptorii glomusului carotidian).

Efecte digestive:

-creşte secreţia salivară

-creşte secreţia gastrică de HCl şi pepsină

-creşte peristaltismul stomacului, relaxează pilorul, grăbind evacuarea conţinutului

gastric.

-creşte secreţia glandelor intestinale.

-creşte motilitatea şi scade tonusul sfincterelor grăbind evacuarea intestinală.

Efecte cardiovasculare:

-asupra cordului are efecte deprimante: scade frecvenţa, scade viteza de conducere

atrio-ventriculară, scade excitabilitatea şi contractilitatea; efectele sunt mai intense la nivelul

atriilor, decât la nivelul ventriculelor.

-provoacă vasodilataţie prin mecanism indirect: acţionează asupra celulelor endoteliale

care eliberează factorul relaxant endotelial (monoxid de azot=NO), prin GMPc.

Efecte pe musculatura organelor cavitare:

-contractă musculatura vezicii biliare şi relaxează sfincterele

-contractă vezica urinară, ureterele, uterul şi relaxează sfincterele

Efecte pe ochi:

-creşte secreţia lacrimală

-contractă musculatura circulară a irisului producând mioză

-contractă musculatura ciliară, bombând cristalinul, adaptând ochiul pentru privirea de

aproape.

-favorizează absorbţia umorii apoase, scăzând presiunea intraociulară.

Efecte pe glandele exocrine:

-creşte activitatea secretorie.

Efecte la nivelul sinapselor:

La acţiunea unui impuls electric, se deschid canalele ionice de Na+, şi rămân deschise o anumită
perioadă de timp; timpul cât rămân deschise se numeşte constanta de timp a canalului, şi este de
ordinul milisecundelor. Acest fapt are drept urmarea pătrunderea ionilor de Na în celulă şi
depolarizarea celulei. Depolarizarea deschide la rândul ei canalele de K+.

La nivelul membranei presinaptice există şi canale de Ca2+. Impulsul nervos face ca acestea să se
deschidă, şi apare un influx masiv de Ca2+; intrarea Ca2+ în celulă are drept urmare creşterea
concentraţiei intracelulare de Ca; acest fapt determină veziculele cu acetilcolină să se apropie de
membrana presinaptică, să se spargă şi să elibereze în fanta sinaptică acetilcolina.

Apoi, acetilcolina liberă este hidrolizată rapid sub influenţa colinesterazei. Procesul decurge în 3
etape: fixarea acetilcolinei de enzimă, hidroliza cu eliberarea de colină şi desfacerea acetatului de pe
enzimă.

Colinesteraza are o specificitate mare pentru acetil colină şi este responsabilă de inactivarea
mediatorului la nivelul sinapselor colinergice. Pseudocolinesteraza este mai puţin specifică şi
inactivează probabil acetilcolina difuzată în afara sinapselor.

Pagina

20



FARMACOLOGIE


Substanţele medicamentoase pot interveni în diversele etape ale formării şi acţiunii acetilcolinei.

1. Se poate împiedica captarea colinei prin Hemicolinium şi trietilcolină; aceşti analogi ai colinei
împiedică competitiv transportul colinei la locul de formare al acetil colinei. Se produce un bloc
presinaptic cu paralizia structurilor colinergice.
2. Împiedicarea captării acetilcolinei în vezicule – se foloseşte Vezamicolul.
3. Blocarea canalelor de Na – cu tetradotoxină.
4. Împiedicarea eliberării acetil colinei în fanta sinaptică cu toxină botulinică.
5. Grăbirea eliberării acetilcolinei în fanta sinaptică – toxina produsă de un păianjen numit “
văduva neagră “ duce la descărcare de cantităţi crescute de acetilcolină în fantă.
6. Blocarea colinesterazei – se face cu anticolinesterazice care blochează colinesteraza
determinând acumularea acetil colinei în sinapse şi efecte colinergice.
7. Acţiunea asupra receptorilor colinergici – se folosesc substanţe agoniste, cu acelaşi efect, sau
antagoniste care produc efecte inverse. Aceste substanţe pot acţiona selectiv asupra unor structuri:
-medicamentele parasimpatomimetice (vagomimetice) – stimulează receptorii
muscarinici şi provoacă consecutiv efecte asemănătoare celor ale excitării nervilor
parasimpatici.

-medicamente parasimpatolitice (vagolitice ) – blochează receptorii cu scoaterea din
funcţie a parasimpaticului.

8.
Influenţarea receptorilor nicotinici:
-substanţe nicotinice – stimulează ganglionii vegetativi
-substanţe ganglioplegice – paralizează ganglionii vegetativi
9.
Influenţarea receptorilor nicotinici de la nivelul plăcii motorii:
-substanţe curarizante depolarizante, care acţionează stimulator asupra plăcii motorii.
-substanţe curarizante antidepolarizante, care blochează placa motorie.
Receptorii nicotinici sunt mai puţin sensibili decât cei muscarinici; deci sunt necesare doze mai
mari de medicamente pentru stimularea receptorilor nicotinici.

Acetilcolina nu poate fi folosită ca medicament datorită mai multor factori:
-răspândirea largă a receptorilor colinergici în organism.
-acţiune prea intensă, neselectivă şi de scurtă durată
-este metabolizată rapid de către colinesterază.


Există analogi ai acetilcolinei care se utilizează în terapie: metacolina şi carbacolina. Alte
substanţe utilizate sunt pilocarpina şi muscarina.

Pilocarpina – alcaloid din Pilocarpus Jaborandi. Are acţiuni muscarinice puternice şi acţiuni
nicotinice slabe. Deoarece are toxicitate mare, nu se foloseşte pe cale sistemică. Se utilizează în
oftalmologie, în tratamentul glaucomului. La nivelul ochiului provoacă mioză, spasm de acomodare cu
creşterea convergenţei cristalinului şi fixarea vederii pentru aproape, şi scade presiunea intraoculară
prin grăbirea absorbţiei umorii apoase. Acţiunile oculare se menţin până la 24 de ore pentru că nu este
hidrolizată de colinesterază.

Medicamente parasimpatolitice

Acţionează antagonist la nivelul sinapselor parasimpatice terminale împiedicând efectele excitării
nervilor parasimpatici, ca şi efectele muscarinice ale acetilcolinei, ale substanţelor
parasimpatomimetice şi ale anticolinesterazicelor. Acţiunea parasimpatolitică se datorează blocării
specifice a receptorilor colinergici muscarinici, competitiv cu acetilcolina.

1. Atropina – este un alcaloid conţinut în câteva plante: Atropa belladonna (mătrăgună),
măselariţă, laur.
Efectele farmacologice ale atropinei se datorează diminuării sau suprimării controlului
parasimpatic al diferitelor structuri.

Pagina

21



FARMACOLOGIE


Atropina are acţiune antispastică. Alcaloidul antagonizează specific acţiunea spastică a

acetilcolinei.

Pe tubul digestiv:

-provoacă uscăciunea gurii; adică scade secreţia salivară.

-scade secreţia clorhidro-peptică; la ulceroşi acţiunea antisecretorie gastrică

este relativ slabă. Efectul antisecretor şi efectul antispastic care apar în urma administrării

pe cale sistemică durează 3-4 ore.

-scade secreţia glandelor intestinale, scade peristaltismul producând

constipaţie. Poate fi eficace în diferite afecţiuni spastice digestive.

Aparatul cardiovascular:

-provoacă tahicardie, creşte frecvenţa cordului, viteza de conducere

atrioventriculară, creşte excitabilitatea. Se foloseşte în caz de bradicardie excesivă, bloc

atrioventricular sau în intoxicaţiile cu digitală.

-suprimă reflexele vagale cardioinhibitorii

-în doze mari dilată vasele

Pe organele cavitare:

-relaxează muscularura netedă a organelor cavitare

-relaxează moderat musculatura căilor biliare

-scade motilitatea ureterelor, diminuează tonusul vezicii urinare, creşte tonusul

sfincterului vezical favorizând retenţia de urină.

Pe aparatul respirator:

-bronhodilatator; scade secreţiile nazală, faringiană, bronşică

La nivelul ochiului:

-provoacă midriază, cicloplegie şi creşte presiunea intraoculară.

Midriaza se datorează paraliziei muşchiului circular al irisului.

Cicloplegia (paralizia muşchiului ciliar) are drept consecinţă aplatizarea cristalinului cu

împiedicarea vederii de aproape.

Atropina este folosită şi în profilaxia sinecriilor – în inflamaţii ale irirsului, apar punţi

între iris şi cristalin. Acţiunea midriatică foloseşte pentru examenul fundului de ochi.

Este antidot în intoxicaţia cu parasimpatomimetice şi anticolinesterazice.

Ca efecte nedorite pot apărea uscăciunea gurii, fotofobie şi cefalee, dificultatea în vederea de
aproape, constipaţie şi retenţie de urină. Se foloseşte ca atare sau sub formă de preparate de
belladonnă. Sulfatul de atropină se administrează de obicei în injecţii subcutanate, câte 0,25 – 1 mg o
dată. Durata efectului este de aproximativ 6 ore pe cale sistemică şi aproximativ o săptămână pe cale
oculară.

2.
Scopolamina – are aceleaşi efecte ca şi atropina, cu diferenţe la nivel de SNC.
Atropina este excitator SNC, iar Scopolamina este un sedativ psihomotor cu acţiune marcată. Se
foloseşte ca sedativ în stările de agitaţie motorie marcată.
Toxicitatea Scopolaminei este relativ mare.

Substituenţii semisintetici şi sintetici de atropină

Substituenţii de atropină cu acţiune antispastică şi antisecretorie gastrică au avantajul unei
frecvenţe şi intensităţi mai mici a efectelor adverse şi au durată mai lungă de acţiune.

Butilscopolamina (Scobutil) – are acţiuni parasimpatolitice intense la nivelul musculaturii netede
digestive; are acţiune antisecretorie gastrică.

Spre deosebire de Atropină nu se absoarbe – deci, nu se administrează în colică renală, biliară
pentru că nu se obţin efecte sistemice. Compuşii cuaternari de amoniu trec cu greutate prin membrane,
au o disponibilitate redusă pentru absorbţia în intestin şi nu provoacă efecte nervos-centrale.

Pagina

22



FARMACOLOGIE


Propantelina, Metantelina – sunt compuşi cuaternari de amoniu, utilizaţi în tratamentul ulcerului
pentru acţiunea antispastică, antisecretorie. Ca reacţie adversă, produc constipaţie.

Pirenzepina (Gastrozepin) – blochează selectiv receptorii muscarinici M1 de la nivelul plexului
nervos din peretele stomacului.Este indicată în ulcer. La dozele terapeutice inhibă secreţia gastrică,
fără a avea alte efecte anticolinergice.

Alţi substituenţi de Atropină, aplicaţi la nivelul ochiului, au efecte de durată mai scurtă şi
provoacă mai puţine reacţii adverse.

Homatropina – are aceleaşi efecte oculare, dar cu efect scurt de 24 de ore. Se utilizează în
examenul oftalmoscopic.

FARMACOLOGIE

CURS 5

Influenţarea receptorilor nicotinici se face cu ajutorul medicamentelor nicotinice şi ganglioplegice.

Medicamentele nicotinice

Nicotinicele, în doze obişnuite, stimulează ganglionii vegetativi, iar la doze mari produc paralizie. Acţiunea
se exercită asupra receptorilor colinergici de pe membrana postsinaptică la nivelul membranei neuronilor
ganglionari. Activarea receptorilor nicotinici provoacă depolarizare şi excitaţie. La doze mari, într-o a 2-a
etapă, membrana se repolarizează şi devine inexcitabilă, ceea ce explică paralizia.

Nicotina – este un alcaloid obţinut din frunzele de tutun. Se prezintă ca un lichid uleios, incolor, inodor şi
foarte volatil, solubil în apă; în contact cu aerul capătă culoare uşor gălbuie.

Este o substanţă foarte toxică › la om doza letală este de 60 mg (o picătură); într-o ţigaretă, pe lângă
nicotină se găsesc şi unele elemente radioactive (poloniu, stronţiu) şi gudroane (apar în fumul de ţigară), care au
acţiune iritantă şi au potenţial cancerigen.

Intoxicaţia cu nicotină poate fi acută sau cronică.

Intoxicaţia acută apare la persoanele care fumează pentru prima oară, sau la cele care, după o pauză lungă
de abstinenţă, fumează din nou. Intoxicaţia acută severă survine accidental la muncitorii din industria tutunului.
În forma uşoară apar: greaţă, vomă, diaree, crampe abdominale, salivaţie, palpitaţii, stare de rău. În forma severă
apar colaps, hipotensiune, convulsii; se poate ajunge la comă şi chiar moarte prin paralizia respiraţiei.

Intoxicaţia cronică, poartă numele de tabagism. Apare la cei care abuzează de fumat şi creează dependenţă,
mai ales psihică. Tabagismul se asociază cu o creştere a frecvenţei unor boli:

-creşterea frecvenţei cancerului pulmonar, şi de vezică urinară.

-se produce bronşita cronică, tabacică

-agravează boli cronice: cardiopatia ischemică, angina pectorală, boli vasculospastice, ulcer gastric
sau duodenal.

-la mamele fumătoare: avortul spontan este mai frecvent, copiii sunt subponderali, dezvoltarea
copiilor este mai lentă.

Tratamentul tabagismului se face prin întreruperea fumatului. Metoda cea mai eficace este întreruperea
bruscă. La fumătorii cu bronşită cronică, abstinenţa determină agravarea bolii.

Efectele nicotinei:

-stimulează receptorii ganglionari simpatici (S) şi parasimpatici (PS), cu efecte muscarinice şi efecte
adrenergice.

-pe organele cu inervaţie dominant PS, determină efecte muscarinice.

-pe organele cu inervaţie dominant S (de ex. majoritatea vaselor), determină efecte adrenergice.

Pagina

23



FARMACOLOGIE


-pe organele cu inervaţie echilibrată (S şi PS), la doze mici determină efecte muscarinice, la doze
medii dă efecte adrenergice, iar la doze mari determină paralizie (deci, ganglionii PS sunt mai sensibili, ei
reacţionând la doze mici). De ex., pe inimă şi tub digestiv, nicotina determină efecte parasimpatice la doze mici,
iar la doze medii dă efecte adrenergice.

-pe aparatul respirator, fumatul creşte rezistenţa căilor aeriene la fluxul de aer şi creşte secreţia
glandelor bronşice prin iritarea mucoasei bronşice.

-pe suprarenală, stimulează eliberarea de catecolamine

-pe SNC, scade activitatea psihomotorie, capacitatea intelectuală; stimulează, apoi paralizează centrii
bulbari şi suprabulbari.

-pe muşchi, stimulează şi apoi paralizează placa motorie.

Medicamentele ganglioplegice

Principalele substanţe ganglioplegice sunt:

1. Pentoliniu
2. Trimetafan
Acestea produc paralizia ganglionilor vegetativi S şi PS.
Asupra aparatului cardiovascular, inervat dominant S: provoacă scădere marcată a tensiunii arteriale (cele
mai puternice antihipertensive existente). Efectul este evident în ortostatism. Controlul vasomotor simpatic,
tonic şi reflex, este suprimat. Caracterul ortostatic se explică prin abolirea reflexelor simpatice şi nu se mai
permite redistribuirea sângelui în ortostatism. Hipotensiunea ortostatică excesivă poate duce la colaps sau
lipotimie (bolnavii trebuie să stea culcaţi câteva ore după administrarea medicamentului).

Asupra aparatului digestiv: scot din funcţie PS realizând o întârziere a tranzitului intestinal, de la
constipaţie până la ileus paralitic. Efectele adverse digestive au mai mică importanţă, pentru că substanţele se
administrează pe o perioadă scurtă de timp.

Pentoliniul şi trimetafanul nu pot fi administrate decât intravenos (în perfuzii); au latenţă scăzută, 1-2
minute, iar durata efectului este foarte scurtă (aprox. 10 min.). Fiind substanţe cu efect foarte controlabil, se
administrează în marile urgenţe hipertensive şi pentru controlarea hemoragiei, prin scăderea tensiunii arteriale,
în intervenţiile chirurgicale sângerânde.

Hipotensiunea brutală poate fi cauză de reacţii adverse. Scăderea tensiunii determină mobilizarea sângelui
din teritoriul cu vase sclerozate şi inextensibile, către teritorii cu vase normale, ceea ce poate duce în timp la
agravarea cardiopatiei ischemice. Vasele devenite rigide prin ateroscleroză nu se pot dilata, iar teritoriile irigate
de ele devin ischemice, sângele îngrămădindu-se în regiunile unde vasodilataţia a fost posibilă.

O structură denervată este mai sensibilă: de aceea, prin administrarea lor se sensibilizează inima la
catecolaminele circulante, agravând aritmiile.

Medicamentele care acţionează asupra sinapselor nicotinice de la placa motorie

Substanţele curarizante

Sunt blocante neuromusculare care relaxează, apoi paralizează musculatura striată.

În funcţie de volumul moleculei curarizantele se împart în:

1. Pahicurare – gruparea de amoniu se găseşte pe o moleculă voluminoasă, care se metabolizează greu:
tubocurarina, galamina, pancuroniu.
2. Leptocurare – gruparea de amoniu se găseşte pe o moleculă mică (pe un lanţ de atomi de carbon):
hexametoniu, decametoniu, suxametoniu.
Din punct de vedere al mecanismului de acţiune, curarizantele se împart în:

1. Curarizante depolarizante sau acetilcolinomimetice – se fixează de receptorii nicotinici de la nivelul
plăcii motorii, producând depolarizarea fibrei musculare, putând apare fasciculaţii musculare.
Pagina

24



FARMACOLOGIE


2. Curarizantele antidepolarizante – se fixează pe receptorii nicotinici din placa motorie blocând
competitiv legarea acetilcolinei.
1). Pahicurarerele

Sunt,în general, curarizante antidepolarizante.

Primul medicament cunoscut a fost curara care conţine un alcaloid numit tubocurarină. Tubocurarina este o
pahicurară ce conţine 2 grupări de amoniu, putând bloca receptorii nicotinici de la nivelul plăcii motorii. Astfel,
tubocurarina determină paralizia flască a musculaturii striate. Paralizia se instalează într-o anumită ordine, în
funcţie de doză:

1. Muşchii degetelor
2. Muşchii gâtului
3. Muşchii trunchiului
4. Muşchii intercostali
5. Muşchiul diafragmei
Această succesiune este importantă pentru stabilirea dozei în terapie: pentru o intubaţie traheală este nevoie
de o doză mică pentru relaxarea musculaturii gâtului, iar pentru o intervenţie chirurgicală pe abdomen, doza
necesară este mai mare.

Existenţa grupărilor de amoniu face ca tubocurarina să aibă caracter polar şi să nu se absoarbă din tubul
digestiv. De aceea, nu se administrează pe cale orală, ci numai i.v. După injectare, efectul curarizant apare în
circa 1 minut, atingând nivelul maxim în 5 minute, şi începe să scadă după 20 de min. Paralizia durează circa
30-60 min.

În cazul administrării unei doze mari, care ar putea paraliza diafragmul, există un antidot: substanţele care
inhibă colinesteraza. Aceste substanţe cresc cantitatea de acetilcolină în fanta sinaptică; astfel, acetilcolina
deplasează curara de pe receptorii nicotinici.

Tubocurarina se foloseşte în situaţiile în care este indicată relaxarea musculaturii: în anestezia generală.
Relaxarea musculaturii este posibilă şi datorită anestezicelor generale, dar doza trebuie mult crescută, devenind
toxică. Astfel, tubocurarina permite scăderea dozei de anestezic.

Efectele tubocurarinei mai sunt folosite în:

-reducerea fracturilor vechi – permite relaxarea muşchilor pentru punerea cap la cap a oaselor.

-în psihoterapie – în tratamentele electroconvulsivante

Curarizantele au unele inconveniente:

-nu au selectivitate mare pentru receptorii musculari, putând astfel, să influenţeze şi receptorii
ganglionari .
scade tensiunea arterială.

-produce eliberarea de histamină în organism, având reacţii anafilactoide (asemănătoare cu reacţiile
anafilactice): erupţii urticariene, bronhospasm, scăderea tensiunii arteriale, tahicardie.

Aceste efecte adverse pot apărea fie la doze mari, fie la injectarea rapidă a curarizantelor.

Tubocurarina este contraindicată la bolnavii cu miastenie gravis şi trebuie folosită cu prudenţă la alergici şi
la bolnavii cu boli vasculare.

Având în vedere efectele adverse, au apărut 2 substituenţi de sinteză: galamina şi pancuroniu.

Galamina are o structură cu 3 grupări de amoniu, şi are un indice terapeutic mai bun decât tubocurarina.

Are acelaşi efect cu tubocurarina, dar efectul ganglioplegic şi eliberarea de histamină sunt slabe. În schimb,
galamina produce efecte parasimpatolitice ce au drept urmare: tahicardie şi creşterea tensiunii arteriale.Deci, se
impune utilizarea cu grijă în cazul bolnavilor cardiaci şi hipertensivi.

Pancuroniu este un curarizant cu structură de steroid şi cu potenţă superioară galaminei. Efectul se
instalează rapid, cam într-un minut şi se menţine mai puţin de o oră. Administrat i.v. rapid determină tahicardie
şi hipertensiune, probabil prin stimulare ganglionară simpatică.

Pahicurarele au o perioadă de latenţă lungă şi efect lung. Latenţa este cu atât mai lungă şi efectul este mai
lung, cu cât doza este mai mare. De aceea, aceste curarizante nu pot fi folosite la relaxarea musculaturii gâtului
pentru intubare.

Pagina

25



FARMACOLOGIE


2). Leptocurarele

Dintre leptocurare amintim:

1. Decametoniu – are 2 grupări de amoniu legate la capetele unui lanţ de 10 atomi. Are efect curarizant
depolarizant mai prelungit, greu de controlat. Este puţin folosit.
2. Suxametoniu (succinil metoniu) – are catena foarte scurtă şi este avantajoasă folosirea sa în intubaţia
traheală. Reprezintă medicaţia de elecţie în intubaţia traheală.
CH2 – CO – O -CH2 -CH2 -N+(CH3)3

CH2 – CO – O -CH2 -CH2 -N+(CH3)3
Suxametoniu


Suxametoniu nu blochează receptorii nicotinici, ci îi stimulează producând depolarizare. Dar, stimularea
prelungită a receptorilor nicotinici duce la paralizia acestora.

Din punct de vedere clinic, apar fasciculaţii musculare, urmate de paralizia muşchilor.

Depolarizarea intensă pe care o produce are însă, şi unele implicaţii:

-pentru că acţionează prin depolarizare, în cazul unei supradoze, nu mai pot fi folosiţi drept antidot
inhibitorii de colinesterază.

-fasciculaţiile musculare produse duc la dureri musculare după anestezie, şi uneori pot apărea
pierderi de K+ în muşchi.

Datorită asemănării cu acetilcolina (suxametoniu este formată, practic, din 2 molecule de acetilcolină)
suxametoniu este metabolizat rapid de colinesterază, având astfel un efect de scurtă durată.

Există persoane care au un deficit de colinsterază datorită unui defect genetic. La acestea, suxametoniu
trebuie folosit cu mult grijă, pentru că, datorită deficitului de colinestarază, suxametoniu este metabolizat parţial
de către pseudocolinesteraza din plasmă. Astfel, rămâne substanţă nemetabolizată şi poate apare o reacţie
adversă idiosincrazică ce poate avea drept efect paralizia diafragmului.

Datorită existenţei acestor persoane, se pot efectua o serie de teste înaintea administrării de suxametoniu:
decelarea colinesterazei din eritrocit şi prezicerea existenţei ei la nivel sinaptic.

Datorită efectului scurt, suxametoniul este indicat în intervenţii de scurtă durată ce necesită o relaxare
musculară: intubaţie traheală, endoscopie, reducere de fracturi. Poate fi utilizat şi în intervenţii de durată, dacă
este administrat în perfuzie i.v.

Inhibitorii de colinesterază

Sunt substanţe care inhibă colinesteraza, determinând creşterea cantităţii de acetilcolină în sinapse şi având
efecte muscarinice şi nicotinice.

Asupra organele cu inervaţie dominant PS, determină efecte muscarinice

Asupra organele cu inervaţie dominant S (de ex. majoritatea vaselor), determină efecte adrenergice.

Există 2 categorii de inhibitori:

1. Inhibitori ce au în structura lor grupări de amoniu – se fixează reversibil pe colinesterază, inhibând
activitatea acesteia pentru o perioadă scurtă de timp (câteva ore). Aceşti inhibitori se absorb greu din tubul
digestiv şi de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, şi nu străbat bariera hematoencefalică (deci nu au efecte pe
SNC). Aceste substanţe pot fi folosite ca medicamente.
Fizostigmina – este un alcaloid foarte toxic care se poate folosi în tratarea glaucomului, având un efect
asemănător cu pilocarpina, dar fiind mai iritantă. Datorită toxicităţii mari,nu poate fi folosită pe cale
generală decât ca antidot în intoxicaţia acută cu atropină.

Neostigmina – rezultă prin modificarea structurii chimice a fizostigminei. Are structură cuaternară de
amoniu şi are toxicitate mai mică decât fizostigmina.
Se administrează i.v., în doze mici.

Pagina

26



FARMACOLOGIE


Efecte:

A. Efecte muscarinice:
-pe musculatura netedă gastrointestinală, cu stimulare puternică. Este recomandată în:
hipotonia sau atonia gastrointestinală (ileus paralitic, cu excepţia ileusului mecanic),
constipaţie.

-pe musculatura netedă a vezicii urinare, cu stimulare puternică. Este recomandată în:
hipotonia, atonia şi paralizia vezicii urinare.

-datorită creşterii de acetilcolină se produce: bradicardie şi încetinirea conducerii
atrioventriculare, bronhospasm şi hipersecreţie bronşică › agravarea astmului, hipersecreţie
gastrică, creşterea peristaltismului şi a secreţiei glandelor intestinale.

B. Efecte nicotinice:
-stimularea musculaturii striate, datorită acumulării acetilcolinei. Dacă stimularea este
prelungită (ca urmare a excesului de acetilcolină), apare paralizia. În miastenia gravis (boală
datorată unui deficit de transmitere a excitaţiei la nivelul plăcii terminale motorii) neostigmina
reface funcţionalitatea musculaturii striate. Boala se caracterizează printr-o stare de oboseală
patologică datorită scăderii numărului de receptori nicotinici. Neostigmina se foloseşte şi ca test
pentru diagnosticare.

-acţionează ca antidot în intoxicaţia cu substanţe curarizante antidepolarizante
(tubocurarină şi galamină).

Reacţii adverse: poate provoca colici intestinale şi diaree. Este contraindicată la astmatici, în
insuficienţa cardiacă, în timpul sarcinii, la parkinsonieni. La administrare, neostigmina se poate asocia cu
atropina pentru blocarea efectelor adverse.

2. Inhibitori cu structură organofosforică – se fixează ireversibil pe colinesterază, inhibând activitatea
acesteia pentru o perioadă lungă de timp (sute de ore). Aceste substanţe nu au structură polară, deci se absorb
uşor pe cale respiratorie, digestivă sau cutanată, şi străbat bariera hematoencefalică (deci au efecte pe SNC).
Aceşti inhibitori nu sunt folosiţi ca medicamente.
Sunt substanţe foarte toxice şi se folosesc ca insecticide sau ca arme chimice. Intoxicaţia cu aceste
substanţe este gravă, mortală, dar poate fi tratată. Simptomatologia este încadrată în aşa numita criză
colinergică, iar simptomele variază cu doza şi cu calea de absorbţie.

Principalele simptome sunt:
-greaţă
-vomă
-hipersecreţia glandelor exocrine: rinoree, sialoree, bronhoree, diaree, transpiraţii.
-emisiuni involuntare de urină
-hipotensiune arterială cu bradicardie
-mioză – semn caracteristic
-fasciculaţii musculare – la început; convulsii – mai târziu
-confuzie mintală; comă


Tratamentul constă în:
-îndepărtarea toxicului
-respiraţie artificială; bronhoaspiraţie
-injectare de doze mari de atropină – 2mg i.v. din 2 în minute.


FARMACOLOGIE

Curs 6

Sistemul adrenergic

Domeniul adrenergic are 2 componente :

1. Nervoasă
Pagina

27



FARMACOLOGIE


2. Endocrină .
1. Componenta nervoasă cuprinde neuroni şi sinapse ce folosesc ca neurotransmiţător următoarele
catecolamine :
-noradrenalina (NA) sau norepinefrina – este neurotransmiţător la nivelul sinapselor simpatice
terminale şi al unor sinapse din SNC .
-adrenalina sau epinefrina (A) – acţionează la nivelul unor sinapse din SNC
-dopamina – este mediator pe sinapse din creier (sinapse dopaminergice din sistemul limbic,
sistemul extrapiramidal şi hipotalamus ) şi sinapse din periferie (în teritoriul vaselor splanhnice şi renale ).
2. Componenta endocrină cuprinde glanda medulosuprarenală, care secretă un amestec de A şi NA .
Catecolaminele se sintetizează pornind de la L-tirozină ; în citoplasma neuronilor adrenergici şi a celulelor din
MSR, tirozina este hidroxilată în DOPA , iar aceasta este decarboxilată în dopamină . În veziculele granulare
din terminaţiile axonale, prin ß hidroxilare dopamina este transformată în noradrenalină ; prin N – metilarea
NA se formează adrenalina.
NA este depozitată sub formă inactivă în vezicule granulare la nivelul terminaţiilor adrenergice. Veziculele din
celulele din MSR care conţin A sau NA au dimensiuni mai mari. La nivelul terminaţiilor simpatice există şi
neurotransmiţători liberi într-o formă protejată de inactivarea enzimatică . Impulsul nervos sau stimularea
simpatică determină distrugerea granulelor de depozit şi eliberarea în fanta sinaptică de NA . Se produc
succesiv : depolarizarea membranei presinaptice cu influx de ioni de Ca, exocitoza veziculelor şi eliberarea
mediatorului . NA eliberată se fixează pe receptorii adrenergici de pe suprafaţa membranei postsinaptice . Sunt
declanşate reacţii chimice în lanţ care determină efectele corespunzătoare asupra structurilor postsinaptice.
Receptorii adrenergici se împart în 2 clase mari :
A. Receptori de tip . -se împart în 2 subclase:
1. Receptori .1
2. Receptori .2
B. Receptori de tip ß – se împart în 3 subclase :
1. Receptori ß1
2. Receptori ß2
3. Receptori ß3
A. Receptorii de tip .
1. Receptorii .1 – sunt receptori cuplaţi cu proteina Gq ce activează fosfolipaza C ; aceasta desface
fosfatidil-inozitoul în ITP şi DAG . ITP stimulează eliberarea de ioni de Ca din depozitele celulare .
Cuplarea mediatorilor cu receptorii .1 mai pot activa :
-Fosfolipaza A2 – hidrolizează acidul arahidonic şi iniţiază producerea de
prostaglandine şi leucotriene.
-Fosfolipaza D – se formează acid fosfatidic.

Activarea receptorilor .1 provoacă efecte .1 adrenergice :
-vasoconstricţie cutanată , pe mucoase , renală şi splanhnică.
-contracţia capsulei splenice
-contracţia musculaturii tractului genito-urinar.
-midriază prin contracţia muşchiului radiar al irisului .
-relaxarea musculaturii tubului digestiv
-hiperglicemie prin glicogenoliză şi gluconeogeneză.


2. Receptorii .2 – sunt cuplaţi cu proteine Gi ce inhibă adenilatciclaza şi duce la scăderea concentraţiei
de AMPc .
Receptorii .2 sunt de 3 feluri : presinaptici, postsinaptici, extrasinaptici (nesinaptici).
Efectele activării receptorilor .2 presinaptici -inhibă eliberarea de noradrenalină .
Efectele activării receptorilor .2 postsinaptici:

– relaxează musculatura netedă a tractului gastrointestinal
– stimularea secreţiei salivare
– inhibarea secreţiei de insulină
– inhibarea secreţiei de renină
Pagina

28



FARMACOLOGIE



scăderea intensităţii procesului de lipoliză la nivelul adipocitelor.
Receptorii .2 extrasinaptici – se găsesc la nivelul plachetelor sanguine , iar
stimularea lor produce agregare plachetară.
B. Receptorii ß adrenergici – sunt cuplaţi cu proteinele Ga, iar activarea lor provoacă stimularea
adenilatciclazei › se formează o cantitate crescută de AMPc care activează proteinkinaze adenilat dependente
.
1. Efectele stimulării receptorilor ß1 :
-stimulează activitatea cardiacă, cu creşterea contracţiei miocardice şi tahicardie.
-stimularea SNC , anxietate
-lipoliză şi creşterea concentraţiei acizilor graşi liberi în sânge.
2. Efectele stimulării receptorilor ß2 :
-relaxează musculatura netedă bronşică cu bronhodilataţie
-relaxează musculatura netedă a tractului genito-urinar.
-creşte secreţia de renină, insulină şi glucagon.
-relaxează musculatura netedă vasculară (din muşchii striaţi).
-provoacă tremor al extremităţilor.
-stimulează gluconeogeneza hepatică, glicogenoliza hepatică şi musculară cu creşterea glicemiei.
3. Efectele stimulării receptorilor ß3 -sunt mai puţin cunoscute; provoacă lipoliză cu eliberare de acizi
graşi din ţesutul adipos.
Catecolaminele sunt inactivate prin biotransformare sau prin recaptare de către neuronii adrenergici .
Recaptarea NA se face prin transport activ cu ajutorul a 2 sisteme transportoare:
1. Primul sistem trece NA din lichidul extracelular în citoplasma neuronilor adrenergici.
2. Al 2-lea este o ATP-ază proton dependentă, trece NA din citoplasmă în veziculele de depozit.
Bioinactivarea catecolaminelor este realizată de 2 sisteme enzimatice principale :
1. Catecol-O-metiltransferază (COMT), care se găseşte în citoplasmă. COMT transformă NA sau A din
lichidul extracelular şi NA sau A din sânge, în normetanefrină (în cazul NA) şi metanefrină (în cazul A). În
continuare, aceşti 2 produşi intermediari, sub acţiunea MAO sunt transformaţi în acidul vanililmandelic (acid 3
metoxi 4 hidroxi mandelic), ce va fi eliminat prin urină.
2. Monoamin oxidaza (MAO) care se găseşte la nivelul mitocondriilor din butonii presinaptici. MAO
dezaminează oxidativ NA , rezultând acidul dihirdroximandelic. Acidul dihirdroximandelic este transformat
sub acţiunea COMT în acid valinilmandelic, ce se va elimina prin urină.
În intestin, catecolaminele administrate pe cale orală, sunt inactivate în mare parte prin reacţii catalizate de
sulfataze ale florei intestinale .
Există substanţe medicamentoase care activează sau blochează receptorii adrenergici, reprezentând agoniştii
sau antagoniştii din domeniul adrenergic .
L-dopa administrată ca medicament merge pe calea transformărilor ce duc la formarea catecolaminelor. La
bolnavii cu parkinson , dopa formează în creier dopamină şi corectează deficitul de dopamină care dă
manifestările motorii specifice bolii.
Cocaina, care blochează recaptarea NA în terminaţiile simpatice , creşte disponibilul de NA pentru receptorii
adrenergici , având efect simpatomimetic.
Imipramina împiedică recaptarea NA în neuronii din creier , mărind disponibilitatea NA în fanta sinaptică.


A. Simpatomimeticele = stimulante adrenergice = adrenomimetice .
B. Simpatolitice = blocante adrenergice = adrenolitice .
C. Alcaloizii din secara cornută.
A. Simpatomimeticele
Sunt substanţe care provoacă efecte asemănătoare celor ale stimulării nervilor simpatici acţionând agonist la
nivelul sinapselor simpatice terminale.

Pagina

29



FARMACOLOGIE


Marea majoritate a simpatomimeticelor au în structura lor un nucleu feniletilaminic. La catecolanime
(adrenlină, noradrenalină) şi izoprenalină, la nucleul feniletilaminic se mai adaugă 2 grupări OH-fenolice în
poziţiile 3 şi 4. Aceste grupări permit fixarea la receptorii adrenergici determinând efectele . şi ß adrenergice.
Lipsa unui OH-reduce efectele, mai ales pe cele ß, iar absenţa ambilor OH-(la amfetanimă şi efedrină)
conferă proprietăţi simpatomimetice indirecte.

1. Simpatomimeticele directe – acţionează direct asupra receptorilor adrenergici . şi ß membranari; unele au
efecte predominant ., altele au efecte predominant ß adrenergice.
Efectele sunt potenţate prin:
-denervarea simpatică (împiedică captarea şi inactivarea în terminaţiile nervoase , şi creşte
suprafaţa receptoare disponibilă ).
-cocaina ( împiedică recaptarea şi respectiv inactivarea ).
-rezerpina ( realizează denervare simpatică de natură chimică )

2. Simpatomimeticele indirecte – pătrund în terminaţiile simpatice şi eliberează NA în fanta sinaptică,
acţionând prin intermediul ei. Efectele lor sunt micşorate prin : denervare simpatică, cocaină ( scade
permeabilitatea membranei presinaptice la simpatomimeticele indirecte ) şi rezerpina ( epuizează depozitele de
NA ).
După acţiunile farmacologice, simpatomimeticele se împart în 3 grupe:

I. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate , care acţiuni . şi ß adrenergice.
II. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare – cu acţiuni .-adrenergice şi
ß1-adrenergice.
III. Simpatomimetice folosite ca : bronhodilatatoare , vasodilatatoare şi relaxante uterine, care au
acţiuni ß2 adrenergice.
I. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate :
Adrenalina (epinefrina)-efecte :
-vasoconstricţie în teritoriul cutanat, al mucoaselor şi splanhnic .
-vasodilataţie pe musculatura striată , cerebrală şi coronară .
-stimulează proprietăţile cordului .
-efect bronhodilatator
-relaxează musculatura netedă digestivă , cu excepţia sfincterelor .
-relaxează vezica şi contractă sfincterul vezical .
-midriază
-creşte glicemia , metabolismul oxidativ şi valorile metabolismului bazal .
-creşte secreţia de ACTH ( deci şi secreţia corticosuprarenalei ) .
Are o moleculă instabilă, uşor oxidabilă ; administrată oral, este distrusă în mare parte , în tubul digestiv şi în
ficat. Injectată subcutanat se absoarbe lent din cauza vasoconstricţiei locale . În organism este inactivată prin
acţiunea COMT şi MAO şi prin recaptare .
Reacţii adverse – substanţă cu potenţial toxic ; dozele terapeutice injectate subcutanat pot provoca anxietate,
palpitaţii, leşin ; dozele mari › hipertensiune brutală , accidente vasculare , aritmii grave, până la fibrilaţie
ventriculară . Injectată produce uneori ischemie locală prin vasoconstricţie excesivă .
Administrare – injecţii subcutanate 0,25-0,5 mg ( se foloseşte soluţia 1 la mie ). Mai rar se foloseşte calea i.v.
şi se injectează lent 0,1 -0,5 mg cu multă prudenţă.
Utilizarea terapeutică este limitată datorită acţiunii brutale şi a spectrului larg. Principala indicaţie este şocul
anafilactic, urmărindu-se stimularea inimii, creşterea tensiunii arteriale, bronhodilataţie, îndepărtarea edemului
mucoasei traheobronşice. În tratamentul crizei de astm bronşic este utilizată în injecţii subcutanate. În aplicaţii
locale , este folosită în scop decongestiv şi antihemoragic .
Efedrina – este un alcaloid a cărui structură chimică presupune prezenţa unui oxidril alcoolic, a unui
substituent metil la carbonul . al catenei laterale şi la gruparea amino ; nu conţine oxidrili fenolici .
Pagina

30



FARMACOLOGIE


Aceste particularităţi fac ca molecula să fie solubilă, să treacă uşor prin membrane, să nu fie degradabilă la
nivel intestinal ; are efecte nervos centrale şi durată prelungită de acţiune . Acţionează prin mecanism indirect,
eliberând noradrenalină din terminaţiile simpatice , şi acţionează în mică măsură pe receptorii adrenergici .
Efecte :
-vasoconstrictor , cu creşterea tensiunii arteriale ; efectul este lent , cu durată mare şi mai puţin
intens decât cel al adrenalinei .
-stimulează inima
-provoacă stimulare psihomotorie cu îndepărtarea senzaţiei de oboseală.
-bronhodilatator mai puţin intens decât adrenalina .
Nu poate fi folosită timp îndelungat : după 7-10zile apar fenomene de tahifilaxie (se explică probabil prin
epuizarea depozitelor de NA).
Reacţii adverse – anxietate, insomnie, uneori palpitaţii .
Administrare – subcutanat ( fiole de 10 mg şi 50 mg ) , oral ( comprimate a 50 mg ), local pe tegumente şi
mucoase ( soluţii 1 %) ca decongestiv. Se foloseşte limitat în tratamentul unor stări hipotensive, astm bronşic ,
în miastenia gravis.


II. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare
Noradrenalina ( norepinefrina ) – efectul principal este vasoconstricţia adrenergică . Efecte :
-vasoconstrictoare în teritoriile cutanate, ale mucoaselor şi splanhnice cu consecinţe hipertensive.
-efectul cardiac este mic, deoarece efectul cardiostimulator de tip ß1 este în mare parte mascat prin
reflexe cardioinhibitoare ( declanşate de creşterea tensiunii arteriale ) şi prin rezistenţa periferică crescută .
Efecte adverse – dozele mari pot creşte mult tensiunea arterială cu risc de accidente cerebrale , cardiace,
vasculare. În cazul perfuziei prelungite, întrerupte brusc, poate surveni hipotensiunea arterială. Provoacă
uneori fenomene ischemice, în regiunea venei în care este perfuzată. Pentru evitarea acestui fapt, este necesară
infiltrarea locală de fentolamină care împiedică vasoconstricţia.
Administrare – nu se administrează oral (este polară); se administrează în perfuzie intravenoasă lentă ( soluţie
4 mg la 1000 ml ).
Este utilă în tratamentul colapsului.
Fenilefrina şi etilefrina – sunt amine simpatomimetice, necatecolice, cu molecule stabile. Acţionează
predominant direct. Au efecte .1 adrenergice vasoconstrictoare. Efectul este de durată mai lungă.
Se administrează – subcutanat, intramuscular, intravenos, mai ales în hipotensiune şi colaps. Fenilefrina se
administrează şi oral în stările de tensiune ortostatică.
Nafazolina (rinofug) – este un derivat sintetic cu efecte similare cu cele ale efedrinei; se aplică local în soluţii
de 1 la mie, ca decongestiv nazal. La copii se evită administrarea, deoarece se poate absorbi în cantităţi
crescute prin mucoasa nazală, cu deprimarea SNC. Se foloseşte maxim 7-10 zile datorită fenomenelor de
tahifilaxie. Acţionează prin eliberarea de NA.
Este indicată mai ales în rinitele acute seroase.
Dopamina – catecolamină ce stimulează atât receptorii adrenergici cât şi pe cei dopaminergici din periferie.
Efecte:
-creşte forţa contractilă a miocardului crescând debitul cardiac ( efect ß1 adrenergic )
-scade rezistenţa periferică, producând vasodilataţie mezenterică şi renală ( efecte dopaminergic ).
-dozele mari măresc rezistenţa periferică totală prin efect vasoconstrictor . adrenergic .
Se foloseşte sub formă de perfuzie i.v. mai ales în şoc cardiogen.
Dobutamina – este un derivat de dopamină care stimulează selectiv receptorii ß1 adrenergici.
Se foloseşte în perfuzie i.v. în şoc sau insuficienţă cardiacă.


III. Simpatomimetice folosite ca: bronhodilatatoare, vasodilatatoare şi relaxante uterine – au acţiuni ß2
adrenergice fiind utile în astmul bronşic, afecţiuni vasculospastice periferice sau în iminenţa de avort sau de
naştere prematură.
Structural, conţin un substituent voluminos la gruparea amino care nu permite fixarea pe receptorii ..
Pagina

31



FARMACOLOGIE


Izoprenalina (bronhodilatin) – este un bronhodilatator cu efect intens şi durată relativ scurtă. Se administrează
în inhalaţii (aerosoli) sau sublingual în combaterea crizei de astm. Datorită efectului cardiostimulator (are şi
efecte ß1) se foloseşte injectabil în blocuri atrioventriculare, insuficienţă cardiacă.
Reacţii adverse : palpitaţii, tulburări de ritm.
Salbutamolul şi fenoterolul – sunt compuşi necatecolaminici cu efecte bronhodilatator (au predoninant acţiune
ß2 adrenergică; acţiunea ß1 cardio stimulatoare este mai slabă). Molecula este stabilă ; efectul este durabil.
Principala indicaţie este astmul bronşic.
Salbutamolul este util şi ca relaxant uterin.


B. Simpatolitice
Sunt substanţe care inhibă funcţia sinapselor adrenergice. Sunt clasificate în:

A. Blocantele adrenergice, sau inhibitoare adrenergice sau adrenolitice -blochează direct receptorii
adrenergici, împiedicând astfel efectele substanţelor simpatomimetice şi efectele stimulării simpaticului.
B. Neurosimpatolitice sau blocantele terminaţiilor adrenergice – acţionează pe terminaţiile simpatice
periferice şi epuizează depozitele de NA sau împiedică eliberarea mediatorului chimic.
A. Blocantele adrenergice directe
1. Blocantele . adrenergice
-împiedică acţiunile . ale adrenalinei prin blocarea electivă a receptorilor specifici.
-împiedică vasoconstricţia .1 adrenergică , dar nu şi vasodilataţia vasoadrenergică.
-majoritatea blocantelor . adrenergice provoacă vasodilataţie prin diminuarea controlului simpatic
vasomotor.
-favorizează tahicardia datorită blocării receptorilor .2, cu eliberare crescută de NA care acţionează
asupra receptorilor ß adrenergici.
Tolazolina –este derivat imidazolic.
Efecte :
-blochează receptorii . adrenergici cu vasodilataţie.
-stimulează inima, prin acţiune ß adrenergică indirectă.
-stimulează musculatura netedă digestivă prin acţiune parasimpatomimetică.
-stimulează secreţia gastrică prin acţiune histaminică.
Reacţii adverse – sunt relativ frecvente : de exemplu, tahicardia reflex excesivă.
Contraindicaţii – sunt numeroase ; de exemplu : ulcer, cardiopatie ischemică.
Indicaţii – în afecţiuni vasculospastice.
Fentolamina (regitina) – este derivat imidazolic ; este utilizat ca vasodilatator în afecţiuni vasculospastice . Se
foloseşte în diagnosticul şi tratamentul feocromocitomului (hipertensiunea arterială provocată de această
tumoră secretoare de catecolamine este scăzută specific de fentolamină).
Reacţii adverse : hipotensiune excesivă ; contraindicaţii la persoanele cu ateroscleroză.
Prazosin – este un blocant .1 adrenergic electiv care provoacă vasodilataţie şi hipotensiune. Nu determină
tahicardie reflexă ( nu blochează receptorii .2). Este folosit ca antihipertensiv.
2. Blocantele ß adrenergiceÎmpiedică selectiv efectele ß ale substanţelor simpatomimetice şi ale excitării fibrelor simpatice . Ele
acţionează antagonist competitiv şi blochează receptorii ß adrenergici de la nivelul structurilor efectoare
inervate de simpatic.
Structura chimică: nucleu benzenic, catenă laterală alchil aminică; ca şi stimulantele ß adrenergice au un
substituent voluminos la gruparea amino care permite fixarea electivă de receptorii ß. Blocantele se deosebesc
de stimulentele ß adrenergice prin substituenţii la nucleul aromatic.
Principalele efecte sunt:
Pagina

32



FARMACOLOGIE


-pe inimă: bradicardie › se diminuează acţiunea stimulilor simpatici şi al catecolanimelor; se
micşorează automatismul sinusal şi cel ectopic, este întârziată conducerea atrioventriculară, este mărită
perioada refractară a fibrelor miocardice.
-scad presiunea arterială; mecanismul antihipertensiv nu este bine precizat (se presupune că
blochează ß adrenergic unele formaţiuni din SNC, având drept rezultat scăderea tonusului vasomotor
periferic). La scăderea tensională poate contribui diminuarea debitului cardiac (prin privarea inimii de
controlul adrenergic cardiostimulator) ca şi scăderea activităţii reninei.
-efect antianginos – se diminuă frecvenţa şi intensitatea crizelor dureroase la bolnavii cu angină
pectorală (scade controlul adrenergic al inimii cu micşorarea contractilităţii şi a frecvenţei sinusale.
Reacţii adverse: pot agrava astmul bronşic, pot avea efecte dăunătoare la bolnavii cu insuficienţă cardiacă; este
necesară prudenţă în asocierea cu insulina sau antidiabeticele de sinteză (pentru că inhibiţia ß adrenergică
maschează simptomele vegetative ale reacţiilor hipoglicemice).
Propranololul (Inderal) – este principalul ß blocant.
Efecte:
-antiaritmic, antianginos şi antihipertensiv.
-nu produce coronarodilataţie (împiedică tahicardia de efort).
-nu produce vasodilataţie.
-scade secreţia de renină.
-are şi acţiune chinidinică (deprimă miocardul prin acţiune directă).
Reacţii adverse – risc de deprimare cardiacă excesivă, producere de blocuri de conducere, tulburări ale
metabolismului glucidic.
Contraindicaţii – la astmatici, bradicardici, diabetici, în caz de blocuri.
Administrare – se administrează obişnuit pe cale orală (cu doze zilnice între 40-240 mg în funcţie de indicaţii
şi de bolnav); se administrează şi injectabil.
Metoprolol, Atenolol – sunt ß blocante selective; la doze terapeutice blochează mai ales receptorii ß1; sunt
indicate în cazul unui risc crescut de bronhoconstricţie (exemplu: bolnavi care suferă de angină şi astm
bronşic).


B. Neurosimpatoliticele – sunt simpatolitice indirecte care blochează terminaţiile adrenergice periferice;
împiedică, prin mecanisme diverse, eliberarea NA în fanta sinaptică. Scad sau anulează răspunsul la stimularea
nervilor simpatici, inhibă acţiunea simpatomimeticelor indirecte, deoarece împiedică eliberarea de NA.
Potenţează acţiunea simpatomimeticelor directe realizând o denervare sinaptică de natură chimică.
.-metildopa – substitue dopa ducând la formarea . metil noradrenalinei, un fals mediator. Acesta acţionează la
nivelul unor structuri . adrenergice din creier şi determină inhibarea simpaticului periferic cu consecinţe
hipotensive. Acţionează şi asupra receptorilor persinaptici .2 inhibând eliberarea mediatorului adrenrgic.
.-metiltirozina – împiedică formarea catecolaminelor.
Guanetidina – este un derivat de guanidină cu structură cuaternară de amoniu.
Are proprietăţi neurosimpatolitice datorită împiedicării eliberării NA prin terminaţiile simpatice, unde se
acumulează şi stabilizează membrana presinaptică. Datorită paraliziei periferice a simpaticului, guanetidina
diminuează controlul vasomotor tonic şi reflex. Este folosit ca antihipertensiv în forme avansate de
hipertensiune arterială . Este un medicament greu de mânuit terapeutic , deoarece există o diferenţă mică între
doza eficace şi cea care produce colaps ortostatic .
Contraindicaţii – insuficienţă coronariană, ateroscleroză cerebrală avansată (hipotensiunea poate scădea
periculos presiunea de perfuzie în teritoriile ischemice), insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă.
Rezerpina (Hiposerpil, Raunervil) – este alcaloid indolic cu acţiune inhibitoare asupra terminaţiilor simpatice
şi asupra unor terminaţii adrenergice din creier.
Efectul se datorează epuizării depozitelor de adrenalină prin împiedicarea transportului activ, care asigură
captarea mediatorului în granulele de depozit. Este folosită ca antihipertensiv › provoacă hipotensiune
arterială datorită diminuării controlului simpatic vasomotor. De asemenea, are acţiune tranchilizantă şi
neuroleptică datorită epuizării depozitelor de catecolamine şi serotonină din SNC. Reacţii adverse:
hipotensiune excesivă, sedare.
Pagina

33



FARMACOLOGIE


Se administrează în injecţii intramusculare în urgenţe; în cazul administrării orale efectul hipotensiv este slab,
se instalează lent, şi este de lungă durată.
Disulfiram – scade depozitele de catecolamine.
Clonidina – stimulează electiv receptorii .2, provoacă inhibiţie simpatică, împiedicând eliberarea de NA .


C. Alcaloizii din secară cornută
Alcaloizii din secara cornută reprezintă o grupă aparte printre substanţele care acţionează în domeniul
adrenergic. Unii alcaloizi sunt agonişti parţiali, iar sunt antagonişti, interesând atât catecolanimele cât şi
serotonina.
Aceşti alcaloizi au o structură chimică asemănătoare: un nucleu tertraciclic şi o moleculă de acid lisergic.
Se împart în 2 grupe chimice:


1. Ergopeptinele sau alcaloizi peptidici: ergotamina, ergotoxina şi un derivat de sinteză –
bromocriptina.
2. Amide ale acidului lisergic: ergometrina, metilergometrina, metisergida şi lisergida (LSD).
Ultimele 3 substanţe sunt obţinute prin sinteză.
Aceşti alcaloizi au un spectru larg de acţiune:
-stimulantă şi blocantă . adrenergice
-stimulantă şi blocantă serotoninice ( în funcţie de doză )
-stimulantă dopaminergică centrală
-vasoconstrictoare
-oxitocinică
-emetică
Acest spectru larg este explicat prin asemănarea structurală a alcaloizilor cu aminele biogene.
1. Ergopeptinele
a. Ergotamina – are în principal acţiune vasoconstrictoare, predominant în teritoriul carotidian.
Vasoconstricţia se datorează stimulării . adrenergice şi a receptorilor serotoninergici. La doze mari
provoacă vasoconstricţie marcată, cu risc crescut de ischemie acută. La doze toxice are şi proprietăţi
blocante . adrenergice.
Este utilizată în tratamentul accesului de migrenă.
b. Dihidroergotamina – are efect vasoconstrictor în teritoriul carotidian, fiind indicată în
tratamentul migrenei. De asemenea, contractă electiv venele › este util în hipotensiunea ortostatică şi
în profilaxia trombozei venoase.
c. Dihidroergotoxina – are efect blocant . adrenergic, producând vasodilataţie, în special în
teritoriul cerebral şi îmbunătăţind metabolismul neuronal. Este folosită în tulburări de memorie senile.
d. Bromocriptina – produce stimulare dopaminergică centrală, fiind folosită în tratamentul bolii
Parkinson.
2. Amidele acidului lisergic
a. Ergometrina şi metilergometrina – cresc tonusul musculaturii uterului, prin stimulare . adrenergică,
acest efect fiind folositor în profilaxia metroragiilor postpartum.
b. Metisergida – provoacă vasoconstricţie în domeniul carotidian prin stimulare adrenergică şi
serotoninergică. Este folosit în profilaxia acceselor de migrenă.
c. Lisergida sau LSD – are proprietăţi psihotomimetice, halucinogene, prin acţiune antiserotoninică şi
stimulantă dopaminergică la nivelul SNC.
Pagina

34



FARMACOLOGIE


FARMACOLOGIE


CURS 7

Medicaţia SNC

Anestezicele

Anestezicele generale sau narcoticele sunt substanţe care provoacă deprimarea funcţiilor SNC, manifestată
prin:

-somn anestezic – pacientul nu poate fi trezit prin stimulii obişnuiţi

-analgezie

-suprimarea reflexelor viscerale

-relaxarea musculaturii striate

Analgezia – efectul principal al anestezicelor – constă în :

-lipsa recepţionării durerii

-blocarea reacţiilor motorii şi vegetativi ca răspuns la stimulii dureroşi.

Suprimarea reflexelor vegetative şi relaxarea musculaturii striate sunt necesare pentru majoritatea

intervenţiilor chirurgicale.

Un anestezic trebuie să aibă câteva caracteristici pentru a obţine efectele dorite :

-să producă toate efectele de mai sus ( somn, analgezie ...) la concentraţii care să permită o bună
oxigenare a ţesuturilor .

-să fie stabil chimic

-netoxic şi inflamabil

-uşor de administrat

Instalarea şi dezvoltarea anesteziei generale se face într-o succesiune de 3 perioade , fiecare perioadă
cuprinzând mai multe faze. Durata acestor faze este diferită de la un anestezic la altul, iar simptomele produse
sunt influenţate de medicaţia preoperatorie şi de intervenţia chirurgicală.

Aceste perioade sunt:

1. Perioada de inducţie – are 2 faze :
A. Faza de beţie sau analgezie iniţială
B. Faza de excitaţie sau delir
2. Perioada de anestezie generală propriu-zisă – are 3 faze :
A. Faza de somn superficial
B. Faza de somn profund
C. Faza de alarmă
3. Perioada toxică.
1. Perioada de inducţie a anesteziei generale este caracterizată prin :
-analgezie
-amnezie
-respiraţie neregulată
-excitaţie motorie şi senzitivă – deoarece prima structură atinsă de anestezic este scoarţa cerebrală .
Prin medicaţia preoperatorie cu hipnotice şi sedative se reduce excitaţia.
-deprimare slabă

A. Faza de beţie – se manifestă prin abolirea treptată a conştienţei , bolnavul rămânând prezent în
mediu ( răspunde la întrebări ). Pot apărea euforie, stări onirice, halucinaţii, de care bolnavul nu-şi maiaminteşte. În această fază, este păstrată percepţia senzorială, dar este redusă sensibilitatea dureroasă.
B. Faza de excitaţie – începe odată cu pierderea conştienţei . Se caracterizează prin :
-pierderea conştienţei
-fenomene de excitaţie psihomotorie ( pacientul poate cânta, râde, vorbi necontrolat).
Pagina

35



FARMACOLOGIE


-tonus muscular crescut.

-amnezie totală .

Această fază este bine să fie cât mai scurtă, acest fapt realizându-se cu ajutorul medicaţiei preoperatorii.

2. Perioada de anestezie generală propriu-zisă – se caracterizează prin :
-somn anestezic – bolnavul nu poate fi trezit prin stimuli externi.
-analgezie completă, celelalte percepţii senzoriale fiind abolite.
-respiraţie şi activitate cardiovasculară normale . În fazele avansate ale acestei perioade respiraţia
este deprimată , iar tensiunea arterială scade. De aceea, intervenţiile chirurgicale au loc la începutul acestei
perioade.

A. Faza de somn superficial – se manifestă prin somn liniştit , analgezie, reflexe spinale prezente,
tonus normal al musculaturii . Muşchii maseteri sunt contractaţi la începutul acestei faze, poate apare spasmul
laringian, dispare reflexul de clipire la atingerea genelor.
B. Faza de somn profund – se caracterizează prin dispariţia treptată a reflexelor (inclusiv cele spinale)
şi relaxarea musculaturii. Mişcările respiratorii sunt ample şi rare . În această fază se realizează intervenţia
chirurgicală.
C. Faza de alarmă – se manifestă prin deprimarea progresivă şi marcată a funcţiilor cardiovasculare şi
respiratorii ; dacă nu este sesizată, se trece în perioada toxică şi se poate produce stop cardio-respirator.
3. Perioada toxică (sau de apnee) – este caracterizată prin deprimarea puternică, până la oprire, a
respiraţiei, a inimii , producându-se colaps.
Evoluţia diferiţilor indici fiziologici este caracteristică pentru fiecare perioadă a anesteziei şi defineşte
gradul de anestezie. Aceşti indici sunt : respiraţia, circulaţia, pupila, reflexele, musculatura, metabolismul.

I. Respiraţia :
-în perioada de inducţie: este rapidă şi neregulată datorită: îndepărtării mecanismelor frenatoare,
excitării reflexe prin iritaţie locală a căilor respiratorii, stimulării prin hipoxie şi hipercapnie a centrului
respirator.

-în perioada de anestezie propriu-zisă respiraţia devine regulată , apoi diminuă progresiv , datorită
scăderii sensibilităţii centrului respirator la CO2 şi deprimării muşchilor respiratori.

-în perioada toxică – se pot produce accidente › apnee toxică : încetarea respiraţie. De asemenea,
prin iritarea mucoasei respiratorii se stimulează secreţiile traheobronşice ce nu pot fi eliminate datorită
deprimării mecanismelor de curăţire. Acest fapt determină obstrucţia căilor respiratorii. Premedicaţia cu
atropină previne hipersecreţia. Un alt accident posibil este spasmul laringian.

II. Circulaţia – este în general deprimată de anestezia generală. După stimulare iniţială în perioada de
inducţie, revine la normal în perioada de anestezie propriu-zisă, şi este deprimată în faza de alarmă. La
anestezicele generale cu indice terapeutic mic ( aproximativ 2-3), o creştere uşoară a dozelor poate ajunge în
domeniul dozelor toxice cu risc de deprimare cardiacă. La începutul anesteziei apar reflexe vagale, care scad
frecvenţa cordului; de aceea se dă atropină i.v.
III. Pupila – în perioada de inducţie şi cea toxică se produce midriază, iar în perioada de anestezie propriuzisă
este normală.
IV. Reflexele sunt hiperactive în perioada de inducţie, apoi sunt abolite treptat . În funcţie de gradul de
abolire a reflexelor se poate determina perioada sau faza în care se găseşte bolnavul (abolirea fiind considerată
marker) :
-reflexul cornean de clipire este abolit în faza de somn superficial.
-reflexul pupilar la lumină este abolit în faza de alarmă.
-reflexul faringian, laringian, de deglutiţie este abolit în faza de somn superficial.
-reflexul glotic este abolit la limita dintre faza de somn superficial şi faza de somn profund.
-reflexele peritoneale sunt abolite în faza de somn profund


V. Tonusul muscular – este crescut în perioada de inducţie , apoi este deprimat progresiv, în funcţie de
tipul anestezicului. Majoritatea anestezicelor nu produc abolire totală decât la doze foarte mari , când sunt
toxice. De aceea, se administrează în paralel cu acestea substanţe paralizante de tipul curarizantelor.
Pagina

36



FARMACOLOGIE


Mecanisme de acţiune ale anestezicelor

Anestezicele au acţiune nespecifică : provoacă o deprimare cu hiperpolarizare şi scăderea excitabilităţii
neuronilor din diferite etaje SN, fiind implicate canalele de K+.

Mecanismul molecular nu se cunoaşte.

Reuşita anesteziei generale depinde de medicaţia preoperatorie şi medicaţia din timpul anesteziei. Scopul
medicaţiei preoperatorie este de :

-a calma bolnavul

-a scurta perioada de inducţie

-a accentua analgezia

-a reduce influenţele vagale reflexe .

-a împiedica producerea aritmiilor ectopice de cauză simpatico-adrenergică

-a micşora dozele de anestezic.

Se folosesc ca medicamente preoperatorii :

-benzodiazepinele – au efect sedativ, tranchilizant, hipnotic.

-unele miorelaxante – curarizantele

-neuroleptice – au efect sedativ, tranchilizant, antiemetic.

-atropina – scad reflexele vagale.

-scopolamina – parasimpatolitic, sedativ, amnezic.

-opioide ( morfină, peptidina ) – accentuează efectul analgezic.

-propranolul – previne riscul aritmiilor induse prin descărcare de catecolamine.

Anumite anestezice pot produce efecte deprimante respiratorii, şi de aceea se asociază cu alte medicamente:
doxocram, flumazenil, maloxonă, ce înlătură deprimarea respiratorie .

Tipuri de anestezii generale

1. Anestezia echilibrată – se administrează anestezic şi medicaţie colaterală pre-, intra-şi postoperatorie.
2. Anestezie totală – administrare i.v. de benzodiazepine şi opioide.
3. Neurolepanestezia – se administrează neuroleptice, analgezic opiod, anestezic general inhalator.
4. Anestezia disociativă – se administrează ketamină .
Parametrii farmacocinetici ai anestezicelor generale

Parametrii farmacocinetici ai anestezicelor generale sunt următorii:

1. Presiunea parţială a anestezicului în aerul inspirat – va influenţa în mod direct pătrunderea anestezicului
în organism . Presiunea parţială a anestezicului din aerul alveolar ( care deseori nu este egală cu cea din aerul
inspirat ) creşte cu fiecare respiraţie, până la atingerea unui echilibru. Acest echilibru se atinge cu atât mai
repede cu cât presiunea parţială din aerul inspirat este mai mare.
2. Coeficientul de partiţie sânge – gaz este egal cu raportul dintre concentraţie anestezicului în sânge şi
concentraţia anestezicului în amestecul gazos.
Există 2 tipuri de anestezice generale:

A. Anestezice liposolubile – trec în cantităţi crescute în sânge ( deci au coeficientul de partiţie mare ),
dar necesită un timp mai lung pentru dizolvarea în plasmă şi, deci, pentru a ajunge la SNC. Exemple:
metoxifluran, eter. Acestea produc o perioadă de inducţie lungă, iar revenirea din anestezie ia timp mai mult.
B. Anestezice cu liposolubilitate mică – au un coeficient de partiţie mic în sânge trece rapid o cantitate
mică de anestezic, şi ajunge repede la SNC. Exemple: ciclopropan, protoxid de azot. Acestea au perioadă de
inducţie şi revenire din anestezie scurte.
Potenţa unui anestezic este dată de MAC = concentraţia alveolară minimă = concentraţia de anestezic
general din aerul alveolar ce provoacă 1 nivel de anestezie generală, ce permite intervenţia chirurgicală la 50 %
din pacienţi.

Pagina

37



FARMACOLOGIE


Pe baza MAC şi a coeficientului de partiţie, se calculează doza anestezică relativă = MAC x coeficientul de
partiţie.

Distribuirea anestezicelor generale în ţesuturi – majoritatea fiind liposolubile, se vor distribui în
ţesuturile cu membrane celulare bogate în lipide se vor concentra în SNC realizând o deprimare
progresivă ( pentru că este bogat vascularizat). Apoi se redistribuie ţesutului muscular, iar in final se
depozitează în ţesutul adipos (pentru că este mai slab vascularizat).

Eliminarea – se face frecvent pe cale pulmonară , eliminându-se primele anestezicele cu coeficient de
partiţie mic.

Tipuri de anestezice generale

A. Anestezice generale inhalatorii – în funcţie de starea de agregare, pot fi :
1. Lichide volatile : halotan, metoxifluran, enfluran, izofluran, eter dietilic.
2. Gazoase : protoxid de azot, ciclopropan.
1. Lichide volatile
a. Halotanul – este o hidrocarbură fluorată , cu potenţă şi solubilitate medie . Efectul se instalează în
aproximativ 10 minute. Provoacă o analgezie cu deprimare musculară slabă › trebuie medicaţie curarizantă.
Reflexele faringian şi laringian sunt deprimate precoce, fiind uşurată intubaţia traheală. Deprimă respiraţia şi
produce bradicardie şi hipotensiune.
Dezavantaje : este aritmogen în anumite condiţii (anoxie), sensibilizând cordul la acţiunea catecolaminelor.
La câteva zile după operaţie poate apare o afectare hepatică, până la necroză, prin mecanism idiosincrazic. Poate
produce hipertermie malignă : creşterea temperaturii corpului cu rigiditate musculară.

Este contraindicat la cei cu afecţiuni hepatice, miocardice. Nu se asociază cu adrenergice, cu substanţe care
scad tensiunea (ß blocante, neuroleptice) sau cu opioide ( pentru că deprimă respiraţia).

b. Metoxifluran-este un eter halogenat , cu liposolubilitate mare, determinând o inducţie lentă (15
min.) şi o revenire după anestezie lentă.. Determină o analgezie bună cu o relaxare musculară incompletă.
Avantaje : nu inhibă motilitatea uterină , fiind utilizat în realizarea analgeziei în timpul naşterii. Reacţii adverse:
nefrotoxicitatea datorită fluorurii care se formează prin metabolizare.
c. Enfluran – este un eter halogenat asemănător, ca efect, cu halotanului. În plus faţă de halotan,
produce o blocare neuromusculară bună; în schimb, are efect analgezic mai slab. Dezavantaje : deprimare
respiratorie puternică ;nu realizează o deprimare cardiacă foarte mare.
Are inducţie rapidă.

d. Izofluran-este un izomer al enfluranului. Datorită toxicităţii reduse, tinde să înlocuiască enfluranul
şi halotanul. Nu influenţează inima şi poate da vasodilataţie cu scăderea tensiunii arteriale. Determină relaxarea
musculaturii uterine.
e. Eter dietilic – nu se mai foloseşte. Este un gaz foarte iritant, determinând pe mucoasa
traheobronşică hipersecreţie şi bronhospasm, iar pe mucoasa gastrică , greaţă şi vărsături. Are liposolubilitate
crescută deci inducţie crescută.
2. Gazoase
a. Protoxidul de azot – se foloseşte în amestec cu O2 : 70% protoxid de azot şi 30% O2 . Potenţa
efectului anestezic este scăzută, folosindu-se, în general, pentru completarea altor anestezice generale. Are
liposolubilitate scăzută › are inducţie rapidă; produce analgezie rapidă şi marcată, şi o relaxare musculară
moderată.
b. Ciclopropan – dă reacţii cardiace adverse, cu aritmii; nu se mai foloseşte.
B. Anestezice generale intravenoase
1. Barbituricele – prin modificarea structurii rezultă compuşi cu anumite particularităţi :
a. tiobarbituricele – sunt barbiturice cu un atom de S la carbonul 2, în locul atomului de O2; de
exemplu: tiopentalul sodic (pentotal).
Pagina

38



FARMACOLOGIE


b. barbituricele N-metilate – adăugarea unui CH3 la N1 ; de exemplu : metohexital sodic.
Barbituricele au o liposolubilitate foarte mult crescută, deci ajung repede şi în concentraţii crescute în SNC,
realizând deprimarea rapidă a SNC, cu somn anestezic. Se redistribuie foarte rapid din SNC, având deci un efect
de scurtă durată: efectul se instalează în 30 sec. şi durează 15-20-30 min.

Barbituricele pot folosite pentru intervenţii de scurtă durată :în manevrele ortopedice este analgezic şi
miorelaxant, în manevre endoscopice.
Reacţii adverse :deprimare respiratorie şi cardiacă, pot provoca bronhospasm ( creşte reflexivitatea
laringiană şi traheobronşică); dacă ajung paravenos, determină necroză locală.

2. Benzodiazepinele – Diazepamul şi Miadzolamul determină o deprimare centrală lentă şi de intensitate
mai mică decât barbituricele administrate i.v. Au şi efect miorelaxant.
Mecanism de acţiune : facilitează transmiterea GABA-erigă ce determină creşterea influxului de Cl-,
hiperpolarizareşi inhibiţie.
În asociere cu acestea se mai dă Flumazemil – o benzodiazepină antagonistă , ce acţionează antagonist pe
receptorii GABA, realizând compensarea deprimării respiratorii produse de benzodiazepinele agoniste.

3. Opioidele:
a. Ketamina (ketalar) – se înrudeşte chimic cu petidina . După injectarea i.v. are efect rapid în
aproximativ 30 sec. , durata fiind până la 30 min. Produce “anestezie disociativă”, fiind caracterizată prin
desprinderea de mediu, urmată de somn superficial cu o analgezie marcată . Are efecte stimulante circulatorii.
Acţionează la nivelul scoarţei cerebrale şi al creierului limbic fiind antagonist competitiv faţă de efectele
acidului glutamic pe receptorii specifici NMDA.
Reacţii adverse : poate creşte presiunea intracraniană şi oculară ( nu se administrează în intervenţii pe SNC
sau ochi); la trezire pot apare : greaţă , vomă, tulburări psihice (delir, halucinaţii, convulsii).

C. Neuroleptanalgezice – se foloseşte asociaţia droperidol (neuroleptic din clasa butirfenone) cu fentanil
( opioid înrudit cu petidina . Asociaţia dropridol -fentanil (innovar) induce în aproximativ 4 min somnul , care
durează 2-6 ore.
Efecte : deprimare respiratorie şi circulatorie marcată, analgezie bună, stare de linişte; uneori prin inhibarea
sistemului dopaminergic pot apare fenomene de tip extrapiramidal şi rigiditate musculară.

Anestezice locale

Sunt substanţe care, prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice, determină pierderea
reversibilă a senzaţiei dureroase . Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. Se indică în
cazul unor intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată, în endoscopii, sau diferite afecţiuni medicale.
Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri,
cele amielinice, şi axonii scurţi. Fibre groase şi mielinizate, somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. De
asemenea, fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde, la care anestezicele difuzează mai
greu.

Ordinea influenţării este următoarea :

1. Fibrele vegetative
2. Fibrele dureroase
3. Fibrele termice.
4. Fibrele proprioceptive şi tactile.
5. Fibrele motorii.
Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na+, urmată de
împiedicarea fluxului transmembranar de Na+ prin creşterea pragului de excitabilitate, şi, în final nu se mai
realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos).

Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o
catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH2 terminală hidrofilă. După natura catenei de legătură a celor două resturi
( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. Anestezicele locale se folosesc sub formă desăruri solubile în apă, frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. În funcţie de pKa şi PH-ul local , poate predomina

Pagina

39



FARMACOLOGIE


forma disociată sau nedisociată. De exp., Lidocaina are pKa = 7,9 iar la un PH = 7,35 predomina forma
neionizată ( liposolubilă ); deci, are efect rapid şi destul de puternic. Procaina are un pKa de 8,9 iar la un PH de
7,35 predomină forma ionizată ; deci , are efect mai lent şi intensitate mai mică.

Tipuri de anestezii locale

1. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase.
2. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi, strat cu strat
3. de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv
periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . Se realizează astfel un bloc nervos.
Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Sunt afectate
rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. Permite intervenţii
chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ).

Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Poate difuza subarahnoidian , sau
paravertebral.

Farmacocinetică

1. potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici
2. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă
în funcţie de gradul de anestezie)
3. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori :
-legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit )
-vascularizaţia locală-în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect vasodilatator ,
durata de acţiune este scurtă; de aceea se asociază cu vasoconstrictoare( adrenalină).

Tipuri de anestezice

A). anestezice cu structură amidică-sunt metabolizate hepatic prin dezaminare› au durată de acţiune mai
lungă

1. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină ,
Etidocaina , Tetracaina, Cineocaină.
2. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină , Mepivacaină , Prilocaina
B). Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min.) şi potenţă

scăzută; sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. Exemple : Procaina ,

Clorprocaina.

Efecte adverse :

-anestezice amidice : stimulare SNC-pot apărea convulsii , stări de excitaţie psihomotorie
,hipertermie malignă.Sunt deprimante ale miocardului,producând scăderea tensiunii arteriale; Lidocaina are şi
efect antiaritmic.

-anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ).
Procaina are şi efect de tip biotrofic , stimulând regenerarea neuronală; este produsul activ din Gerovital.

FARMACOLOGIE

CURS 9

NEUROLEPTICE

Pagina

40



FARMACOLOGIE


Neurolepticele pot influenţa funcţiile cognitive: percepţiile, senzaţiile, gândirea. Dacă se
administrează în doze suficient de mari, produc semne şi simptome ce constituie un sindrom
neuroleptic caracterizat prin:

1. Sedare
2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic şi endocrin.
1). Sedarea -reprezintă diminuarea globală a activităţii psihomotorii sub toate aspectele: scade
activitatea motorie, psihointelectuală, creşte latenţa cu care răspunde la stimuli (în special la cei
intelectuali). Diferă de sedarea produsă de sedative şi hipnotice. Este mai degrabă o stare de
indiferenţă activă. Pacientul răspunde mai lent la stimuli pentru că nu prezintă interes pentru stimulii
respectivi, nu pentru că întârzie elaborarea răspunsului.

Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea până la abolire a comportamentelor învăţate,
în funcţie de complexitatea acestora: cu cât aceste sunt mai complexe, cu atât sunt mai uşor
influenţate. Oricât s-ar mări doza, profunzime sedării nu creşte foarte mult. Coma apare la doze foarte
mari.

Neurolepticele produc scăderea agresivităţii; efectul antiagresiv este utilizat în psihiatrie pentru
calmarea bolnavilor furioşi şi agresivi.

2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele înlătură manifestări psihopatologice ce apar în psihoze,
indiferent de psihoza respectivă. Bolile psihice sunt:

-psihoze

-nevroze

-psihopatii

Manifestări psihopatologice ce pot fi tratate:

a. iluzii patologice
b. halucinaţii şi idei delirante
c. catatonia
d. autismul
a. Iluziile patologice sunt percepţii anormale (deformate) ale realităţii. Acestea sunt considerate de bolnav ca
fiind reale, deşi contrazic realitatea obiectivă.
b. Halucinaţiile sunt percepţii fără obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile delirante sunt caracterizate prin
contrazicerea flagrantă a realităţii obiective (idei de grandoare, de persecuţie, de urmărire). Unele idei sunt uneori
argumentate foarte logic (delir sistematizat) ajungându-se la convingerea unor persoane sănătoase ® “delir a
deux”. Acest de tip de delir poate apare între soţi: partenerul convins nu este influenţat de tratamentul cu
neuroleptice, deoarece medicamentele acţionează numai asupra ideilor patologice.
Pacientul trăieşte în 2 lumi (cea reală şi cea proprie) aflate în contradicţie. Trecerea frecventă de la
una la alta este stresantă, necesitând efort de adaptare. După un timp, pacientul renunţă la una din cele
două lumi (de cea reală de obicei) izolându-se de societate ® autism. În urma tratamentului cu
neuroleptice, pacientul se poate reinsera în societate.

Delirul halucinant nesistematizat -delir cu argumentarea mai puţin logică a ideilor ®schizofrenie.
Delirul sistematizat halucinator ®parafrenie.
Delirul sistematizat nehalucinator ®paranoia.


c. Catatonia -stare de imobilitate, ce apare în schizofrenie. Dacă pacientului i se imprimă o anume poziţie,
acesta şi-o menţine aparent fără efort: “perna psihică“ -pacientul se aşează în clinostatism şi i se ridică capul, iar
acesta rămâne în această poziţie ca şi cum ar avea o pernă sub cap.
3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o stare asemănătoare bolii
Parkinson: rigiditate musculară cu lipsa supleţei mişcărilor şi tremurături caracteristice ale membrelor. Uneori

Pagina

41



FARMACOLOGIE


(mai ales la adolescenţi), sindromul piramidal, se manifestă la nivelul capului şi gâtului prin grimase, extensia
capului, ochi deviaţi în sus; acest grup de manifestări se numeşte criză de plafonare. Aceste manifestări apar de la
începutul tratamentului, iar intensitatea lor este direct proporţională cu doza; dispar la oprirea tratamentului.

4). Sindromul vegetativo-litic şi endocrin este caracterizat prin:

-deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din homeoterm în poikiloterm. Acest
fapt este folosit în terapie, realizându-se hipotermia controlată: scăderea intensităţii proceselor biologice, creşterea
rezistenţei la hipoxie. Se poate utiliza în transplantul de cord, sau pentru scăderea febrei în cazuri de excepţie.

-efect antivomitiv la doze mult mai mici decât cele pentru producerea celorlalte efecte. Se utilizează în

tratamentul vărsăturilor.
-creştere apetitul, fiind asociat cu creşterea în greutate.
-hipotensiune ortostatică -se pot întâmpla accidente la trecerea din clino-în ortostatism ®pacientul este

sfătuit să se ridice lent.
-creşte secreţia de prolactină, cu consecinţe diferite:

®la bărbat produce impotenţă cu scăderea libidoului.
®la femeie produce amenoree, galactoree, creşterea libidoului.
Mecanismul de acţiune al neurolepticelor

Neurolepticele blochează receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este direct proporţional cu
intensitatea blocării receptorilor.
În SNC există zone bogate în receptori dopaminergici, asupra cărora neurolepticele acţionează:

1. Sistemul limbic -efectul antipsihotic se datorează blocării receptorilor de la acest nivel.
2. Sistemul nigrostriat -este responsabil de sindromul extrapiramidal.
3. Hipotalamusul -este responsabil de sindromul vegetativo-litic şi endocrin
4. Nucleul motor al vagului -determină creşterea apetitului
5. Fibrele intertalamice -nu se cunosc efectele produse.
În cazul sistemului nigrostriat, există o situaţie mai specială: la acest nivel, dopamina se află în echilibru cu
acetilcolina ® blocarea receptorilor dopaminergici determină creşterea ponderii relative a acetilcolinei,
determinând efecte extrapiramidale (boala Parkinson). Aceste efecte pot fi, deci, contracarate prin blocarea
receptorilor colinergici. Deci, în tratamentului bolii Parkinson, se fac asocieri cu blocante colinergice centrale:
Trihexifenidilul (Romparkin).

Receptorii dopaminergici sunt cuplaţi cu o proteină G:
-receptorii D1 sunt cuplaţi cu Gs ®creşte cantitatea de AMPc
-receptorii D2 sunt cuplaţi cu Gi ®scade cantitatea de AMPc
-receptorii D3 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
-receptorii D4 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
-receptorii D5 (D1-like) este o varietate de D1, fiind deci cuplaţi cu Gs


De efectele antipsihotice şi extrapiramidale sunt responsabili doar D2-like nu şi D1-like.

Utilizarea neurolepticelor

1). În tratamentul psihozelor -unele neuroleptice au efect sedativ foarte mare în comparaţie cu efectul
extrapiramidal; acestea se numesc neuroleptice de tip sedativ cu potenţă relativ mică. Alte neuroleptice sedează
puţin, dar au efect extrapiramidal intens; se numesc neuroleptice de tip incisiv (acestea au potenţă crescută).

În tratament se fac asocieri între acestea şi blocantele colinergice centrale.

Pagina

42



FARMACOLOGIE


2). Cura cu neuroleptice are mai multe etape:

I. Iniţial se administrează doze, ce cresc până la atingerea unui platou cu obţinerea răspunsului maxim
posibil.
II. Apoi doza se scade până se obţine doza minimă, la care bolnavul are comportament normal.
III. Se menţine doza minimă pentru o perioadă lungă de timp, deoarece astfel scade frecvenţa recăderilor.
Recăderile frecvente determină evoluţie spre demenţă.
Dozele administrate şi suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari în comparaţie cu o persoană
normală.


Grupele chimice

A). Fenotiazine -pe o structură de bază, sunt 2 radicali:

1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterală):
-radical alifatic -Clorpromazina (cp de 25 mg) -este un neuroleptic de tip sedativ, având efectantidepresiv. În doze mari (600-800 mg) se folosesc ca antiagresive, ca sedative majore sau pentru cura cuneuroleptice. În doze mici (1 cp de 25 mg) are efect antivomitiv. Există, însă, risc de sindrom extrapiramidal chiar
şi la doze mici. Au spectru farmacodinamic larg, dar intensitatea efectelor este moderată.

-nucleu piperidinic -Tiolidazina -este un neuroleptic sedativ, având efect anxiolitic. Se
administrează singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenţă medie.
-nucleu piperazinic -Trifluoperazina şi flufenazina -neuroleptice de tip incisiv sau dezinhibitorii.
Sunt neuroleptice majore.

B). Neuroleptice de tip tioxantinice -nucleu asemănător cu fenotiozinele, dar atomul de N din inelul mijlociu
este înlocuit de carbon. Flupentixolul şi Clorprotixenul -sunt folosite în tratamentul de întreţinere.

C). Neuroleptice butirofenonice -Haloperidolul -este un neuroleptic incisiv (cu potenţă mare) cu proprietăţi
antipsihotice şi activitate antihalucinatorie şi antimaniacală maximă. Alte neuroleptice butirofenonice sunt:
Clozapina şi Olanzapina; acestea au reacţii adverse de mai mică intensitate, blochează foarte puţin receptorii D2 şi
blochează probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De asemenea, blochează şi receptorii D4 şi D5.

FARMACOLOGIE

CURS 10

INFLUENAŢAREA STĂRII AFECTIVE

Influenţarea stării afective se realizează cu ajutorul medicamentelor antidepresive, antimaniacale,
anxiolitice.

Depresia psihotică -are 3 parametrii de caracterizare:
-tristeţe profundă
-scăderea activităţii intelectuale
-scăderea activităţii motorii


În cadrul ei apare noţiunea de “durere morală“: tristeţe profundă însoţită de idei delirante de inutilitate şi de

autoacuzare. Este însoţită de:
-imobilitate psihointelectuală,
-gândire lentă,
-latenţă mare la elaborarea răspunsului la întrebări,
-vocea este şoptită,
-stare de imobilitate fizică (motorie): umeri căzuţi, priveşte în pământ (nu-şi priveşte interlocutorul).

Pagina

43



FARMACOLOGIE


Datorită acestor manifestări, apare dorinţă de sinucidere, dar bolnavul nu se sinucide (lipsa capacităţii de a
trece de la idei la fapte = ABULIA).

Depresia psihotică apare în pusee, la aproximativ 10 % din populaţie, mai frecvent la vârsta de 40-60 de ani
şi mai rar la adolescenţi. Ca perioadă de apariţie, este mai frecventă la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

Când episoadele de depresie alternează cu episoadele de manie, rezultă psihoza maniaco-depresivă.

Mania -este o stare de euforie, de “hipertrofie a eu-ului”. Maniacul se crede frumos, tânăr, deştept; face
numai lucruri bune, are idei de autoapreciere şi are o hiperactivitate psihointelectuală şi motorie.

Maniacul are o atitudine specifică: are pieptul înainte, vorbeşte mult şi repede cu o voce puternică,
tunătoare; este vesel, jovial, priveşte pe deasupra interlocutorului; are o atenţie vie, dar nu fixează prea mult un
obiect; uneori derulează ideile mai repede decât capacitatea sa de exprimare, şi atunci renunţă la unele cuvinte
(adjective, adverbe), şi foloseşte multe verbe în exprimare. Trece cu uşurinţă de la o idee la alta chiar dacă nu au

o legătură logică, apărând idei disparate din contextul vorbirii = “fuga de idei”. Maniacul nu are argumente pentru
ideile sale şi nu vrea să convingă interlocutorul că are dreptate.
MEDICAMENTE ANTIDEPRESIVE

Antidepresive triciclice

Medicamentele antidepresive au fost descoperite prin studierea neurolepticelor. Au un efect bine demonstrat
după 2-3 săptămâni de tratament.

Nu toate manifestările depresive dispar concomitent; prima manifestare care dispare este abulia. În schimb,
rămâne prezentă dorinţa de suicid, iar datorită dispariţiei abuliei există posibilitatea de a se sinucide. Pericolul de
suicid este cu atât mai mare dacă medicamentul antidepresiv poate fi un mijloc de sinucidere (în doze mari).
Aceasta este prima reacţie adversă a medicamentelor antidepresive; de aceea depresia este considerată o mare
urgenţă medicală, iar tratamentul trebuie făcut sub strictă supraveghere medicală în primele 3 săptămâni. Ulterior,
după dispariţia abuliei, dispar şi celelalte semne şi simptome. Astfel, capacitatea de comunicarea a depresivilor
creşte, aceştia exprimându-şi cu claritate şi precizie sentimentele. Uneori devine uşor euforic, hiperactiv.

Efectele antidepresivelor:

1. Efect antidepresiv
2. Efect în tratamentul copiilor ce au fobie de şcoală şi au performanţe reduse.
3. Se folosesc în tratamentul enurezisului nocturn (copiii care fac pe ei noaptea), scăzând
profunzimea somnului ®copilul se trezeşte mai uşor.
4. Se folosesc în tratamentul bolilor cu dureri cronice în care pacientul este depresiv.
5. Se folosesc în tratamentul bolilor psihosomatice (ipohondria) ® persoane cu simptomatologia
unor boli bine definită, dar fără substrat organic.
Antidepresivele tratează şi depresia mascată datorită autocontrolului.

6. Au efecte parasimpatolitice, deci sunt contraindicate într-o serie de boli, ele putând agrava:
glaucomul, globul vezical (la bolnavii cu adenom de prostată), scăderea tranzitului intestinal, reacţii adverse
cardiace: bradicardie, aritmii ectopice, tulburări de conducere.
7. Efect sedativ însoţit de un efect anxiolitic = medicamente antidepresive de tip sedativ
(Amitriptilina).
8. Cresc uşor activitatea psihomotorie = medicamente anxiogene = medicamente antidepresive de tip
incisiv = psihotone (Imipramina -anxietatea indusă este deranjantă şi îngreunează evoluţia tratamentului; de
aceea se asociază cu anxiolitice.).
Mecanism de acţiune

Este neelucidat experimental. Efectul antidepresiv a fost pus în legătură cu proprietatea antidepresivelor de a
inhiba recaptarea unor mediatori chimici: noradrenalina, serotonina (creşterea cantităţii acestor 2 mediatori în
fanta sinaptică determină efectul antidepresiv), dopamina (produce o creştere a activităţii SNC, fără consecinţe
antidepresive).

Pagina

44



FARMACOLOGIE


Noradrenalina (NA) şi serotonina cresc în fanta sinaptică de la prima administrare a medicamentului, dar
efectul global apare abia după 2-3 săptămâni de tratament. Creşterea cantităţii de NA şi serotonină produce o
scădere a răspunsului membranelor postsinaptice la neurotransmiţătorii respectivi prin efect de “down
regulation”® apare efectul antidepresiv ca urmare a scăderii numărului de receptori postsinaptici b -adrenergici
şi serotoninergici.

Medicamentele antidepresive inhibă recaptarea NA şi serotoninei din fanta sinaptică în citoplasma celulei
secretoare; astfel, creşte biodisponibilitatea NA şi serotoninei şi scade răspunsul membranelor.

Există medicamente ce inhibă doar recaptarea serotoninei: medicamente antidepresive atipice cu structură
modificată (4 cicluri). Efectul antiderpesiv are aceeaşi intensitate, însă sunt mai bine suportate, pentru că nu cresc
biodisponibilitatea NA ®nu au reacţii adverse cardiace. De asemenea, nu au proprietăţi simpatolitice, au un efect
slab sedativ şi nu sunt anxiogene. Ex. Sertamina, Mianserina.

Mianserina are efecte antiderpresive, nu are proprietăţi simpatolitice. Are efect sedativ slab. Nu se ştie cum
acţionează, dar efectul antidepresiv are o latenţă mai scurtă decât al celorlalte: efect după 2-3 zile de tratament.

Antidepresive inhibitoare de MAO

Inhibarea MAO duce la creşterea NA şi serotoninei ® scade sensibilitatea membranei postsinaptice. Deci,
intensitatea efectului antidepresiv este comparabilă cu cea a antiderpresivelor triciclice, iar latenţa efectului este
aceeaşi.

Aceste antidepresive sunt greu suportate; creşterea cantităţii de NA duce la grave accidente cardiace: HTA,
aritmii severe.

Acestea sunt contraindicate în:

-feocromocitom -când există deja o creştere de NA

-asocierea cu simpatomimetice (chiar şi la doze mici se produce HTA).

-consum de alimente bogate în tirozină (alimente fermentate -brânză, bere).

Se recomandă folosirea lor în depresii ce nu răspund la antidepresive triciclice.

Tratamentul depresiilor:

-Depresia uşoară -tratamentul constă în psihoterapie şi medicaţie antidepresivă.

-Depresie moderată -tratament cu antidepresive triciclice şi cvadriciclice.

-Depresia severă -nu răspunde la tratamentul medicamentos ®se fac electroşocuri.

MEDICAMENTE ANTIMANIACALE
LITIU

Litiu administrat la animale de laborator dă o uşoară sedare. La omul normal nu produce nimic. La bolnavii
în criză maniacală înlătură criza împreună cu manifestările tipice. Latenţa efectului este de 5-10 zile; de aceea, la
debutul tratamentului se administrează neuroleptice cu rol de a linişti pacientul. Neurolepticele se dau până îşi
face efectul litiul; după aceea, se administrează numai litiu.

În mania acută se administrează Li şi antipsihotice timp de 5-10 zile; după această perioadă se dă doar Li.
Reacţii adverse -sunt de tip toxic:
-reversibile: creşte retenţia de Na+ şi H2O ® la început de tratament apar edeme pe gambe; creşte
volumul tiroidei cu hipertiroidism.
-ireversibile: tubulopatie renală ® creşte diureza; poliurie şi polidipsie (apare ca mecanism

compensator în poliurie) ®apare diabetul insipid nefrogen.

Li devine periculos dacă concentraţia plasmatică depăşeşte de 2-3 ori concentraţia sanguină terapeutică.

Biodisponibilitatea Li diferă de la persoană la persoană, dar este constantă la aceeaşi persoană. Se
monitorizează permanent concentraţia plasmatică a Li, şi astfel frecvenţa reacţiilor adverse scade.

FARMACOLOGIE

CURS 11


Pagina

45



FARMACOLOGIE


Medicamentele antiepileptice şi antiparkinsoniene

Medicamentele antiepileptice şi antiparkinsoniene influenţează funcţiile motorii ale SNC.

Antiepilepticele = anticonvulsivantele -sunt capabile să oprească convulsiile şi să scadă
frecvenţa de apariţie a convulsiilor, indiferent dacă apar în epilepsie sau în alte condiţii (convulsii
febrile, meningitice, etc.).

Convulsiile apar pentru că la un moment dat apare un focar ce descarcă impulsuri cu frecvenţă
mare şi foarte sincron. Această descărcare are consecinţe somatice în funcţie de localizarea focarului.
O descărcare apărută într-o zonă nervoasă, se întinde în SNC din aproape în aproape (în pată de ulei)
cuprinzând zonele învecinate, determinând o expresie somatică corespunzătoare zonei afectate.

Când convulsiile sunt generalizate, pot duce la pierderea cunoştinţei. Când generalizarea
apare foarte repede, avem de-a face cu “marele rău epileptic”: pacientul îşi pierde cunoştinţa,
cade, apare o contracţie tonică a întregii musculaturi (muşchii extensori, uneori muşchii
respiratori şi cei ai corzilor vocale® poate scoate un strigăt). Aceste manifestări durează câteva
secunde sau zeci de secunde, apoi apar mişcările spasmodice (1-2 minute), după care bolnavul
cade într-un somn profund, hipnotic.

Alteori pot apare manifestări psihosomatice = “micul rău epileptic” -apare o stare de detaşare
şi absenţă din mediu; durează 10-20 secunde, după care bolnavul îşi reia activitatea ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe durata unei zile, pot apare mai multe crize de acest fel.

Focarul iniţial se descarcă la un anumit timp de generalizare; în funcţie de localizare
bolnavul are nişte mişcări specifice sau senzaţii specifice (aure); aceste aure sunt prevestitoare
pentru criza epileptică. Aura este importantă pentru că localizează focarul epileptic şi permite
prevenirea medicamentoasă a crizei.

Medicamentele antiepileptice întrerup criza şi scad frecvenţa de apariţie a crizelor:

-scad frecvenţa de descărcare a excitaţiei.

-împiedică extinderea excitaţiei în restul creierului.

Medicamentele antiepileptice nu acţionează pe toate crizele epileptice.

Se pot produce convulsii epileptice la animalele de laborator cu ajutorul şocurilor electrice.
Dacă se aplică un şoc electric cu o frecvenţă mai mare de 30 Hz, apar stări foarte asemănătoare cu
marele rău epileptic; dacă frecvenţa este mai mică de 6 Hz, apar stări foarte asemănătoare cu
micul rău epileptic.

Pentetrazolul poate produce la şoareci şi şobolani convulsii asemănătoare cu cele de la om.

Tratamentul cu antiepileptice este de lungă durată; la oprire, foarte frecvent boala reapare. Un
astfel de tratament este însoţit de reacţii adverse. Există reacţii adverse comune tuturor
antiepilepticelor:

-efecte sedative -nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea şi efectele
antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel încât se dezvoltă toleranţă la efectul
sedativ , fără a se dezvolta toleranţă şi la efectul antiepileptic.

-afectează capacitatea de învăţare şi de memorare, produc lentoare în activitatea psihointelectuală;
aceste medicamente nu împiedică activitatea socială, dar este necesar un efort
crescut pentru adaptare.

-sunt de obicei inductoare enzimatice şi cresc metabolismul altor medicamente; frecvent
creşte şi metabolizarea vitaminelor, astfel încât cei aflaţi sub tratament cu antiepileptice pot avea
hipovitaminoze sau avitaminoze

De exemplu, 10 % dintre bolnavi au deficit de vitamina B12 şi acid folic ceea ce le produce o
anemie megaloblastică.

1. FENITOINA -ca structură chimică este asemănătoare cu fenobarbitalul; nu este activă pe
micul rău epileptic; este activă pe marele rău epileptic şi pe convulsii tonico-clonice. Mecanism
de acţiune: blochează canalele de Na, având efect antiepileptic (nu se mai depolarizează aşa de
uşor membranele neuronale).
Pagina

46



FARMACOLOGIE


Dă o serie de reacţii adverse:

-o uşoară sedare de mică intensitate.

-reacţii adverse digestive: greţuri, vărsături, crampe abdominale.

-reacţii adverse neurologice: tremor al extremităţilor, stări de confuzie, nistagmus (tremor al
globilor oculari la fixarea unui punct).

-relativ frecvent, dă gingivită hipertrofică.

-reacţii adverse hematologice şi imunologice (anemii hemolitice autoimune).

-erupţii cutanate.

-mai rar, boli asemănătoare cu lupusul eritematos difuz (boli lupoide).

2. CARBAMAZEPINA -seamănă cu medicamentele antidepresive triciclice, având
mecanism de acţiune asemănător: blochează canalele de Na+ . Carbamazepina este activă în
convulsiile tonico-clonice şi în marele rău epileptic; poate agrava micul rău epileptic.
Mai este eficace în durerile neurologice: nevralgia de trigemen.
Este la fel de eficace, dar mai bine suportată ca Fenitoina. Poate produce reacţii adverse
digestive şi neurologice (la fel ca Fenitoina).

3. FENOBARBITALUL -este activ în convulsiile tonico-clonice şi în marele rău epileptic,
fără a fi activ micul rău epileptic. Este foarte activ în convulsiile febrile la copii mici (este
tratamentul de elecţie). Mai este activ şi în convulsiile sistemice (meningită). Injectabil, poate
avea efect în “starea de rău epileptic” (starea de rău epileptic = epilepsie cu crize majore ce se
succed foarte repede). Este mult mai folosit ca antiepileptic decât ca hipnotic.
Fenobarbitalul acţionează pe receptorii GABA-ergici; acesta se fixează de canalul de Cl-, pe
situsul specific a . Fixarea de receptori produce o modificare sterică ce determină deschiderea
canalului de Cl-şi menţinerea lui deschis.

Este cel mai puternic inductor enzimatic, fiind contraindicat în boli genetice enzimatice (de
ex. porfirii).

4. PRIMIDONA -acţionează prin blocarea canalelor de Na+. Prin metabolizare se transformă
rapid în fenobarbital. Are efectele Fenitoinei şi Carbamazepinei şi reacţiile adverse ale
Fenobarbitalului.
5. Acidul VALPROIC -este activ pe “marele rău epileptic” şi pe “micul rău epileptic”. De
obicei se folosesc sărurile acidului valproic, deoarece persistă mai mult în organism.
În “marele rău epileptic”-are aceleaşi efecte ca Fenitoina şi Carbamazepina. În “micul rău
epileptic” are acelaşi efect ca Etosuximida.
Are reacţii adverse mai puţine decât Fenitoina şi Carbamazepina: sedare uşoară, dereglări
digestive şi neurologice. Poate produce hepatopatie (hepatită) idiosincrazică.
Acţionează prin 2 mecanisme:

1. Blocarea canalelor de Na+
2. Creşterea disponibilului de GABA -este mai puţin probabil, deoarece se produce
pentru doze mai mari decât cele antiepileptice.
6. BENZODIAZEPINELE -Diazepamul -este eficace pentru oprirea convulsiilor tonicoclonice
şi în starea de rău epileptic. Administrat injectabil este medicamentul de elecţie pentru
oprirea crizei convulsive.
Alte medicamente:

VIGABATRINA -inhibă GABA-transaminaza ® creşte disponibilul de GABA la nivelul
sinapselor GABA-ergice, fiind eficace în convulsiile tonico-clonice şi în marele rău epileptic. Nu
are efect în micul rău epileptic.

GABAPENTINA -creşte eliberarea de GABA în fanta sinaptică, fiind eficace în convulsiile
tonico-clonice, iar spre deosebire de Vigabatrina, agravează micul rău epileptic.

Medicamente ce acţionează în “micul rău epieptic”

Pagina

47



FARMACOLOGIE


ETOSUXIMIDA -are un spectru foarte îngust, acţionând numai în micul rău epileptic,
neavând nici un efect în marele rău epileptic.

Are mecanism diferit: blochează canalele de Ca2+ de tip T (canale de Ca2+ speciale), fiind
canale de Ca2+ receptor dependente. Canalele de Ca2+ voltaj dependente sunt:

-presinaptice

-pe structuri receptoare -sunt de 2 categorii:

-unele care după ce au fost deschise, stau deschise circa 50 ms (mult)

®canale de tip L.
-unele care rămân deschise puţin ®de tip T.
Etosuximida blochează canalele de Ca2+ de tip T de la nivelul talamusului, unde există un
pace-maker care descarcă impulsuri.
Reacţii adverse:
-sedare de mică intensitate
-rar, dă manifestări gastrice şi neurologice.


CLONAZEPAMUL -este eficace în micul rău epileptic, dar are un efect sedativ important.
Administrat pe termen lung dă tulburări de memorie.

Din punct de vedere clinic se folosesc:

-în marele rău epileptic şi convulsiile tonico-clonice: Fenitoina, Carbamazepina
şi Acidul valproic.

-în micul rău epileptic: Etosuximida

-în ambele: Acidul valproic

Antiparkinsonienele

La nivel nigrostriat există un control al musculaturii striate ce reglează acurateţea, fineţea şi
supleţea mişcărilor voluntare. Acest control este posibil datorită echilibrului între dopamină şi
acetilcolină la nivel nigrostriat.

Dezechilibrul între cele 2 substanţe produce manifestări specifice:

-scăderea cantităţii de dopamină sau a numărului de receptori dopaminergici, duce la
creşterea cantităţii de acetilcolină ® apare sindromul parkinsonian. Boala Parkinson reprezintă
distrugerea, de cauză necunoscută (distrugere idiopatică), a neuronilor dopaminergici.

-creşterea cantităţii de dopamină -determină 2 feluri de mişcări:

1. Mişcări ample şi rapide, necontrolate şi neprevizibile ®mişcări coreice.
2. Mişcări ample şi lente ®mişcări ondulante = atetozice.
Cele 2 tipuri de mişcări se pot combina ®mişcări coreo-atetozice.
În boala Parkinson există 2 posibilităţi de corectare:
1. Administrarea de dopamină
2. Blocarea receptorilor colinergici
1. Administrarea de dopamină nu are efect pentru că dopamina nu trece bariera
hematoencefalică; de aceea se adminstrează un precursor: Levodopa (din doza administrată, 1%
ajunge în creier. Levodopa este transformată în dopamină de neuronii serotoninergici şi
colinergici (cei dopaminergici sunt distruşi în Parkinson).
Pentru că trece în creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de Levodopa
din periferie poate fi transformată de Dopa-carboxilază fie în dopamină, fie în noradrenalină.
Aceste substanţe produc reacţii adverse noradrenergice: tahicardie, aritmii, hipertensiune
arterială. S-a găsit, însă, substanţe care inhibă Dopa-carboxilaza: Carbidopa şi Benserazida.
Acestea inhibă enzima şi nu străbat bariera hematoencefalică. Acţiunea acestor 2 substanţe are 3
consecinţe:

Pagina

48



FARMACOLOGIE


-nu se sintetizează Dopa în periferie

-creşte cantitatea ce trece în creier (10%)

-nu se formează noradrenalină

Eficacitatea tratamentului este limitată în timp (după câţiva ani scade) datorită distrugerii
continue a neuronilor dopaminergici.

În boala Parkinson poate apare un fenomen bizar: fenomene On / Off = perioade de
ameliorare/agravare ce apar între 2 administrări. Aceste fenomene dispar dacă se administrează
cu o frecvenţă crescută medicamente antiparkinsoniene, fără să se depăşească doza pe 24 de ore.

Reacţii adverse:

-stare de greaţă şi vărsături -datorită stimulării neuronilor dopaminergici de la nivelul
hipotalamusului; aceste efecte nu pot fi contracarate de antivomitive, pentru că acestea blochează
receptorii dopaminergici.

-uneori sunt necesare doze mari ®pot produce mişcări coreo-atetozice

-tulburări psihice -halucinaţii, stări onirice.

Bromocriptina -este un agonist parţial. Are efect mai slab decât Levodopa, dar nu produce
reacţiile adverse ale Levodopei (nu este transformată în noradrenalină). Este mai puţin folosită.
De obicei, se foloseşte la începutul tratamentului. În rest, se foloseşte în scăderea secreţiei de
prolactină.

Selegilina -inhibă selectiv MAO B din creier. MAO B metabolizează dopamina ® creşte
disponibilul de dopamină, având efect antiparkinsonian. Are aceeaşi intensitate cu Levodopa. Nu
se ştie precis dacă efectul îndelungat al Selegilinei se datorează creşterii disponibilului de
dopamină, sau împiedică distrucţia neuronilor dopaminergici. Efectul lung lasă impresia de
stopare a evoluţiei bolii.

Amantadina -creşte eliberarea de dopamină în fanta sinaptică. Are mai mică intensitate şi
eficacitate. Este medicamentul de rezervă când reacţiile adverse ale celorlalte medicamente nu
permite administrarea acestora.

2. Trihexifenidil (Romparkin) -blochează receptorii colinergici şi ar trebui să echilibreze
balanţa între dopamină şi acetilcolină. Însă Romparkinul creşte supleţea mişcărilor, dar nu
combate tremorul. Deci, nu este un medicament de primă intenţie, ci mai degrabă se asociază cu
altele. Este important în corectarea sindromului extrapiramidal produs de tratamentul cu
neuroleptice. Este bine suportat, dar poate bloca şi receptorii din periferie ® produce glaucom,
constipaţie (efecte parasimpatolitice).
CURS 13
Substantele ontacoide


Substantele ontacoide actioneaza in apropierea locului lor de formare si au diverse functii
fiziologice pe care si le exercita prin receptori specifici. Aceste substante sunt reprezentate de
eicosanoide , care sunt de mai multe tipuri :

-prostaglandine (PG)

-prostacicline (PC)

-tromboxani (Tx)

-leucotriene (LT)

-factorul activator plachetar
Eicosanoidele sunt derivati ai acidului arahidonic din care rezulta o serie de substante , pe 2 cai :

1. Calea ciclooxigenazei ®se formeaza PG, PC, Tx
2. Calea lipooxigenazei ®se formeaza LT.
FOSFOLIPIDE
MEMBRANARE


Pagina

49



FARMACOLOGIE


ACID ARAHIDONIC
Fosfolipaza A2
Lipooxigenaza Ciclooxigenaza
LT-A4
LT-B4 LT-C4
LT-D4
PG-G2
­—
PG-H2
PG-E2
PG-F2
PG-I2
(PC)
Tx-A2
Eicosanoidele au numeroase roluri :

1. Majoritatea PG produc vasodilatatie in multe teritorii ; PC are actiunea vasodilatatoare,
iar Tx are actiune vasoconstrictoare.
LT-C4 si LT-D4 scad tensiunea arteriala , probabil prin deprimarea inimii si diminuarii volemiei
prin favorizarea exudarii plasmatice.
2. Intervin in generarea senzatiei de durere si favorizeaza efectul algogen al altor
substante tisular active , ca serotonina si histamina.
3. Intervin sn generarea inflamatiei : au efect vasodilatator local, cresc permeabilitatea
capilarelor, favorizand exudatia si are efect chemotactic pentru celulele proinflamatorii.
4. Intervin in producerea febrei.
5. Intervin in functionalitatea tubului digestiv : constituie un factor normal de aparare a
mucoasei gastroduodenale fata de diverse agresiuni, in special fata de HCl din stomac, probabil
prin cresterea secretiei de mucus (PG-E si PC ).
6. Intervin in reglarea motilitatii uterine : PG-F, PG-E2 stimuleaza contractia uterina, atat
cea fazica, care ajuta la expulzia fatului in timpul travaliului, cat si cea tonica.
7. Intervin in reglarea unor functii sanguine :
a. PG-I2 se produce cu precadere la nivelul endoteliului vascular
si are ca efect vasodilatatia si scaderea capacitatii de agregare a trombocitelor.
b. Tx A2 -se produce cu precadere la nivelul trombocitelor si are
ca efect vasoconstrictia si cresterea capacitatii de agregare a trombocitelor.
Deci intre PG-I2 si Tx A2 se creeaza un echilibru dinamic care asigura o agregabilitate normala a
trombocitelor, contribuind la echilibrul homeostaziei sanguine.

8. PG-E2 creste fluxul sanguin renal, mareste salurezasi stimuleaza secretia de renina.
9. PG-F contracta musculatura neteda bronsica , iar PG-E si PC o relaxeaza.
Efectele eicosanoidelor se datoreaza activarii unor receptori specifici cuplati cu proteina G.
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE

Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore :

1. Analgezic
2. Antiinflamator
Pagina

50



FARMACOLOGIE


3. Antipiretic
1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) -are actiune analgezica, antiinflamatoare si
antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de
PG.
EFECTE :
-analgetic -difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea
pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra
durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator,
actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat
in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree.
Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data.

-actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul
poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare
se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore.

-actiune antipiretica -prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta
pirogenilor.
-intervine in modificarea agregabilitatii plachetare :
-dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul

trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor
endoteliale ; deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect antiagregant
plachetar.
-dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor
endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC ®efectul antiagregant
dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara.
Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data .
-efect tocolitic ( relaxeaza uterul) -este util in tratamentul dismenoreei ; se

administreaza cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul trebuie
intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare .
Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 m g/ml pentru o doza
terapuetica unica si de 150-300 m g/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii.
Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 m g/ml , iar tulburarile metabolice grave
apar la peste 450 m g/ml.
T1 este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se
face pe cale renala.
REAC|II ADVERSE :


-efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si
ulcerele .
-inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT

ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia.
-poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile.
-poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).
-dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ...........,

tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie,
eruptii acneiforme.

-la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza,
apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si
paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie.
INDICA|II :

Pagina

51



FARMACOLOGIE


1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/
Kg la 6 ore.
2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala.
3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 58
g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ).
CONTRAINDICA|II :
-insuficienta hepatica si renala severe
-la ulcerosi
-boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie.
-copii sub 5 ani.


2. DERIVA|I DE PARA-AMINO-FENOL
a. Fenacetina -are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba,
fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice.
Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si
alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la
nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza.
Reactii adeverse :
-eruptii cutanate si leucopenie alergica
-folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data.


b. Paracetamolul -are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin
methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie.
Reactii adverse -in doze mari produce o afectare toxica a ficatului.
Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.
3. DERIVA|I DE FENAZON{
a. Aminofenazona (Piramidon) -are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului
acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse.
Reactii adverse :
-poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare
-prezinta risc cancerigen
-eruptii cutanate
-edem angioneurotic


Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata .

b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile
aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind
slab.
Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii
cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente.
Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral.
c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie
(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida,
spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita.
Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte
medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene,
carora le creste, asftel, efectul.
Pagina

52



FARMACOLOGIE


Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si
de retentie hidrosalina) si g -hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in
tratamentul gutei.
Reactii adverse :


-iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma.
-activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., melena,


perforatii, penetratii.
-retentie hidrosalina ®edeme.
-risc de agranulocitoza si aplazie medulara .


Contraindicatii :
-la ulcerosi
-la cardiaci , hipertensivi
-in boli renale sau hepatice
-in boli de sange si in alergii.


Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra
si intramuscular si intrarectal.

4. INDOMETACINA -este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel
mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel
antipiretic si cel analgetic.
Indicatii :
-spondilita anchilopoietica
-coxartroza
-crize de guta
-dismenoree


Reactii adverse :
-anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer
-icter
-potenteaza efectul anticoagulantelor orale ®risc de sangerare
-tulburari de vedere
-neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar )
-reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm.

Contraindicatii :
-ulcerosi
-psihotici, parkinsonieni, epileptici (poate agrava boala).

Se administreaza oral, in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi, dupa mese.


5. PIROXICAMUL -are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene, dar durata efectului
este lunga, astfel incat se poate administra o data/zi . Determina o iritatie gastrica puternica.
6. MELOXICAMUL -este inrudit cu Piroxicamul, are aceleasi efecte, dar riscul de afectare
digestiva este mult mai mic. De asemenea, efectul antiagregant plachetar este mai mic.
Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri :
-Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in
mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare.

-Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere, febra si
inflamatii.
Deci, Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1.
Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care
au efect antiinflamator, antipiretic si analgetic, fiind utile in tratamentul durerilor articulare
cronice, in tratamentul dismenoreei, fara efecte pe mucoasa gastrica. Deoarece nu inhiba
ciclooxigenaza 1, nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare.

Pagina

53



FARMACOLOGIE


7. ...................(Singulair) -inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect
antiasmatic, cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in
special astumul produs de aspirina).
8. Alte antiinflamatoare sunt :
a. Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica, avand efecte
asemanatoare cu acidul acetilsalicilic.
Reactii adverse:
-tulburari dispeptice, mai ales gastralgii.
-hemoragii digestive si ulcer (foarte rar)
-citoliza hepatica
-tulburari de vedere
-tulburari hematologice


Contraindicatii:
-ulcerul si afectiunile hepatice
-tulburari hematologice.


b. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) -sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare
Ibuprofenului, dar mai activi ca acesta. Au in special efect antiinflamator.
CURS 14

Histamina şi antihistaminicele

Histamina este o amină biogenă care rezultă prin decarboxilarea histidinei, reacţie catabolizată de
histidin-decarboxilază. Majoritar, histamina este formată în mastocite şi în leucocitele bazofile,
unde se găseşte depozitată în formaţiuni granulare, împreună cu heparina, condroitin sulfaţi şi
ATP, iar cantităţi mici se formează în mucoasa gastrica, unii neuroni şi în ţesuturile care se
dezvolta repede.
Eliberarea din granule se face pe 2 căi:


1. Imunologica -pe suprafaţa mastocitelor se leagă Ig E sau Ig G, având drept efect
eliberarea de histamina cu consum de energie şi Ca2+. Refacerea depozitelor se face după câteva
zile sau săptămâni.
2. Prin mecanism de feed-back negativ, prin receptorii H2 ce se găsesc pe
mastocitele din piele şi bazofilele din sânge.
Din punct de vedere farmacologic, este importanta eliberarea chimica (morfina şi tubocurarina) şi
mecanica de histamina. Orice agresiune chimica sau mecanica duce la eliberarea de histamina.
Principalele cai de metabolizare constau în N-metilare, urmata de dezaminarea oxidativa sub
influenta MAO, cu formare de acid imidazol acetic, sau sub influenta DAO, cu formare de acid
imidazol acetic, care este în parte ribozoconjugat.
În cursul administrării orale, histamina este practic în întregime inactivata de flora intestinala, cu
formare de N-acetilhistamina.

Mecanisme de acţiune


Mecanismul de acţiune este reprezentat de acţionarea specifica pe receptorii situaţi pe
membranele celulare.
Receptorii histaminici sunt de 3 tipuri;


-H1 -localizat la nivelul musculaturii netede endoteliale, în creier (pe membrana
postsinaptică). Sunt cuplaţi cu o proteina G legata de fosfolipaza C ® acţionează prin creşterea
ITP şi DAG. Un agonist parţial selectiv este Fluorofenil histamina.

Pagina

54



FARMACOLOGIE


-H2 -se găsesc în mucoasa gastrica, miocard, mastocite (mecanism de feed-back), creier
(postsinaptic). Acest receptor este cuplat pozitiv cu adenilat cilaza (creste AMPc). Ca agonist
parţial selectiv: Dimaprid.

-H3 -se găsesc în creier (presinaptic), plex mienteric. Sunt cuplaţi cu proteinele Gi ®
scad concentraţia de AMPc.

Efectele histaminei

1. Pe aparatul cardiovascular:
-hipotensiune explicata printr-o vasodilataţie directa mediata H1 (cel mai important) şi H2
la nivelul arteriolelor şi sfincterelor precapilare
-tahicardie reflexa şi tahicardie prin acţiune directa mediata H2 pe miocard. -cefalee
pulsatila, senzaţie de căldură, înroşirea tegumentelor, prin efecte vasodilatatoare prin secreţie
de EDRF.

-creste permeabilitatea vasculara ®edem.

2. Pe aparatul digestiv:
-stimulează puternic secreţia gastrica de HCl, pepsina şi factor intrinsec (H1).
-contracţie a musculaturii gastrointestinale -la doze mari se produce diaree (H1).
-stimulează secreţia intestinala şi cea a colonului.
3. Pe aparatul respirator: bronhoconstricţie -efect slab la omul sănătos şi efect marcat la
astmatici.
4. La nivelul terminaţiilor nervoase: introdusă intradermic provoacă durere, prurit şi dezvoltă
rapid o reacţie vasculară caracteristică, asemănătoare papulei urticariene, numita tripla reacţie:
la nivelul injectării apare o pată roşie circulară care este rapid înlocuită de o papulă,
înconjurată de o areolă roşie, neregulată.
5. Pe musculatura netedă a aparatului genitourinar efectele sunt nesemnificative, dar unele
femei gravide cu reacţii anafilactice au avortat.
6. La doze mari este stimulata secreţia MSR.
Reacţii adverse:
-hipotensiune cu caracter ortostatic
-cefalee
-căldură, înroşirea pielii.

Histamina nu se administreaza ca medicament ! În terapeutică se folosesc antihistaminicele.

ANTIHISTAMINICE H1
(Antagoniştii H1 selectivi)

Din punct de vedere al cronologiei descoperii lor avem:

1. Antihistaminice de generaţia I -dau sedare
2. Antihistaminice de generaţia II -nu dau sedare pentru ca nu străbat bariera
hematoencefalică.
Antihistaminicele se absorb rapid şi în proporţie mare din intestin, şi se distribuie larg în
organism. Sunt metbolizate intensiv în ficat, majoritatea având efect relativ scurt: 4-6 ore.
Medizina acţionează 24 de ore, fiind antihistaminic cu acţiune lunga.
Antihistaminicele sunt amine ce prezintă metaboliţi activi.
Antihistaminicele au 2 categorii de acţiuni:

1. Acţiune care apare prin blocarea H1 -acţiune antagonistă complet reversibilă. Au efect
slab pe H3, iar efectul pe H2 este aproape neglijabil. Antihistaminicele H1 au efect antialergic.
Pagina

55



FARMACOLOGIE


2. Acţiuni care apar prin alte mecanisme -pentru ca are structura asemănătoare cu
substanţele care acţionează pe receptorii colinergici, serotoninergici, a 1 adrenergici. Au
următoarele efecte:
-sedare de intensitate variabila în funcţie de produs (la copii pot sa apară fenomene de

excitaţie).
-antiemetic -daca sunt administrate în profilaxia răului de mişcare
-efect anticolinergic -prin blocarea receptorilor muscarinici. Aceste medicamente pot

avea efecte favorabile şi în unele rinite nonalergiceprin efecte parasimpatolitice.
-efect antiparkinsonian -prin efect anticolinergic.
-antagonişti pe a 1 adrenergici -Fenotiazine -produc hipotensiune arteriala ortostatica.
-pot bloca receptorii serotoninergici fără manifestări clinice importante.
-acţiune anestezica de tip local: Difenilhidramina şi Prometazina blochează receptorii din

canalele de Na+ .

1. Antihistaminice din generaţia I:
a. Dimenhidrina -are efect sedativ puternic; se foloseşte pentru profilaxia răului de mişcare.
b. Pirilamina -are efect sedativ moderat, ajutând la instalarea somnului (nu induce somnul).
c. Ciclizina şi Meclizina -antihistaminice H1 cu efect sedativ slab, cu durata lunga de acţiune,
folosita şi pentru profilaxia răului de mişcare.
d. Clorfeniramina -este un sedativ slab, fiind un antialergic puternic; mai este folosit în
asociaţii medicamentoase în tratamentul răcelii.
e. Prometazina -este fenotiazina cu efect sedativ destul de puternic. Efectul antihistaminic se
instalează lent şi este durabil -circa 12 ore. Are efect antiemetic eficace. Are oarecare acţiune
anticolinergică şi antiserotoninergică; este anestezic local şi analgetic.
Se administrează oral sub forma de clorhidrat, maleat sau teoclat de Prometazina, în doze de
25 mg seara la culcare. În urgente se dau 50 mg i.m. sau în perfuzie i.v. Este folosit şi ca
medicaţie preanestezică sau ca sedativ şi pentru combaterea insomniei, 25-50 mg seara.
f. Ciproheptadina -are cea mai marcată acţiune antiserotoninergică.
2. Antihistaminice din generaţia II:
a. Astenizolul (Hismanal) -are structura piperidinică şi efect de lunga durata; se administrează
o data /zi şi nu are efecte sedative sau anticolinergice.
b. Terfenadina -are structura piperidinică şi efect de lungă durată ce se instalează rapid.
c. Loratadina (Claritine) -are structura piperidinica şi efect de lunga durata.
d. Cetirizina este un compus cu structura piperazinică şi are aceleaşi caracteristici ca cele de
mai sus.
INDICAŢII

1. Reacţii alergice -sunt de primă alegere pentru profilaxia şi tratamentul reacţiilor alergice
slabe şi moderate: în rinite alergice; în astm bronşic nu se administrează antihistaminice H1
pentru că au efect foarte slab. În reacţiile alergice au efecte: sedativ, efecte de tip atropinic
(retenţie de urină), hipotensiune ortostatică, aritmii.
2. Dermatite atopice -are efect sedativ şi antipruriginos. Nu se poate stabili care
antihistaminic H1 este mai bun; de aceea se testează. În terapiile de lungă durată, efectul poate
să scadă.
3. Rău de mişcare -pentru profilaxie, în special Dimenhidrina şi Prometazina (cele de
generaţia I de obicei). Sunt indicate în afecţiuni vestibulare (sindrom Meniere), greaţă
matinală la gravide (nu toate antihistaminicele se pot da la gravide: piperazinele sunt
contraindicate).
Pagina

56



FARMACOLOGIE


Medicaţia metabolică

1.
Tratamentul gutei
2.
Medicamente care influenţează metabolismul oaselor.
1. Tratamentul gutei
Guta este o afecţiune metabolică familială caracterizată prin episoade recente de artrită acută
produsă prin depozitarea uratului monosodic în articulaţii şi cartilaje. De asemenea, pot să apară
calculi de acid uric în rinichi. Guta este asociată cu creşterea concentraţiei de acid uric în plasmă.
Tratamentul are ca scopuri:

-
îndepărtarea atacului acut de gută.

-prevenirea recurenţelor atacurilor şi litiazei urice.
Patogenie:

Creşte concentraţia de acid uric în lichidul sinovial, acidul uric cristalizează, iar cristalele
sunt fagocitate de celulele sinovialei; aceste celule eliberează prostaglandine, enzime lizozomale,
IL1, etc. Aceste substanţe acţionează ca factori chemotactici pentru PMN, producându-se astfel
amplificarea procesului inflamator în articulaţii.
Cele mai eficiente medicamente, ca tratament cronic, de prevenire a recurenţelor, sunt cele care
inhibă activitatea leucocitelor. Tratamentul se prescrie numai la bolnavii cu gută şi/sau cu litiază
urică. Deci, dacă pacientul are hiperuricemie fără manifestări clinice, nu se dă tratament.

Medicamente

1.
Colchicina – este un alcaloid care se absoarbe foarte uşor şi are un efect spectacular pentru
pacient: atenuează durerea şi inflamaţia de la nivelul articulaţiilor în 12-24 de ore şi le
înlătură în 2-3 zile. Nu are alte efecte metabolice şi nu modifică metabolismul acidului uric.
Mecanism de acţiune: se leagă de tubulină (o proteină intracelulară) şi inhibă polimerizarea sa
în microtubuli .leucocitele nu mai pot migra la locul inflamaţiei şi nu se realizează
fagocitoza cristalelor de acid uric. De asemenea, diminuează producerea de acid lactic.
scade depunerea uratului (depunerea este favorizată de mediu acid).
Indicaţii: se administrează în atacul acut de gută. Doza este de 0,5 mg, apoi câte 0,5 mg din 2
în 2 ore până când dispare durerea sau apar reacţiile adverse. Dacă tratamentul este bine
suportat se administrează şi tratament cronic.
Reacţii adverse: are un efect toxic mitotic, împiedicând formarea fusului de diviziune, prin
legarea de proteina microtubulară din structura sa. Astfel, se blochează mitoza în metafază .
nucleii devin anormali, iar celulele pot muri .toxicitatea ei este mare. Poate provoca: greaţă,
vomă, diaree, colici, gastroenterită acută. În administrarea cronică poate deprima
hematopoieza, cu risc de agranulocitoză şi anemie aplastică. Dacă apare diaree, se înlocuieşte
Colchicina cu un antiinflamator nesteroidian. Se pot folosi toate, dar de obicei se foloseşte
Indometacina: 50 mg la 6 ore; după 3-4 prize apare răspuns favorabil .se scade doza: 25 mg
de 3-4 ori pe zi, timp de 4-5 zile.
Nu sunt indicaţi salicilaţii, pentru că aspirina la doze mici favorizează retenţia de acid uric.
2.
Uricozurice
A.
Probenecid – creşte secreţia urinară a acidului uric, ca urmare a inhibării sistemului
transportor implicat în reabsorbţia tubulară a acestuia. Are un efect destul de lung.
Reacţii adverse: în doze mari inhibă secreţia tubulară a penicilinelor, ducând la creşterea
nivelului plasmatic al acestora. Poate da: erupţii cutanate alergice, fenomene de iritaţie
gastrointestinală (se administrează cu prudenţă în ulcer).
Pagina

57



FARMACOLOGIE


Poate favoriza formare de calculi renali de acid uric; de aceea se administrează lichide şi
se alcalinizează urina.

B.
Sulfinpirazona (Anturan) – este un metabolit al Fenilbutazonei. Este, de asemenea,
inhibitor al reabsorbţiei tubulare la nivel renal. Efectul este comparabil cu Probenecidului
şi este antagonizat de salicilaţi
Administrate în perioadele asimptomatice dintre accesele de gută şi în artrita cronică tofică,
scade valorile uricemiei către normal, împiedică sau reduce frecvenţa acceselor şi micşorează
complicaţiile viscerale şi osoase.

3.
Allopurinol -este un analog sintetic al hipoxantinei (precursor al acidului uric) care inhibă
etapele terminale ale biosintezei de acid uric pentru că inhibă xantinoxidaza (transformă
hipoxantina în xantină şi pe aceasta în acid uric). Se foloseşte pe perioadă lungă (câţiva ani
sau toată viaţa), la pacienţii cu tofi gutoşi sau care elimină cantităţi crescute de acid uric.
Reacţii adverse: este în general bine suportat. Se recomandă ca la începutul tratamentului să
se asocieze cu doze mici de Colchicină, pentru a preveni crizele gutoase. Poate da intoleranţă
gastrointestinală, nevrită periferică şi vasculită necrozantă.
Pe timpul tratamentului pacientul nu trebuie să consume baze purinice (carne).
2. Medicamente care influenţează metabolismul oaselor
Reglarea metabolismului Ca2+ şi fosfaţilor:
-Parathormonul este hormonul principal – creşte concentraţia de Ca şi scade
fosfatemia. La nivelul oaselor creşte activitatea şi numărul osteoclaştilor. În rinichi
creşte reabsorbţia de Ca şi scade reabsorbţia fosfaţilor.

-Vitamina D – se formează în piele din 7 dehidro-colesterol sub acţiunea razelor UV.
Din punct de vedere farmacologic ne interesează vitamina D3. Efectele vitaminei D:
creşte absorbţia intestinală de Ca şi a fosfaţilor, scade excreţia renală a cestora,
stimulează procesului de resorbţie osoasă .creşte calcemia şi fosfatemia.

-Calcitonina – scade calcemia şi fosfatemia prin inhibarea resorbţiei osoase şi prin
scăderea reabsorbţiei tubulare.

-
Glucocorticoizii – inhibă transportul Ca prin peretele intestinal, creşte excreţia renală
a Ca, creşte resorbţia osoasă şi blochează sinteza fibrelor de colagen la nivelul
oaselor.

Grupe de medicamente:

1.
Bifosfonaţi
A.
Etidronat
B.
Pamidronat
C. Alendronat
Bifosfonaţii întârzie formarea cristalelor de hidroxiapatită. Absorţia de Ca din intestin este
redusă (maxim cu 10 %). Alimentele ingerate scad acest procent; de aceea se administrează
pe stomacul gol).
Reacţii adverse: reflux gastro-esofagian .pacientul trebuie să stea în ortostatism circa 1 oră.
Se acumulează în oase unde rămâne câteva luni (acesta este T1).
Indicaţii: se administrează în hipercalcemia asociată cu procesele maligne, osteoporoză,
sindromul de calcificare ectopică, boala Paget.
2.
Plicamicina este un antibiotic citotoxic indicat în unele forme de hipercalcemie. Principala
indicaţie este boala Paget.
Mecanism: se leagă de ADN şi inhibă sinteza de ARN.
Reacţii adverse: are toxicitate mare.
3.
Diureticele – diureticele tiazide (de ansă Henle) scad excreţia renală a Ca.
Pagina

58



FARMACOLOGIE


Hipercalcemia


Trebuie tratată pentru că se însoţeşte de o deprimare progresivă a SNC ce poate evolua spre comă
sau deces.
Cauze: hiperparatiroidism, cancer însoţit sau nu de metastaze osoase, terapia cu diuretice
tiazinice.
Medicamente administrate:


-diuretice saline
-Bifosfonaţi: Pamidronat – perfuzie i.v. cu 60-90 mg
-calcitonină – nu are efecte puternice, dar este lipsită de reacţii adverse.
-nitrat de galiu (în USA) – inhibă resorbţia osoasă; se administrează în perfuzii i.v.


timp de 5 zile, 200 mg/ zi / m2.
-plicamicină
-de obicei se dau fosfaţi – cea mai rapidă cale: administrare de soluţii perfuzabile: 1.5

g de fosfat elementar în perfuzie i.v. 6-8 ore.
-glucocorticoizii.


Hipocalcemia

Are următoarele manifestări: tetanie, parestezii, risc de laringospasm, convulsii.
Cauze: hipoparatiroidism, deficit de vitamina D, insuficienţă renală.
Medicamente administrate:

a). se administrează Ca i.v., i.m., intern:
-gluconat de Ca – este preferat pentru perfuzii şi administrare i.v. fiind
mai puţin iritant pentru vene.
-carbonat de Ca – preferat pentru uz intern.

b). vitamina D (calcitriol) – efectul apare în 24-48 de ore.
c). preparatele ce asociază Ca şi vitamina D – se evită pentru că nu se pot doza exact.


Hiperfosfatemia

Apare ca o complicaţie a insuficienţei renale. Se poate rezolva în cadrul dializei.

Medicamente administrate:
-perfuzii cu glucoză şi insulină
-se utilizează controlul dietei
-antiacide cu aluminiu -Al(OH)3, ce formează fosfat de aluminiu, care nu se absoarbe.

Hipofosfatemia – se administrează oral fosfaţi.


Osteoporoza:


Este o pierdere anormală a densităţii osoase cu predispoziţie la fracturi. Este mai frecventă la
femei în perioada menopauzei, dar poate să apară şi după administrarea de glucocorticoizi, în
tireotoxicoză, hiperparatiroidism, alcoolici, astronauţi.
Medicamente administrate:


-După menopauză se dau ciclic estrogeni pe o perioadă lungă; pentru că există riscul

de cancer de miometru, se asociază cu progesteron.
-Se mai recomandă o dietă bogată în Ca şi vitamina D.
-Calcitonină
-Fluor


Pagina

59



FARMACOLOGIE


-Bifosfonaţi.

Boala Paget:

Este o afecţiune osoasă localizată, caracterizată printr-o resorbţie osoasă datorită activităţii
crescute a osteoclaştilor, însoţită de o formare osoasă secundară anormală.
Cauza acestei boli este incertă.
Din punct de vedere paraclinic creşte fosfataza alcalină în plasmă şi creşte concentraţia
hidroxiprolinei în urină.
Tratament: scăderea durerii la nivel local, prevenirea fracturilor.


-Calcitonină subcutanat sau i.m. 50-100 UI o dată la 2 zile.

-Bifosfonaţi, dar dau ca reacţie adversă osteomalacie.

-Plicamicina.

CURS 17

ANTIARITMICE

ANTIARITMICELE sunt medicamente capabile să oprească o aritmie (să convertească o
aritmie în ritm sinusal).

Medicaţia antiaritmică cuprinde:

1. Medicamente antiaritmice propriu zise
2. Medicamente utilizate în tratamentul aritmiilor
Antiaritmicele înlătură dereglările de automatism şi/sau pe cele de perioadă refractară şi de
conducere a impulsurilor care generează cele 2 tipuri de aritmii:

1. Aritmii prin automatism ectopic
2. Aritmii prin reintrare.
Antiaritmicele influenţează proprietăţile electrofiziologice ale fibrelor miocardice. Funcţia
miocardului este caracterizată printr-o secvenţă de modificări ale potenţialului transmembranar
care corespund unei secvenţe de mişcări ionice din mediul intra-şi extracelular.

Curenţii ionici se activează şi se inactivează. Curentul de Na şi Ca realizează depolarizarea,
iar curenţii de K sunt repolarizanţi.

Depolarizarea -faza 0

Excitaţia, la nivelul fibrelor miocardice de lucru, determină o depolarizare bruscă, urmată de
un potenţial de acţiune (PA) care generează contracţia sistolică. Această depolarizare se datorează
unui influx busc de ioni de Na prin canalele membranare rapide. Deci curentul de Na care apare
depolarizează fibrele rapid (sunt fibre cu răspuns rapid).

La nivelul fibrelor miocardice cu automatism propriu, de la nivelul nodului sinusal şi
atrioventricular, depolarizarea sistolică se face ceva mai lent şi are o amplitudine mai mică
datorită curentului de Ca de intensitate mai mică, de durată mai lungă, ce pătrunde prin canalele
de Ca lente (sunt fibre miocardice cu răspuns lent).

Repolarizarea -cuprinde 3 faze:

1. Faza 1 -repolarizarea rapidă-este determinată de oprirea influxului de Na printr-un
mecanism de poartă (se închide poarta h); în acelaşi apare un eflux al ionilor de K, datorită
gradientului de concentraţie.
2. Faza 2 -faza de platou -efluxul de K este diminuat şi apare influxul de Ca; cei 2
curenţi sunt de sens contrar, creându-se un echilibru prin care potenţialul este menţinut constant.
3. Faza 3 -faza de repolarizare rapidă -creşte efluxul de K şi dispare influxul de Ca.
Pagina

60



FARMACOLOGIE


Potenţialul de repaus -faza 4 -care corespunde diastolei este menţinut prin intervenţia
pompelor de Na, K şi Ca.

Mişcarea liberă ionilor,
1
0
23Na
Ca2+
K+
K+

a ca urmare a gradientului electrochimic se face prin structuri
specifice: canalele ionice.

Proprietăţile canalelor ionice:

-au selectivitate: există canale de Na, Ca şi K.

-sunt voltaj dependente ®au un senzor de voltaj care comandă deschiderea canalului
respectiv la anumite valori ale diferenţei de potenţial. Astfel, se activează curentul
corespunzător (în starea activă a canalului).

-canalele ionice pot rămâne deschise o perioadă de timp bine definită ® există o
constantă a canalului specifică pentru fiecare canal. La nivelul miocardului valorile sunt:

Canalul de Na -constanta de timp -0,5 ms.

Canalul de Ca -constanta de timp -50 ms.

Canalul de K -constanta de timp -500 ms.

Există 3 stări posibile ale canalelor ionice:

-deschis (stare activă)

-inactivabilă

-activabilă -nu permite trecerea ionilor, dar poate fi deschis

Depolarizarea începe prin stimularea senzitivă a canalului de Na ® acesta se deschide ®
apare influxul de Na şi depolarizează rapid fibra miocardică (faza 0). În acelaşi timp, are loc
stimularea senzitivă a canalelor de Ca şi K, dar canalul Ca se deschide de 10 ori mai greu, fiind
canal membranar de tip lent.

După 0,5 ms se închide canalul de Na şi intră în stare inactivabilă. La acest moment canalul
de K este activ (şi rămâne aşa pe tot parcursul repolarizării), iar canalul de Ca încă nu s-a deschis
(faza 1). Apoi, în faza 2, se deschid canalele de Ca; curentul de Ca şi curentul de K sunt egale din
punct de vedere al intensităţii, dar de sens contrar. După 50 ms canalul de Ca se închide şi
curentul de Ca este inactivat. În faza 3 rămâne deschis numai canalul de K care realizează
repolarizarea.

Repolarizarea trece canalele de Ca şi Na în stare activabilă şi închide canalele K, chiar dacă
nu le-a trecut constanta de timp.

Voltajul transmembranar în repaus este de -80-95 mV pentru ţesutul miocardic cu răspuns
rapid, şi circa -60 mV pentru cel cu răspuns lent.

în timpul diastolei se produce o depolarizare lentă spontană care atunci când ajunge la o
valoare critică, declanşează depolarizarea rapidă (faza 0). Astfel, se realizează automatismul
propriu specific nodului sinusal şi sistemului Hiss-Purkinje. Celulele nodului sinusal, care se
descarcă cel mai frecvent, determinând ritmul inimii, au funcţie de pace-maker fiziologic.
Suprimarea pace-maker-ului fiziologic sau creşterea automatismului altor celule ale ţesutului
specializat determină apariţia focarelor de aritmie ectopice, care preiau această funcţie. Ischemia,
acidoza, intoxicaţiile, etc. sunt factori patologici capabili să confere celulelor miocardice calitatea
de pace-maker.

Pagina

61



FARMACOLOGIE


Medicamentele antiaritmice deprimă automatismul. Ele acţionează prin inhibarea
depolarizării spontane diastolice (faza 4). Scăderea vitezei depolarizării face ca valoarea critică
pentru declanşarea potenţialului de acţiune să fie atinsă mai târziu.

Conducerea impulsului în miocard depinde de viteza maximă a depolarizării sistolice (faza 0)
şi de amplitudinea potenţialului de acţiune. Deci, cu cât viteza depolarizării sistolice este mai
mare şi potenţialul de acţiune mai amplu, cu atât conducerea este mai rapidă.

În timpul depolarizării, celulele miocardice sunt inexcitabile, găsindu-se în perioada
refractară efectivă(PRE). Durata acestei perioade este legată de durata potenţialului de acţiune.
Prin repolarizare, la un moment dat, capacitatea de răspuns la stimuli revine. Medicamentele care
vor îngreuna trecerea canalelor din starea activă în inactivabilă vor alungi perioada refractară.

Responsivitatea -este capacitatea membranei celulare miocardice de a răspunde la impulsul
propagat. Este cu atât mai mare, cu cât valoarea potenţialului de repaus, în momentul excitaţiei,
este mai mare. Când potenţialul de repaus este mare, viteza maximă a depolarizării creşte,
respectiv conducerea este mai rapidă.

Excitabilitatea -o fibră este cu atât mai excitabilă cu cât este stimulată de un stimul de
intensitate mai mică. Medicamentele care îngreunează deschiderea canalelor ionice vor scade
excitabilitatea.

Echilibrul dintre conductibilitate şi perioada refractară efectivă asigură buna funcţionare a
miocardului. Când aceşti parametrii sunt în echilibru, totul decurge normal. Dezechilibrele pot
determina aritmii.

Deoarece muşchiul cardiac constituie un sinciţiu funcţional, excitaţia se propagă în toate
direcţiile prin conducere orto-şi retrogradă. Potenţialele de acţiune, care circulă pe diferite căi, seciocnesc în anumite puncte anulându-se reciproc datorită perioadei refractare. În anumite condiţii
impulsul se propagă circular într-o singură direcţie fără să se mai stingă, generând continuu
excitaţie. Asemenea aritmii reprezintă aritmii prin reintrare. Aceste aritmii presupun un obstacol
anatomic sau funcţional, care blochează conducerea în sens anterograd şi determină propagarea
lentă, pe cale retrogradă, de-a lungul circuitului, a undei de excitaţie.

Aritmiile prin focar ectopic -la un moment dat, apare un focar care poate descărca impulsuri
cu o frecvenţă mai mare decât nodul sinusal. Unele medicamente acţionează prin scăderea vitezei
de depolarizare lente diastolice ® PA îşi atinge punctul critic mai târziu® scade frecvenţa
focarului ectopic ® nodul sinusal îşi reia funcţia de pace-maker. Alte antiaritmice scad
excitabilitatea ®creşte pragul de declanşare a PA.

Clasificarea antiaritmicelor după Vaugahn -Williams există 4 clase:

I. Blocante ale canalelor de Na.
Canalul de Na are 2 porţi:

-poarta m -se găseşte intracanalicular -se deschide repede.

-poarta h -se găseşte la polul intracelular -se închide greu.

În funcţie de poziţia celor 2 porţi, se defineşte starea canalului:

-starea activabilă: poarta m este închisă, iar poarta h deschisă.

-starea activată: ambele porţi sunt deschise.

-starea inactivabilă: poarta m este deschisă şi poarta h închisă

Pentru
trecerea canalului din stare activată în inactivabilă este nevoie de repolarizarea

membranei.
Situsul de legare al blocantelor se găseşte intracanalicular, între cele 2 porţi.
Fixarea blocantului are 2 consecinţe:

1. Scade viteza de circulaţie a ionilor de Na ® scade intensitatea curentului de Na ®
scade viteza depolarizării
® scade conductibilitatea. Toate blocantele canalelor de Na scad
conductibilitatea.

Pagina

62



FARMACOLOGIE


2. Îngreunează trecerea canalului dintr-o stare în alta: îngreunează deschiderea
canalelor ®scade excitabilitatea. Toate blocantele canalelor de Na scad excitabilitatea.
Îngreunarea trecerii din starea inactivabilă în starea activă duce la creşterea PRE. Toate
blocantele canalelor de Na cresc raportul PRE/PA.
Pentru că situsul este intracanalicular, medicamentul nu se poate fixa oricând: se fixează bine
dacă canalul este deschis (stare activă). Blocantul se fixează mai puţin bine dacă canalul este în
stare inactivabilă (poarta m deschisă şi h închisă) şi nu se fixează deloc în stare activabilă (poarta
m închisă şi h deschisă).

Latenţa de acţiune şi intensitatea efectului blocantelor canalelor de Na vor fi cu atât mai mari
cu cât frecvenţa cordului este mai mare. Deci, blocantele canalelor de Na au afinitate faţă de
tahiaritmii.

Imediat după repolarizare apar asincronisme funcţionale ale canalelor ionice: există canalele
de Na, de care s-a fixat medicamentul, care nu au trecut din stare inactivă în stare activă ® au
PRE crescută, şi mai există canale de Na de care nu s-a fixat medicamentul şi au PRE normală.

Efectul este cu atât mai mare cu cât următoarea depolarizare va fi mai precoce.

Blocante ale canalelor de Na -are 3 subclase:

1A. Substanţe care deprimă moderat viteza depolarizării sistolice şi alungesc durata PA:

CHINIDINA -acţionează direct la nivelul miocardului prin următoarele mecanisme:

-deprimă moderat conductibilitatea,
-alungeşte durata PA ® alungeşte şi perioada refractară efectivă (PRE) atrială şi
a sistemului Hiss-Purkinje.
-îngreunează deschiderea canalelor de Na ® scade excitabilitatea ® este eficace
în aritmiile prin focar ectopic.
Chinidina are şi un slab efect parasimpatolitic ®antagonizează unele din efectele directe:
produce tahicardie şi facilitarea conducerii atrioventriculare.
Dozele mici produc tahicardie, iar dozele mari au efect bradicardizant. Prin efect direct,
chinidina scade viteza de conducere, iar prin efectul parasimpatolitic tinde să o crească.
Dozele mari scad conducerea atrioventriculară ® în intoxicaţii, toxicitatea cardiacă se
manifestă prin bloc atrioventricular şi aritmii ventriculare.

Indicaţii -fiind un antiaritmic cu spectru larg, Chinidina este folosită în:

-extrasistole supraventriculare

-extrasistole ventriculare

-tahicardie sinusală paroxistică

-flutter atrial

-fibrilaţie atrială.

Are o eficacitate de peste 70 % din bolnavii trataţi.
Reacţii adverse -poate produce frecvent reacţii adverse ® pe termen lung reacţiile
adverse apar cu o frecvenţă de 25% (1 la 4):

-este greu de suportat digestiv: produce greaţă, vărsături, crampe, diaree.

-reacţii adverse neurologice: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, confuzie.

-reacţii adverse cardiace -bloc atrioventricular sau agravarea lui, insuficienţă
cardiacă, hipotensiune (dacă se administrează i.v. ®nu se administrează i.v.).
-reacţii adverse alergice -astm, urticarie, reacţii de tip anafilactic.
Dozele mari (sau cele mici la persoanele sensibile) pot produce intoxicaţie caracteristică

® cinconism. Manifestări ale cinconismului: greţuri, vărsături, diaree, cefalee, ameţeli, stări
psihotice, confuzie, tulburări de vedere şi auz.
Contraindicaţii:
-în blocuri AV de grad III ® intră în asistolie datorită deprimării focarului
responsabil de ritmul idioventricular.

Pagina

63



FARMACOLOGIE


-în blocul AV de grad II, dozele mari pot face trecerea în bloc AV de grad III.

-în fibrilaţii atriale cronice: sângele stagnează în atrii ®se formează trombi
în atrii, chinidina mobilizându-i ®embolii.

-în insuficienţa cardiacă, la hipotensivi.

-în intoxicaţia cu digitalică

-la bolnavii cu hiperkaliemie.

PROCAINAMIDA -are proprietăţi asemănătoare Chinidinei, fiind însă mai bine
suportată. Spre deosebire de Chinidină, nu are efect parasimpatolitic (este neglijabil) ® nu
produce tahicardie şi scade conducerea atrioventriculară.

Indicaţii -are aceleaşi indicaţii ca şi Chinidina.

Reacţii adverse -dacă se administrează pe termen lung, reacţiile adverse apar cu o
frecvenţă de 80% din bolnavii trataţi. Dă reacţii adverse digestive, neurologice, cardiovasculare,
alergice.

Poate produce sindrom lupoid.

Se administrează oral sau intravenos. Administrarea i.v. se realizează în urgenţele
cardiologice, pe o perioadă scurtă de timp, deoarece poate produce, uneori, tulburări
neuropsihice.

1B. Substanţe ce scad puţin viteza depolarizării sistolice şi scurtează durata PA:
LIDOCAINA (Xilina) -acţionează prin următorul mecanism:
-scad foarte puţin conducerea şi responsivitatea miocardului
ventricular (practic, nu sunt modificate) şi ale sistemului de conducere Hiss-Purkinje.
Conducerea atrioventriculară poate fi încetinită, atunci când este deficitară în prealabil.
-perioada refractară efectivă şi durata PA în sistemul Hiss-Purkinje şi miocardul
ventricular sunt scurtate, dar PRE creşte relativ, raportat la durata PA.

-acţionează direct asupra miocardului, blocând canalele de Na, atât pe cele
activate (în timpul depolarizării), cât şi pe cele inactivate (la începutul perioadei de repolarizare).
Fixarea pe canalele de Na este repede reversibilă, ceea ce explică

afectarea electivă a miocardului bolnav (depolarizat, cu descărcare rapidă).

Indicaţii -este de ales în aritmiile ventriculare periculoase, fiind larg folosită în serviciile
de terapie intensivă.

Nu se administrează oral (se metabolizează intens la primul pasaj hepatic), ci numai i.v.
injectabil sau în perfuzie. În injecţii i.v. se administrează 50-100 mg / dată, repetând
eventual după 5 minute, fără a depăşi 200-300 mg / oră. Pentru susţinerea efectului

se recomandă perfuzia i.v., 1-4 mg/min, până la maximum 4g / 24 ore. În aritmiile
digitalice sau din infarctul miocardic acut se recomandă perfuzie i.v. continuă pe perioada de 2448
ore.

Reacţii adverse -Lidocaina este bine suportată circulator. Folosirea dozelor mari impune
prudenţă datorită riscului de colaps. Dozele crescute pot da reacţii adverse neurologice: parestezii,

sedare, convulsii, confuzie, chiar comă.

Contraindicaţii -la bolnavii cu bloc complet (grad III), deoarece inhibă focarul
idioventricular, la bolnavii cu insuficienţă hepatică severă, la cei cu antecedente convulsive şi în
caz de alergie specifică la Lidocaină.

FENITOINA -are proprietăţi asemănătoare lidocainei. Din punct de vedere
farmacocinetic, se absoarbe complet din tubul digestiv, dar absorbţia este lentă ® se
administrează oral numai ca tratament de întreţinere, în urgenţe administrându-se i.v.

Indicaţii -în aritmiile din intoxicaţiile cu digitalică, pentru că au avantajul de a nu
deprima conducerea atrioventriculară®nu există risc de bloc.

Contraindicaţii -injectarea i.v. impune prudenţă pentru că pot apărea fenomene de
deprimare cardiovasculară. Supradozarea provoacă tulburări cerebeloase.

Pagina

64



FARMACOLOGIE


MEXILETINA -este un antiaritmic ce se încadrează prin proprietăţile sale între
Lidocaină şi Chinidină.
Mecanism de acţiune:
-ca şi Chinidina, scade moderat viteza depolarizării sistolice în sistemul Hiss-
Purkinje şi în miocardul ventricular.
-ca şi Lidocaina, micşorează PA, dar creşte durata relativă PER în sistemul Hiss-
Purkinje.
Indicaţii -Mexiletina se comportă selectiv faţă de aritmiile prin focar ectopic: aritmii
digitalice, IMA. Se poate administra şi oral şi i.v.
Reacţii adverse -poate provoca greaţă, vomă, rareori ameţeli, foarte rar halucinaţii.
Dozele mari, date i.v., pot fi cauză de hipotensiune, bradicardie, convulsii.
1C. Substanţe care deprimă viteza depolarizării sistolice şi nu influenţează durata PA:
Encaidina, Flecaidina, Lorcaidina, Propafenona.

ENCAIDINA -mecanisme de acţiune:

-scade viteza depolarizării sistolice ®scade conducerea

-nu modifică durata PA ®PRE este puţin influenţată.

-produce un dezechilibru între conducere şi PRE ® este eficace în aritmiile prin
reintrare (eficacitate de 90-99%).

Reacţii adverse -pot produce aritmii ventriculare severe (cu o frecvenţă de 8%): torsada
vârfurilor. Raportul risc/beneficiu nu este foarte favorabil, de aceea este folosit ca antiaritmic de
rezervă în aritmii severe.

II. Betablocante -blocarea receptorilor b 1 adrenergici scad excitabilitatea, conducerea,
frecvenţa sinusală şi contractilitatea.
Indicaţii -sunt eficace în tratamentul tahicardiilor sinusale. Pentru că scad excitabilitatea sunt
utile în tratamentul aritmiilor prin focar ectopic. Pentru că scade conducerea, realizează controlul
frecvenţei ventriculare la bolnavii cu tahiaritmii supraventriculare.

Eficacitatea lor este cu atât mai mare cu cât în producerea aritmiei respective intervine un
mecanism simpato-adrenergic.

Eficacitatea în tratamentul tahicardiei sinusale, extrasistolele adultului tânăr, aritmiile care
apar la bolnavii hipertiroidieni.

Contraindicaţii: insuficienţă cardiacă, astm bronşic.

Reacţii adverse: bradicardie, bloc, deprimarea contracţiei miocardului mergând până la

decompensare la bolnavii cu insuficienţă cardiacă.
PROPRANOLOLUL -este utilizat ca antiaritmic, în doză de 40-120 mg/zi, oral. În urgenţe
se poate da i.v, cu prudenţă, în doză de 1-2 mg.
ACEBUTOLOLUL, ATENOLOLUL, METOPROLOLUL sunt b blocante cu oarecare
cardioselectivitate. Folosirea la bolnavii astmatici impune totuşi prudenţă.

III. Substanţe care prelungesc perioada refractară -prelungesc perioada PA şi perioadei
refractare.
Acţionează astfel:
-nu modifică viteza de depolarizare sistolică
-creşte durata PA ®creşte PRE
-produce dezechilibru între conducere şi PRE ®este eficace în aritmii prin reintrare.
-pot produce aritmii cu frecvenţă mare, aritmii ventriculare severe.

Aceste antiaritmice sunt de rezervă.
AMIODARONA -bradicardizantă şi eficace în angina pectorală (dar nu se foloseşte ca
antianginos pentru că este riscant datorită aritmiilor severe pe care le produce).
Mecanism de acţiune -creşterea marcată a duratei PA şi a PRE în tot miocardul, datorită
prelungirii repolarizării (mai ales în faza a 3-a). Amiodarona blochează canalele de Na, mai ales

Pagina

65



FARMACOLOGIE


când sunt în stare inactivă (la începutul perioadei de repolarizare); de asemenea, împiedică
efluxul de K+ din celulele miocardice.

Indicaţii -este indicat în aritmii diverse, rebele la alte tratamente. Se administrează oral,
folosind doze de atac timp de 8-10 zile, apoi se întreţine efectul cu doze mici, câte 5 zile /
săptămână. În urgenţe se poate injecta i.v.

Reacţii adverse: utilizarea prelungită, fără pauze, poate determina apariţia de depozite

corneene pigmentare şi hipotiroidie. Poate produce aritmii severe, ventriculare.
Contraindicaţii: în bradicardii, boli tiroidiene.
BRETILUL -este un compus cuaternar de amoniu, cu proprietăţi neurosimpatolitice.
Mecanism de acţiune: creşte caracteristic pragul fibrilaţiei ventriculare prin acţiune directă

asupra miocardului.
Indicaţii: se foloseşte excepţional în tratamentul aritmiilor ventriculare grave, inclusiv al

fibrilaţiei ventriculare.
Reacţii adverse: greaţă, vomă, bradicardie marcată, hipotensiune.
Contraindicaţii: în insuficienţa cardiacă şi în bloc complet.
SOTALOL -este un b -blocant care prelungeşte mult PA. Este un antiaritmic cu spectru larg,

util în diferite aritmii supraventriculare şi ventriculare.
Indicaţii -aritmiile ventriculare periculoase, aritmiile prin reintrare.
Reacţii adverse: dispneea, bradicardia, ameţelile şi astenia. Insuficienţa cardiacă în 1% din

bolnavii trataţi apare pe fondul preexistent al unui deficit de pompă. De asemenea, prezintă risc
aritmogen.

IV. Blocaţi ai canalelor de Ca2+
VERAPAMILUL -este un antiaritmic foarte activ.
Mecanism de acţiune:
-deprimă nodul sinusal ®bradicardie
-deprimă nodul atrioventricular ®inhibă conducerea atrioventriculară.
-scade viteza depolarizării sistolice
-scade excitabilitatea prin îngreunarea deschiderii canalelor de Ca2+ .
-scade conductibilitatea în fibrele cu răspuns lent.
-scade contractilitatea în fibrele cu răspuns rapid.
-se alungeşte PRE.


Canalele de Ca din faza de platou asigură Ca necesar contracţiei miocardice ® blocarea lor
deprimă contracţia miocardului. De asemenea, mai produce şi vasodilataţie, putând fi benefice
pentru bolnavii coronarieni.

Indicaţii -în aritmiile supraventriculare pentru că încetineşte ritmul ventricular şi în
tahicardia joncţională.
Reacţii adverse: fiind un deprimant miocardic puternic, poate fi cauză de bloc atrioventricular

şi decompensare.
Contraindicaţii: nu se dă în bloc, insuficienţă cardiacă, bradicardie.
Nu se asociază cu:

-Propranololul pentru că apare sumarea deprimării miocardice.
-Digitalice pentru că apare risc mare de bloc
-Antihipertensive pentru că apare risc de hipotensiune marcată.


DILTIAZEMUL -are proprietăţi asemănătoare Verapamilului, fiind utilizat ca antiaritmic cât
şi ca antianginos.

Tratamentul hipertensiunii arteriale(HTA)

Efectul antihipertensiv se poate datora:

Pagina

66



FARMACOLOGIE


-diminuarii tonusului simpatic periferic, ca urmare a afectarii functiei unor formatiuni
centrale implicate in controlul vasomotor (aşa acţionează clonidina, metildopa, şi parţial
rezerpina şi blocantele beta adrenergice)

-paraliziei ganglionilor vegetativi de pe traseul nervilor simpatici (ganglioplegicele)

-paralizia terminatiilor simpatice periferice(guanetidina, rezerpina).

-blocarea receptorilor a adrenergici (prin Prazosin) sau b adrenergici (prin

Propranolol).

-blocarea canalelor de Ca (Nifedipină, Diltiazem, Verapamil).

-acţiune directă asupra musculaturii netede vasculare (Hidralazine, Diazoxid,

Nitroprusiat de Na).

-creşterea diurezei (Hidroclorotiazidă, Furosemid, Spironolactonă).

-interferarea sistemului renină-angiotensină (Captopril, Saralazină).

ANTIHIPERTENSIVE INHIBITOARE SIMPATICE
PRIN ACTIUNE CENTRALĂ


-aceasta grupă conţine medicamente care acţionează asupra SNC şi determină scăderea
tonusului simpaticului periferic, ceea ce duce la scăderea tensiunii arteriale; totodată, scăderea
tonusului S periferic determină şi scăderea secreţiei de renină, ducând din nou la scăderea TA

CLONIDINA – este un derivat imidazolic, agonist selectiv al unor receptori a 1, a 2
adrenergici presinaptici; stimulează rec. a 1 adrenergici din creier(nc.tractului solitar şi zona
incerta) şi determină scăderea tonusului S periferic. Intervine şi un mecanism periferic:
stimularea rec.a 1 adrenergici presinaptici determină scăderea sintezei de catecolamine în
periferie.

Administrată oral, are efect cam la o oră de la administrare; i.v. are efect mai rapid (10 min).

Scăderea TA este precedată de o creştere a valorilor tensionale, datorită faptului că
medicamentul nu este foarte selectiv pentru receptori şi la concentraţii mari poate să stimuleze
şi receptorii a 1 postsinaptici .prin vasoconstricţie determină acest vârf de HTA.

Durata efectului este variabilă 4-24 h; diferă de la un pacient la altul, dar este constantă
pentru acelaşi pacient. De obicei, se testează durata efectului când se incepe tratamentul.

Dacă tratamentul se opreşte brusc după timp îndelungat, apar fenomene de rebound şi
creşte TA la valori mai mari decât cele de la începutul tratamentului. Fenomenele de rebound
sunt mai puţin importante dacă clonidina se asociază cu alte antihipertensive.

Reacţii adverse: uscăciunea gurii, somnolenţă, sedare, constipaţie.

Clonidina este un antihipertensiv cu eficacitate moderată, folosită în tratamentul formelor
medii şi severe de HTA, adesea în asociaţie cu altele. Mai este folosită şi în tratamentul
urgenţelor hipertensive. Se administrează oral 0,1-0,3 mg de 2 ori pe zi (se incepe cu doze
mici).

Alfa-metildopa -acţionează ca analog metabolic al Dopa, pătrunzând în creier şi
transformându-se în a metil Noradrenalină. Alfa metil Noradrenalina, care este un agonist mai
puternic decât Adrenalina, acţionează asupra receptorilor a adrenergici din creier şi scade
tonusul simpatic periferic; deci, scade debitul cardiac, micşorează rezistenţa periferică; fluxul
sanguin renal se menţine.

Latenţa este mai lungă (peste 2 ore) şi durata de acţiune este mai mare decât cea a Clonidinei
(12-24 ore).

Este bine suportată. Nu produce fenomene de rebound, iar reacţiile adverse sunt rare.
REACŢII ADVERSE

-uscăciunea gurii

-constipaţie

Pagina

67



FARMACOLOGIE


-sedare, somnolenţă, stare depresivă, fenomene extrapiramidale.
-fenomene de impotenţă sexuală la bărbaţi.
Eficacitatea este moderată. Metil Dopa este indicată la bolnavii cu HTA moderată sau severă,
de obicei în asociaţii (de ex. cu Furosemid şi Hidralazină).
Se administrează oral câte 250 mg -2 g pe zi. Nu se foloseşte în urgenţele hipertensive.

2. Ganglioplegice
Ganglioplegicele paralizează ganglionii vegetativi anulând controlul simpatic vasomotor şi
cardiostimulator. Blocând ganglionii vegetativi realizează o denervare chimică a aparatului
cardiovascular scoţând din funcţie sistemul nervos simpatic.

Reprezentanţi: Pentoliniu şi Trimetafan.

EFECTE:

-scad tensiunea foarte mult, cu pronunţat caracter ortostatic

-scad fluxul plasmatic sanguin în anumite organe (rinichi, creier, splină)

-antihipertensive foarte puternice

Frecvenţa mare a reacţiilor adverse, datorită paraliziei neselective a ggl. vegetativi şi
caracterul brutal al hipotensiunii, cu scăderea aportului sanguin în anumite teritorii importante,
limitează mult utilizarea terapeutică a lor.

Se administrează i.v. cu efect rapid (1-2 minute) şi durată scăzută a efectului (aproximativ 10
min.). În tratamentul urgenţelor hipertensive se utilizează în perfuzie i.v continuă, iar ritmul
perfuziei se reglează în funcţie de tensiunea arterială. Perfuzia se menţine până când un alt
antihipertensiv administrat concomitent începe să acţioneze.

Sunt utilizate pentru realizarea hipotensiunii controlate în timpul unor intervenţii chirurgicale
sângerânde, în urgenţele hipertensive şi pentru tratamentul edemului pulmonar acut.

CONTRAINDICAŢII

Este contraindicat în toate situaţiile în care hipotensiunea poate fi dăunătoare şi trebuie folosit
cu multă prudenţă în caz de ateroscleroză, insuficienţă renală, boli cardiace şi hepatice.

3. Blocantele terminaţiilor simpatice
Blocantele terminaţiilor simpatice inhibă terminaţiile simpatice periferice interferând
disponibilitatea mediatorului chimic pentru transmisia impulsului nervos.

GUANETIDINA -împiedica eliberarea catecolaminelor în fanta sinaptică realizând o
denervare simpatică a aparatului cardiovascular.

EFECTE

-este un antihipertensiv foarte intens; hipotensiunea produsă are pronunţat caracter
ortostatic. Se produce bradicardie, scăderea debitului cardiac, diminuarea slabă a rezistenţei
periferice.

-scade fluxul plasmatic cerebral şi renal.
Denervarea simpatică a cordului, creşte sensibilitatea cordului la catecolaminele circulante ®
creşte riscul de aritmii şi poate agrava cardiopatia ischemică.

Absorbţia digestivă este incompletă, iar disponibilitatea prezintă variaţii mari de la o
persoană la alta (3-30 % din doza administrată). Este antihipertensiv de rezervă folosit în cazurile
de HTA severă sau când nu avem o altă soluţie. De obicei se asociază cu alte antihipertensive.

Dozarea este dificilă datorită absorţiei inegale şi a hipertensiunii ortostatice. Se începe de la
doze mici în mg şi dozele se cresc progresiv în funcţie de valoarea TA măsurate în ortostatism.

REACŢII ADVERSE -sunt frecvente:

-ischemie în teritoriile afectate de ateroscleroză

-lipotimie

-colaps ortostatic

Pagina

68



FARMACOLOGIE


-inhibarea ejaculării şi diminuarea libidoului

-retenţie hidrosalină

-congestie nazală

-diaree

-bradicardie

CONTRAINDICAŢII

-aritmii

-cardiopatie ischemică

-ateroscleroză

-deficite de pompă cardiacă

-astm bronşic

-feocromocitom

REZERPINA (Hiposerpil, Raunervil) -alcaloid din plante de genul Rauwolfia.

EFECTE

-blochează recaptarea catecolaminelor din citoplasmă în granulele de depozit; în timp, se
ajunge la epuizarea depozitelor de catecolamine ® scade tonusul simpaticului şi tensiunea
arterială. Efectul hipotensiv se datorează predominant interferării funcţiei sinapselor simpatice
terminale din periferie şi în măsură mai mică acţiune mai mică la nivelul terminaţiilor
noradrenergice din hipotalamusul posterior.

-diminuarea depozitelor sinaptice de dopamină şi serotonină în SNC explică alte efecte
ale Rezerpinei: sedare, depresie, tulburări extrapiramidale.

Administrat oral efectul este lent (deci este nevoie de timp pentru a se epuiza rezervele de
catecolamine) -este maxim la aproximativ 2 săptămâni de la prima administrare şi se menţine
timp îndelungat (aproximativ 2 săptămâni după oprirea tratamentului). Dacă se administrează
doze foarte mari, de ex. 2,5 mg o dată efectul este mai rapid (aproximativ 1 oră). În cazul
injectării i.m. efectul este mai intens, mai rapid şi mai de scurtă durată.

REACŢII ADVERSE

-uscăciunea gurii

-congestie nazală

-diaree

-sedare, somnolenţă, depresie

-poate să agraveze ulcerul gastric sau duodenal; la câinele de experienţă produce
ulcer.

CONTRAINDICAŢII

-ulcer, colită ulceroasă

-insuficienţă cardiacă

-insuficienţă renală severă

-epilepsie

-sarcină, alăptare.

Se foloseşte în tratamentul formelor moderate şi severe de HTA în asociaţii cu alte
antihipertensive. În urgenţe hipertensive se administrează i.m. Dozele obişnuite: 0,25-0,5 mg oral

o dată pe zi.
4. Blocante a -adrenergice
Pagina

69



FARMACOLOGIE


TOLAZOLINA şi FENTOLAMINA sunt derivaţi imidazolinici, a neselectivi, ce blochează
receptorii a 1 postsinaptici provocând vasodilataţie şi crescând reflex tonusul simpaticului
(datorită blocării a 2 presinaptice) ® se produce o descărcare de catecolamine şi prin stimularea
receptorilor b 1 adrenergici determină tahicardie şi creşterea debitului cardiac; pe de altă parte
creşte secreţia de renină care compensează tendinţa de scădere a TA secundară vasodilataţiei.

Nu sunt practic antihipertensive.

Scad TA în feocromocitom (tumoră secretantă de catecolamine). Efectul este caracteristic,
fiind folosite ca test de diagnostic.

INDICAŢII

-feocromocitom

-în tratamentul HTA din feocromocitom la bolnavii care nu pot fi operaţi.

-pentru prevenirea crizelor hipertensive în cursul intervenţiilor chirurgicale din
feocromocitom.

PRAZOSIN (Minipress) -derivat de chinazolină.

EFECTE

-blochează receptorii a 1 postsinaptici

-provoacă o scădere moderată a TA cu diminuarea rezistenţei periferice arteriale;
circulaţia renală nu este influenţată.

-nu declanşează reflexele simpatice presoare, deoarece nu afectează receptorii a 2
presinaptici ®aceştia pot fi acţionaţi de noradrenalina eliberată din terminaţiile simpatice, ceea
ce are drept consecinţă inhibarea eliberării ulterioare a mediatorului.

Prazosinul scade TA în toate cazurile.

REACŢII ADVERSE

-hipotensiune ortostatică, mai puţin intensă decât cea dată de ganglioplegice şi
Guanetidină; dar, hipotensiunea ortostatică este foarte importantă la primul contact al pacientului
cu medicamentul (fenomen de primă doză) ®prima oară se administrează sub control medical.

-poate provoca fenomene de incontinenţă urinară mai ales la bărbaţi.

Prazosinul are eficacitate moderată, dar este mai mare decât a Rezerpinei şi Clonidinei.

Se administrează de regulă în asociaţii, în formele moderate şi severe. Se începe cu doze mici
(0,5 mg) care cresc progresiv. Doza utilă obişnuită este 5-10 mg/zi. Dacă fenomenele de
hipotensiune se repetă se recomandă administrarea seara la culcare.

5. Beta blocante
EFECTE
-blocarea receptorilor b adrenergici din creier ® determină scăderea tonusului simpatic
periferic.
-blocarea receptorilor b 1 adrenergici de la nivelul cordului ® determină scăderea forţei
de contracţie, a frecvenţei cordului şi a debitului cardiac.
-blocarea receptorilor b 1(??) adrenergici de la nivelul zonei juxtaglomerulare cu
scăderea secreţiei de renină.
Efectul b blocantelor este un efect de sumaţie algebrică între tendinţa de a scade şi tendinţa

de a creşte tensiunea.

b blocantele scad întotdeauna tensiunea arterială.

Sunt antihipertensive cu efect moderat folosite în toate formele de hipretensiune arterială
singure sau în asociaţie cu un diuretic sau alte medicamente antihipertensive.

REACŢII ADVERSE

-agravarea blocurilor AV

-decompensarea insuficienţei cardiace.

-agravarea astmului bronşic

Pagina

70



FARMACOLOGIE


-arterite sau ishemie periferică

-tendinţă crescută la hipoglicemie a bolnavilor diabetici

Sunt considerate antihipertensive de primă alegere.

ALTE INDICAŢII

-crizele hipertensive din feocromocitom (în asociaţie cu a blocante)

-angină pectorală

-aritmii ectopice

CONTRAINDICAŢII

-astm bronşic

-insuficienţă cardiacă necontrolată

-bloc AV de grad mare

-bradicardie marcată

-afecţiuni vasculospastice.

Întreruperea bruscă a tratamentului poate determina agravarea anginei infarctul miocardic la
bolnavii cu cardiopatie ischemică, aritmii severe.

II. ANTIHIPERTENSIVE CARE ACŢIONEAZ{ DIRECT PE FIBRELE MUSCULARE
ALE VASELOR
Aceste substanţe scad tensiunea prin vasodilataţie arteriolară directă.

HIDRALAZINA şi DIHIDRALAZINA (Hipopresol) sunt compuşi cu structură hidrazinoftalazinică.
Scad TA prin vasodilataţie. Hipotensiunea corespunde scăderii rezistenţei vasculare
periferice şi se datorează predominant dilataţiei arteriolare.

Micşorarea TA declanşează o reacţie simpatică cu tahicardie, creşterea debitului cardiac şi
hipersecreţie de renină. De asemenea, prin sistemul renină-angiotensină-aldosteron se produce
vasoconstricţie şi reţinere de Na+ şi apă. Toate aceste reacţii reflexe nu contracarează complet
efectul de scădere a TA, deci pe ansamblu, TA scade.

Tahicardia reflexă produsă de administrarea Hidralazinei poate fi importantă (creşte tendinţa
de consum de O2 a miocardului) şi poate agrava o cardiopatie ischemică; putem contracara, însă,
tahicardia reflexă asociind Hidralazină cu b blocant. De asemenea, reţinerea secundară de Na+ şi
apă, poate determina edeme; acest fenomen poate fi compensat de asocierea cu diuretice.

De exemplu, asocierea Hidralazină cu b blocant şi diuretic este avantajoasă pentru că: are
efect mai mare faţă de efectele luate separat, asupra TA, iar în plus, îşi compensează reciproc
reacţiile adverse. Acest tip de asociere rezolvă peste 90% din cazurile de HTA

Fluxul sanguin este crescut în teritoriile: splanhnic, renal, coronarian şi cerebral. Mărirea
circulaţiei renale este avantajoasă la bolnavii cu insuficienţă renală.

Administrate oral hidralazinele au disponibilitate relativ mică (30-50%) datorită
metabolizării la primul pasaj hepatic. Epurarea se face predominant prin N acetilare; activitatea
enzimei acetilante prezintă variaţii individuale mari.

Hidralazina se foloseşte în formele moderate şi severe de HTA. Se începe cu 10 mg de 2 ori
pe zi şi dozele se cresc progresiv până la cel mult 200 mg pe zi; administrată oral, efectul apare
la 1-2 ore şi durează 6-8 ore.

REACŢII ADVERSE – sunt relativ frecvente:

-cefalee (de intensitate moderată şi dispare în timp); uneori este foarte

intensă, cu caracter pulsatil, cu aspect migrenoid şi se impune renunţarea la

medicament.

-ameţeli, tahicardie, palpitaţii.

-greaţă

Pagina

71



FARMACOLOGIE


-
-
-
tremor, parestezii
congestie nazală, lacrimaţie.
edeme
Dozele mari, administrate îndelungat pot provoca sindromul lupoid reversibil.
Hidralazina se foloseşte în asociaţii, foarte rar ca tratament de primă intenţie
monoterapie.
în
MINOXIDILUL este vasodilatator musculotrop mai intens decât Hidralazina. Nu se

foloseşte niciodată singur, deoarece are risc crescut de reţinere de apă şi Na, şi de agravarea
cardiopatiei ischemice. Ca reacţii adverse, poate produce hipertricoză (probabil datorită
vasodilataţiei şi hrănirii crescute a firului de păr. Se foloseşte în formele severe de HTA, în
diverse asociaţii şi de obicei înlocuieşte Hidralazina când aceasta s-a dovedit ineficace.

NITROPRUSIATUL de Na (Nitrofericianura de Na) – are efect foarte intens prin
vasodilataţie directă, cu scăderea marcată a TA care se asociază întotdeauna cu tahicardie
reflexă intensă.

Injectat i.v. are efect rapid (1 minut), iar durata efectului este scurtă (2-10 minute). Se
foloseşte în tratamentul urgenţelor, în perfuzie i.v. continuă cu debit reglabil care se menţine
până când un alt antihipertensiv îşi face efectul.

REACŢII ADVERSE:

-tahicardie reflexă care poate agrava cardiopatia ischemică.

-se poate transforma în tiocianaţi (substanţe methemoglobinemiante)
astfel încât durata perfuziei nu trebuie să fie foarte lungă.

-dozele mari pot produce confuzie mintală.

DIAZOXIDUL se aseamănă cu diureticele tiazidice. Injectat i.v. in bolus scade TA foarterepede (1 minut), iar durata efectului este variabilă. În primele 30 de min. hipotensiunea are
caracter ortostatic pronunţat.

Acţiunea antihipertensivă se datorează dilataţiei arteriolare.

REACŢII ADVERSE

-tahicardie reflexă cu agravarea cardiopatiei ischemice.

-hipotensiune arterială mult prea severă.

-are proprietăţi hiperglicemiante (inhibă secreţia de insulină) fiind

contraindicată la diabetici.
Diazoxidul se foloseşte în crize hipertensive sau HTA de mare gravitate.

III. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU
Vasodilataţia produsă este datorată blocării pătrunderii ionilor de Ca în celulele musculare
netede ale arteriolelor, determinând relaxarea fibrelor musculare.

Există 3 categorii de medicamente:

A.
Dihidropiridine – grupa Nifedipinelor: Nifedipina, Nisalitina
Au acţiune intensă asupra vaselor şi practic nu acţionează asupra cordului
B. Grupa VERAPAMILULUI – au structură fenil-alchil-aminică; au acţiune intensă
asupra cordului şi scăzută asupra vaselor. Exemple: Verapamil, Tiopamil, Galapamil.
C.
Grupa DILTIAZEMULUI – au structură benzotiazepinică.
Diltiazemul – acţionează atât pe cord (are efect mai slab decât Verapamilul) cât şi pe
vase (efect mai slab decât Nifedipina).
Fiecare grupă de medicamente se fixează pe receptori specifici. Numărul situsurilor de

legare a dihidroxipiridenelor de canalele de Ca este cu atât mai mare cu cât potenţialul de

Pagina

72



FARMACOLOGIE


repaus este mai electropozitiv . la nivelul fibrelor cardiace vor fi foarte puţine situsuri pentru

Nifedipină, care practic nu acţionează pe cord.

Blocantele canalelor de Ca sunt antihipertensive real eficace.

Grupa Nifedipinelor este cea mai rar folosită. Dihiroxipiridinele au mai puţine reacţii
adverse şi nu produc bradicardie excesivă, nu produc bloc AV, nu decompensează insuficienţa
cardiacă, pot provoca o uşoară tahicardie reflexă.

Nifedipina sublingual are efect în 20 min. iar oral, la 1 oră de la administrare. Durata
efectului este de aproximativ 8 ore .se administrează de 3 ori pe zi. Se foloseşte ca tratament de
primă intenţie în forme moderate şi severe, ca monoterapie sau în asociaţii.

IV. DIURETICELE
Acţionează prin eliminarea de Na şi apă din organism, scad volemia şi implicit TA. Na este
un factor important în patologia HTA. Scăderea concentraţiei Na din organism determină
întotdeauna scăderea TA.

Medicamentele care scad Na din organism au efect în timp la 1-2 săptămâni de la începutul
tratamentului.Se administrează de obicei discontinuu, cel mai frecvent de 2 ori pe săptămână.

Sunt larg folosite, ca medicaţie de început, în formele uşoare de HTA şi în asociaţie cu
celelalte antihipertensive în formele moderate şi severe.

Alte diuretice acţionează pe sistemul renină-angiotensină-aldosteron, inhibă secreţia de
renină şi deci scad producţia de aldosteron, iar eliminarea de Na şi apă creşte.
Hidroclorotiazida(Nefrix)-se administrează oral, 25 mg de 1-2 ori pe zi

REACŢII ADVERSE: scăderea kaliemiei, hiperuricemie, hiperglicemie,
hiperlipoproteinemie.Trebuie evitată la bolnavii cu gută şi la diabetici.

Furosemid-este util si la pacienţii cu insuficienţă renală; injectat i.v. este folosit în urgenţe.

Spironolactona-diuretic antialdosteronic, este util la pacienţii la care hidroclorotiazida nu
poate fi administrată.

V. ANTIANGIOTENSINELE
A. INHIBITORII ENZIMELOR DE CONVERSIE (IEC)
IEC scad producţia de angiotensină II şi deci, scad tensiunea arterială.

Renina, o enzimă proteolitică secretată sub influenţa diverşilor factori, acţionează asupra
angiotensinogenului (a globulină produsă de ficat) formând angiotensină I. Aceasta, sub
acţiunea enzimelor de conversie formează angiotensină II. Angiotensina II, cel mai puternic
vasoconstrictor natural, determină eliberarea de aldosteron.

CAPTOPRILUL – este un derivat de prolină, ce inhibă peptidil dipeptidaza (enzima de
conversie) şi împiedică formarea de angiotensină II. Deficitul de angiotensină II determină
vasodilataţie arteriolară şi venoasă cu scăderea presiunii arteriale. De asemenea, este combătut
hiperaldosteronismul producându-se pierdere de Na şi reţinere de K. În plus, la efectul
vasodilatator contribuie acumularea de bradikinină (enzima de conversie are şi funcţie de
kininază), ca şi formarea de PGE2 şi prostaciclină (care este stimulată de bradikinină).

În afara scăderii presiunii arteriale, Captoprilul administrat la hipertensivi favorizează
regresia hipertrofiei ventriculare stângi. Fluxul sanguin renal este crescut, fenomen util atât în
HTA cât şi la diabetici, unde Captoprilul poate diminua proteinuria şi alte tulburări ale funcţiei
renale.

Captoprilul este un antihipertensiv eficace utilizat atât în monoterapie, ca medicament de
primă alegere, cât şi în asociaţii. Se începe cu doze mici, care se cresc progresiv.

REACŢII ADVERSE

Pagina

73



FARMACOLOGIE



uneori, scădere excesivă a TA; fenomenul este favorizat de deficitul de Na, de aceea,
administrarea diureticelor trebuie evitată la începutul tratamentului.

tuse şi edem angioneurotic (atribuite bradikininei)

hiperkaliemie (nu se asociază cu spironolactonă, nu se suplimentează K).

rareori, leucopenie, chiar agranulocitoză (favorizată de doze mari şi de insuficienţă
renală), şi afectarea rinichiului.
ENALAPRIL – este un alt inhibitor al enzimei de conversie, bine suportat şi cu efect mai
durabil.

B. ANTAGONIŞTI AI ANGIOTENSINEI II
SARALAZINA – este o octapeptidă analoagă cu angiotensina II; introdusă în perfuzie i.v.
scade HTA; se foloseşte în scop diagnostic.

LOSARTANUL (Cozaar) – blochează receptorii angiotensinei II. Are proprietăţi
antihipertensive asemănătoare Captoprilului. Spre deosebire de IEC, nu provoacă tuse şi edem
angioneurotic.

Diuretice

Diureticele sunt medicamente capabile să crească procesul de formare a urinii.
Formarea urinii:

1.
filtrare glomerulară – în capsula Bowman
2.
reabsorbţie tubulară – în tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort
distal şi tubul colector.
-prin filtrare se formează aproximativ 180 l. urină primară / 24 h, din care se reabsorb
aproximativ 179 l., astfel încât diureza este 1 l./24h.
-creşterea procesului de formare a urinii este posibil prin 2 mecanisme:


1.
creşterea filtrării glomerulare
2.
scăderea reabsorbţiei tubulare
-
medicamentele ce acţionează prin creşterea filtrării glomerulare au efect mai slab decât cele
ce inhibă reabsorbţia tubulară: ex. Un medicament ce influenţează procesul cu 1%: în
primul caz vor filtra .182 l. (diureza va deveni . 2l.), în al doilea se vor reabsorbi .177 l.
(diureza va deveni . 3l.).

Medicamente ce cresc filtrarea glomerulară
.
administrarea de apă determină o diureză hipoosmolară; se pot folosi ceaiuri diuretice sau
apă.


diureza apoasă poate fi utilă
¦
în anumite infecţii urinare
¦
unele antibiotice (peniciline) sunt mai active în mediu
hipoton
¦
poate împiedica precipitarea unor medicamente (ex.
sulfamide) în urină.
.
medicamente vasodilatatoare – toate sunt şi diuretice; exemplu:


vasodilatator cu efect diuretic: cafeina.
Medicamente ce scad reabsorbţia tubulară

.
reabsorbţia tubulară constă în reabsorbţia ionilor Na+ din lumenul tubilor renali în lichidul
interstiţial peritubular; medicamentele inhibă reabsorbţia sării şi a apei, determinând creşterea
eliminărilor de apă şi sare (se mai numesc şi saluretice).

.
Reabsorbţia Na+ are loc în 2 etape:

Pagina

74



FARMACOLOGIE



Reabsorbţie din lumenul tubular în interiorul celulelor peritubulare

Trecere din citoplasma celulelor peritubulare în lichidul interstiţial; are loc sub
acţiunea ATP-azei membranare Na+/K+, enzimă ce:
¦
Acţionează pe întregul tub renal
¦
E inhibată de digitalice => în condiţii experimentale ele
cresc diureza; în condiţii clinice acest mecanism e mai puţin
important, creşterea diurezei având loc mai mult prin
creşterea fluxului renal.
.
Trecerea ionilor din lumen în citoplasmă -prin mai multe mecanisme diferite d.p.d.v. al
localizării şi sensibilităţii la diferite medicamente:


Reabsorbţie pasivă a Na+ la nivelul polului luminal datorită gradientului
electrochimic.

Reabsorbţia ionilor Na+ cuplaţi cu un anion organic

Transportul unor grupe de 4 ioni: Na+ + K+ + 2Cl•
Transportul unor grupe de 2 ioni: Na+ + Cl·
 Transportul ionilor de Na+ prin schimb ionic cu K+ sau cu H+.
.
D.p.d.v. al localizării:
.
Tubul contort proximal: reabsorbţia Na+ -este foarte intensă: se absorb .75% din ionii
Na+ ce au filtrat glomerular; mecanisme:


Reabsorbţie pasivă (cel mai important mecanism la acest nivel)

Reabsorbţie a ionilor Na+ cuplaţi cu un anion organic
· În mică măsură: schimb cu H+
-reabsorbţia ionilor Na+ determină absorbţia echivalentului electrochimic de Cl=>
NaCl => atrage o cantitate echivalentă de apă => în tubul contort proximal:
absorbţie izoosmotică => la începutul ansei Henle: urină în cantitate redusă, dar
izoosmotică.
.
Segmentul ascendent al ansei Henle – se reabsorb .20% din ionii Na+; epiteliulansei
henle este impermeabil pentru apă: în această regiune se absoarbe NaCl fără apă.;
mecanisme:


Transportul grupelor de 4 ioni – pe tot parcursul segmentului
ascendent

Transportul grupelor de 2 ioni – în porţiunea finală a
segmentului ascendent şi în porţiunea iniţială a tubului contort
distal.
-ionii Na+ reabsorbiţi în interstiţiu pot trece în segmentul descendent al ansei
Henle – la acest nivel osmolaritatea este cu atât mai crescută cu cât suntem mai
aproape de vârful ansei.
-la nivelul medularei renale – osmolaritatea este f. mare.
-ca şi în segmentul ascendent, în cel descendent al ansei Henle osmolaritatea este
cu atât mai mare cu cât suntem mai aproape de vârful ansei: în această zonă
osmolaritatea este mult mai mare decât în capsula Bowman :segment de
concentrare a urinii.
-la nivelul porţiunii terminale a segmentului ascendent al ansei Henle
osmolaritatea este mult mai mică decât în capsula Bowman: segment de diluţie.

.
Tubul contort distal: se reabsorb .5% ionii Na+; mecanisme:


Schimb ionic cu K+ -controlat de aldosteron

Schimb ionic cu H+ -ionii de H+ pentru acest schimb provin din
H2CO3 – ce se formează din CO2 şi H2O în prezenţa anhidrazei
carbonice.
Pagina

75



FARMACOLOGIE


-schimburile ionice sunt cu atât mai intense cu cât concentraţia Na+ din lumenul
tubului contort distal este mai mare.
.
Tubul colector: la acest nivel ajunge o urină hipoosmolară. Permeabilitatea pentru apă a
tubului colector este sub controlul ADH.


Când tubul colector ajunge în medulară există gradient între tub
şi medulară, astfel încât se reabsoarbe apă fără NaCl =>
definitivare urină.
.
Locul de acţiune al medicamentelor:
.
Segment ascendent ansă Henle: mecanisme:


Inhibă absorbţia grupelor de 4 ioni: diuretice de ansă: furosemid, acid etacrinic=>
inhibă procesele de concentrare şi diluare a urinii.

Inhibă absorbţia grupelor de 2 ioni: diuretice tiazidice – au efect mai slab ca
diureticele de ansă (acţionează mai tardiv); inhibă procesul de diluţie => diureză
cu urină concentrată.
-prin ambele mecanisme creşte concentraţia ionilor Na+ în tubul contort distal => se
accelerează schimburile Na/K şi Na/H => creşte eliminarea urinară de H+ => acidifiere
urină.

.
Medicamente antialdosteronice


Inhibă schimbul Na/K din tubul contort distal => scade reabsorbţia Na+ => efect
diuretic. Acţionează f. târziu => efect slab
· Scad eliminările de K+.
.
Medicamente ce inhibă anhidraza carbonică – acetazolamida•
Scad disponibilul de H+ => scad schimburile Na/H => scade reabsorbţia de Na+
=> efect diuretic. Efectul este f. slab: acţionează tardiv; schimburile Na/H sunt
cantitativ mai puţin importante ca cele Na/H.
· Scad eliminările de H+ => urină alcalină.
.
Diuretice osmotice

Filtrează glomerular, nu se reabsorb => se elimină împreună cu echivalentul
osmotic de apă (astfel diferenţa de osmolaritate dintre tubul colector şi medulara
renală este mai mică).
Diureticele modifică metabolismul hidric şi electrolitic:
.
Metabolismul hidric: diureticele determină eliminarea unor cantităţi mari de apă => efecte
pozitive:


Eliminarea apei din sânge determină creşterea osmolarităţii sângelui, cu
mobilizarea apei dinspre ţesuturi spre patul vascular => diureticele sunt
medicamente de elecţie pentru tratamentul edemelor (orice tip de edem, mai
puţin cel inflamator).

Scăderea cantităţii de apă din patul vascular determină uşurarea muncii inimii =>
sunt medicamente de bază pentru tratamentul insuficienţei cardiace.

Scăderea volemiei determină scăderea tensiunii arteriale => sunt medicamente
de primă alegere în tratamentul HTA.
şi efecte negative:



Administrarea unor doze mari pe perioade lungi => deshidratare

Scăderea volemiei (mai ales brusc) poate determina hipotensiune arterială, leşin,
sincopă.

Hemoconcentraţia poate favoriza apariţia trombozelor vasculare.
Pagina

76



FARMACOLOGIE


.
Metabolismul electrolitic – diureticele interesează mai ales metabolismul Na+, K+, Ca+:
.
Na+:


Scăderea cantităţii de Na+ din organism => efect pozitiv la bolnavii cu edeme sau
în tratamentul de fond al HTA.
· În anumite condiţii se poate ajunge la hiponatremie:
-acută: administrarea unor cantităţi mari de doze active într-un timp scurt.
-cronică: în tratamente de lungă durată, mai ales dacă restricţia sodată alimentară este foarte
severă.


Hiponatremia se caracterizează prin sedare, scăderea activităţii psihomotorii,
letargie; în hiponatremiile acute, concentraţia sodiului poate fi normală.
K+:

.


· Diureticele de ansă şi tiazidele cresc eliminările de K+ => hipokaliemie – se
caracterizează prin:
-hipoactivitate psihomotorie
-crampe musculare
-tulburări cardiace – pe EKG: subdenivelare ST şi unde T aplatizate.

-
tratamentul constă în administrarea de K+: în formele uşoare se recomandă o dietă bogată în
K+ (vegetale),iar în formele cronice se administrează KCl (nu se adm. în acelaşi timp cu
diureticul, ci în pauze).


Antialdosteronicele scad eliminările de K+ => hiperkaliemie -.aceleaşi
manifestări + EKG: unde T înalte.
.
Ca2+:


Diureticele de ansă cresc eliminările de calciu =>pot produce sau agrava
hipocalcemie, tetanie.

Tiazidele scad eliminările de calciu => pot produce sau agrava o hipercalcemie;
sunt utile în profilaxia litiazei urinare calcice recurente.
Diureticele de ansă
-furosemid, acid etacrinic
-efectul lor este foarte intens: dozele terapeutice cresc diureza de .5 ori; se poate ajunge până

la o diureză de 10 l./24h.
-latenţa este foarte scurtă: intern 1 -11 h; injectabil: 3 – 15 min.
-durata efectului este scurtă: 2 – 6h.
-urina eliminată are osmolaritate normală sau scăzută; este bogată în Na+, K+, Ca+ şi are pH

acid.
-Efectul lor se menţine şi în insuficienţa renală avansată, chiar când clearance-ul creatininei

scade sub 10 ml/min.
-Au o gamă foarte largă de doză: 20 mg odată – 2 g/24h.
-Scad foarte brusc volemia, mai ales dacă sunt administrate inj iv => scad foarte repede şi


intens tensiunea arterială: furosemidul este cel mai utilizat medicament în criza de HTA.

-Furosemidul este principalul medicament folosit în tratamentul edemului pulmonar acut
(furosemid inj iv + digoxin inj iv): scade presiunea hidrostatică (scade volemia) şi creşte
presiunea coloidosmotică (prin hemoconcentraţie).


-Administrat intern, efectul este mai puţin intens, mai puţin brutal => se foloseşte ca
tratament cronic în edeme, insuficienţă cardiacă, tratament de fond HTA.


-Efectul este autolimitat în timp, datorită creşterii reflexe a secreţiei de aldosteron =>
tratamentul se face discontinuu: 5 zile da + 2 pauză; 1 zi da + 1 zi nu; 2 zile pe săptămână
etc.


Pagina

77



FARMACOLOGIE


-Dpdv al suportabilităţii:
-Scăderea brutală a volemiei şi a tensiunii arteriale este neplăcută: leşin,
palpitaţii, tahicardie, acestea putând să apară chiar după fiecare administrare
-Determină frecvent hipokaliemie, astfel încât este necesară administrarea
KCl (fie alternativ, fie când a trecut efectul furosemidului)
-Doze foarte mari la bolnavi cu insuficienţă renală cronică (care determină
un grad de acumulare a medicamentului în organism) pot determina surditate.

Diureticele tiazidice
-Au efect moderat; dozele terapeutice cresc diureza de . 3 ori.
-Latenţa efectului este lungă: 1 – 2 h.
-Durata efectului este lungă: 12 – 24 h.
-Urina eliminată este izo sau hiperosmolară, este bogată în Na+, K+, si săracă în Ca++ .
-pH-ul: la doze mici este acid; la doze mari este alcalin, pentru că dozele mari inhibă şi

anhidraza carbonică.
-Scade fluxul plasmatic renal, fără consecinţe pe efectul diuretic, dar cu efect vizibil la cei cu

insuficienţă renală: nu sunt eficace şi pot agrava insuficienţa renală.
-Datorită latenţei lungi, nu se pot folosi în urgenţe hipertensive sau în EPA.
-Se folosesc ca tratament cronic:

-În orice tip de edem, în insuficienţă cardică, în tratamentul de fond al
HTA
-În profilaxia calculozei renale calcice recurente
-Adjuvante în tratamentul diabetului insipid, deaorece scad procesul de
diluare a urinii.

-Sunt de primă alegere, fiind mai bine suportate ca furosemidul

-Efecte adverse:
-Hipovolemia produsă este blândă
-Hipokaliemia apare mai rar şi e mai blândă; în general este suficientă o
dietă bogată în alimente vegetale
-Agravează insuficienţa renală
-Agravează diabetul zaharat (creşte glicemia)
-Agravează guta (creşte uricemia)

-În general, se dă furosemid fie când diureticele tiazidice nu au avut efect, fie când există
contraindicaţii majore
-Administrarea este comodă, de două ori pe săptămână.
-Au şi slab efect vasodilatator
-Medicamentele nu diferă între ele dpdv al intensităţii efectului, diferenţa fiind dată de
potenţă.


Hidroclorotiazida (Nefrix) unitatea de doză = 25 mg

Butizida unitatea de doză = 5 mg
-
Au apărut şi medicamente fără structură tiazidică, dar cu aceleaşi efecte: Indapamida,
Xipamida etc; Indapamida are efect de durată mai mare: 24 – 48 h, iar efectul vasodilatator
este mai intens. Se foloseşte în HTA.

Medicamente antialdosteronice
Blochează receptorii pentru aldosteron:
Spironolactona:

Pagina

78



FARMACOLOGIE


-efect slab sau foarte slab
-latenţa efectului: foarte lungă 2-3 zile
-durata efectului: foarte lungă 3-5 zile
-urina eleminată este bogată în Na+ şi săracă în K+.
-efectul este cu atât mai intens cu cât cantitatea de aldosteron este mai mare => nu acţionează

deloc în lipsa aldosteronului, iar efectul poate fi foarte intens îm prezenţa unei cantităţi
crescute de aldosteron
-se folosesc in hiperaldosteronism: a) primar – boala Conn – de regulă in monoterapie
b) secundar: -după administrarea unor
medicamente: diuretice de ansă, tiazide
-unor boli: sindrom nefrotic,
ciroză hepatică


-De regulă în hiperaldosteronism secundar se foloseşte în asociaţii cu diuretice de ansă

sau tiazidice, asocierea fiind utilă datorită:
-Potenţării efectelor
-Spironolactona împiedică autolimitarea
efecului diureticelor de ansă
-Risc foarte mic de a produce tulburări ale
poasemiei

-Reacţii adverse:
-Hiperkaliemie -mult mai frecventă dacă se asociază antialdosteronice cu săruri
de potasiu => nicoidată nu se asociază antialdosteronice şi săruri de potasiu.

1. Acţiune inversă faţă de aldosteron
Amilorid, Triamteren.
-Nu blochează receptorii pentru aldosteron
-Efectul nu este foarte clar
-Pot acţiona şi în lipsa aldosteronului, dar clinic în aceste condiţii efectul este foarte slab
-Efectul lor creşte în paralel cu creşterea concentraţiei de aldosteron


Inhibitoare de anhidrază carbonică

Acetazolamida
-Efect diuretic foarte slab, mai slab ca la antialdosteronice; nu se foloseşte ca diuretic
-Urina eliminată: bogată în Na+, pH alcalin


-Se poate folosi în:
-Crize de mic rău epileptic: acţionează pe o anhidrază carbonică cerebrală
-Crize de glaucom (mecanism neprecizat)
-Ca diuretic pentru alcalinizarea urinii
-Ulcer gastro-duodenal


Diuretice osmotice

Manitol
-Este o substanţă hiperosmolară
-Se administrează inj iv, nu părăseşte patul vascular
-Filtrează glomerular şi nu se reabsoarbe
-Creşte presiunea osmotică a sângelui, determinând mobilizarea apei din ţesuturi: este extrem

de eficace în unele tipuri de edem acut: ex cerebral

Pagina

79



FARMACOLOGIE


-Creşte diureza; menţine funcţionalitatea glomerulului renal, chiar în condiţii extreme: foarte
util în insuficienţa renală acută (previne agravarea bolii)
-Este riscant: creşterea presiunii coloidosmotice, determină creşterea volemiei => e
contraindicat în:


-HTA
-Poate decompensa o insuficienţă cardiacă, producând chiar EPA; riscul de a
produce EPA creşte foarte mult la bolnavii cu insuficienţă renală.

CURS 21
ANTIANEMICE


Anemia feriprivă
Fierul este indispensabil pt. organism, intrând in constituţia unor enzime ale oxidoreducerii celulare şi a
hemoglobinei (Hb).

Fe –ul alimentar – 8-20 mg/zi , este de regulă suficient pt. nevoile fiziologice (1mg/zi la bărbatul adult ,
1,4 mg la femeie ).Aportul este la limită în ultimele luni de sarcină şi la sugari , la care necesarul este de cca.
6mg/zi.
În caz de hemoragii semnificative , deficitul de Fe devine manifest şi se traduce prin anemie.
Fe -ul se absoarbe numai dacă este sub formă de Fe feros , bivalent; frecvent Fe-ul se găseşte în formă
trivalentă şi transformarea din Fe feric în Fe feros se face numai dacă PH-ul stomacului este acid. La bolnavii
cu deficit de HCl sau la cei rezecaţi gastric absorbţia duodenală de Fe este scăzută.
Substanţele care cresc aciditatea gastrică ( ex. acidul ascorbic ) cresc absorbtia de Fe.
La persoanele sănătoase absorbţia intest. de Fe nu depăşeşte 10% , datorită unui mecanism limitativ
reprezentat de proteine transportoare din celulele mucoasei duodenului terminal. În caz de deficit de Fe şi
când sunt scăzute marcat depozitele de Fe absorbşia creşte la 25-30%, apoi scade progresiv , pe măsură ce se
corectează deficitul.
Administrarea Fe împreună cu alimentele micşorează considerabil absorbţia ( 4-10%). Antiacidele gastrice
micşorează disponibilitatea pentru absorbţie.
În sânge , Fe circulă legat de o beta 1 glicoproteină plasmatică, transferina ; ea contribuie la limitarea
absorbţiei Fe în funcţie de nevoi. Fe este dus la măduva hematopoetică pentru sinteza de Hb.
Cantităţile excesive de Fe sunt stocate în macrofage , care constituie depozitele organismului în Fe.Nu se
poate vorbi de o excreţie de Fe › se elimină puţin , mai ales prin fanere şi descuamarea tegumentelor.La
femei , Fe se elimină fiziologic prin menstruaţie.
Carenţele pot apare când nevoile organismului sunt mai mari decât posibilităţile de aport› de ex. copii în
perioada de creştere accelerată , la femeia gravidă ; carenţele apar prin pierderi exagerate de Fe nu pe căi
fiziologice , ci prin sângerări ( hemoragii abundente , sângerări digestive repetate ).
Anemia feriprivă este hipocromă şi microcitară. Pentru diagnostic , se investighează:
-capacitatea transferinei de a lega Fe-ul.
-cantitatea de Fe din macrofage
-se fac : hemograma , endoscopie , radiografie etc.
Tratamentul constă în administrarea de Fe.
Pe cale orală, se administrează săruri de Fe feros (sulfat, glutamat, fumarat de Fe2+). Absorbţia
medicamentului se face în funcţie de gradul anemiei. În caz de deficit mare de Fe cu depozite scăzute, se
absoarbe până la 30% ; pe măsură ce anemia se corectează, absorbţia Fe scade astfel încât este greu de ajuns
la o intoxicaţie cu Fe. Se administrează pe stomacul gol, înainte de masă (eventual în asociaţie cu substanţe
care acidifică conţinutul gastric) sau la cel puţin 3 ore după mese. Pentru a evita iritaţia gastrică, se
recomandă începerea tratamentului cu doze mai mici care se cresc progresiv.
Durata tratamentului este de 4-6 luni.
Dozele necesare profilactic (la femeile gravide) sunt de 15-30 mg/zi.

Pagina

80



FARMACOLOGIE


Absorbţia Fe pe stomacul cu alimente este scăzută : scade atât prin scăderea acidităţii gastrice, cât şi prin
faptul că unele substanţe conţin chelatori care formează complexe cu Fe.
Pentru creşterea hemoglobinemiei cu 1 g % organismul are nevoie de 150 mg Fe elementar. Hematopoieza
necesită aproximativ 1 săptămână, astfel încât, după 5-7 zile de la începerea tratamentului, apare un număr
crescut de reticulocite, fiind semn patognomonic pentru eficacitatea tratamentului (acest lucru poartă numele
de criză reticulocitară). Hemoglobinemia creşte progresiv, iar depozitele se completează relativ târziu.
Pentru fiecare pacient se calculează doza necesară corectării anemiei şi completării depozitelor :


Cantitatea de Fe necesară = (deficitul de Hb x 150) + (400 mg-1000 mg – pentru completarea depozitelor)


În cazul în care o anemie microcitară şi hipocromă nu răspunde la tratamentul cu Fe există 2 posibilităţi :
-nu este anemie feriprivă (face parte din anemiile sideroacrestice)
-este anemie feriprivă, dar continuă pierderile.
Fe pe cale orală este în general bine suportat.
REACŢII ADVERSE . Pentru că preparatele sunt iritante, reacţiile adverse sunt digestive : greţuri, vărsături,
crampe abdominale. Deseori se produce constipaţie (datorită fixării hidrogenului sulfurat care este stimulent
al tranzitului intestinal), alteori se produce diaree datorită iritaţiei mucoasei. Colorează scaunul în negru.
CONTRAINDICAŢII. Ulcer gastric sau duodenal, enterite, leziuni ulcerative ale tubului digestiv.
Intoxicaţia acută este accidentală. Principalele manifestări sunt : gastroenterita acută, şoc, afectarea ficatului,
acidoză, comă. Ca antidot se foloseşte Desferioxamina, chelator electiv pentru Fe pe care îl detoxifică.
Injectarea de cantităţi excesive de Fe, sau administrarea îndelungată pe cale orală provoacă hemocromatoză


› Fe se acumulează în ficat şi pancreas şi poate dezvolta ciroză şi diabet.
PREPARATE:
A. Injectabile : sunt indicate în situaţii de excepţie, când nu este oportună administrarea orală
(deficit de absorbţie, boli inflamatorii ale intestinului, intoleranţă la fierul oral, bolnavi care nu cooperează) ;
se folosesc complexe organice neionizabile. Se injectează i.v. sau i.m. În administrarea injectabilă
concentraţia sanguină a Fe creşte foarte mult. O parte din Fe se elimină prin urină deoarece nu tot Fe se leagă
de transferină. O parte din Fe este captată de macrofage (sistemul reticuloendotelial) . depozitele se refac
mult mai repede, practic, înaintea corectării anemiei.
Latenţa cu care răspunde organismul este aceeaşi ca în cazul preparatelor orale› criza
reticulocitară apare după aproximativ 7 zile.
Administrarea i.v. nu reprezintă o modalitate de tratament al urgenţelor.
Dextriferonul – este un complex de Fe cu dextrină parţial hidrolizată. Există forme injectabile


i.m (de ex. Fe polimaltozat) şi preparate injectabile i.v. Fe dextranul şi Fe sorbitolul sunt alte
preparate injectabile.
Mod de administrare : injectabil, o dată la 2 zile. Doza pentru o dată este de 100 mg. La început
se administrează doze mici (50 mg).
Reacţii adverse:
-administrarea i.m. este adesea dureroasă, pielea putându-se colora în brun (injectarea
se face prin deplasarea pielii).
-colorarea tegumentului la locul injectării.
-administrat i.v. poate da iritaţii ale venei, mergând până la flebită.
-preparatele injectabile sunt de obicei alergizante – febră, erupţii cutanate, cefalee,
ameţeli, chiar şoc anafilactic.
-există un risc important de supradozare› pot apare depuneri de Fe în organe, de
exemplu în ficat, pancreas, numite hemosideroză sau hemocromatoză, care pot evolua cu
insuficienţa organelor.


B.
Orale : Fe se administrează obişnuit, pe cale orală.
Se folosesc :
Pagina

81



FARMACOLOGIE


1. Sulfatul feros ce conţine 20% Fe şi se foloseşte în doză de 300 mg-1g /zi în scop curativ şi
75-150 mg/zi profilactic.
2. Glutamatul feros (Glubifer) ce conţine 21-22% Fe, dozele utile fiind de 300-900 mg/zi
curativ, şi de 75-150 mg /zi profilactic.
Anemiile megaloblastice
Anemiile megaloblastice se datorează deficitului de vitamină B12 sau deficitului de acid folic.
Vitamina B12 (numită şi factor extrinsec) se cuplează în stomac cu o proteină numită factor intrinsec
(produsă de celulele parietale din mucoasa stomacului) şi formează un complex ; astfel vitamina B12 este
protejată de sucul gastric. Acest complex străbate tubul digestiv şi se absoarbe la nivelul ileonului terminal.
Ajunsă în sânge, vitamina B12 este transportată de către proteinele plasmatice.
Roluri : vitamina B12 participă la procesele enzimatice :

-transformă metilmalonil – CoA în succinil – CoA . În deficitul de vitamină B12, această
transformare nu mai are loc . apare o acumulare de acizi graşi necorespunzători din punct de
vedere metabolic. Aceşti acizi graşi în exces se inseră în membrana celulelor, cel mai mare
impact având asupra celulelor nervoase › apar fenomene neurologice caracteristice deficitului
de vitamină B12.
-transformă homocisteina în metionină prin metilare. Gruparea CH3 este furnizată de
metiltetrahidrofolat (reprezintă forma de depozit a acidului folic) care se transformă în acid
tetrahidrofolic (reprezintă forma activă a acidului folic).

Acidul Folic participă la formarea bazelor azotate contribuind la maturarea acizilor nucleici. În deficitul de
vitamina B12, nu mai are loc transformarea metiltetrahidrofolatului în acid folic activ (capcana
metiltetrahidrofolatului). Astfel, apare un deficit în acid folic activ ce împiedică maturarea nucleului
celulelor, iar celulele vor avea asincronism de maturare nucleo-citoplasmatic (citoplasmă matură şi nucleu
tânăr). Acest asincronism vizează acele celule care au multiplicare rapidă (hematiile). Astfel, apare o
abundenţă de celule cu nucleu tânăr în măduva hematogenă, care nu vor ajunge în periferie .apare anemia.
Acest defect de maturare al nucleului se întâlneşte şi la alte tipuri de celule : leucocite, celule epiteliale
digestive .este tulburat turn-over-ul celulelor tubului digestiv.
Deci, defectul de maturare al nucleului apare atât în deficitul de vitamină B12, cât şi în deficitul de acid folic.
Necesarul zilnic de vitamină B12 este foarte mic : 1-3 µg, aportul zilnic depăşind cu mult acest necesar (30
µg). Vitamina B12 realizează depozite foarte mari în ficat, care se estimează că ajung cel puţin 5 ani.
Deci, deficitul de vitamină B12 apare doar în situaţii particulare :

-când nu există producţie de factor intrinsec › anemie perinicioasă sau Biermer (atrofie gastrică,
rezecţie gastrică).
-la bolnavii cu ileită terminală, rezecţie de ileon terminal.
-la persoanele care nu consumă produse animale.


În astfel de situaţii, anemia se instalează tardiv, cam la 5 ani de la evenimentul respectiv.

Deficitul de aicd folic apare mai frecvent:
-la persoanele care au un ritm de creştere accelerat
-la persoanele care au nevoie mai mare de acid folic (gravide).
-în carenţe alimentare.
-la persoanele care nu consumă produse vegetale.

Anemia prin deficit de vitamină B12 are în tabloul său şi manifestări neurologice. Anemia prin deficit de acid
folic nu dă manifestări neurologice.
Tratamentul în aceste anemii se face cu vitamina B12 şi cu acid folic. Vitamina B12 corectează exclusiv
anemia megaloblastică determinată de deficitul de B12, nu şi pe cea determinată de deficitul de acid folic. În
schimb, acidul folic le corectează pe amândouă (????), însă nu şi tulburările neurologice din anemia prin
deficit de B12.
De obicei, dacă nu se fac testele de specialitate, tratamentul se începe cu vitamina B12.

Pagina

82



FARMACOLOGIE


Administrarea de vitamina B12 – se dă injectabil i.m sau subcutanat. Dozele sunt variabile : 100 µg-1000 µg /
o dată. La început, administrarea se face la intervale mai mici de timp, ulterior din ce în ce mai rar (până la o
dată pe lună) : astfel :

-100 µg o dată / 1 săptămână
-100 µg o dată / 2 săptămâni
-100 µg o dată / 1lună (toată viaţa pentru cei cu anemie perinicioasă)


Se pot da şi doze de 1000 µg / odată deoarece nu există risc de supradozare.
Efectul tratamentului este spectaculos : în câteva zile apare o ameliorare clinică şi biologică ; după o
săptămână apare criza reticulocitară (creşte mult numărul reticulocitelor).
Administrarea de acid folic – se face oral, 5 mg /zi.
La tratamentul cu B12 se mai poate adăuga acid folic şi Fe pentru o perioadă, pentru corectarea anemiei, apoi
se trece pe tratament de întreţinere cu B12. La bolnavii rezecaţi gastric anemia apare în circa 5 ani, dar
tratamentul trebuie început înaintea apariţiei.
În tratamentul de urgenţă al anemiilor se apelează la transfuzii.


Factorii de creştere hematopoietici

Factorii de creştere hematopoietici sunt substanţe care permit multiplicarea, dezvoltarea şi maturarea
anumitor tipuri de celule.
Există un precursor precoce numit factorul de stimulare a coloniilor de granulocite şi macrofage care
stimulează precursorul comun al granulocitelor, monocitelor şi macrofagelor. Acest factor se foloseşte în
tratamentul anumitor cancere de sânge, pentru refacerea grefelor sau autogrefelor de măduvă osoasă , şi
reluarea funcţiilor acestora.
Există şi factori de creştere care acţionează mai tardiv.
Factorul de stimulare a coloniilor pentru granulocite este ERITROPOIETINA, ce are statut de hormon.
Eritropoietina este produsă la nivelul rinichiului şi stimulează dezvoltarea hematiilor. Deci, toţi bolnavii cu
insuficienţă renală cronică (IRC) au anemie (este aproape patognomonică) › se administrează eritropoietina
pentru normalizarea hemoglobinei şi hematiilor în sânge, împiedicând astfel, agravarea unor boli ischemice
(cardiopatia ischemică).
Tratamentul cu eritropoietină este un tratament cronic, până la transplant sau până la sfârşitul vieţii
bolnavului.
Eritropoietina se mai poate folosi şi în anemiile idiopatice, cu eficienţă mai slabă.
Reacţii adverse:


-sunt foarte rare la bolnavii cu IRC.
-în condiţii de dopping apare creşterea exagerată a numărului de hematii .creşte vâscozitatea
sângelui cu creşterea tensiunii arteriale .pot apare tromboze.


În cancerele de sânge se recoltează măduvă osoasă de la bolnav, se tratează pentru distrugerea celulelor
precursoare, apoi se reintroduce ţesutul prelevat (autogrefă) ; introducerea de ţesut compatibil = heterogrefă.
Procese de coagulare

Endoteliul: se opune vasoconstrictiei prin sinteza de NO (monoxid de azot);
prostaglandinele sunt antiagregante plachetare, proteinele C si S sunt antitrombotice.
Cand endoteliul e lezat (prin agresiune directa sau prin fisurarea ori ruperea unie placi de
aterom), se declanseaza timpul plachetar, constand in 3 subtimpi:

· adeziune plachetara
· activare plachetara
· activare plachetara
Pagina

83



FARMACOLOGIE


Ultimul subtimp determina activarea cascadei coagularii -> se formeaza trombusul -> acesta e
supus actiunii plascminei => fibrinoliza.

Timpul plachetar: adeziune plachetelor: lezarea endoteliului declanseaza aderarea plachetelor prin
2 mecanisme: 1. eliberarea factorului von Willebrand; 2. leziunea endoteliala descopera
microfibrilele de colagen. Dupa adeziune, sunt lezate superficial membranele trombocitare si se
declanseaza activarea plachetara. Lezarea membranei trombocitare determina descoperirea si
activarea receptorilor membranari trombocitari cu structura glicoproteica (GP). Receptorii sunt
de mai multe tipuri:


GP I b – leaga factorul von Willebrand

GP II a – leaga colagenul
· GP II b IIIa -leaga fibrinogenul de alte molecule, avand rol activ in agregare.
Tot lezarea endoteliului determina eliberarea de trombina si ADP plachetar.
Receptorii, odata activati, leaga mai bine fibrinogenul sau colagenul. Factorul von Willebrand,
odata activat determina cresterea concentratiei calciului intraplachetar. Activarea plachetelor, cu
activarea receptorilor, duce de asemenea la cresterea concentastiei calciului intraplachetar.
Consecinte ale cresterii concentratiei Ca intraplachetar:

determina agregarea plachetelor prin stimularea actinei si miozinei trombocitare
(microcontractie de trombocit)

activeaza tromboxan – sintetaza , actionand pe fosfolipiele membranare => tromboxan
A2 = factor proagregant.
Astfel se amplifica activarea receptorilor, mai ales a lui GP II b III a , ceea ce duce la alipirea
plachetelor intre ele si alipirea la cele ce au aderat de endoteliu (cale comuna).

Vitamina K redusa e activa, iar forma oxidata e inactiva.
Proteinele C si S influenteaza factorii XI a, VIII a, V a, prin down-regulation.


Medicamentatie:

I. Pe faza de lezare a endoteliului nu se prea actioneaza, decat eventual pt placile de aterom: se
administreaza hipolipemiante:
-statine : inhiba HMG Co A reductaza din hepatocit si creste nivelul HDL. Reactii
adverse: afectare hepatica si afectare musculara cu rabdomioliza. Nu se dau singure,
ci in asociatie cu o alimentatie saraca in grasimi. Ex: sinvastatin (zofor), atorvastatin
(sortis) : scade mult si nivelul trigliceridelor serice.

-
pt scadrea trigliceridelor se folosesc fibrati, care sunt hipolipemianti cu actiune la
nivelul plasmei, stimuland lipoproteinlipaza. Reactii adverse: afectare musculara. Ex
de fibrati: fenofibrat (lipanthil), gemfibrozil (lopid).

II.
pe timpul plachetar actioneaza agentii antiplachetari.
III.
Pe coagulare actioneaza anticoagulantele, adiminstrate acut (injectabil) sau cronic.
IV.
Cu actiune pe fibrinoliza: se urmareste stimularea ei prin medicamentatia
fibrinolitica, in tromboze arteriale relativ recente (ex: IMA, trombembolism
pulmonar acut, ischemie acuta)
Agenti antiplachetari:


Agentii antiplachetari: aspirina., dipiridamol, sulfinpirazona, ticlopidina.

Aspirina: determina acilarea ireversibila a cox, ceea ce duce la scaderea sintezei de
tromboxan A2. In doze mici, cox (ciclooxigenaza) plachetar e mai sensibil decat cox endotelial.

Pagina

84



FARMACOLOGIE


Placheta, fiind anucleata, odata distrusa, cox nu se mai refacesi placheta respectiva nu mai
elibereaza TX (tromboxan). In doze mari, inhiba constant si cox endotelial.

Reactii adverse si contraindicatii: iritatie gastrica, reactii alergice, hemoragii (mai ales in
asociere cu anticoagulante).

Doza : 75 – 325 mg/zi ~ 1 cp / zi. In SUA, 160 mg/zi

Indicatiile tratamentului antiagregant:

· Boala coronariana ischemica: angina stabila, IMA transmural non q
· Bolnavi ce au avut un accident vascular ischemic: accident tranzitoriu
· Purtatori de valve, altele decat metalice (anticoagulante)
· Post by-pass.
Nu se recomanda profilaxia cu aspirina la sanatosi, mai ales la batrani, pt ca exista risc de
hemoragii.
Dipiridamol: are efect antiagregant modest, folosit in doze mari creste sinteza de AMPc si
Ca intraplachetar, dar are efect mai scazut ca aspirina. Produce usoara vasodilatatie coronariana
pe arterele normale; in criza de angina pectorala apare „fenomenul de furt” = sangele e deviat si
se agraveaza angina.
Se administreaza persoanelor cu alergie la salicilati, intoleranta la aspirina. E ieftin.

Doza: 50 mg de 3 ori/zi; dupa studii, s-a acceptat doza de 75 mg de 3 ori/zi.

Fenomenul de furt apare mai ales in administrarea intravenoasa in accidente ischemice
tranzitorii.

Reactii adverse: flush, rush, usoara hipotensiune, tulburari gastrointestinale usoare.
Indicatii: se foloseste in asociere cu aspirina la bolnavii cu valve artificiale.

Sulfinpirazona (anturan) : inhiba ciclooxigenaza (cox), dar nu complet, avand proprietati
antiagregante, dar fiind putin folosita in acest scop. E si uricozurica, de aceea folosita in tratarea
artropatiei gutoase. E greu suportata.

Doza : 800 mg/zi, in 4 prize. Da frecvent reactii de intoleranta gastro-intestinala (pirozis,
greata, diaree). Doza administrata e la limita superioara a suportabilitatii si la cea minima a
efectului. Afecteaza si functia renala (nu se administreaza in insuficienta renala).

Contraindicatii: litiaza urica, ulcer.

Ticlopidina (ticlid): e un medicament eficient, inhiba ireversibil activarea GP II b III a.
Doza: 25o mg de 2 ori/zi.

Efecte secundare: tulburari gastrointestinale (microhemoragii digestive, rareori ulcer,
fenomenele fiind mai usoare decat la administrarea de aspirina), neutropenie (de 1 %) reversibila
care apare in primele 3 luni de la inceputul tratamentului; de aceea se repeta hemoleucogramele la
2 saptamani, pana la sfarsitul lunii a treia.

Clopidogrel (plavix): are acelasi mecanism de actiune ca si ticlopidina si aceleasi reactii
adverse: tulburari gastro9intestinale de tip hemoragic, neutropenia apare mai rar. Exista studii ce
dovedesc eficienta lui superioara fata de ticlopidina la bolnavii cu dilatare transmurala percutana
(TDCA).

Doza: 75 mg o data /zi.

Alti antiagreganti: antagonisti ai receptorilor GP II b III a :

· Abciximab (reopro): e anticorp monoclonal anti receptor II b III a
· Eptifibatide (integrilin) – e peptida sintetica
· Tirofiban (aggrastat) – e, de asemenea, peptida sintetica.
Pagina

85



FARMACOLOGIE


Se dau injectabil; ultimele 2 se dau in angina instabila, IMA non q, accidente coronariene acute.
Primul se da in dilatatie transmurala percutana (TDCA).

Anticoagulante:

Anticoagulante acute (A) si cronice (B)

(A). Anticoagulante acute:

Heparina clasica: e o mucopolizaharida anionica ce recunoaste ca mecanism de actiune
cuplarea cu antitrombina III (anticoagulant natural), crescand de 1000 de ori proprietatile
anticoagulante ale antitrombinei III. Actioneaza pe factorii VII a, IX a, II a. Actioneaza pe factorii
activati, atat in vivo cat si in vitro.

Are structura polara, de aceea nu se absoarbe si e distrusa de sucurile gastrice, nu
traverseaza bariera hematoencefalica si nici placenta, putandu-se administra gravidelor care fac
tromboflebite profunde.

Are efect antitrombocitar prin inhibarea agregarii plachetelor, indusa de trombina.

Complexul heparina – antitrombina III actioneaza doar pe trombina libera.

Clarifica plasma lipemica prin activarea lipoproteinlipazei.

Se leaga de endoteliu, proteine plasmatice si macrofage, apoi se elimina renal. De aceea
nu se administreaza in insuficiente renale.
Administrare: intravenos: perfuzie continua sau intermitenta.
Subcutanat: heparina sodica (se mai administreaza si I.V.)

heparina calcica.
Administrarea subcutanata e foarte dureroasa; se da profilactic in tromboflebite profunde si
trombembolism pulmonar, in interventii chirurgicale pe micul bazin – cand riscul trombogen e
crescut. Doza administrata subcutanat: 5.000 – 10.000 U.I.

Dozele pt administrare intravenoasa: in perfuzie continua : 1000 U.I./ ora si se urmareste
bolnavul.

Se mai pot administra 5000 UI, la 4 ore.

APTT = timpul de tromboplastina partial activata:
APTT = 1,5 – 2,5 x valoarea martor = 50 – 75 (80) secunde.

Indicatii: avand actiune rapida si durata scazuta, se da in:


Tromboza a venelor superficiale (la inceput)

IMA, angina instabila
· Tromboembolie pulmonara
Reactii adverse:

Hemoragie; se foloseste ca antidot sulfatul de protamina, in perfuzie lenta, 1 mg la
100 UI heparina

Trombocitopenie: reversibila

Tromboze paradoxale datorita modificarii trombocitelor

Alergie

Osteoporoza, mai ales administrata timp indelungat gravidelor.
Heparine cu masa moleculara mica: dalteparina (fragparina), enoxaparina (flexana), nadroparina
(fraxiparina), remiparina.

Pagina

86



FARMACOLOGIE


Dalteparina se foloseste in tratamentul IMA non q, angina instabila, tromboza a venelor
profunde (in acest caz, poate fi folosita si profilactic).

Se administreaza subcutanat de 2 ori pe zi (timpul de injumatatire si biodisponibilitatea
sunt superioare celor a heparinei). Se pot administra fara controlul APTT.

Mecanism de actiune: ca heparina clasica, dar directionat mai mult pe Xa.

Dozare: se foloseste unitatea antifactor Xa.

Hirudina (?) se leaga direct cu afinitate mare fata de trombina deja legata de fibrina.
Inhiba si agregarea palchetara.

(B). Anticoagulante cronice:

Se mai numesc si cumarinice sau antivitamina K. Inhiba transformarea formei oxidate a
vitaminei in forma redusa, prin nhibarea epoxireductazei. Sunt active pe cale orala. Doar in vivo
inhiba sinteza factorilor de coagulare sintetizati la nivel hepatic (VIII, IX, X, II).

Trombostop (acenocumarona)

Warfarina (mai ales in SUA) :timpul de injumatatire e mai mare.

Traverseaza bariera hematoencefalica si placenta (contraindicat gravidelor). Se leaga
procentual mai mult de proteinele plasmatice. Are timp de latenta mai mare (timpul de latenta e
egal cu timpul de viata al factorilor coagularii deja activati); are durata de actiune prelungita.
Tratamentul e verificat prin determinarea INR. INR normal = 0, 85 – 1,2.

Tratamentul e eficient si sigur cand INR = 2-3.

De asemenea, se mai determina timpul Quick (care trebuie sa fie de doua ori valoarea
martor), activitatea protrombinica (30 – 40 %).

Indicatii: tromboza venelor profunde, IMA, trombembolism pulmonar (6 luni ), fibrilatie
atriala cu stenoza mitrala, fibrilatie atriala ce va fi convertita.

Reactii adverse:


Sangerare: ca antidot se administreaza vitamina K fiola de 10 mg injectata
intravenos lent (pt ca poate determina moarte subita), dar totusi hemoragia va
dura ceva timp (minim 7 – 8 ore). Se mai administreaza plasma proaspata
congelata si crioprecipitat.

Rar, necroza tesutului gras din zona perfuziei, cu aparitia de microtromboze
(medicamentul mai inhiba si proteinele C si S)

La fat, in primul trimestru, medicamentul e teratogen, afecteaza mai ales oasele.
In ultimul trimestru, exista risc hemoragic la fat.
Contraindicatii: sarcina, ulcer, alaptare, diateze hemoragice.
Interactiuni medicamentoase:



Datorita inhibitiei enzimatice, interactioneaza cu cimetidina, fenilbutazona. Datorita
inductiei enzimatice, cu barbituricele, fenitoina, rifampicina.

Datorita legarii in procent crescut de proteinele plasmatice, interactioneaza cu alte
medicamente ce se leaga in cantitate mare: sulfamide antibacteriene sau antidiabetice,
unele antiinflamatoare nesteroidiene (si la nivel gastric)

Suferinte hepatice: se da doza scazuta

Tireotoxicoza : doza scazuta

Regimul vegetarian necesita o doza mai mare, pt ca legumele crude favorizeaza sinteza
de vitamina K.
Cei ce iau acenocumarol nu au voie:


Injectii imtramusculare (fac hematom)

Extractii dentare, lovituri etc
Pagina

87



FARMACOLOGIE


· Trebuie dozat periodic INR.
Fibrinoliticele

Alteplaze (tPA, rtPA)
Streptokinaza
Urokinaza
Amistreplaze

-toate acestea determina liza cheagului de fibrina prin activarea sau stimularea

plasminei.

Alteplaza e o enzima naturala ce se leaga de fibrina, la suprafata trombului si determina
transformarea plasminogenului in plasmina. E tromboselectiva.

Indicatiile trombolizei: trombus arterial recent (IMA, trombembolism pulmonar) adica la
maxinm 6 – 8 ore dupa aparitia lui.

Contraindicatii: traumatisme recente, interventii chirurgicale recente, accident vascular
recent, HTA severa, ulcer, 30 minute dupa masajul cardiac.

Contraindicatii pt alteplaza: in plus fata de cele amintite, intoleranta la glucoza.

Streptokinaza nu are efect direct pe plasminogen, se leaga de el formand un complex,

stoichiometric. Actioneaza pe plasminogenul liber. Doza: 1,5 milioane U.

Contraindicatii: infectie recenta streptococica

Reactii adverse: alergie, hipotensiune severa.

Urokinaza se obtine din culturi celulare renale umane; activeaza direct plasminogenul. Reactiile
adverse sunt mai usoare.

Amistreplaze sunt constituite dintr-un amestec de streptokinaza si plasminogen; se poate
administra o injectie la domiciliu.

Toate cele patru au ca reactie adversa majora sangerarea masiva care se contracareaza cu
acid tranexamic sau acid . aminocaproic.

!! de citit medicatia hemostatica din carte!! ------asta e tot, nu mai e nici o pagina 6.

CURS 24
MEDICAŢIA ANTIULCEROASĂ

Cuprinde medicamente utile pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal.
Cauzele leziunii ulceroase sunt pe deoparte creşterea secreţiei de HCl, iar pe de altă parte,
scăderea cantităţii de mucus care protejează mucoasa gastrică sau duodenală. Dacă ulcerul apare
unde există HCl în cantitate mare, atunci înlăturarea lui duce la vindecarea ulcerului.
Există 3 clase de medicamente :


I. Antiacide – reacţionează chimic cu HCl şi îl neutralizează.
II. Antisecretoare – scad secreţia de HCl.
III. Protectoare ale mucoasei (citoprotectoare) – protejează mucoasa gastrică sau duodenală

de agresiunea HCl şi pepsinei.

I. Medicamente antiacide
Pagina

88



FARMACOLOGIE


Sunt substanţe chimice simple care neutralizează HCl. Se folosesc compuşi de Ca2+ (oxid de Ca),
de Mg (hidroxid de Mg, oxid de Mg, carbonat de Mg, trisilicat de Mg), de Al (hidroxid de Al), de
Na (bicarbonat de Na).
Aceşti compuşi scad aciditatea gastrică şi favorizează vindecarea.
Se clasifică după mai multe criterii :


A. După rapiditatea de reacţie :
-antiacide rapide – sunt cele solubile (de ex. bicarbonatul de Na).
-antiacide lente – sunt cele greu solubile (compuşi de Ca, Al, Mg).
B. În funcţie de capacitatea de a alcaliniza conţinutul gastric :
-antiacide neutralizante – care nu cresc pH-ul mai sus de 7.
-antiacide alcalinizante – în cantitate mare pot creşte pH-ul mai sus de 7 (bicarbonatul de
Na).
C. În funcţie de capacitatea de a produce modificări sistemice de pH :
-antiacide sistemice – sunt cele care se pot absorbi (bicarbonatul de Na).
-antiacide nesistemice (celelalte).
Latenţa efectului este scurtă (sub 30 de min.). Doza de antiacid se poate calcula în funcţiede cantitatea de HCl secretată de bolnav. În mod normal, indiferent de antiacidul utilizat, 140
mEg sunt capabili să neutralizeze acidul clorhidric secretat pe parcursul a 2 ore.
Durata efectului acestor medicamente depinde de timpul cât rămân în stomac. Efectul este
variabil, în funcţie de tranzitul gastric al pacientului. La cei la care tranzitul este mai rapid, durata
efectului este mai mică, în timp ce la cei la care tranzitul este mai scăzut, durata efectului creşte.
De obicei se practică asocierea antiacidelor cu parasimpatolitice (pentru încetinirea tranzitului).

Preparatele antiacide se administrează singure sau se asociază între ele în funcţie de ce
alte efecte adverse au . De obicei modifică motilitatea tubului digestiv: compuşii de Ca şi Al au
efect constipant, în timp ce compuşii de Mg, efect laxativ.
Formulele magistrale asociază antiacide cu efect constipant cu antiacide cu efect laxativ. În
prezent, există preparate industriale care conţin diverşi compuşi cu acţiune antiacidă în diferite
proporţii, astfel încât să nu modifice tranzitul.

Bicarbonatul de Na se administrează în doze mici pentru a nu produce efecte sistemice
legate de pH (riscul de alcaloză este crescut când se administrează îndelungat în doze mari).
Bioxidul de carbon care se eliberează în urma reacţiei poate da balonare şi eructaţii.
Acţionează de regulă pe perioada a 2 ore › se administrează la 1 oră după masă când secreţia de
HCl este maximă, apoi se administrează altă doză la 3 ore după masă (la 2 ore după prima
administrare).

Sărurile de Ca pot produce pe termen lung hipercalcemie, stări de nefrocalcinoză, calculi
renali.

Magneziul se absoarbe puţin ; totuşi, dacă bolnavul prezintă fenomene de insuficienţă
renală, Mg se poate acumula în organism provocând fenomene de deprimare nervoasă centrală.
Antiacidele au o serie de avantaje : sunt bine suportate, sunt real eficace şi sunt foarte ieftine.
În practica medicală actuală sunt puţin folosite datorită incomodităţii lor (este dificil de
administrat pe o perioadă lungă de timp datorită intervalelor frecvente la care trebuiesc
administrate).

II. Antisecretoare
1. Parasimpatolitice – având în vedere că parasimpaticul (PS) are efect stimulator asupra secreţiei de
HCl, administrarea de medicamente parasimpatolitice duce la scăderea secreţiei de HCl.
Există 3 faze ale digestiei gastrice :

Pagina

89



FARMACOLOGIE


-cefalică – provocată de văzul, mirosul sau/şi gândul legate de alimente ; este aflată sub
control nervos vagal.
-gastrică – provocată de contactul stomacului cu alimentele, iar controlul este mixt (nervos
şi umoral).
-intestinală – controlul este dominant umoral.


Parasimpatoliticele (atropina) scad secreţia gastrică, în special în faza cefalică şi gastrică,
şi influenţează puţin faza intestinală.
Parasimpatoliticele se administrează înainte de masă.
Parasimpatoliticele au o serie de dezavantaje :
-au efecte nedorite : uscăciunea gurii, tulburări de vedere, tahicardie, constipaţie, etc.
-îngreunează evacuarea stomacului prin creşterea tonusului sfincterului piloric şi prin
scăderea motilităţii gastrice.
Se fac asocieri între atropină şi antiacide : parasimpatoliticele acţionează înainte de masă şi în
timpul fazei gastrice, în timp ce antiacidele scad secreţia de HCl din timpul fazei intestinale. Pe
de altă parte, datorită faptului că parasimpatoliticele împiedică evacuarea gastrică se prelungeşte
durata de acţiune a antiacidelor.
Există compuşi de sinteză care nu se absorb în tubul digestiv : sunt parasimpatolitice cu structură
cuaternară de amoniu (Propantelină, Metantelină, Butilscopolamină). Sunt bine suportate şi
singura reacţie adversă pe care o mai au este contipaţia.
Pirenzepina (Gastrozepin) se absoarbe puţin şi este un antisecretor cu acţiune selectivă ›
acţionează asupra subpopulaţiei de receptori M1 pe care-i blochează selectiv, şi nu produce nici
reacţii adverse de tip atropinic, nici constipaţii. Dozele mari blochează toţi receptorii muscarinici,
ducând la efecte adverse de tip atropinic.
Parasimpatoliticele sunt eficace în ulcerele cu hipersecreţie moderată.

2. Blocantele receptorilor histaminergici H2 (Cimetidină, Ranitidină, Famotidină). Blocarea acestor
receptori duce la scăderea secreţiei de HCl atât în fazele controlate prin mecanism nervos, cât şi în cele
controlate umoral. Efectul acestor medicamente este mai intens.
Statistic, procentul de vindecări este mai mare decât cel al vindecărilor cu antiacide şi
parasimpatolitice. În cazul ulcerelor obişnuite, efectele antiacidelor sunt similare cu efectele
medicamentelor care inhibă receptorii histaminergici H2, dacă se administrează suficient de
des şi în cantitate suficient de mare.
Pentru ulcerele cu hipersecreţie de HCl mărită, efectele blocantelor H2 sunt net superioare
faţă de antiacide.
Alte avantaje ale utilizării antihistaminergicelor :


-nu modifică evacuarea stomacului › pot fi administrate şi la bolnavii cu esofagită de
reflux (parasimpatoliticele, îngreunând evacuarea stomacului, sunt contraindicate la aceşti bolnavi)
-se administrează comod ( Cimetidina de 4 ori/zi ; Ranitidina de 2 ori/zi, dimineaţa şi
seara, iar ca tratament de întreţinere se administrează 1 dată /zi, seara, înainte de culcare).
Sunt bine suportate, în general. Pot apărea fenomene de diaree, datorită unei creşteri
compensatorii de gastrină. S-au semnalat fenomene de ginecomastie la bărbaţi, frecventă la
Cimetidină şi foarte rară la Ranitidină şi Famotidină.
Cimetidina poate avea efect inhibitor enzimatic › se impune prudenţă la asocierea cu Teofilină,
antibiotice macrolide, anticoagulante cumarinice, Fenitoină.


În cazul administrării îndelungate a blocantelor H2 histaminergice, există 2 riscuri teoretice,
nedemonstrate prin exemple în practica medicală :

1. Scăderea secreţiei de HCl este atât de importantă, încât este posibil să dispară funcţie
stomacului de protejare faţă de infecţiile digestive. Astfel, pe termen lung, pot apare infecţii enterale.
Pagina

90



FARMACOLOGIE


2. Scăderea secreţiei de HCl duce la creşterea reactivă a secreţiei de gastrină ; celulele secretoare
de gastrină (celulele G) proliferează existând riscul de hiperplazie şi dezvoltarea de cancere.
Nu s-a citat nici un caz de cancer ca urmare a tratamentului cu aceste medicamente.
Cimetidina este singurul medicament din această clasă asupra căruia s-au făcut studii prin care s-a
demonstrat că administrate pe o perioadă lungă de timp scade frecvenţa recăderilor în ulcer.
De obicei, este necesară biopsie gastrică şi numai după aceea se urmează tratamentul antiulceros.
Tratamentul antiulceros poate masca un eventual cancer şi împiedică diagnosticul precoce al lui.
Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul unui cancer gastric ulcerat › dacă tratăm ulceraţia, ea
se poate vindeca iar simptomatologia dispare.
3. Blocantele pompei de protoni
Sunt inhibitoare ale pompei ionice, care transformă ionii H+ din sânge în HCl, prin cuplarea cu
ionii de Cl în canaliculele glandei secretoare.
Omeprazolul – derivat de benzimidazol, care nu este activ ca atare : devine cu atât mai solubil cu
cât pH-ul este mai acid. Acolo unde este aciditate maximă, se transformă în forma activă care se
fixează ireversibil de pompele de protoni. Dispariţia efectului se produce prin sinteza de noi
molecule cu valoare de pompe de protoni. Efectul este de lungă durată – peste 24 de ore (chiar
până la 3 zile). Inhibă secreţia de HCl atât pe cea stimulată cât şi pe cea bazală. Efectul este
maxim.
Studiile efectuate au arătat că pentru ulcerele medii obişnuite efectul obţinut este similar cu
efectul inhibitorilor H2. Dar, au fost semnalate rezultate net superioare în caz de secreţie
exagerată de HCl (de exemplu în sindromul Zollinger-Ellison, discrimii, mastocitoză ).
Sunt comod de administrat – se administrează o singură dată pe zi.
Reacţii adverse – diaree, datorită creşterii reflexe de gastrină.
Aceste medicamente au 2 riscuri teoretice :
1. Dispariţia barierei antiinfecţioase a stomacului.
2. Risc de neoplazie.
Durata administrării este limitată – nu trebuie să depăşească 2 săptămâni.
4.Inhibitorii anhidrazei carbonice
Acetazolamida – inhibă anhidraza carbonică, enzimă importantă în secreţia ionilor H+ . În
tratament, se fac asocieri de acetazolamidă cu antiacide.
Reacţii adverse : astenie, somnolenţă, dureri musculare, parestezii ale extremităţilor.
Preparatul numit Ulcosilvanil conţine 400 mg acetazolamidă / comprimat într-o asociaţie
complexă.


III. Protectoare ale mucoasei gastrice
1. Compuşii de bismut (carbonat bazic de Bi, fosfat, subnitrat, subcitrat de Bi coloidal). Bismutul
reacţionează cu proteine ale mucoasei digestive formând proteinatul de bismut care constituie o barieră
protectoare a mucoasei tubului digestiv ; astfel creşte rezistenţa mucoasei la acţiunea HCl. Sărurile de
bismut au şi o capacitate slabă de a neutraliza HCl. Au eficacitate comparabilă cu antiacidele. Se
utilizează şi în tratamentul unor leziune ale mucoasei digestive în ansamblu. Dozele mici produc
constipaţie, iar dozele mari diaree. Colorează scaunul în negru, confundându-se cu melena. Se
administrează în doze mici şi pe perioade scurte. Se absoarbe în cantităţi mici din tubul digestiv.
Administrat în cantităţi mari şi mai ales la bolnavii cu insuficienţă renală se acumulează provocând un
sindrom neurologic grav › encefalopatie mioclonică.
2. Sucralfat – este un compus care aderă intim de zona lezată formând o barieră în calea HCl şi pepsinei ;
formează un fel de pansament gastric. Este real eficace în ulcerele obişnuite.
Pagina

91



FARMACOLOGIE


3. Carbenoxolona – este un alcaloid care stimulează secreţia de mucus crescând protejarea mucoasei şi
favorizând vindecarea leziunilor ulceroase. Este real eficace, dar este foarte rar utilizat, deoarece are efect
aldosteronic.
FARMACOLOGIE

CURS 25
Medicaţia Aparatului Digestiv – II


Stimulantele şi substituientele secreţiei digestive


1.
Stimulantele secreţiei digestive (Amarele) – sunt substanţe cu gust amar, ce stimulează reflex
secreţia salivară şi gastrică. Se folosesc sub formă de tincturi :
-Tinctura de cola › conţine cafeină
-Tinctura de Genţiană
-Tinctura de China › conţine chinină
-Tinctura de nucă vomică › conţine stricnină (un alcaloid toxic . nu trebuie


administrat mai mult de 1 g tinctură / zi).
Se administrează înainte de masă, câte 10-12 picături, pentru stimularea apetitului.


2.
Substituientele secreţiilor digestive :
a.
Acidul clorhidric diluat – este un preparat oficinal ce conţine10% HCl.
Indicaţii : în combaterea tulburărilor dispeptice, la bolnavii cu aclorhidrie.
Se administrează oral, câte 2-10 ml diluaţi într-un pahar cu apă. Amestecul obţinut se
bea cu paiul, pentru a nu evita contactul HCl cu dinţii.
Se mai poate administra şi betaină clorhidrat sau acidul glutamic clorhidrat, ce reacţionează cu apa
şi eliberează HCl.

b.
Pepsina – este o enzimă proteolitică a sucului gastric, ce poate fi asociată cu HCl.
c.
Pancreatina – este un preparat ce conţine enzime pancreatice : tripsină, lipază,amilază.
Indicaţii : în tulburări dispeptice din cadrul insuficienţei pancreatice exocrine.
Mod de administrare. Pentru că enzimele pancreatice sunt inactivate de acidul
clorhidric, se administrează în timpul meselor sau se folosesc preparate
enterosolubile. De asemenea, se mai pot asocia cu anticolinergice sau cimetidină.
Preparate ce conţin pancreatină : Triferment, Combizym, Cotazym, Nutrizym.
d. Colereticele – sunt substanţe ce stimulează producerea de bilă în ficat. Acţionează,
probabil, osmotic. Ca substanţe coleretice se folosesc :
Acizii biliari naturali şi acidul dehidrocolic (obţinut prin semisinteză). Aceste
substanţe produc o secreţie biliară abundentă, apoasă = acţiune hidrocoleretică. Sunt
folosiţi pentru drenarea bilei şi pentru spălarea căilor biliare când acestea conţin nisip
sau calculi mici. Sărurile biliare se mai folosesc în caz de deficit de bilă, pentru a
uşura absorbţia şi digestia grăsimilor (fistulă biliară, colestază).
Utilizaţi timp îndelungat poate determina scăderea rezistenţei la agresiune a mucoasei
esofagiene şi gastrice. De asemenea, există riscul de fenomene toxice în domeniul
hepatobiliar. Acizii biliari şi sărurile biliare pot da, uneori, diaree.
Acidul chenodezoxicolic – este un acid biliar natural ce favorizează dizolvarea
calculilor biliari de colesterol, prin solubilizarea acestuia. De asemenea, scade
concentraţia colesterolului în bilă.
Durata tratamentului este 6 luni – 2 ani. Este indicat când intervenţia chirurgicală este
contraindicată sau când simptomatologia este redusă.


Pagina

92



FARMACOLOGIE


Fenilpropanolul (Carbicolul) este un produs de sinteză care are acţiune coleretică
slabă şi nu are efecte adverse.

Antivomitivele

Sunt medicamente capabile să înlăture senzaţia de greaţă şi voma. Acestea acţionează în special
la nivelul centrilor nervoşi implicaţii în actul vomei (centrul vomei, zona chemoreceptoare
declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari), interferând cu acţiunea unor mediatori chimici
(dopamină, serotonină, histamină, acetilcolină).
Clase de medicamente :

1.
Neuroleptice – în special fenotiazinele :
-Clorpromazina (Clordelazin, Largactil, Plegomazin)
-Proclorperazina (Emetiral).
-Tietilperazina (Torecan).
Acestea acţionează predominant la nivelul zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb (prin

antagonizarea dopaminei).
Reacţii adverse : somnolenţă, hipotensiune ortostatică.
Contraindicaţii : bolile hepatice, insuficienţa renală, vârsta înaintată, asocierea cu
anestezice generale sau morfină, impun prudenţă.

2.
Metoclopramida (Primeran, Reglan) – deprimă zona chemoreceptoare declanşatoare (prin
antagonizarea dopaminei). De asemenea, stimulează peristaltismul gastric şi relaxează
sfincterul piloric . este util în diskinezii digestive şi pentru unele procedee diagnostice
( endoscopie, examen radiologic).
3.
Odansetron (Zofran) – este eficace în vărsăturile severe provocate de citostatice. Este
anatgonist al serotoninei , care este eliberată sub acţiunea citostaticelor.
4.
Scopolamina – este anticolinergic şi sedativ psihomotor. Este indicat în răul de mişcare, prin
inhibarea unor receptori colinergici la nivelul nucleilor vestibulari.
5.
Antihistaminice : Prometazina (Romergan), Difenhidramina, Clorfeniramina, deprimă centrul
vomei şi nucleii vestibulari. Sunt indicate în răul de mişcare, vărsăturile din sarcină,
vărsăturile medicamentoase.
Laxativele şi purgativele

Sunt medicamente ce favorizează eliminarea materiilor fecale. Diferenţa dintre laxative şi

purgative este următoarea :
-cu ajutorul laxativelor se elimină un scaun moale şi format.
-sub influenţa purgativelor se elimină scaune numeroase de consistenţă lichidă sau

semilichidă.

Mecanisme de acţiune

Laxativele şi purgativele acţionează prin :
-stimularea directă a motilităţii .grăbirea tranzitului intestinal
-creşterea difuziunii şi secreţiei active a apei şi


măresc conţinutul în apă al

electroliţilor în intestin
-reţinerea apei în intestin prin forţe hidrofile


materiilor fecale

sau osmotice.

Pagina

93



FARMACOLOGIE


-înmuierea directă a scaunului.

Indicaţii

-în constipaţia funcţională

-pentru a evita efortul de defecaţie la bolnavii cu hernie, insuficienţă cardiacă, boală

coronariană, hemoroizi, fisuri anale şi alte afecţiuni anorectale.

-pentru pregătirea examenului radiologic.

-purgativele sunt folosite în unele intoxicaţii alimentare sau medicamentoase, sau după

administrarea de antihelmintice (pentru eliminarea paraziţilor intestinali).

Contraindicaţii

-utilizarea îndelungată poate duce la boala laxativelor : pierderi de apă, electroliţi,

vitamine, fenomene de colită.

-la bolnavii cu apendicită, sau în prezenţa durerilor abdominale.

-obstrucţia intestinală

Clase de medicamente

1.
Laxativele de volum – sunt reprezentate de fibrele vegetale nedigerabile şi de
coloizii hidrofili, care, în contact cu apa îşi măresc volumul şi cresc conţinutul
colonului, stimulând peristaltismul.
Sunt indicate în : constipaţia funcţională, anorexie (nu există aport suficient de
fibre vegetale).
Cele mai utilizate sunt :
-Metilceluloza, Carboximetilceluloza sodică.
-Agarul (geloza), seminţele de in.
Eliminarea scaunului se produce după 1-3 zile.

2.
Purgativele saline – sunt reprezentate de săruri ale unor substanţe , care,
administrate oral, au efect laxativ sau purgativ, în funcţie de doză.
Mecanismul lor de acţiune este reţinerea apei prin osmoză. Apa reţinută în
intestin realizează un scaun lichid, de volum crescut, ceea ce determină secundar
şi creşterea peristaltismului.
Scaunul se elimină la 1-3 ore de la administrare. La doze mici apare efectul
laxativ.
Reacţii adverse:
-soluţiile concentrate sunt iritante producând greaţă/vomă.
-pot duce la deshidratare.
-Mg2+ din sulfatul de magneziu, poate produce deprimare centrală
marcată dacă nu este bine eliminat din organism (în insuficienţa
renală şi la copii.
-Na+ din sulfatul de Na+ poate fi dăunător la bolnavii cu
insuficienţă cardiacă.


3.
Purgative iritante – are acţiune iritantă asupra mucoasei colonului, stimulând
mişcările propulsive datorită declanşării de reflexe mediate de plexul submucos.
De asemenea, favorizează difuziunea şi secreţia electroliţilor şi a apei în intestin.
Indicaţii : sunt utile când este necesară evacuarea rapidă a intestinului. În
constipaţia obişnuită este indicată numai în cazurile refractare la măsurile igienodietetice
şi la purgativele de volum.
Pagina

94



FARMACOLOGIE


Contraindicaţii : apendicita acută şi abdomenul acut reprezintă contraindicaţii
absolute.
Uleiul de ricin – în doze terapeutice provoacă în 1-6 ore eliminarea a 1-2 scaune
semilichide. Efectul se datorează acidului ricinoleic care se eliberează sub
influenţa lipazei pancreatice şi acţionează asupra intestinului subţire, stimulândui
peristaltismul.
Contraindicaţii : rareori provoacă colici intestinale. Poate declanşa travaliul la
femeile însărcinate , aproape de termen.
Purgative antrachinonice – Frangula – provoacă după 6-8 ore eliminarea a 1-2
scaune moi sau semilichide, datorită unor compuşi antrachinonici care se
eliberează în colon sub influenţa florei intestinale.
Indicaţii : în cazuri de evacuare rapidă a intestinului şi în cazuri rebele de
constipaţie funcţională.
Reacţii adverse : folosirea prelungită poate provoca colită, pierderi de electroliţi,
vitamine şi apă. Se elimină prin lapte .produce diaree la sugari.
Dantronul – derivat antrachinonic de sinteză cu proprietăţi asemănătoare
purgativelor antrachinonice.
Fenolftaleina (Ciocolax) – este un compus de sinteză derivat din difenilmetan.
Efectul este prelungit datorită intrării în ciclul enterohepatic a unei părţi de
medicament. Colorează urina şi fecalele în roşu. Produce unoeri reacţii alergice,
mai ales erupţii cutanate pigmentare.
Oxifenisatina – este un alt derivat de difenilmetan cu proprietăţi purgative. Poate
afecta toxic ficatul.


4.
Laxativele prin înmuierea scaunului – uşurează progresia conţinutului intestinal
şi înmoaie direct scaunul. Sunt de ales la persoanele care elimină greu scaunul :
bătrâni, bolnavi la pat, în afecţiunile anale acute (hemoroizi, fisuri anale) şi în
toate situaţiile care impun evitarea efortului de defecare.
Uleiul de parafină, administrat oral, înmoaie scaunul. Este nedigerabil şi rămâne
în cea mai mare parte în intestin, pătrunzând în bolul fecal, uşurându-i
progresiunea şi eliminarea.
În general este bine tolerat. Produce uneori prurit anal.
Administrat îndelungat, interferă cu absorbţia unor factori liposolubili, inclusiv a
vitaminelor liposolubile. Se absoarbe în mici cantităţi şi se poate depune în
ganglionii mezenterici şi în ţesutul reticulo-endotelial (ficat, splină), unde
provoacă reacţii granulomatoase.
Medicaţia prokinetică

Cuprinde medicamente care stimulează motilitatea gastrointestinală, fiind utile în sindromul de
hipomotilitate gastrică, în esofagita de reflux şi pentru examenul radiologic al tubului digestiv.
Acţionează prin antagonism central şi periferic faţă de dopamină şi/sau prin mecanism colinergic
periferic, la nivelul plexului mienteric.
Metoclopramida – este un antagonistdopaminergic, care are şi proprietăţi stimulante colinergice.
Grăbeşte golirea stomacului şi creşte peristaltismul intestinului subţire.
Domperidona (Motilium) şi Cisaprida sunt alte medicamente prokinetice.


A. Antidiareice
Sunt substanţe care acţionează prin :

Pagina

95



FARMACOLOGIE


-reducerea peristaltismului (opioidele şi anticolinergicele)
-cresc vâscozitatea conţinutului intestinal (substanţe absorbante şi protectoare).

Opioidele


Reduc mişcările peristaltice, producând în schimb stimularea contracţiilor segmentare şi creşterea
tonusului sfincterelor. De asemenea, inhibă reflexul anal de defecaţie.
Efectele sunt explicate prin :


-interferarea unor mecanisme colinergice şi necolinergice (mediate de endorfine,
serotonine) la nivelul plexului mienteric ;

-reducerea secreţiilor biliare şi pancreatice.
În terapie se foloseşte tinctura de opiu ce conţine 10 mg morfină la 1 g de tinctură sau la 56 de
picături (1 % morfină). Se administrează câte 10-15 picături de 3-4 ori /zi.
Indicaţii : diareea acută, ileostomie, colostomie.
Reacţii adverse : riscul apariţiei dependenţei.
Contraindicaţii : colita ulceroasă şi ocluzia intestinală.

Alt opioid folosit este Codeina, având aceleaşi proprietăţi constipante ca şi morfina, dar riscul de
dependenţă este mult mai mic.
Se administrează 20-30 mg la 6 ore.


Alte medicamente cu efect opioid antidiareic sunt Difenoxilatul şi Loperamida (Imodiu). Acestea
au acţiune mai specifică pe tubul digestiv şi produc dependenţă.


Parasimpatoliticele


Atropina are acţiune anticolinergică asupra tubului digestiv, inhibând-i motilitatea.
Se administrează oral, câte 0,5 mg de 3-4 ori /zi. Se mai utilizează şi ca extract de beladonă, câte
30 mg, sau tinctură de beladonă, câte 30-60 picături.
Butilscopolamina (Scobutil) şi Propantelina au acţiune mai electivă pentru tubul digestiv.


Antidiareice cu acţiune absorbantă şi protectoare


Caolinul – este silicat de aluminiu . Se administrează câte 5-15 g, pe nemâncate, în cazuri de
diaree acută. Nu se asociază cu alte medicamente pentru că micşorează absorbţia.
Cărbunele medicinal activat – se administrează câte 2-8 g /zi în diarei acute, flatulenţă. În doze
mari este indicat în intoxicaţiile cu medicamente administrate oral.


B. Antispastice
Antispasticele se împart în 2 grupe :
-antispastice parasimptolitice – împiedică influenţele excitomotorii vegetative.
-antispastice musculotrope – acţionează direct asupra musculaturii netede.

Antispastice Parasimpatolitice

Aceste medicamente reduc tonusul şi peristaltismul gastrointestinal, fiind util în ulcer şi în
afecţiunile spastice ale tractului gastrointestinal.

Pagina

96



FARMACOLOGIE


Atropina – este un parasimpatolitic neselectiv, cu efect de 3-5 ore.

Se administrează :
-injectabil subcutanat – 0,5-1 mg sulfat de atropină
-oral – 0,3-1 mg de 3-4 ori/zi. Se mai folosesc extractul de beladonă şi tinctura de

beladonă.

Reacţii adverse : în doze mari apar :
-uscăciunea gurii
-tulburări de vedere
-dificultate în urinare (se contraindică în adenom de prostată).
-constipaţie.

Butilscopolamina bromură -este un derivat cuaternar de amoniu al scopolaminei .se absoarbe
puţin. De aceea, se administrează injectabil i.v. sau i.m.
Preparatul Scobutil compus asociază butilscopolamină cu un analgezic (Noramidopirină
metansulfonat).
Oxifenoniul şi Propantelina -sunt compuşi cuaternari de amoniu ce efecte mai elective decât
atropina.


Antispastice Musculotrope


Papaverina este un alcaloid izochinolonic din opiu, ce are proprietăţi antispastice şi
vasodilatatoare prin acţiune musculotropă. Are eficacitate terapeutică redusă.
Se administrează oral , câte 100 mg de 3-5 ori /zi, sau injectabil subcutanat sau în perfuzie i.v.
Injectarea i.v directă trebuie evitată datorită riscului de aritmii, bloc AV.
Mebeverina este antispastic de sinteză. Se administrează oral şi este bine suportat.


C. Antiflatulente
Sunt medicamente capabile să uşureze eliminarea gazelor din stomac şi intestin.
Dimeticona (Ceolat) sau Simeticona are proprietăţi antiflatulente datorită modificării tensiunii
active a conţinutului intestinal gazificat, cu consecinţe antispumante.
Cărbunele medicinal este puţin eficace pentru combaterea flatulenţei.
Carminativele – favorizează eliminarea gazelor din tubul digestiv. Se folosesc preparate
vegetale : anason, mentă etc.
Efectul apare datorită unei acţiuni iritante slabe la nivelul mucoasei ce are drept consecinţă
stimularea slabă a motilităţii şi relaxarea sfincterelor.


Sistemul Nervos Central
Anestezice Generale


Sunt substanţe care deprimă SNC producând somn anestezic, analgezic, deprimarea
reflexelor viscerale şi relaxarea musculaturii striate.
Afectarea SNC se face începând cu structuri mai noi apărute filogenetic (primele afectate
fiind emisferele cerebrale), ultima structură afectată fiind măduva spinării.

Anestezia generală are 3 perioade :
perioada de inducţie care se caracterizează prin fenomene nedorite, din acest motiv este bine să
fie cât mai scurtă
perioada de anestezie propriu zisă (adevărată)
perioada toxică sau a apneei la care apare stop cardio-respirator şi colaps

În perioada de inducţie şi toxică, pupila este mitriatică, apar tulburări de ritm cardiac şi
creşte tensiunea arterială.

Pagina

97



FARMACOLOGIE


În perioada de anestezie propriu-zisă, pupila este normală, deasemenea parametrii cardiocirculatori
şi respiratori se menţin în limite normale.

Anestezicele generale deprimă cordul şi sensibilizează la acţiunea aritmogenă a
catecolaminelor, deprimă respiraţia şi centrii termoreglării.

Din punct de vedere farmacocinetic, anestezicele generale sunt de 2 tipuri:


AG inhalatorii
· AG intravenoase
AG inhalatorii
Se administrează inhalator, se absorb la nivel pulmonar, sunt distribuite SNC, terminarea
se face prin elimanarea respiratorie a anestezicului (ele nu sunt modificate hepatic şi nici nu sunt
eliminate renal).

Parametrii care influenţează AG inhalatorii :


factori care ţin de anestezic :
.
mărimea moleculei de anestezic
.
concentraţia anestezicului în aerul respirat şi în aerul alveolar
.
concentraţia anestezicului în sângele venos pulmonar
.
coeficientul sânge aer al anestezicului – acesta reprezintă raportul dintre
solubilitatea anestezicului în sânge şi solubilitatea acestuia în aer, cu cât acest
coeficient este mai mare cu atât anestezicul este mai solubil în sânge şi durata
perioadei de inducţie este mai lungă.


Factori care ţin de organism :
.
frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei
.
afecţiuni cardiovasculare
.
afecţiuni respiratorii
Halotan


este un anestezic cu potenţa medie

perioada de inducţie are durata medie, din acest motiv trebuie scurtată (scurtarea perioadei
de inducţie se face prin administrarea de AG intravenos sau prin administrarea iniţială de
protoxid de azot)

analgezia produsă nu este completă, completarea se face prin administrarea de analgezice
opioide

relaxarea musculaturii striate se face prin administrarea de curarizante

Halotanul deprimă cordul şi îl sensibilizează la acţiunea aritmogenă a catecolaminelor

Halotanul nu este iritant al traheei şi bronşiilor, de aceea poate fi folosit la pacienţi
asmatici

produce relaxarea uterină, din acest motiv este contraindicat în naşterea normală deoarece
favorizează sângerarea postpartum, dar este avantajos în cazul naşterilor cu fetuşi în
poziţie anormală deoarece în acest caz uşurează manevrele de versiune şi extracţie a
fătului.

ca reacţii adverse halotamul poate produce :
.
afectare hepatică,
.
aritmii,
.
deprimare cardiacă
.
caracteristic determină hipertermie malignă caracterizată prin creşterea
temperaturii corpului şi ridigitate musculară


contraindicaţii :
.
la pacienţii cu afecţiuni hepatice
.
la pacienţii cu risc de aritmii
Pagina

98



FARMACOLOGIE


.
în naşterea normală
.
la cei care au făcut febră anterior cu halota
Metoxifluran



are aceleaşi proprietăţi ca halotanul

nu produce relaxare uterină

nu determină hipertermia malignă

dar poate produce afectare renală
Enfluran

este asemănător metoxifluranului

poate produce ca reacţie adversă convulsii (contracţia musculaturii scheletice)
Izofluran

este asemănător cu enfluranul

are avantajul că nu deprimă cordul şi nu sensibilizează la acţiunea aritmogenă a
catecolaminelor
Eterul (eterul dietilic)



este un anestezic cu perioada de induţie foarte lungă

este un iritant foarte puternic traheobronşic, din acest motiv este contraindicat la asmatici
şi obligatoriu trebuie administrată atropină în preanestezie

relaxarea musculaturii striate este completă

este contraindicată asocierea eterului cu alte substanţe care produc bloc neuro-muscular
cum sunt curarizantele sau antibioticele aminoglicozidice
Protoxidul de azot (NO)



are perioada de inducţie scurtă

analgezia şi relaxarea musculară nu sunt complete

nu produce bronhospasm

nu are efecte deprimante cardiace şi aritmogene semnificative
Ciclopropanul

are perioada de inducţie scurtă

este puţin folosit din cauza riscului mare de deprimare cardiacă şi de producere de aritmii
severe
Toate Ag inhalatorii acţionează nespecific, intensitatea efectului depinde numai de numărul de
molecule care ajung în SNC şi nu depind de felul moleculei.

AG intravenoase
Se administrează intravenos, se distribuie rapid SNC, terminarea efectului se datorează
metabolizării hepatice a substanţei
Acţionează specific o perioadă de inducţie foarte scurtă, şi o durată scurtă a acţiunii. Sunt folosite
pentru intervenţii de durată scurtă sau pentru inducerea anesteziei.
Anestezicele intravenoase sunt de 2 tipuri în funcţie de structura şi mecanismul lor de acţiune:

A. Barbituricele
Folosite ca AG, se folosesc tiobarbituricele care au efecte rapide şe de durată scurtă. Acţionează
la nivelul receptorilor GABA favorizând acţiunea GABA inhibitor. Produc un somn anestezic de
bună calitate, dar analgezia şi relaxarea musculatorie nu sunt complete
Ca reacţii adverse pot produce reacţii alergice, afectare hepatică, hipotensiune, au acţiune
enzimatică hepatică.

Sunt contraindicate la :
.
la pacienţii alergici la barbiturice
.
la hipotensivi
.
la hepatici


Pagina

99



FARMACOLOGIE


.
la cei cu porfirie hepatică în boala Addison

1. Tiopental sodic
2. Hexobarbital sodic
B. Derivaţi de peditină
Petidina este un analgezic opioid sintetic. Produc analgezie de bună calitate, dar somnul şi
relaxarea musculaturii striate sunt incomplete. Acţionează la nivelul receptorilor endorfinici
(opioizi).
Ca reacţii adverse pot produce hipotensiune, bronhospasm, tulburări neuropsihice, deprimare
respiratorie, tahi-aritmii şi reacţii alergice.
În cazul supradozării se administrează ca antidot antagonişti ai morfinei cun sunt Nnalorfina şi
Nanoxalona.

1. Ketamina

produce o anestezie particulară, numită anestezie disociativă.
2. Fentanil – Droperidol (asociaţie)

asociază efectele analgezice ale fentanilului, care este derivat de peptidină; cu efecte
neuroleptice ale droperidolului care este neuroleptic butirofenonic asemănător cu
haloperidolul

această asociaţie produce o anestezie caracteristică numită neurolept analgezic.
Anestezice locale
Sunt substanţe care produc pierderea reversibilă a sensibilităţii tactile, termice şi dureroase
delimitat la nivelul locului de administrare.
AL acţionează ca stabilizatori membranari, ele blochează canalele de sodiu împiedicând influxul
de sodiu şi depolarizarea. Acţionează iniţial pe fibrele amielinice subţiri (mielina împiedică
efectul AL).

AL sunt de 3 tipuri :
.
anestezice de suprafaţă sau contact (anestezicul se aplică pe tegumente sau
mucoase)
.
anestezice prin infiltraţie (anestezicul se injectează intramuscular în mai multe
straturi perinervos)
.
anestezie tronculară sau de conducere din care fac parte rahianestezia şi anestezia

epidurală (anestezicul se injectează în apropierea unui trunchi nervos)
Durata anesteziei locale depinde de mărimea moleculei de anestezic şi de polaritatea ei, de
concentraţia soluţiei de anestezic şi de nivelul vascularizaţiei locale (cu cât vascularizaţia este mai
bogată cu atât anestezia locală durează mai puţin, din acest motiv asocierea anestezicului cu
substanţe vasoconstrictoare cum este adrenalina, este folosită pentru prelungirea duratei
anesteziei).
Indicaţii terapeutice :

o
administrate local
o
sunt folosite ca anestezice pentru diferite intervenţii chirurgicale
o
pentru combaterea unor stări dureroase
o
unele au şi indicaţii sistemice (administrate intravenos sau intern)
Reacţii adverse :

o
cefalee
o
senzaţie de frig
o
amorţeală periorală şi a limbii
o
deprimare cardiacă, aritmii
Pagina

100



FARMACOLOGIE


o
hipotensiune
o
reacţii alergice manifestate diferit de la erupţii cutanate , bronhospasm până la şoc
anafilactic
Contraindicaţii :

o
la pacienţii cu alergie la substanţă
o
la copii
o
la bătrâni
o
la hipotensivi
o
la asmatici
Din punct de vedere structural, AL sunt de 2 tipuri :
.
Al cu structură amidică
.
AL cu structură esterică


AL cu structură amidică
Au potenţă şi durată a efectului medie sau lungă, prezintă risc mai mic de reacţii alergice.

1. Lidocaina (Xilina)

se foloseşte pentru toate tipurile de AL în concentraţii între 0,5-5 %

administrată sistemic intravenos este folosită ca anti-aritmic în tratamentul aritmiilor
severe ventriculare (este un anti-aritmic de clasa I b )

sistemic nu este utilă dacă se administrează intern deoarece este metabolizată rapid la
primul pasaj hepatic, datorită metabolizării hepatice rapide substanţa administrată ca
anestezic are efecte relativ scurte comparativ cu alte anestezice amidice, din acest motiv
este necesară frecvent asocierea ei cu adrenalina pentru prelungirea efectului
2. Supivacaina
- au aceleaşi proprietăţi cu ale xilinei, dar au efecte de durată mai lungă, din acest
3. Mevivacaina
motiv sunt mai avantajoase la pacienţii la care este contraindicată adrenalina; nu se
folosec ca antiaritmice

AL cu structură esterică
Au efecte şi potenţă mică, prezintă un risc mare de reacţii alergice.


1. Procaina

este folosită pentru toate tipurile de AL în concentraţii între 0,5-5 %

are şi unele indicaţii sistemice:
.
administrată intravenos este folosită ca analgezic pentru combaterea unor dureri
severe (la pacienţii canceroşi, politraumatizaţi)
.
administrarea intravenos are efecte vasodilatatare, din acest motiv este utilizată
pentru combaterea vasospasmului la pacienţii cu sindrom RAYNAUD, arterită
obliterantă sau la pacienţii cu degerături

.
administrată injectabil, intern au local, ultima sub formă de unguente, are efecte
biotrofice (îmbunătăţeşte metabolismul celulelor şi împiedică îmbătrânirea lor)
din acest motiv este folosită în diferite preparate um sunt : Gerovital şi Aslavit
care au efecte biotrofice

.
administrată intern sau injectabil, intramuscular sau intravenos are efecte de tip
NOORTROP asemănătoare Piracetamului, din acest motiv este folosită în
tratamentul tulburărilor de memorie la bătrâni.


Procaina are efecte de durată foarte scurtă deoarece este metabolizată repede de
colinesterază, din acest motiv este contraindicată în plus la pacienţii cu deficit genetic de
colinesterază şi nu se asociază cu medicamente anti-colinesterazice.
Pagina

101



FARMACOLOGIE


2. Penzocaina

se foloseşte ca anestezic numai în aplicaţii locale sub forma de soluţii unguente utile pentri
combaterea pruritului şi a unor dureri locale

administrată intrarectal sub formă de supozitoare, este utilăla pacienţii cu hemoroizi sau
fisuri anale.
3. Cocaina

se foloseşte ca anestezic local de suprafaţă în ORL

nu poate fi injectată deoarece datorită efectelor simpato-mimetice indirecte produce
vasoconstricţie puternică la locul injectării cu ischemie şi necroză.
Hipnotice


Sunt substanţe care produc sau prelungesc somnul.
Din punct de vedere structural aparţin mai multor clase structurale.
Se împart în mai multe grupe importante:


A. Hipnotice barbiturice
B. Hipnotice nebarbiturice
Hipnotice barbiturice
Produc un somn diferit de somnul fiziologic care se caracterizează prin creşterea duratei
totale de somn, dar cu scurtarea perioadei de somn rapid. Acţionează la nivelul R GABAergici,
favorizând acţiunea GABA inhibitorie.

În functie de durata efectului hipnotic, barbituricele se împart în 2 grupe:

Barbiturice cu acţiune lentă şi de efect de lungă durată

Cum sunt Barbitalul şi Fenobarbitalul. Sunt indicate în tratamentul insomniei prin deficit
de menţinere a somnului. Au risc mare de a produce dependenţă şi capacitate mare de a produce
inducţie enzimatică.

Barbiturice cu efecte rapide şi de durată medie sau scurtă

Cum sunt Amobarbitalul, Ciclobarbitalul, Secobarbitalul şi Pentobarbitalul. Sunt indicate
în tratamentul insomniei prin deficit de inducere a somnului. Au risc mai mic de a produce
toleranţă şi dependenţă. Produc mai puţin inducţie enzimatică hepatică.

Barbituricele determină ca reacţii adverse:

· somn neodihnitor
· reacţii alergice
· somnolenţă
· toleranţă şi dependenţă
Pe lângă efectul deprimant nervos central barbituricele produc şi inducţie enzimatică
hepatică. Datorită acestui efect ele sunt folosite terapeutic pentru profilaxia icterului nuclear la
nou născuţi şi pentru tratamentul icterului colestatic. Din cauza acestui efect produc toleranţă şi
dependenţă.

Produc interacţiuni farmacocinetice cu alte medicamente metabolizate hepatic, cum sunt
antidiabeticele orale şi anticoagulantele orale cărora le scade efectele. Din cauza acţiunii
inductoare enzimatice, barbituricele sunt contraindicate la pacienţii cu profilaxie hepatică.

Pe lângă aceasta, barbituricele mai sunt contraindicate:


la pacienţii cu insuficienţă hepatică

la cei cu alergie

la pacienţii vârstnici şi la copii
Datorită acţiunii deprimante nervos centrale, barbituricele mai au şi efecte sedative şi
anticonvulsivante

Pagina

102



FARMACOLOGIE


Hipnotice nebarbiturice

În această grupă sunt incluse mai multe categorii structurale:
Benzodiazepinele



sunt folosite ca hipnotice

au efecte sedative tranchilizante şi miorelaxante

unele dintre ele însă au şi efecte hipnotizante

Florazepamul, Nitrazepamul şi Flunitrazepamul sunt benzodiazepine care au efecte
hipnotice de durată relativ scurtă şi care sunt utile în tratamentul insomniei primare,
acţionează la nivelul receptorilor GABA ergici favorizând acţiunea GABA inhibitoare

Au avantajul ca aduc un somn asemănător celui fiziologic şi au risc mai mic de a produce
toleranţă şi dependenţă
Cloral hidratul



este un compus cu structură alcoolică care are efecte hipnotice şi anticonvulsive

ca reacţii adverse produce iritaţie puternică la nivelul tractului digestiv
Sedative şi tranchilizante
Efectul sedativ este un efect de liniştire.

Efectul tranchilizant sau anxiolitic reprezintă efectul de inlăturare (oprire) a anxietăţii.

Cele două efecte nu pot fi separate complet unul de celălalt, din acest motiv substanţele
care produc unul dintre efecte îl determină şi pe celălat.

Ca sedative s-au folosit bromurile şi unele tincturi vegetale cum este valeriana; actual ca
sedative se folosesc substanţe tranchilizante cum sunt Benzodiazepinele, Meprobamat şi
Hidroxizina.

Benzodiazepine

Sunt substanţe care au efecte sedative, tranchilizante şi miorelaxante, unele dintre ele au
şi efecte hipnotice şi anticonvulsivante.
Benzodiazepinele acţionează la nivelul receptorilor GABA ergici favorizând acţiunea GABA
inhibitoare.

Principalele substanţe sunt :

· Diazepam
· Oxazepam
· Lorazepam
· Clonazepam
Benzodiazepinele sunt indicate în tratamentul :

.
stărilor anxioase

.
stărilor de agitaţie psihomotorie

.
sindroamelor organice din cauze psihovegetative

Ca reacţii adverse benzodiazepinele pot produce :

.
sedare

.
somnolenţă

.
toleranţă şi dependenţă

.
diminuarea capacităţii intelectuale şi de efort fizic

Sunt contraindicate :
.
la pacienţii cu miastenia gravis
.
la pacienţii cu alergie la benzodiazepine
.
la copii
.
la femei însărcinate


Pagina

103



FARMACOLOGIE


Benzodiazepinele se administrează intern sau injectabil majoritatea dintre ele nu sunt
active, devenind active după metabolizare hepatică, acestea fiind contraindicate la persoane cu
insuficienţă hepatică, excepţie făcând Oxazepamul şi Lorazepamul care sunt active şi care pot fi
administrate şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică.

Meprobamatul

Are efecte sedative tranchilizante şi hipnotice, produce şi inducţie enzimatică hepatică, din acest
motiv este contraindicată la pacienţi cu porfirie hepatică.

Hidroxizina

Este o substanţă cu proprietăţi antihistaminice, sedative şi tranchilizante.
În tratamentul anxietăţii se folosesc şi alte substanţe cum sunt Propanololul şi Clonidina.
Deprimante ale SNC

Cuprinde substanţe cu acţiune :

A. Antiparkinsoniană
B. Anticonvulsivantele (antiepileptice)
C. Miorelaxantele centrale
Antiparkinsoniene

Sunt substanţe utile în tratamentul simptomatic al bolii Parkinson, ele înlătură tulburările motorii
şi vegetative, dar nu influenţează evoluţia bolii.

Sunt de două tipuri :

.
Antiparkinsoniene dopaminergice

.
Antiparkinsoniene anti-colinesterazice

Antiparkinsoniene dopaminergice

Acţionează prin creşterea controlului dopaminergic în sistemul extrapiramidal (nucleul caudat,
nigrostriat şi putamen).

L–Dopa


acţionează prin creşterea sintezei de dopamină în tractul nigrostriat

se administrează intern, însă este degradat repede la periferie sub acţiunea
decarboxilazei, din acest motiv numai o mică cantitate ajunge în SNC pentru
producerea efectelor antiparkinsoniene (dopamina formată la periferie nu poate trece
bariera hemato-encefalică şi nu intervine în efectul antiparkinsonian

ea determină numai reacţii adverse periferice
Bromocriptina

este asemănătoare alcaloizilor din secara cornută

are efecte antiparkinsoniene datorită stimulării directe a receptorilor dopaminergici

produce şi scăderea secreţiei de prolactină, din acest motiv este folosită în unele forme
de cancer
Amantadina



este o substanţă cu acţiune antivirală şi antiparkinsoniană

efectul antiparkinsonian este datorat creşterii eliberării de dopamină în sistemul
extrapiramidal
Antiparkinsoniene anticolinesterazice
Sunt substanţe cu acţiune parasimpaticolitică la nivel central. Ele influenţează predominant
tulburările vegetative din boala Parkinson şi mai puţin tulburările motorii.

Pagina

104



FARMACOLOGIE


Trihexifenidil
Produce ca reacţii adverse: sedare, uscarea gurii, tulburări de vedere, constipaţie şi tulburări de
micţiune. Este contraindicat la pacienţii cu glaucom şi la pacienţii cu adenom de prostată.

B. Antiepileptice sau anticonvulsivante
Sunt substanţe utile în tratamentul epilepsiei. Ele împiedică producerea convulsiilor, dar nu
influenţează evoluţia bolii.
Tratamentul antiepileptic se face toată viaţa, de obicei prin asocierea a două sau mai multor
antiepileptice. Din acest motiv apar frecvent reacţii adverse, cele mai importante fiind: tulburări
hematologice cu anemie, leucopenie şi trombocitopenie, sângerări (datorită hipovitaminozei K),
osteoporoză, osteomalacie (datorate hipovitaminozei D), afectare hepatică, reacţii alergice, pot fi
teratogene (din acest motiv antiepilepticele sunt teoretic contraindicate în sarcină. Practic însă,
deoarece criza epileptică poate produce afectare fetală severă în sarcină tratamentul antiepileptic
se continuă cu doze minime eficace terapeutic). Antiepilepticele aparţin mai multor grupuri
structurale.

Hidantoinele

Fenitoina


este utilă în tratamentul crizelor majore

este folosită şi ca antiaritmic

deoarece creşte pragul sensibilităţii neuronale este folosită în tratamentul nevralgiilor
severe, cum sunt cele de facial, trigemen, glosofaringian.

principalele reacţii adverse ale fenitoinei:
.
afectare hepatică,
.
hipovitaminozele K şi D
.
caracteristic, produc hipertrofie gingivală.
Barbituricele şi dezoxibarbituricele
Fenobarbitalul



este util în tratamentul crizelor majore

poate fi util şi în tratamentul crizelor minore.
Primidona

este asemănătoare fenobarbitalului

este un dezoxibarbituric

este utilă în tratamentul crizelor majore.
Derivaţi de iminostilben
Carbamazepina



este utilă în tratamentul crizelor majore

se foloseşte şi în tratamentul nevralgiilor severe

ca reacţii adverse: sângerări, hipovitaminoze K şi D
Acidul valproic şi derivaţi
Acidul valproic



este un antiepileptic cu spectru larg

util în tratamentul crizelor majore şi minore.
Valpromida

este o amidă a acidului valproic

are aceleaşi indicaţii ca şi acidul valproic.
Pagina

105



FARMACOLOGIE


Oxazolidin dionele
Trimetadiona



este utilă în tratamentul crizelor majore

ca reacţii adverse produce mai frecvent reacţii alergice care uneori pot fi severe,
manifestându-se sub formă de sindrom lipoid sau sindromul Stevens – Johnson.
Succinimidele
Etosuximida



la fel ca la trimetadiona
Benzodiazepinele
Diazepamul



este util în tratamentul unor forme de epilepsie

în general asociat altor antiepileptice

injectat poate fi util în combaterea crizei.
Clonazepamul

la fel ca la diazepam
Inhibitori de anhidrază carbonică
Acetazolamida



are proprietăţi :

antiepileptice,

antiulceroase

diuretice
Sultiamul

este folosit predominant ca antiepileptic
C. Miorelaxantele centrale
Sunt substanţe capabile să relaxeze musculatura striată spastică, indiferent dacă spasmele sunt
datorate unor cauze locale sau dacă sunt produse prin mecanisme reflexe mono-sau polisinaptice.
Diazepam
Baclofen
Neuroleptice (antipsihotice)
Sunt medicamente utile în tratamentul tulburărilor psihice.
Efecte :


Au efect sedativ caracterizat prin indiferenţa pacientului

Efect anti psihotic

Au efecte parasimpato şi simpato – litice, produc produc hipotensiune prin blocarea
receptorilor ?1 periferici, tot datorită deprimării controlului vegetativ au efecte antiemetice
fiind folosite folosite pentru combaterea vomei produsă de citostatice şi au efecte
hipotermizante fiind utile pentru obţinerea hipotermiei controlate

Influenţează secreţiile endocrine, determinând creşterea secreţiei de prolactină manifestată
prin ginecomastie, impotenţă sexuală, tulburări menstruale şi galactoree. Produc şi
scăderea secreţiei de STH şi corticosuprarenală

Produc tulburări extrapiramidale de tip parkinsonian, sunt tratate prin antiparkinsoniene
anticolinergice (este contraindicată administrarea de antiparkinsoniene antidopaminergice
deoarece acestea antagonizează efectul neuroleptic). O manifestare severă a sindromului
extrapiramidal este sindromul malign
Mecanismul de acţiune este că scţionează ca antagonişti ai receptorilor dopaminergici D1 şi D2
Indicaţii terapeutice :

Pagina

106



FARMACOLOGIE


· antipsihotice

antiemetice
· pentru obţinerea hipotermia controlată
Reacţii adverse :

sedare

tulburări vegetative

tulburări cardiace

hipotensiune

tulburări endocrine
· reacţii alergice
Contraindicaţii :

în sarcină

la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală

la cardiaci

la hipotensivi

la asmatici
Din punct de vedere structural neurolepticele sunt de mai multe tipuri :

Neuroleptice fenotiazinice
o
Levomepromazina
- au catena laterală alifatică şi sunt
neuroleptice sedative

o
Clorpromazina
o
Tioridazina : are un nucleu piperidinic în catena laterală, are toate efectele de
intensitate medie
- au nucleu piperazinic în catena laterală
o
Flufenazina
- sunt neuroleptice majore (au efecte antipsihotice puternice)şi incisive sau
o
Trifluoperazina
dezinhibitorii


Neuroleptice tioxantemice
o
Clorprotixen

Neuroleptice butirofenonice
o
Haloperidol : este un neuroleptic major şi incisiv, are efecte antiemetice puternice,
produce puţină sedare şi tulburări extrapiramidale
Antidepresivele şi LitiuÎn această categorie sunt cuprinse :


antidepresivele triciclice,

inhibitori de mono-amino oxidază

litiu
Antidepresive triciclice
Sunt substanţe utile în tratamentul depresiei endogene (melancolie), acţionează prin
creşterea sintezei de catecolamine.
Indicaţii terapeutice :


în tratamentul melancoliei
· pot fi utile ca medicaţie adjuvantă în tratamentul enurezisului nocturn
Reacţii adverse :

inversarea dispoziţiei afective, în primele luni de tratament creşte riscul de sinucidere

tulburări vegetative de tip atropinic

sedare
Pagina

107



FARMACOLOGIE


Imipramina


are efecte antidepresive şi parasimpatolitice
· este contraindicată la pacienţii cu glaucom şi adenom de prostată
Amtriptilina
Nortriptilina
-au mai puţine efecte de tip atropinic

Mianserina


este un antidepresiv tetraciclic
Inhibitori de mono-amino oxidază
Au efecte antidepresive mai slabe decât compuşii triciclici, sunt de ales la pacienţii care
nu răspund la tratamentul cu antidepresive triciclice
Au aceleaşi reacţii adverse şi contraindicaţii.

Tranilcipromina

Fenelzina

Litiu

Este un metal alcalin, care la omul normal nu produce modificări psihice, la pacienţii cu
manie are un efect antimaniacal.

Este util în tratamentul maniei şi psihozelor ciclice maniaco-depresive.

Litiu are un indice terapeutic mic, din acest motiv tratamentul se face cu controlul

litemiei.
Reacţii adverse :


diabet insipid nefrogen

poliurie

polidipsie

afectare tiroidiană
· efecte teratogene
Contraindicaţii :

la femei însărcinate

la pacienţii cu afectare renală

la hipotensivi
Analgezice. Euforizante
Sunt substanţe care au efecte analgezice puternice şi produc euforie
În această categorie sunt cuprinse 3 tipuri de substanţe :


o
Derivaţi naturali din opiu
o
Derivaţi sintetici şi semisintetici de opiu
o
Antagoniştii morfinei
Derivaţi naturali din opiu
Opiu



este extractul uscat din macul alb

conţine numeroşi alcaloizi, cei mai importanţi fiind morfina, codeina; cu structură
fenantrenică, având proprietăţi analgezice şi euforizante, şi papaverina şi noscapina cu
structură izochinolinică şi care nu au efecte analgezice, papaverina având un efect
antispastic de tip musculotrop, iar noscapina este antitusiv
Morfina


are numeroase efecte :
.
are efect analgezic puternic, dar se foloseşte limitat din cauza riscului de
dependenţă
.
are efecte antitusive puternice, dar se foloseşte puţin ca antitusiv tot din cauza
dependenţei

Pagina

108



FARMACOLOGIE


.
deprimă respiraţia producând scăderea frecvenţei şi creşterea amplitudinii, din
acest motiv este folosită în tratamentul edemului pulmonar, dar poate produce ca
reacţie adversă deprimare respiratorie severă şi respiraţie patologică

.
scade peristaltismul intestinal producînd constipaţie, este folosită ca antidiaree în

sindroamele diareice severe
.
are efecte emitizante dar ca agent emitizant se foloseşte un derivat – apomorfina
.
produce spasme ale sfincterelor digestive în special al sfincterului Odi, din acest

motiv este contraindicată la pacienţii cu pancreatită acută necrotică hemoragică
.
produce meioza
.
produce stimularea sistemului nervos central şi euforie
.
produce eliberare de histamină avînd ca urmare vasodilataţie şi hipotensiune,

bronhospasm şi reacţii alergice
.
dozele mari produc intoxicaţie acută care se tratează prin antagonişti ai morfinei
cum sunt Nalorfina şi Naloxona

.
administrarea timp îndelungat determină intoxicaţie cronică cu toleranţă de tip
farmacodinamic şi dependenţă fizică şi psihică, tratamentul intoxicaţiei cronice se
face prin scăderea treptată a dozelor de morfină sau prin înlocuirea morfinei cu
metadona care apoi poate fi oprită brusc. Este contraindicată oprirea bruscă a
administrării morfinei deoarece în acest caz apare un sindrom de abstinenţă grav
care poate fi chiar mortal


morfina creşte presiunea lichidului cefalo rahidian (LCR) din acest motiv este
contraindicată la pacienţii cu hipertensiune intra-craniană

acţionează ca antagonist al receptorilor endorfinei M,K,O.

se admnistrează intern sau injectabil
Codeina (metil-morfina)

are efecte :
.
analgezice
.
antitusive
.
antidiareice
.
deprimă respiraţia şi favorizează bronhospasmul

se foloseşte des ca antitusiv şi analgezic

are avantajul că produce greu toleranţa şi dependenta

reacţii adverse : constipaţie

contraindicaţii :
· la pacienţii cu tuse productivă
· la asmatici
· la cei cu depresie respiratorie

se administrează intern
Derivate sintetice şi semisintetice
Petidina



are efecte analgezice de intensitate mai mică comparativ cu morfina

efectul spastic este mai slab, din acest motiv este de ales în tratamentul colicelor

are acelaşi risc de toleranţă şi dependenţă ca şi morfina

spre deosebire de morfină produce mitriază
Metadona

are aceleaşi proprietăţi ca şi morfina numai că sindromul de abstinenţă care apare la
oprirea bruscă a metadonei este mai puţin sever
Pagina

109



FARMACOLOGIE



este folosită ca analgezic şi pentru dezintoxicarea morfinomanilor şi a intoxicaţilor
cronici cu heroină
Pentazocina



are aceleaşi proprietăţi ca şi morfina, dar se comportă ca agonist antagonist pe
receptorii endorfinici

este mai puţin spastică, dar riscul de tulburări psihice este mai mare ca la morfină
Antagoniştii morfinei
Sunt substanţe utile în tratamentul intoxicaţiilor acute cu morfină. Sunt contraindicate la
pacienţii cu intoxicaţie cronică, deoarece declanşează sindromul de abstinenţă.
Nalorfina


se comportă ca agonist parţial al receptorilor endorfinici

administrată singură are efectul la fel ca morfina, dar de intensitate mică

administrată în prezenţa morfinei blochează efectele morfinei
Naloxona
- sunt antagonişti ai receptorilor endorfinici
Naltrexona

- nu au efecte proprii, împiedică doar efectele morfinei
FARMACOLOGIE

CURS12

Influenţarea SNC asupra sensibilităţii dureroase

Influenţarea SNC asupra sensibilităţii dureroase se face cu analgezice. Cel mai puternic analgezic folosit este
morfina.

Morfina este o substanţă ce se găseşte în opiu. Opiul este extras din macul alb.

Durerea este de 2 tipuri:

-durerea fazică -când se produc anumite leziuni datorită unor stimuli ce au atins o anumită intensitate.
Această durere durează atâta timp cât persistă stimulul, iar după dispariţia stimulului, încetează.
-durerea tonică -este de lungă durată şi persistă după ce dispare stimulul dureros.
Efectele morfinei au unele particularităţi:

1. Morfina acţionează în special asupra durerii tonice, cea fazică fiind influenţată doar la doze mari.
2. Dispare componenta psiho-afectivă a durerii: bolnavii simt durerea, dar nu-i mai deranjează. Deci,
morfina scade intensitatea afectivă a durerii; de asemenea, diminuează orice stimul negativ din punct de vedere
afectiv.
3. Creşte intensitatea stimulilor pozitivi. Diminuarea stimulilor negativi şi intensificarea stimulilor pozitivi
explică dependenţa.
4. Morfina, datorită efectelor de mai sus, este cel mai puternic anxiolitic, dar nu se foloseşte datorită riscului
de dependenţă.
5. Este sedativ: scade activitatea motorie şi intelectuală, iar la doze mai mari produce somnul hipnotic. Pe
acest fond de sedare se produce o exagerare a imaginaţiei şi o diminuare a discernământului (fenomenele
absurde, nu mai sunt absurde, se poate accepta orice). Această stare este însoţită de o stare de bine (euforie) ce
nu apare de obicei la prima administrare. La prima administrare apare o stare de discomfort (disforie); dacă se
continuă administrarea, apare euforia.
6. Are efecte somatice: este un bun deprimant al centrului tusei (dar nu se utilizează terapeutic); se foloseşte
însă, într-o fractură costală, în care tusea poate agrava leziunea. La bolnavii cu bronşită cronică deprimarea
centrului tusei nu este benefică pentru că împiedică eliminarea secreţiilor.
7. Diminuează tranzitul intestinal foarte mult. Se pot da oral doze mici pentru diaree, dar poate apare ca
reacţie adversă constipaţia.
Pagina

110



FARMACOLOGIE


8. Este un deprimant puternic al centului respirator; deprimarea apare la doze apropiate de cele analgetice,
putând merge până la oprirea respiraţiei. Deprimarea respiraţiei este astfel, cea mai importatntă reacţie adevrsă în
administrarea acută. }n administrarea cronică, cea mai importantă reacţie adversă este dependenţa.
9. Este eliberatoare de histamină, ceea ce are drept consecinţe: vasodilataţie, scăderea tensiunii arteriale,
bronhoconstricţie (asocierea cu deprimarea respiraţiei fiind foarte gravă), erupţii urticariene.
10. Stimulează centrul vomei; de aceea determină uneori greţuri şi vărsături.
11. Contractă sfincterele, în mod special sfincterul Oddi. Acest fapt este important în tratamentul colicii
biliare, deoarece morfina diminuează durerea, dar prin contracţia sfincterului Oddi creşte spasmul căii biliare. De
aceea, se încearcă scăderea durerii colice prin alte medicamente. Dacă durerea nu se calmează, se dă morfină
asociat cu un antispastic (atropină).
12. Produce mioză.
13. Administrată mai mult de o săptămână, morfina dezvoltă toleranţă şi dependenţă. Aceste manifestări sunt
complete: dependenţă fizică, psihică, toleranţă şi psihotoxicitate.
Dependenţa psihică este corelată cu efectele resimţite de bolnav ca favorabile: o stare de bine, efecte
anxiolitice, etc.
Dependenţa fizică este corelată cu oprirea bruscă a administrării de morfină, ceea ce duce la apariţia
sindromului de abstinenţă, ce are următoarele semne şi simptome:

-bolnavul este agitat, anxios, cu midriază.

-prezintă piloerecţie.

-este tahipneic, îi creşte tensiunea arterială.

-are diaree şi crampe abdominale. Crampele abdominale apar pe un fond general de dureri difuze.

Toleranţa este de tip farmacodinamic: toxicomanul îşi creşte doza de drog pentru a obţine starea pe care o
vrea. Astfel, ajunge să-şi administreze doze care depăşesc doza letală cu mult. Toleranţa se dezvoltă şi în funcţie
de efectul analgetic. De obicei se dezvoltă o toleranţă intensă faţă de durerea fazică, şi o toleranţă scăzută faţă de
durerea tonică; deci, se poate utiliza morfina pentru calmarea durerii tonice pe termen lung. Se dezvoltă toleranţă
faţă de reacţiile adverse: faţă de efectul vomitiv şi de deprimarea respiratorie.

Această toleranţă se poate diminua foarte repede (în 2-3 zile), acest fapt fiind periculos: dacă 3 zile
morfinomanul nu-şi administrează morfină, iar după 3 zile îşi administrează doza obişnuită, poate avea
efect letal prin deprimarea respiraţiei.

Mecanism de acţiune

Morfina acţionează pe receptori specifici numiţi receptori opioidergici. Apoi s-au descoperit substanţe
endogene pentru aceşti receptori.

Prima dată au fost descoperiţi 3 tipuri de receptori: m , k, s . Apoi receptorii s s-a descoperit că sunt
receptori pentru feniciclidina. Ulterior s-au descris şi receptorii d , în prezent receptorii m , k, d fiind bine
definiţi.

Pentru receptorii m , k, d exitsă mai multe subtipuri: m 1, m 2, k1, k2, k3, d 1, d 2. Aceştia au fost definiţi din
punct de vedere chimic (prin substanţele care se leagă la receptori) şi prin clonare. Când au fost definiţi prin
clonare, pe lângă aceşti receptori, s-au mai descoperit nişte receptori speciali pe care se fixează nici morfina nici
substanţele endogene. Aceştia se numesc receptori opioid like (ORL).

De aceşti receptori, pe lângă morfină, se mai leagă agoniştii fiziologici. Iniţial au fost descoperiţi 2 agonişti
fiziologici: 2 pentapeptide care determină aceleaşi efecte cu morfina; acestea au fost numite enkefaline. Din
punct de vedere chimic, sunt formate din:

Tyr -Gly -Gly -Phe -Leu = Leuenkefalina
Tyr -Gly -Gly -Phe -Met = Metenkefalina
Pentapeptidele se găsesc în structura unor molecule mai mari (precursori) numite proenkefaline.
Enkefalinele acţionează asupra receptorilor m şi d .
S-a constat că există peptide mari ce înglobează secvenţa de aminoacizi Tyr -Gly -Gly -Phe, ce acţionează
ca atare asupra receptorilor m şi d fără a fi lizate la enkefaline. Acestea se numesc endorfine. Şi acestea se

Pagina

111



FARMACOLOGIE


găsesc sub forma unor precursori mai mari: POMC (proopiomelanocortina) sintetizată la nivelul hipofizei şi care
este scindată în 3 substanţe: endorfină, ACTH, MSH. Eliberarea celor 3 substanţe se face echimolecular (1:1:1).
ACTH, MSH se secretă în condiţii de stress cronic, şi pentru că reacţia de eliberare este echimoleculară,
înseamnă că în stress se eliberează şi endorfine.

Şi pe receptorii k acţionează nişte peptide mari care conţin tot cei 4 aminoacizi, peptide ce numesc dinorfine.
Acestea se găsesc în organism ca prodinorfine.

Pe receptorii ORL acţionează o substanţă endogenă: Nociceptina, care are efect analgezic.

Stimularea receptorilor m , k, d produce:
-m : analgezie supraspinală, deprimare respiratorie marcată, stare de euforie şi dependenţă fizică.
-k: analgezie spinală, deprimare respiratorie slabă, disforie şi mioză.
-d : potenţează efectele analgezice ale activării receptorilor m şi k ®cooperare m -d şi m -k.

Analgezia supraspinală şi spinală

O leziune produsă la nivelul organismului stimulează secreţia unor substanţe algogene: K+, prostaglandine,
histamină, seroronină. Acestea stimulează terminaţiile nervoase libere şi generează un influx nervos. Apoi
factorii care au produs leziunile dispar şi odată cu ei, şi substanţele algogene. Stimulul dureros ajunge la nivelul
cordoanelor posterioare ale măduvei unde ia calea a 2 sinapse:

-la nivelul cornului anterior face sinapsă cu neuronii motori pentru iniţierea reflexului de apărare.

-o sinapsă prin care informaţia dureroasă este dusă spre SNC.

La nivelul acestor sinapse există un sistem de control al intensităţii stimulului nervos realizat prin fibre
nervoase care vin din neuronii din SNC (cei mai numeroşi neuroni care trimit fibre se găsesc în jurul apeductului
Sylvius). Acest control se realizează prin peptidele endogene opioide.

La nivelul măduvei, opioidele acţionează pe receptorii k ®analgezie spinală; în SNC, acestea acţionează pe
receptorii m .

Se crede că şi creşterea secreţiei de serotonină duce la diminuarea durerii.

Receptorii opioidergici sunt cuplaţi cu proteinele G: cel mai adesea cu Gi şi uneori cu Go. Deci, stimularea
receptorilor duce la scăderea concentraţiei de AMPc. Unele proteine G determină, de asemenea, modifică
activitatea canalelor de Ca2+ şi K+ .

Mecanismul de acţiune molecular pare să fie implicat în sindromul de abstinenţă la morfină: administrarea
cronică de doze mari de morfină duce la creşterea sintezei de AMPc.

Medicamente sintetice

Acestea sunt: agonişti, antagonişti, agonişti parţiali şi agonişti -antagonişti (sunt agonişti pe unii receptori k
şi antagonişti pe alţii -m ).

Agonişti

Morfina are efect slab în afecţiuni reumatice (acestea fiind afecţiuni inflamatorii). Morfina se administrează
dacă durerea are 2 caracteristici:

-este foarte intensă

-nu poate fi calmamtă cu alte medicamente

Se adminstrează în:

-neoplasme

-durerea din IMA

-colică care nu a răspuns la tratamentul cu antispastice

Bolnavii cu afecţiuni neoplazice răspund cel mai bine la morfină, şi pentru că dau o toleranţă scăzută.

Pagina

112



FARMACOLOGIE


Se administrează subcutanat câte 10 mg / o dată. Se poate administra şi oral în tratamentele cronice.
Biodisponibilitatea în acest caz este mică, dar administrarea cronică duce la creşterea biodisponibilităţii. Doza
pentru administrarea orală acută este de 6 ori mai mare decât doza injectabilă, iar pentru administrarea cronică
este de 3 ori mai mare, din cauza biodisponibilităţii scăzute.

Heroina -are potenţă mai mare ca morfina (10 mg de morfină sunt echivalente cu 4-5 mg de heroină).
Heroina are o particularitate: străbate uşor bariera hematoencefalică ® dezvoltă mai repede dependenţă şi
toleranţă.

Hidromorfona -are aceleaşi proprietăţi cu morfina, dar are o potenţă mai mare (10 mg morfină sunt
echivalente cu 1,5 mg hidromorfonă). Traversează bariera hematoencefalică la fel ca morfina.

Metadona -acţionează pe toţi receptorii, având toate prorpietăţile morfinei. Are o particularitate: se absoarbe
foarte bine în tubul digestiv (aproximativ 95% din cantitate administrată) fiind deci mai avantajoasă decât
morfina. Are o durată de acţiune mai mare ca morfina, administrările fiind mai rare (efectul morfinei durează 4-6
ore, iar metadona 8 ore). La oprirea bruscă a tratamentului sindromul de abstinenţă este mult mai slab ® se
utilizează în tratamentul toxicomaniei şi dependenţei.

Petidina -(Mialgina) -acţionează pe toţi receptorii. Potenţa ei este mai mică: 10 mg morfină sunt
echivalente cu 50 mg petidina). Pe lângă acţiunea pe receptorii opioidergici are şi efect parasimpatolitic ®
petidina nu produce mioză şi poate fi administrată în colice fără asociere cu atropină.

Codeina -(Metilmorfina) -acţionează pe toţi receptorii.Efectul analgezic este mult mai slab (este comparabil
cu efectul Paracetamolului).
Alte efecte:
-efect antitusiv -se manifestă la doze foarte mici în comparaţie cu dozele la care se manifestă efectul

morfinei ®este foarte utilizat ca antitusiv.

-scade tranzitul intestinal

-deprimarea respiratorie este nesemnificativă.

-nu are efecte psihice, iar riscul de apariţie a toxicomaniei şi dependenţei este neglijabil.

Antagonişti parţiali

Pentazocina (Fortral) -acţionează agonist asupra receptorilor k şi agonist parţial pe receptorii m® este un
puternic analgezic. Spre deosebire de morfină produce deprimare respiratorie slabă şi produce disforie (uneori cu
halucinaţii). Dă dependenţă mai mai slabă ca morfina. Când se asociază cu Morfină, Heroină, Hidromorfonă,
Metadonă, Petidină, fiind agonist parţial pe m , la un morfinoman poate declanşa sindromul de abstinenţă.

Agonist-antagonişti

Nalorfina -este o substanţă agonistă pe k şi antagonistă pe m . Are efecte analgezice, însă sunt de scurtă
durată decât cele produse de morfină; de aceea nu se foloseşte ca analgezic. Administrarea de Nalorfină în
intoxicaţiile acute cu morfină combate efectele produse de aceasta, inclusiv deprimarea respiratorie. Se foloseşte
ca antidot în intoxicaţia acută cu morfină; administrată la morfinomani determină sindrom de abstinenţă.

Antagonişti

Naloxona -este un antagonist pur. Combate toate simptomele caracteristice efectelor morfinei. Este
contrindicat la toxicomanii dependenţi de morfină sau heroină. Se utilizează în intoxicaţia acută cu morfină sau
morfinomimetice. Spre deosebire de Nalorfină, Naloxona se poate utiliza în intoxicaţia acută cu Pentazocină.

Se foloseşte cu grijă în combaterea efectelor morfinei utilizată ca analgezic în timpul operaţiilor. Dacă se
suplimentează anestezia cu opioide, postoperator se poate folosi Naloxona pentru trezire, dar aceasta
exacerbează durerea.

Naloxona se mai foloseşte pentru a preveni recăderile toxicomanilor după cura de dezintoxicare.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
DOMENIUL COLINERGIC

Pagina

113



FARMACOLOGIE


Reprezintă totalitatea neuronilor şi a sinapselor care folosesc ca mediator chimic
acetilcolina.

Acetilcolina este sintetizată din colină şi acetat activ sub acţiunea colin-acetelazei. După
sinteză acetil-colina este depozitată în vezicule presinaptice din care este eliberată în fanta
sinaptică în momentul depolarizării membranei presinaptice şi sub influenţa ionilor de calciu.
După eliberare acetil-colina acţioneză pe receptorii colinergici post sinaptici care sunt de 2 tipuri:

a) muscarinici (M)

b) nicotinici (N)

a) Receptorii muscarinici (M)

-
sunt receptori în serpentină

-
sunt stimulaţi specific de muscarină

-
sunt de 5 tipuri: M1, M2, M3, M4, M5

o
receptorii M1 -sunt situaţi în SNC şi în unele plexuri nervoase
periferice
o
receptorii M2 – sunt situaţi la nivelul efectorului vegetativ ( glande
endocrine, musculatura netedă)
b) Receptorii nicotinici (N)

-
sunt receptori în serpentină

-
sunt stimulaţi specific de nicotină

-
sunt formaţi din 5 subunităţi care formează un canal de sodiu

-
stimularea lor determină deschiderea canalului de sodiu urmată de un influx de

sodiu şi depolarizare membranară
-sunt de 2 tipuri :


o
receptori N ganglionari situaţi la nivelul ggl. vegetativ parasimpatic şi la
nivelul glandei medulosuprarenale
o
receptori N musculari situaţi la nivelul plăcii terminale motorii
Terminarea efectului colinergic se datorează degradării acetil-colinei de către colinesteraze,
sunt 2 tipuri de colinesterază:
-colin-esteraza adevărată sau acetil-colin-esteraza, care are o putere foarte mare de
degradare a acetil-colinei
-pseudo colin-esteraza sau butiril-colin-esteraza.
Substanţele cu acţiune în domeniul colinergic sunt de 2 tipuri:


A.
Parasimpato-mimetice
B.
Parasimpato-litice
Parasimpato-mimeticele
-sunt substanţe cu actiune similară cu stimularea vagală
-sunt de 2 tipuri:


o
a) Parasimpato-mimeticele directe
o
b) Parasimpato-mimeticela indirecte
Parasimpato-mimeticele directe

Acţionează ca agonişti ai RM (receptori muscarinici)
Notă: Agoniştii = o substanţă care se fixează pe un receptor şi produce stimularea receptorilor
respectivi.

1. Acetil-colina
-stimulează RM şi RN
-efecte :
o
deprimare cardiacă şi vaso-dilataţie cu hipotensiune
Pagina

114



FARMACOLOGIE


o
bronho-constricţie şi creşterea secreţiilor traheo-bronşice
o
stimulează peristaltismul digestiv şi creşte secreţiile digestive
o
la nivelul ochilor produce mioza prin contracţia musculaturii irisului,
produce spasm de acomodaţie cu fixarea vederii de aproape datorită
contracţiei musculaturii ciliare şi scade presiunea intraoculară datorită
favorizării scurgerii umorii apoase din compartimentul anterior al
ochiului
-
acetil-colina are structură cuaternară de amoniu (structură polară) din acest motiv trece
greu prin membranele biologice
-nu se foloseşte în scop terapeutic deoarece are efecte brutale (efecte de intensitate mare
care se instalează foarte repede) generalizate şi de foarte scurtă durată.

2. Pilocarpina
-este un alcaloid vegetal
-are structură diferită de a acetil-colinei, din acest motiv nu este degradată de colinesterază
şi are efecte de lungă durată
-stimulează în special RM
-efecte :


o
creşterea secreţiilor exocrine în special secreţia salivară şi sudoripară
(transpiraţia)
o
scade presiunea intraoculară
-este o substanţă destul de toxică, din acest motiv sistemic este folosită numai ca antidot în
intoxicaţiile cu atropină
-
principala utilizare a pilocarpinei e în aplicaţiile locale conjunctivale pentru tratamentul
glaucomului (în acest caz se folosesc soluţii de concentraţie între 0,5 şi 4 %

3. Muscarina
-este un alcaloid vegetal foarte toxic care stimulează numai RM
-nu se foloseşte terapeutic, se foloseşte numai experimental
Parasimpato-mimeticele indirecte
Acţionează prin inhibarea colin-esterazei determinând acumulare de aceti-colină în fanta

sinaptică, din acest motiv numindu-se şi anticolinesterazice. Sunt de 2 tipuri:
-I. reversibile
-II. Ireversibile

Anticolinesterazice reversibile

1. Filostigmină
-este un compus cuaternal de amoniu
-este destul de toxică, din acest motiv sistemic este folosită numai ca antidot în intoxicaţia
cu atropină
-aplicată local conjunctival este utilă în tratamentul glaucomului, dar are un dezavantaj că
produce iritaţie locală

2. Neostigmina
-are structură cuaternară de amoniu
-este mai puţin toxică
-acţionează pe RM şi RN
-indicaţii terapeutice datorită efectelor M este folosită în :
o
tratamentul ileusului paralitic postoperator
o
tratamentul atoniei sau hipotoniei vezicii urinare
o
tratamentul glaucomului
Pagina

115



FARMACOLOGIE


o
ca antidot în infecţia cu atropină
-datorită efectelor N este folosită în tratamentul miasteniei gravis şi supradozării
curarizantelor
-reacţii adverse :


o
colici digestive
o
diaree
o
vărsături
o
hipotensiune
o
bradicardie
o
bronhospasm
-contraindicaţii :
o
în ileusul obstructiv
o
la pacienţi cu obstacole mecanice pe căile urinare
o
la hipotensivi
o
la asmatici
o
în insuficienţa cardiacă
o
la femeile însărcinate
o
la pacienţii la care s-a administrat curarizante depolarizante
-mod de administrare : se administrează fie injectabil intra-venos fie intern
3. Edrofoniu
-
are proprietăţi asemănătoare cu a neostigmina, dar efectele sunt de durată foarte scurtă, se
foloseşte numai pentru diagnosticul miasteniei gravis

Anticolinesterazice ireversibile

Inactivează ireversibil colin-esterazele, nu se folosesc terapeutic, sunt substanţe toxice
folosite ca gaze toxice de luptă cum sunt Trilam, sau ca insecticide în agricultură cum sunt
organo-fosforicele; de exemplu Parationul.

Organo-fosforicele : sunt substanţe foarte liposolubile, ele pătrund uşor în organism prin
inhalare, ingestie sau trans-tegumentar. Intoxicaţia cu organo-fosforice se manifestă ca o criză
colinergică endogenă.

Tratamentul intoxicaţiei cu organo-fosforice se face prin :
-îndepărtarea toxicului neabsorbit (spălături gastrice dacă a înghiţit )
-administrarea intravenoasă de doze mari de atropină (1,2 fiole la 2-4 minute)
-administrarea de reactivator de colin-esterază (oximele – Obidoxima)
-administrarea de anti-convulsivante


Notă : Absorbţie = trecerea de substanţe de la locul de administrare în sânge

Parasimpato-litice
Sunt substanţe care împiedică producerea efectelor vagale.
Sunt de 2 tipuri :


I.
Parasimpato-litice directe
II. Parasimpato-litice indirecte
Parasimpato-litice directe
Acţionează ca antagonist al RM (antagonist = substanţă care se fixează pe receptor, dar nu îl
stimulează şi astfel împiedică acţiunea agonistului)

Atropina
-este una alcaloid vegetal cu structură aminică
-efecte :


Pagina

116



FARMACOLOGIE


o
la nivelul ap. cardio-vascular produce tahicardie şi creşterea vitezei de
conducere la nivel cardiac, din acest motiv este folosită în tratamentul blocurilor
cardiace produse de digitalice
o
la nivelul ap. respirator produce scăderea secreţiilor şi împiedică bronhospasmul
şi bronho-constricţia produse de anestezice
o
la nivelul ap. digestiv scade secreţiile gastrice, din acest motiv poate fi
folosită ca anti-ulceros, datorită scăderii secreţiilor digestive poate apare un efect
advers de uscare a gurii
o
la nivelul musculaturii netede digestive, biliare, urinare scade
contracţiile, din acest motiv poate fi folosită ca antispastic miotrop, datorită
scăderii contracţiilor digestive ea poate produce constipaţie, iar datorită scăderii
contracţiilor vezicii urinare poate produce reacţia adversă de retenţie urinară
o
la nivelul ocular produce mitriază datorită relaxării musculaturii circulare
a irisului, datorită acestui efect este folosită pentru producerea mitriazei pentru
examenul fundului de ochi şi pentru a împiedica producerea aderenţelor între iris şi
cristalin la pacienţii cu irido-ciclite, datorită mitriazei atropina produce ca reacţii
adverse : fotofobia, deoarece efectele atropinei sunt de lungă durată, ea nu mai este
folosită pentru indicaţii oftalmologice decât foarte rar
-la nivelul ochilor atropina mai produce cicloplagie (incapacitatea adaptării vederii la
aproape datorită lipsei de contracţie a musculaturii ciliare). Datorită cicloplegiei este
folosită pentru determinări ale indicelui de refracţie al cristalinului la copii, dar produce ca
reacţie adversă incapacitatea adaptării la vederea pentru aproape, datorită cicloplegiei; ea
creşte presiunea intraoculară şi este contraindicaţie în glaucom

-
atropina mai este folosită pentru tratamentul intoxicaţiilor cu parasimpato-mimetice
directe sau indirecte
-contraindicatiile atropinei sunt :

o
glaucomul (boala caracterizată prin creşterea presiunii intra-oculare )
o
adenomul de prostată
-administrare – se administrează intern şi injectabil intra-venos (IV) în doze de 0,5-1mg
odată
Scopolamina

-este un alcaloid vegetal foarte liposolubil

-trece uşor barieera hemato-encefalică

-are toate efectele atropinei, dar în plus are efecte anti-emetice şi deprimante pentru

sistemul nervos central (SNC)
-este folosită limitat la pacienţii cu agitaţie marcată şi în tratamentul răului de mişcare
-ca reacţii adverse produce :

o
uscarea gurii
o
constipaţie
o
tulburări de vedere
o
tulburări de micţiune
o
sedare marcată
-are aceleaşi contraindicaţii ca ale atropinei
Butil-scopolamina

-este butil derivatul cuaternar de amoniu al scopolaminei

-datorită structurii polare nu trece bariera hemato-encefalică şi nu apar efecte deprimante

pe SNC
-are numai efecte periferice antispastice şi antisecretorii
-se foloseşte în principal în tratamentul colicelor digestive, biliare şi renale
-se administrează fie intern fie injectabil

Pagina

117



FARMACOLOGIE


- sunt substanţe cu proprietăţi antisecretorii şi antispastice
Propantelina
Oxifen ciclimina

- sunt indicate ca antiulceroase şi în
tratamentul colicelor
Metantelina

- au aceleaşi reacţii adverse şi contraindicaţii
Oxifenoniu
ca şi atropina

Pirenzepina

-este un parasimpato-litic care la doze obişnuite blocheză selectiv RM, din plexurile

nervoase digestive
-datorită efectului antisecretor localizat digestiv se foloseşte ca anti-ulceros
-ca reacţii adverse poate produce diaree


Homatropina
-este un parasimpato-litic de uz oftalmologic
-are aceleaşi indicaţii, reacţii adverse şi contraindicaţii oftalmologice ca şi atropina, dar are

avantajul unui efect de durată mult mai scurtă

Ipratropin
-este un parasimpato-litic folosit ca anti-asmatic
-se administrează inhalator


Parasimpato-litice indirecte
Toxina botulinică
Beta-bungaro toxina

-acţionează prin împiedicarea eliberării de acetilcolină
-produce bloc presinaptic colinergic


Substanţe ganglionare
Acţionează pe RN (receptorii nicotinici) ganglionari.
Sunt de 2 tipuri : nicotinice şi ganglioplegice
Nicotinice

-produc iniţial stimularea RN ganglionari parasimpatici, apoi a celor simpatici şi apoi
produce paralizii ganglionare

1. Nicotina
-este un alcaloid toxic din frunzele de tutun
-este foarte liposolubilă
-în mod obişnuit pătrund în organism prin fumat
-intoxicaţia cronică se numeşte tabagism, se caracterizează prin dependenţă psihică şi se
tratează prin oprirea bruscă a fumatului

Ganglioplegice
-sunt substanţe care blochează de la început RN ganglionar
-ele acţionează ca antagonişti ai RNg
-produc oprirea controlului digestiv la nivel periferic, manifestată în principal prin

vasodilataţie cu hipotensiune şi scăderea peristaltismului intestinal
-sunt indicate în tratamentul crizelor hipertensive severe şi pentru obţinerea hipotensiunii

controlate
-sunt administrate injectabil intravenos
-ca reacţii adverse pot produce:


o
hipotensiune severă până la colaps
o
tulburări ischemice în teritoriile cu artero-scleroză
o
constipaţie până la ileus paralitic
Pagina

118



FARMACOLOGIE


-
sunt contraindicate la pacienţii cu artero-scleroză cerebrală sau coronariană avansată

2.
Trimetafan
3.
Hexametonin
Substanţe curarizante

Acţionează la nivelul RN muscular şi produc relaxarea musculaturii striate. Afectarea

musculaturii striate se face începând cu muşchii care fac mişcări fine şi rapide (cum sunt

muşchii feţei sau ai mâinii), apoi sunt cuprinse alte grupe musculare, ultimul muşchi afectat

fiind diafragmul.

Toate curarizantele au structuri cuaternare de amoniu şi se administrează injectabil
intravenos(IV).

Curarizantele sunt indicate pentru:

o
relaxarea musculaturii striate în caz de intervenţii chirurgicale
o
a uşura manevrele de reducere a fracturilor sau a luxaţiilor în ortopedie
o
a uşura manevrele de intubare
o
combaterea unor crize convulsive cum sunt cele din tetanos sau din
electroşocuri
Reacţii adverse :


o
apnee toxică prin supradozare
o
ileus paralitic
o
hipotensiune
o
bronhospasm
o
reacţii alergice
Contraindicaţii :
o
la pacienţii cu deficit respirator
o
la pacienţii alergici la curarizante
o
la pacienţii asmatici
o
la pacienţii hipotensivi
o
la pacienţii cu deficit genetic de pseudo-colinesteraze sunt contraindicate
curarizantele depolarizate
Curarizantele sunt de 2 tipuri :
Curarizante anti-depolarizanteAcţionează ca antagonişti ai RN muscular, produc de la început relaxare a musculaturii striate. În

cazul supradozării se administrează ca antidot anti-colinesterazicele reversibile.

1.
D-tubocurarina
2.
Galamina
3.
Pancuroniu
Curarizante depolarizante
Produc iniţial stimularea RN muscular, manifestat prin fasciculaţie musculară urmată radip de
epuizare RN şi relaxare musculaturii striate, în supradozarea lor este absolut contraindicată
administrarea de anticolinesterazice.

1. Suxametoniu (succinil-colina)
-este formată din 2 molecule de acetilcolină cuplate între ele
-este rapid degradată de colinesteraze, din acest motiv are efecte de foarte scurtă durată.
2.
Decametoniu
DOMENIUL ADRENERGIC


Pagina

119



FARMACOLOGIE


Reprezintă toate sinapsele care folosec ca neurotransmiţător catecolaminele. Catecolaminele
sunt :

1. Adrenalina
2. Noradrenalina
3. Dopamina
Domeniul adrenergic are 2 componente : nervoasă şi umorală.
Umorală -reprezentat de medulo-suprarenală care secretă în circulaţie un amestec de
adrenalină şi noradrenalină. Sinteza catecolaminelor se face începând de la tirozină care este
transformată în dopamină apoi în noradrenalină care la rândul ei se transformă în adrenalină.

După sinteză catecolaminele sunt depozitate în vezicule presinaptice de depozit din care sunt
eliberate în fanta sinaptică în momentul depolarizării membranei presinaptice şi sub influenţa
ionilor de Ca+2 .

Catecolaminele acţionează pe receptorii adrenergici. Receptorii adrenergici sunt receptori
în serpentină şi sunt de 4 tipuri:

o
Ra 1
o
Ra 2
o
Rb 1
o
Rb 2
Receptori a 1
-produc vasoconstricţie
-mitriază prin contracţia musculaturii radiare a irisului
-stimularea tractului genito-urinar, datorită stimulării fosfatidial-inozitolic cu creşterea
concentraţiei calciului intracelular
Receptorii a 2
-sunt de 3 tipuri :


o
Ra 2 postsinaptici : produc relaxarea tractulu digestiv, creşterea secreţei
salivare, scad secreţia de insulină şi renină
o
Ra 2 presinaptici : care când sunt stimulaţi determină inhibarea eliberării
de catecolamine (au rol într-un mecanism de feed-back negativ (-) simpatic)
o
Ra 2 extrasinaptici : sunt descrişi în principal la nivelul trombocitelor şi
produc creşterea agregării trombocitare
-efectele Ra 2 sunt produse prin inhibarea adenilat-ciclazei cu scăderea consecutivă a
cantităţii de AMPc (adenilat monofosfat ciclic)
Receptorii b 1
-produc stimularea tuturor funcţiilor cardiace (frecvenţa, viteza de conducere, forţa de
contracţie, consum de oxigen)
-mai produc stimularea SNC cu anxietate şi creşterea secreţiei de renină
Receptorii b 2
-produc vasodil., bronhodil., relaxarea tractului genito-urinar (relaxarea uterului se
numeşte efect tocolitic)
-mai produc tremor al extremităţilor, cresc secreţia de insulină, glucagon, cresc
gluconeogeneza şi glicogenoliza având efect hiperglicemiant
Efectele b 1 şi b 2 sunt produse prin activarea adenilat-cilazei cu creşterea AMPc celular.

Terminarea efectului adrenergic se datorează recaptării în terminaţia presinaptică prin
mecanisme active şi parţial datorită degradării catecolaminelor prin 2 sisteme
enzimatice :

· MAO ( mono-amin-oxidaza) care este predominantă în mitocondrii
· COMT (catecol-o-metil-transferaza) predominantă în citoplasmă
Pagina

120



FARMACOLOGIE


Indiferent de succesiunea în care acţionează cele două sisteme enzimatice, produsul final de
metabolizare este acidul vanil-mandelic care se elimină urinar, dozarea acestuia din urmă dă
informaţii referitoare la tonusul simpatic.


SUBSTANŢE CU ACŢIUNE ÎN DOMENIUL ADRENERGIC

Simpato-mimetice
Sunt substanţe care produc efecte similare stimulării adrenergice.
Sunt de 2 tipuri :

Simpato-mimeticele directe

Acţionează ca agonişti ai receptorilor adrenelgici, pentru ca o substanţă să se poată fixa
pe R adrenergici, ea trebuie să aibă în moleculă cele 2 grupări oxidil fenolice, în plus mărimea
radicalului de la grupărea aminică, influenţează şi el fixarea pe R adrenergici, cu cât acesta este
mai mare substanţa va stimula mai puţini Ra şi mai mulţi Rb , în special Rb 2.

Adrenalina (epinefrină)
-este o catecolamină, stimulează toţi receptorii adrenergici
-produce în principal : vasoconstricţie, stimularea cardiacă şi vasodilataţie coronariană
-este indicată în tratamentul :


o
şocului anafilactic, în acest caz este utilă deoarece produce stimulare
cardiacă, vasoconstricţie, bronhodilataţie
o
crizelor severe de astm bronşic deoarece produce bronhodilataţie
o
hemoragiilor ca hehostatic deoarece produce vasoconstricţie
o
pentru potenţarea (creşte efectul) efectului anestezicelor locale prin
vasoconstricţie
-reacţii adverse : tahicardii, aritmii cardiace, chiar fibrilaţie ventriculară
-adrenalina nu este utilă administrată intern deoarece oxidili-fenolice sunt repede degradaţi


de enzimele digestive prin sulfatare, în plus ea determină o polaritate crescută a moleculei
din acest motiv ea nu se poate absorbi din tubul digestiv
-administrarea se face numai injectabil intravenos sau subcutanată.


Noradrenalina (norepinefrina)
-este o catecolamină care stimulează Ra 1, Ra 2 şi foarte puţin Rb 1
-principalul efect este vasoconstricţia
-principala utilizare teraputică este în tratamentul colapsului administrată prin perfuzie


intravenoasă
-noradrenalina nu poate fi administrată intern din aceleaşi motive ca şi adrenalina
-reacţii adverse :


o
hipertensiune severă cu accidente vasculare cerebrale sau coronariene
o
vasa spasm la locul injectării cu tulburări ischemice, în acest caz se
administrează fentalamină ca antidote
-sunt amine necatecolice de sinteză care stimulează Ra 1 producând

Fenilefrina

vasoconstricţie, efectele sunt de intensitate medie şi de durată relativ
lungă,

Etilefrina

- sunt indicate în tratamentul colapsului şi al hipotensiunii ortostatice, ca
-reacţii adverse pot produce crize hipertensive severe cu accidente
Metoxamina

vasculare

Metaraminol

Izoprenalina
-este o catecolamină sintetică care stimulează Rb 1 şi Rb 2
-produce bronhodilataţie şi stimulare cardiacă
-indicaţii :


Pagina

121



FARMACOLOGIE


o
tratamentul astmului bronşic prin administraţie sublinguală şi inhalator
o
în tratamentul unor forme de insuficienţă cardiacă administrate
intravenos
-reacţii adverse : tahi-aritmii, palpitaţii, crize anginoase
Dobutamina

-
stimulează numai Rb 1

-
este indicată în tratamentul şocului cardiogen

-
se administrează în perfuzie intravenoasă

Dopamina

-
stimulează receptorii dopaminergici periferici şi Ra 1 şi Rb 1

-
produce : stimulare cardiacă, vasoconstricţie periferică, vasodilataţie splenică (în teritoriul

digestiv)
-este indicată în tratamentul colapsului
-se administrează în perfuzie intravenoasă


Salbutamol : are structură de saligenină

Derbutalina

Fenotecol


- au structură de rozercinol
Orciprenalina

-
sunt substanţe care stimulează Rb 2

-
produc bronhodilataţie şi relaxare uterină


-
indicaţii terapeutice :

o
în tratamentul astmului bronşic
o
pentru profilaxia naşterilor premature şi a iminenţei de avort datorită
efectului tocolitic
-reacţii adverse :


o
administrate injectabil pot produce:
.
tahi-aritmii
.
palpitaţii
.
crize anginoase
o
mai pot determina anxietate
o
tremor al extremităţilor (membre)
-contraindicaţii :
o
la pacienţii cu cardiopatie ischemică
o
la pacienţii cu tahi-aritmii
Simpato-mimeticele indirecte
Sunt substanţe care acţionând prin mecanisme diferite determină creşterea cantităţii de
catecolamine la nivelul sinapselor adrenergice.

L-dopa

-
este un precursol al catecolaminelor

-
acţionează prin creşterea aintezei de catecolamine

-
este folosită ca medicament anti-parkinson-ian dopaminergic în boala Parkinson

Efedrina

-
acţionează în principal prin creşterea eliberării de catecolamine

Pagina

122



FARMACOLOGIE


-structura sa este caracterizată prin lipsa oxhidrililor fenolici, din acest motiv substanţa nu
se poate fixa direct pe receptorii adrenergici
-lipsa oxhidrililor fenolici face ca substanţa să aibă o polaritate scăzută, motiv pentru care

se absoarbe din tubul digestiv
-datorită lipsei oxhidrililor fenolici substanţa este stabilă la acţiunea enzimelor digestive
-efecte :

o
produce stimularea SNC
o
produce stimulare cardiacă şi vasoconstricţie
o
produce bronhodilataţie şi stimularea musculaturii scheletice
-indicaţii :
o
în tratamentul hipotensiunii
o
în tratamentul astmului bronşic
o
în tratamentul miasteniei gravis
o
aplicată local pe tegumente samucoase este indicată în tratamentul
hemostatic (oprirea sângerărilor) dau decongestiv (scăderea edemului) al
mucoaselor conjunctivale şi nazale
-reacţii adverse : insomnie, agitaţie, hipertensiune
-folosirea îndelungată produce tahifilaxie (toleranţă instalată rapid) din acest motiv

efedrina nu trebuie folosită mai mult de 7-10 zile
-se administrează inern sau injectabil sau în aplicaţii locale pentru efectele topice
-contraindicaţii : la copii, în sarcină, la cardiaci, la hipertensivi

Nafazolina
-are aceleaşi proprietăţi ca efedrina, dar este mult mai toxică, din acest motiv nu este
folosită sistemic
-se administrează local conjunctival sau nazal ca decongestiv sau hemostatic

-este contraindicată la copii
Amfetamina
Metil fenidatul
Amfepramona
Imipramida
Amitriptilina
Nortriptilina
Cocaină


- sunt substanţe cu efecte stimulante psiho-motorii anorexigene (lipsă de
poftă de mâncare) şi simpatomimetice datorită creşterii eliberării de
catecolamine
- sunt substanţe cu structuri triciclice, folosite ca antidepresive
- acţionează prin împiedicarea recaptării catecolaminelor
-
este un anestezic local cu structură esterică

-are şi efecte simpatomimetice datorate împiedicării recaptării catecolaminelor prin
blocarea sistemului transportor de la nivelul membranei presinaptice

-datorită efectelor simpato-mimetice cocaina nu poate fi administrată ca anestezic
injectabil deoarece produce produce vasoconstricţie marcată cu ischemie şi necroză, este
folosită ca anestezic numai în aplicaţii locale în ORL

-administrarea cronică a cocainei determină dependenţă psihică numită cocainomanie,
tratamentul cocainomaniei se face prin oprirea bruscă a administrării de cocaină.


-sunt substanţe folosite ca antidepresive,
acţioneazăprin inhibarea MAO (mono amin
oxidazei) se mai numesc şi inhibitori de mono

Pagina

amin oxidaze (IMAO)

123



FARMACOLOGIE


Tranilcipramina
Fenelzina

Simpato-litice

Sunt substanţe care împiedică efectele stimulării adrenergice

Sunt de 2 tipuri :
.
Simpato-liticele directe
.
Simpato-liticele indirecte


Simpato-liticele directe
Acţionează ca antagonişti ai receptorilor adrenergici.


Talazolina
-blochează Ra 1şi Ra 2
-produce (efecte) :

o
vasodilataţie
o
tahicardie prin mecanism reflex
o
creşterea peristaltismului digestiv şi a secreţiilor gastrice prin efecte
parasimpatomimetice şi histamina eliberatoare
-este folosită în tratamentul :

o
feocromocitomului (tumoare de suprarenală care secretă în exces
catecolamine)
o
sindroamelor vasospastice (sindrom RAYNAUD)
-reacţii adverse : hipotensiune, tahi-aritmii, tulburări ischemice în teritorii cu
arteroscleroză, pirozis, ulcer gastric
-contraindicaţii : la cei cu arteroscleroză avansată coronariană sau cerebrală şi la cei cu
ulcer
-substanţa nu poate fi folosită ca antihipertensiv din cauza tahicardiei reflexe pe care o
produce datorită blocării R.2 presinaptice
Fentolamina
-blochează R.1 şi R.2
-are aceleaşi proprietăţi ca şi talazolina, nu are însă efecte parasimpato-mimetice şi este

mai bine suportată
Prazosin
-blochează selectiv R.1, producând vasodilataţie, nu determină tahicardie reflexă deoarece

nu blochează R.2 presinaptici
-este folosit în tratamentul hipertensiunii arteriale cronice
-reacţii adverse : produce fenomenul de prima doză caracterizat prin colaps şi lipotimie,

din acest motiv prima doză trebuie administrată sub controlul medical.

Propanololul
-blochează Rß1 şi Rß2
-este folosit ca anti-hipertensiv deoarece prin blocarea ß1 scade debitul cardiac şi secreţia

de renină, iar prin blocarea unor Rß în SNC scade controlul simpatic periferic
-este folosit ca anti-anginos deoarece prin blocarea Rß1 scade consumul de oxigen al

cordului
-este folosit ca anti-aritmic deoarece împiedică influenţele simpatice cardio-stimulatoare
-este folosit ca anti-migrenos deoarece prin blocarea Rß2 împiedică vasodilataţie cerebrală

marcată
-se administrează intern sau injectabil

Pagina

124



FARMACOLOGIE


-reacţii adverse : hipotensiune, bradicardie (scăderea frecvenţei cardiace), blocuri, bronhospasm,
vaso-spasm

-contraindicaţii :

o
la hipotensivi
o
la bradicardici
o
în insuficienţa cardiacă acută
o
la asmatici
o
cei cu sindroame vasospastice
o
la diabetici în tratamentul cu anti-diabetice
- blochează selectiv Rß1, au aceleaşi indicaţii ca şi
propanololul, au însă avantajul că pot fi folosite la
Metaprolol
Atenolol

astmatici şi la cei cu sindroame vasospastice

Simpato-liticele indirecte
Sunt substanţe care acţionând prin mecanisme diferite, scad cantitatea de catecolamine în sinapsele
adrenergice.

Alfa-metil dopa
-duce la sinteză de alfa-matil noradrenalină şi alfa-matil adrenalină, neuro-transmiţători

falşi cu efecte inhibitorii
-produce vasodilataţie şi scăderea tensiunii arteriale
-este folosită ca antihipertensiv
-se administrează intern


Goanetidina
-este un alcaloid vegetal care împiedică eliberarea de catecolamine
-produce vasodilataţie
-este folosită în tratamentul cronic al formelor severe de hipertensiune arterială
-reacţii adverse : hipotensiunea, tulburări ischemice


Rezerpina
-este un alcaloid vegetal
-împiedică recaptarea catecolaminelor în veziculele presinaptice de depozit, determinând

epuizarea veziculelor presinaptice
-este folosită ca anti-hipertensiv atât ca tratament cronic administrată inern cât şi ca

tratament de criză administrată injectabil
-are şi efecte anxiolitice (scade stress puternic) şi neuroleptice (anti-psihoză)
-reacţii adverse :


o
hipotensiune
o
scăderea fluxurilor plasmatice tisulare inclusiv în teritoriul renal
o
sedare, somnolenţă
-contraindicaţii :
o
în insuficienţa renală
o
la pacienţii cu arteroscleroză avansată
Clonidina
-este un agonist selectiv al R.2 a
-prin stimularea unor R. în SNC, determină scăderea tonusului simpatic periferic, iar prin

stimularea R.2 presinaptici scade eliberarea de catecolamine în periferie
-produce vasodilataţie şi scăderea tensiunii arteriale
-este folosită ca anti-hipertensiv
-reacţii adverse : hipotensiune, sedare, somnolenţă


Pagina

125



FARMACOLOGIE


-contraindicaţii : tratamentul nu trebuie oprit brusc deoarece pot apare crize hipertensive
Aparatul cardio-vascular

Medicaţia tonică cardiacă

Sunt substanţe care produc în principiu creşterea forţei de contracţie a cordului şi sunt
indicate în tratamentul insuficienţei cardiace.
În această categorie sunt cuprinse :

A. Glicozidele tonice cardiace
B. Simpatomimetice ß1 stimulante
C. Teofilina
Glicozidele tonice cardiace

Sunt compuşi cu structură steroidică care au în moleculă un ciclu lactonic esenţial pentru
producerea efectelor şi una sau mai multe grupări hidroxil care determină proprietăţile
farmacocinetice

Ele produc la nivelul cardio-vascular următoarele efecte :
-cresc forţa de contracţie a inimii (efect inotrop pozitiv); datorită acestui efect ele sunt
folosite în tratamentul insuficienţei cardiace

-scad conducerea atrio-ventriculară (efect dromotrop negativ); datorită acestui efect ele
sunt utile în tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare, dar pot produce ca reacţii
adverse diverse blocuri atrio-ventriculare, acestea sunt produse prin mecanism vagal şi
sunt tratate prin administrare de atropină

-scad frecvenţa cardiacă (efect cronotrop negativ)

-favorizează aritmiile ectopice (efect batmotrop pozitiv); din acest motiv ele pot produce
ca reacţii adverse aritmii ventriculare severe, mai frecvent produc bigeminism; aritmiile
produse de digitalice se tratează cu antiaritmice care nu scad conducerea atrioventriculară
,cum sunt Fenitoina şi Mexiletina

-pe ECG digitalicele produc creşterea intervalului RR şi intervalul PR, scurtează durata
complexului QRS şi produc modificări de fază terminală cu subdenivelare a
segmentului ST şi aplatizarea sau negativizarea undelor T; modificări asemămănătoare
cu cele produse de ischemie

-la nivel vascular la omul normal produce vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei
periferice şi care împiedică creşterea debitului cardiac, la cei cu insuficienţă cardiacă
produc vasodilataţie cu creşterea marcată a debitului cardiac

Mecanism de acţiune : Digitalicele blochează Na+/K+ -ATP-aza, rezultă acumulare de
sodiu intracelular care activează pompa Na+/Ca2+ care scoate Na+ şi introduce Ca2+ în celulă
rezultând în final creşterea Ca2+ intracelular care favorizează contracţia.

Indicaţii :
.
în tratamentul insuficienţei cardiace
.
în tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare


Reacţii adverse :

· blocuri cardiace
· aritmii
· tulburări digestive
· tulburări de vedere
· cefalee
Contraindicaţii :
-în miocardiopatia
-hipertrofia obstructivă


Pagina

126



FARMACOLOGIE


-în sindromul WPW (în sindroame de preexcitaţie)
Digitalicele au o cinetică de ordinul I (toate medicamentele cu excepţia alcoolului au o
cinetică de ordinul I ). Din puncte de vedere cinetice digitalicele se împart în 2 grupe :

1. Digitalice cu acţiune lentă şi durată lungă
2. Digitalice cu acţiune rapidă şi durată scurtă
Digitalice cu acţiune lentă şi durată lungă
Sunt de ales în tratamentul de întreţinere la pacienţii care uită să ia medicamentele, au risc
mult de acumulare şi reacţii toxice, din această cauză sunt contraindicate la pacienţii cu risc de
acumulare (în insuficienţă hepatică).

Digitoxina

-are o singură grupare hidroxil în moleculă

-se administrează numai intern

-se absoarbe din tubul digestiv

-se leagă de proteinele plasmatice

-este eliminată prin metabolizare hepatică

Digitalice cu acţiune rapidă şi durată scurtă

Sunt folosite în tratamentul urgenţelor sau ca tratament de întreţinere, sunt de ales la

pacienţii cu risc de acumulare.
Digoxina
-are 2 grupări hidroxile în moleculă
-se administrează intern sau injectabil
-se absoarbe bine din tubul digestiv
-se leagă moderat de proteinele plasmatice
-se elimină predominant renal
Lantozida C
-este asemănătoare digoxinei
Deslanozida
Strofantina G
-are 4 grupări hidroxil în moleculă
-nu se absoarbe în tubul digestiv – se administrează injectabil
-nu se leagă de proteinele plasmatice
-nu se elimină renal

Simpatomimetice ß1 stimulante

Se folosesc substanţe cu acţiune ß1 stimulante care sunt utile în tratamentul unor forme de
insuficienţă cardiacă, deoarece produc creşterea frecvenţei cardiace, cresc viteza conducerii atrioventriculare,
cresc forţa de contracţie a inimii şi consumul de O2 al cordului.

Adrenalina

Izoprenalina

Dobotamina

Dobamina

Teofilina

Este un alcaloid xantinic care produce stimulare cardiacă, stimulare a SNC,
bronhodilataţie, stimulează secreţia gastrică şi creşte diureza.

Mecanism de acţiune : Inhibă fosfodiesterazele şi creşte AMPc , creşte concentraţia de
Ca2+ intracelular şi antagonizează adenozina.

Indicaţii terapeutice :

· în tratamentul unor forme de insuficienţă cardiacă
Pagina

127



FARMACOLOGIE


· în tratamentul astmului bronşic
Se foloseşte ca tratament de întreţinere administrată intern, sau ca tratament de criză
administrată injectabil intravenos foarte lent.
Reacţii adverse :

-cefalee

-anxietate, insomnie

-valuri de căldură facială

-aritmii, palpitaţii, crize anginoase

Injectarea intravenoasă rapidă poate determina aritmii severe, hipotensiune, chiar
accidente mortale

Contraindicaţii :

-la pacienţii cu angină pectorală

-la pacienţii cu infarct

-la cei cu accidente vasculare

-la cei cu aritmii

-la ulceroşi

-la cei cu insuficienţă hepatică

-la cei cu insomnii

Medicaţia antianginoasă

Sunt substanţe utile în tratamentul profilactic sau curativ al anginei pectorale.

Tratamentul antianginos poate acţiona prin coronarodilataţie cu creşterea aportului de O2
la nivel cardiac sau prin scăderea consumului de O2 al cordului care se poate realiza prin
deprimarea activităţii cardiace sau prin scăderea muncii inimii prin scăderea postsarcinii
(vasodilataţie arterială) sau prinscăderea presarcinii (vasodilataţie venoasă).

Din punct de vedere al coronarodilataţiei este utilă numai silatarea coronarelor mari,
dilatarea coronarelor mici este dezanvantajoasă deoarece poate produce fenomenul de furt
sangvin coronar care agravează angina.

În tratamnetul antianginos se folosesc :

A. Nitraţii organici
B. Blocantele ß adrenergice
C. Blocantele canalelor de calciu
D. Alte antianginoase
Nitraţii organici
Produc :

-vasodilataţie pe coronarele mari,

-creşterea aportului de O2 la nivel cardiac

-dilataţie venoasă cu scăderea presarcinii.

Mecanisme de acţiune : cresc producerea de oxid nitric (factor endotelial vasodilatator)
cu efecte vasodilatatoare.

Nitraţii se absorb bine în tegumente sau mucoase, însă sunt repede metabolizaţi la primul
pasaj hepatic, din acest motiv sunt administrate doze mari care depăşesc capacitatea ficatului de
metabolizare şi determină concentraţii plasmatice sistemice active.

Reacţii adverse :

-cefalee

-senzaţia de căldură facială

-hipotensiune care poate produce tahicardie reflexă care reactivează angina

Tratamentul cronic cu nitraţi determină toleranţă.
Nitroglicerina
-se administrează sublingual ca tratament de criză sau intern sau tegumentar ca tratament
profilactic

Pagina

128



FARMACOLOGIE


Izosorbid dinitralul
-se administrează sublingual ca tratament de criză sau intern ca tratament de fond
Pentaeritritril tetranitratul
-se foloseşte administrat intern ca tratament de fond


Blocantele ß1 adrenergice

Scad frecvenţa cardiacă prin blocarea ß1 adrenergică şi astfel scad consumul de O2 al

cordului. Sunt de ales în tratamentul profilactic al anginei stabile de effort.
Propranolol
Atenolol Domeniul adrenergic
Metaprolol

Blocantele canalelor de sodiu
Nifedipina
-produce vasodilataţie arterială cu scădereapostsarcinii şi vasodilataţie pe coronarle mari
cu scăderea aportului de O2 .

-reacţii adverse : cefalee, hipotensiune, uneori tahicardie reflexă
Verapamil
Diltiazem


-sunt blocante ale canalelor de calciu
deprimarea cardiacă cu scăderea consumului de Ocare pe lângă efectele nifedipinei produc şi
2

-blocantele canalelor de Ca sunt folosite ca tratament profilactic în angina pectorală
vasospastică (prins meta), iar cele cu acţiune deprimantă cardiacă sunt folosite în
tratamentul de fond – în angina pectorală stabilă de efort

-Varapamil şi Diltiazem pot produce ca reacţii adverse : hipotensiune, bradicardie, blocuri,
decompesare cardiacă
-contraindicaţii : la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
Alte antianginoase

Dipiridamolul
-este puţin util ca antianginos deoarece dilată coronarele mici
-are însă efecte antiagregante plachetare, din acest motiv este utilizat pentru profilaxia

trombozelor arteriale
Amrinona
Milrinona



- sunt substanţe cu acţiune deprimantă cardiacă folosite ca
antiaritmice şi antianginoase
Medicaţia antiaritmică

Sunt substanţe utile în tratamentul profilactic sau curativ al aritmiilor cardiace produse în
focare ectopice sau prin mecanisme de reintrare.
Antiaritmicele se împart în 4 clase :
Antiaritmicele(AA) care blochează canalele de Na+

Acestea se împart în 3 subclase :

AA care cresc durata potenţialului de acţiune
Chinidina
-este un antiaritmic cu spectru larg folosit în tratamentul aritmiilor atriale şi ventriculare
-se administrează numai intern
-creşte durata complexului QRS
-are proprietăţi parasimpato-mimetice datorită cărora poate determina tahicardie

Pagina

129



FARMACOLOGIE


Procainamida
Disopiramida


- au proprietăţi asemănătoare chinidinei, dar pot fi administrate
şi injectabil
AA care scurtează durata potenţialului de acţiune
Lidocaina (Xilina)
-determină scurtarea duratei potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare, însă raportul

perioadei refractare supra durata potenţialului de acţiune este crescută
-este antiaritmic util numai în tratamentul aritmiilor ventriculare
-este de ales pentru profilaxia aritmiilor la pacienţii cu infarct miocardic deoarece deprimă

în principal numai miocardul bolnav
-se administrează injectabil, intravenos, administrarea internă nu este utilă deoarece este

rapid metabolizată la primul pasaj hepatic
-scade puţin conducerea atrio-ventriculară
-reacţii adverse :


· hipotensiune
· convulsii
· reacţii alergice
- au proprietăţi asemănătoare ca ale lidocainei, dar pot fi administrate şi intern,
Fenitoina
- nu scad conducerea atrio-ventriculară, din acest motiv sunt de ales în
Mexiletina
tratamentul aritmiilor produse de digitalice

AA care nu influenţează perioada potenţialului de acţiune
Flecainida
-este un antiaritmic util în tratamentul aritmiilor ventriculare severe
-este considerat de rezervă deoarece are risc numai aritmogenice


Blocantele ß adrenergice

Împiedică influenţele cardiostimulatoare datorită blocării receptorilor ß1 cardiace. Sunt de
ales în tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare produse prin hipertonie simpatică cum sunt
cele de la hipertiroidieni.

Propanolol
Atenolol Domeniul Adrenergic
Metoprolol


Antiaritmice care cresc caracteristic durata PA

Amiodarona
-este un compus iodat de sinteză cu acţiune vasodilatatoare şi deprimantă cardiacă
-este util în tratamentul aritmiilor ventriculare severe
-se administrează intern
-se acumulează lent în organismul, din această cauză tratamentul trebuie făcut cu pauze

compensatorii
-reacţii adverse : produce modificarea testelor tiroidine hipo sau hiper tiroidie, depuneri
pigmentare corneene sau tegumentare
-este contraindicată la tiroidieni şi la cei cu insuficienţă hepatică

Bretil
-este un compus cu acţiune deprimantă cardiacă
-folosit în tratamentul aritmiilor ventriculare severe


Blocantele canalelor de calciu
Sunt utile ca antiaritmice numai compuşii cu acţiune deprimantă cardiacă
Sunt utile în tratamentul aritmiilor supraventriculare şi joncţionale. Acţionează prin

deprimarea nodului sinusal şi a celui atrio-ventricular.

Pagina

130



FARMACOLOGIE



Verapamil - reacţii adverse : bradicardie, blocuri, hipotensiune
Diltiazem - contraindicaţii : în insuficienţa hepatică şi cea cardiacă

Medicaţia anti-hipertensivă

Sunt substanţe utile în tratamentul hipertensiunii arteriale. Complianţa pacientului la
tratamentul cu anti-hipertensive este mică deoarece boala este în general asimptomatică, iar
tratamentul se face cu 2 sau mai multe anti-hipertensive care costă mult şi produc frecvent reacţii
adverse.

În tratamentul antihipertensiv se folosesc :

A. Substanţe cu acţiune simpato-litică
B. Blocante ale canalelor de calciu
C. Vasodilatatoare musculotrope
D. Inhibitori ai enzimei de conversie
E. Diuretice
Substanţe cu acţiune simpatolitică
Simpatoliticele prin acţiune centrală
-nu scad fluxul plasmatic renal, dina cest motiv pot fi folosite la pacienţii cu insuficienţă

renală
-sunt simpatolitice indirecte :
Alfa – Metil Dopa
Clonidina


Ganglioplegice
-sunt folosite în tratamentul urgenţelor hipertensive severe
-scad fluxul plasmatic tisular, inclusiv la nivel renal
-sunt contraindicate la pacienţii cu insuficienţă renală
Trimetafen – substanţă ganglionară


Blocantele terminaţiilor periferice adrenergice
-sunt simpatolitice indirecte :
Rezerpina
Guanetidina


ß – blocantele
-sunt simpatolitice directe :
Propranolol
Atenolol
Metaprolol


Blocantele .1 adrenergice
Prazosin -simpato litice directe


Blocante ale canalelor de calciu

Nifedipina
-produce vasodilataţie arterială cu scăderea tensiunii
-administrată intern este folosită ca tratament de fond, iar administrată sublingual este

folosită ca tratament de criză
Verapamil
Diltiazem - produc vasodilataţie arterială şi deprimă cordul cu scăderea

debitului cardiac

Pagina

131



FARMACOLOGIE


Vasodilatatoarele musculotrope
Produc vasodilataţie prin acţionare directă asupra fibrelor musculare netede
Hidralazina


- cresc influxul plasmatic tisular inclusiv în teritoriul renal, pot fi utile şi în Dihidralazina

tratamentul insuficienţei cardiace

- ca reacţii adverse pot produce hipotensiune şi sindromul lipoid
Minoxidilul

- sunt folosite în general în tratamentul
Diazoxidul

urgenţelor hipertensive, se administrează
Nitroprusiatul de sodiu injectabil

Inhibitori ai enzimelor de conversie

Sunt substanţe care blochează peptidil-peptidaza (enzimă de conversie); şi împiedică
transformarea angiotensinei I în angiotensină II, determină creşterea reninemiei. Sunt folosite ca
antihipertensivi şi în tratamentul insuficienţei cardiace.

Captopril
Enalopril


Diuretice

Sunt substanţe care cresc eliminarea de sodiu şi apă prin acţiunea la nivel renal.
Diureticele sunt împărţite în 4 categorii :

A. Diuretice diazinice
B. Diuretice de ansă
C. Diuretice antialdosteronice
D. Diuretice osmotice
A,B şi C determină scăderea volemiei şi sunt folosite în tratamentul hipertensiunii arteriale şi în
tratamentul insuficienţei cardiace.
Diureticele diazinice
-au efecte lente şi de durată medie sau lungă
-acţionează prin împiedicarea reabsorbţiei sodiului şi a apei la nivelul segmentului de


diluţie al Ansei Henle
-dozele mari inhibă anhidraza carbonică, determinând alcalinizarea urinei
-urina produsă este de volum crescut, bogată în Na, K, Cl, Mg, dar săracă în calciu


(diazidele scad eliminarea renală de calciu)
-urina este concentrată şi alcalină
-diazidele nu sunt active la pacienţii cu filtrat glomerular redus (la pacienţii cu insuficienţă


renală)
-indicaţii :
.
datorită acţiunii diuretice sunt indicate ca antihipertensive pentru
tratamentul edemelor şi în tratamentul insuficienţei cardiace
.
deoarece concentrează urina sunt indicate în tratamentul diabetului
insipid nefrogen
.
deoarece scade eliminarea renală de Ca sunt indicaţie în tratamentul
litiazei renale calcice (piatră la rinichi) şi în tratamentul hipercalciuriei
-reacţii adverse :
.
hipokalemie, diazidele sunt diuretice care pierd K din acest motiv trebuie


suplimentat aportul de K sau se asociază cu diuretice antialdosteronice
.
deshidratare
.
creşterea glicemiei
.
creşterea uricemiei

-contra indicaţii :

Pagina

132



FARMACOLOGIE


.
în insuficienţa renală
.
în sarcină
.
la diabetici
.
la alergie la compuşii respectivi
.
la cei cu gută


-diazidele se administrează intern, şi sunt folosite doar în tratamentul cronic
Hidroclordiazida

- au efecte de durată mai lungă, din
această cauză sunt mai avantajoase în
tratamentul antihipertensiv

Clortalidona

Clopamida
Diureticele de ansă

-sunt compuşi care împiedică reabsorbţia sodiului şia apei pe toată porţiunea ascendentă a
Ansei Henle (împiedică astfel atât procesul de diluare cât şi pe cel de concentrare al
urinii)

-urina produsă este de volum crescut, bogată în Na, K, Ca, Mg, Cl, şi este hipotonă
-sunt diuretice care pierd K din organism
-au efecte rapide, intense şi de durată scurtă
-sunt folosite atât în urgenţe, administrate injectabil intravenos cât şi ca tratament cronic

adminstrate intern
-sunt active şi în cazul unui filtrat glomerular redus
-indicaţii :

.
în tratamentul edemelor severe (edem pulmonar, etc.)
.
în tratamentul hipertensiunii arteriale
.
în tratamentul insuficienţei cardiace
.
în tratamentul insuficienţei renale (cu condiţia aă nu fie anuric pacientul)
.
în tratamentul intoxicaţiilor cu substanţe ce se elimină renal

-reacţii adverse :
.
hipocalcemie
.
hipotensiune
.
creşterea glicemie si a glicuriei (mai puţin cala diazide)
.
la doze mari pot produce surzitateşi afectare renală

-contra indicaţii :
.
la pacienţii cu obstrucţii mecanice pe căile urinare
.
la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul anuric
.
în primul trimestru de sarcină

Diuretice antialdosteronice

-sunt substanţe care prin acţiunea la nivelul tubului contort distal împiedică efectele
aldosteronului de reţinere aîn organism a sodiului şi a apei prin schimburi cu K şi H+
-efectul lor depinde de prezenţa aldosteronului în plasmă şi este direct proporţional cu

concentraţia aldosteronului
-antialdosteronicele cresc caracteristic raportul Na / K urinar
-ele sunt diureticele care economisesc K, din acest motiv este contraindicată asocierea lor

între ele sau cu săruri de K
Spironolactona
-acţionează ca antagonist al aldosteronului
Amilorid
Triamteren

- acţionează prin mecanism invers aldosteronului ,
nu sunt antagonişti
Diureticele osmotice
-sunt substanţe care filtrează glomerular, nu se reabsorb în tubi şi reţin o cantitate mare de
apă în tubi prin forţe osmotice

Pagina

133



FARMACOLOGIE


-
indicaţii :

.
în edemul cerebral

.
în criza acută de glaucom

.
în insuficienţa renală în stadiul preanuric

.
în intoxicaţiile cu substanţe eliminate renal

-
contraindicaţii :

.
deoarece produc creşteri temporare ale volemiei, sunt contraindicate în

insuficienţa cardiacă,

.
în cazul obstrucţiilor mecanice pe căi urinare,

.
la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul anuric

Manitol
-se administrează injectabil intravenos
Medicaţia antiulceroasă

În tratamentul ulcerului se folosesc :

I. Antiacide
II. Inhibitori ai secreţiei gastrice
III.
Protectoare ale mucoasei
Antiacide
Sunt substanţe care neutralizează acidul clorhisric împiedicând acţiunea clorhidropeptică
asupra mucoasei.

Toate antiacidele alcalinizează urina.

Antiacidele se împart în două categorii :

Antiacidele nesistemice

-sunt antiacide care se absorb puţin în tubul digestiv şi nu produc alcaloză metabolică
-sunt :

o
săruri de Mg (magneziu) :
.
oxid de Mg
.
hidroxid de Mg
.
sulfat de Mg
.
au efecte antiacide care se instalează relativ lent şi sunt de durată medie
.
produc diaree la pacienţii cu insuficienţă renală
.
Mg absorbit poate produce deprimare SNC

o
sărurile de Ca (calciu) :
.
carbonat de Ca
.
pot produce ca reacţii adverse : constipaţie, hipercalciurie şi litiază,
creşterea gastrenemiei cu revenire a hiperacidităţii

o
sărurile de Al (aluminiu) :
.
oxid de Al
.
hidroxid de Al
.
efecte lente şi de durată lungă
.
ca reacţii adverse pot produce constipaţie şi pierderea de fosfaţi din
organism

Antiacidele sistemice

Pagina

134



FARMACOLOGIE


-se absorb din tubul digestiv şi potproduce alcaloză sistemică

-este reprezentat de bicarbonatul de sodiu

-are efecte rapide, intense şi de durată scurtă

-produce revenirea hiperacidităţii

-poate determina creşterea volemiei cu decompensări ale hipertensiunii arteriale sau ale
insuficienţei cardiace

-este contrainicată la hipertensivi şi la cei cu insuficienţă cardiacă

Inhibitori ai secreţiei gastrice acide
Blocantele H2 histaminergice

-prin blocarea receptorilor H2 la nivelul celulelor parietale
-împiedică efectele histaminei de stimulare a secreţiei gastrice
Cimetidina
-are efecte inhibitoare enzimatice hepatice, dina cest motiv creşte efectul altor substanţe
metabolizate hepatic
-poate produce ginecomastie
Ranitidina
-are mai puţine efecte adverse
Blocantele pompei protonice
-sunt substanţe care împiedică acţiunea pompei protonice de la nivelul celulelor parietale
şi astfel scad formarea de acid clorhidric

-sunt indicate în tratamentul :
.
ulcerului gastric sau duodenal
.
esofagitei de reflux
.
sindromului Zolinger – Ellison

Omeprazol
-se administrează intern sub formă de capsule enterosolubile sau injectabil
Parasimpatolitice

1. Atropina
2. Pirenzepina
Inhibitori ai hidrolazei carbonice

-sunt substanţe care împiedică formarea de acid carbonic sub acţiunea hidrolazei
carbonice

-sunt indicate ca :
.
antiulceroase,
.
antiepileptice,
.
antiglaucomatoase,
.
au efecte diuretice

Acetazolamida
-ca reacţii adverse poate produce alergii şi paraestezii ale extremităţilor
Antigastrinice

-sunt substanţe care blochează receptorii pentru gastrină de la nivelul celulelor parietale
gastrice şi împiedică efectele gastrinei de stimulare a secreţiei gastrice acide
Proglumida
Protectoare ale mucoasei

Pagina

135



FARMACOLOGIE


Sunt substanţe care administrate intern în mediu acid gastric, formează pelicule
protectoare la suprafaţa mucoasei favorizând astfel vindecarea ulcerului
Sărurile de bismut

Citrat de bismut coloidal
-ca reacţii adverse poate produce :


· diaree sau constipaţie
· colorează scaunul în negru-brun
· dozele mari la pacienţii cu insuficienţă renală pot produce
encefalopatie mioclonică
ANTIARITMICELE

Clasificarea antiaritmicelor: Mecanismul de actiune Efecte electrofiziologice
Clasa I IA
Chinidina
Procainamida
Disopiramida
Blocante ale canalelor de
Na
Intense
Incetineste faza 0 de Incetinesc faza
de repolarizare 3
(mareste QRS, ST)
IB
Lidocaina
Mexiletin
Fenitoina
Tocainida
Blocante ale canalelor de
NA
Modeste
Scurteaza faza 3 de repolarizare (ˇ
K)
IC
Propafenona
Flecainida
Encainida
Blocante ale canalelor de
Na
Intense
Incetineste marcat faza 0 de
depolarizare
Nu modifica faza de repolarizare (3)
Clasa II Atenolol
Propranolol
Metoprolol
Blocheaza receptorii ß1
adrenergici
Creste durata potentialului de
actiune
Creste timpul de repolarizare
Deprima faza 4 de depolarizare
diastolica lenta
Clasa III Amiodarona
Sotalol
Tonsilat de
Bretilin
Blocheaza canalele lente
de K
Prelungeste faza 3 de repolarizare
Prelungeste timpul de depolarizare
(creste durata potentialului de
actiune)
Clasa IV Verapamil
Diltiazem
Blocheaza canalele de Ca Scurteaza potentialul de actiune
Determina si efecte inotrop negative:
deprima nodul sinusal – bradicardie,
NAV – inhiba conducerea AV

Clasificarea dupa locul de actiune:


NSA Beta blocante
Digoxin
Chinidina
Amiodarona
Verapamil
NAV Digoxin
Beta blocante
Verapamil
Diltiazem
Cai accesorii Disopiramida

Pagina

136



FARMACOLOGIE


Amiodarona
Flecainidă
Ventriculi Lidocaina
Procainamida
Beta blocante
Amiodarona
Chinidina
Fenitoina
Mexiletin

(Encainida, Flecainida, Propafenona, Lorcainid – IC). Cresc mortalitatea in IMA.
Antiaritmice neclasificate:
-atropina bradicardia sinusala
-adrenalina stop cardiac
-izoprenalina blocuri cardiace
-digoxina Fia
-adenozina TPSV
-cl de calciu TV prin
-sulfatul de Mg -FiV, intoxicatie digitalica si torsada de varfuri

Alegerea antiaritmicelor – probleme majore:
-genereaza noi aritmii
-creste riscul mortii subite (la cei cu FiV)
-proaritmie generata prin mai multe mecanisme

Proaritmiile sunt citate mai ales la:
-clasa I (subclasa Ia)
-clasa III (mai ales sotalolul)

Incidenta creste in:
-hipoK (postdiuretice)
-hipoMg
-pe fond de bradicardie

Decl fenomene de postdepolarizare pe fond de bradicardie › torsada de varfuri › FiV

Produc alungirea QT:
-Chinidina
-Disopiramida
-Amiodarona
-Bepridil – antianginos
-Sotalol
-Prenilamina – antianginos
-Derivati triciclici
-Fenotiazine
-Eritromicina
-Antihistaminice: Astemizol, fexofenadina

QT prelungit: concentratie scazuta de K, Mg
Torsada varfurilor:
-geneza-blocante K

-antihistaminice
-fenotiazine


Pagina

137



FARMACOLOGIE


-antidepresive triciclice
-ketoconazol
-dieta proteica lichida


-largirea QT › apar complexe ventriculare premature

› aparitia unde U
-TV e responsabila de 20% dintr totalul mortilor subite
-tratament:
› Preventie – accelerarea ritmului cardiac (isoprenalina/sonda de elecrostimulare
sistolica)
› Sulfat de magneziu
INDICATII

Ia ˇ vitezei fazei 0
prelungirea potentialului de actiune
ˇ viteza de conducere
tahiaritmii atriale, atrioventriculare, jonctionale, ventriculare
Ib ˇ durata potentialului de actiune
scurteaza faza 3
TV (lidocaina) (prevenirea FiV in IMA)
TV, aritmie ventriculara cronica
Ic Deprima marcat faza 0
Ectopii ventriculare
Aritmii ventriculare refractare
Propafenona – spectru larg aritmic: AV, ASV, WPW, FiA
II Deprima panta fazei 4 (deprima automatismul, frecventa si contactilitatea)
Tahicardii prin predominanta simpatoadrenergica (inclusiv in IMA)
FiA, FlA, tahicardie nodala reintranta
III Prelungirea fazei 3 de repolarizare (prelungirea duratei potentialului de actiune si a
perioadei refractare efective)
Tulburari de ritm postinfarct sau din ischemie (Sotalol)
Aritmii ventriculare cu risc vital, FiV (Bretilin)
FlV sau TPSV (amiodarona – toxicitate mare)

IV
Scaderea depolarizarii spuntane (faza 4)
Scaderea vitezei de conducere AV
Scurtarea PA
TPSV (verapamil) sau scaderea frecventei cardiace in FiA


Scheme de tratament:
1/ Tahicardie sinusala
-tratamentul cauzelor sau inlaturarea factorilor favorizanti: durere, hipovolemie, IC, tireotoxicoze,
anxietate
-atenolol/metoprolol 25-100 mg/zi po
-verapamil (eliberare lenta) – 160-480 mg/zi po
2/ FiA si FlA
-probleme: aritmia in sine si complicatiile tromboembolice posibile
-prevenirea acestui risc:

Pagina

138



FARMACOLOGIE


› initial:
anticoagulante heparinice
enoxaparin 1mg/kg c, 2x/zi
dalteparin 120 UI/kg. 2x/zi maxim 10000 UI
heparina obisnuita 5000 UI iv apoi perfuzie 1000 UI/ora
› ulterior:
antocagulant de sinteza
warfarina 5 mg/zi po sau
aspirina 325 mg/zi are 30-50% din eficienta warfarinei
acenocumarol 10-20 mg initial 2-3 zile, monitorizare in functie de timpul
de protrombina (TQ 2’40” normal)
-prima optiune: mentinerea controlului frecventei si nu a ritmului FiV, controlul vrecventei

ventriculare pe termen lung
Atenolol/Metoprolol 25-100 mg/zi (metoprolol 2x/zi)
Diltiazem 180-360 / Verapamil 160-480

-la varstnici, sedentari se poate administra suplimentar digoxina: 62.5 mcg corelat cu clearance
creatinina
-controlul de urgenta al frecventei cardiace necesita

Metoprolol 5-10 mg iv
Esmolol 500 mcg/kg iv
sau Verapamil 1 mg/min iv pana la 15 mg cu monitorizarea TA


-profilaxia se poate realiza cu beta blocante

Efecte adverse majore
CI relative la boala de fond


Amiodarona Extracardiace
Af pulmonare, hepatice, tulburari neurologice


Beta blocante Caracteristice grupului Astm, diabet, diabet insulini dependent


Calciu blocante ICC, BAV
Disfunctie ventriculara, tulburari de conducere


Disopiramida ICC, torsada de varfuri
Disfunctie ventriculara, prelungirea QT,
hipoK

Frecainida
Creste mortalitatea Boala coronariana
postinfarct
Bradiaritmie

Lidocaina Extracardiace
Parkinson, af convultivante


Procainamida Extracardiace
Artrita cronica


Propafenona Extracardiace, ICC Disfunctie VS, tulburari de conducere
bradiaritmii

Chinidina Torsada de varfuri Prelungirea QT, hipoK


Efecte adverse ale antiaritmicelor


Contraindicatii


Amiodarona
Fibroza pulmonara Boala pulmonara
Neuropatie periferica Boala hepatica
Disfunctie hepatica si Neuropatie
tiroidiana
Depozite corneene

Beta blocante Exacerbare bronhospasm Astm
Hiperglicemie Diabet insulinodependent
Ca blocante ICC, BAV Disfunctie ventriculara

Pagina

139



FARMACOLOGIE


Culburari de conducere
Disopiramida ICC QT prelungit
TVf IR
Retentie urinara Glaucom
Creste presiunea intraoculara
Flecainida Creste mortalitatea postinfarct Boala cardiaca
Bradiaritmii Tulburari de conducere
Procainamida Agranulocitoza Artrita cronica
Lidocaina Tremor Parkinson
Propafenona Bronhospasm Parkinson
ICC
Chinidina Torsada de varfuri QT>
hK
Sotalol Bronhospasm Astm
Torsada de varfuri Diabet insulinodependent
QT>, hK

Contraindicatii:
Cardiace: IC: Disopiramida, flecainida
Disfunctie sinusala sau AV: digitalice, verapamil, diltiazem, beta blocante,
amiodarona
WPW: tulburari de cord infranodulare: digitalice, verapamil, diltiazem, blocanti

can Na, amiodarona
QT prelungit: chinidina, procainamida, sotalol
Transplant cardiac: amiodarona

Asocieri nerecomandate:

-IA + IB (canale Na activate) (canale Na inactivate)
Ex Mexiletina + Chinidina

Mexiletina + Procainamida
-Nu se asociaza compusi din aceeasi clasa
-Pentru intervalul QT prelungit nu se adauga IA sau amiodarona sau sotalol
-Nu se asociaza amiodarona cu beta blocant (efecte beta blocante aditive)

Cele mai frecvente asocieri: I + beta blocant (nu sotalol)

Alte asocieri:
-Propranolol cu flecainida (domina efectul proaritmic al flecainidei)
-Mexiletin/procainamida cu sotalol/amiodarona
-IA cu sotalol (date clinice incomplete)
-Mexiletin cu propranolol
-Chinidina cu verapamil (!hipotensiune)
-Verapamil cu disopiramida
-Propafenona cu chinidina/procainamida

Propafenona:

-Structura similara cu beta blocantele adrenergice
-Blocheaza intens si stabil canalele de Na


Pagina

140



FARMACOLOGIE


-Blocheaza si canalele de K (ca si flecainida)
-Beta blocant adrenergic, scade Fc indusa de efort
-Minora lungire a QT
-Indicatii: TASV, WPW, aritmii ventriculare, FiA si FiV recurente

Farmacologie clinica

· Ulcer peptic
· Reflux gastroesofagian
· Constipatia
· Diareea
· Emeza
Medicatia antiulceroasa
Categorie mecanism

Antiacide

Anticolinergice

Antagonisti receptori H2

Prostaglandinele

Protectoare

Inhibitori ai pompei prot

Antimicrobiene

Farmacoterapia antiulceroasa

Digestiv I

Medicatie pentru:
Eradicarea HP
Antisecretoare
Antiacide
Protectoare


Prokinetice

Polizaharide – celuloza
Emoliente
Lubrifiante
Stimulante – laxative
Laxative osmotice

Antiinflamatoare
Opioide
Rehidratare

Exemple

Mg, oxid, hidroxid

Propantelina

Cimetidina

Misoprostol

Sucralfat de bismut

Omeprazol

Claritromicin

Mecanism actiune

Neutralizare

Blocheaza receptorii
muscarinici
Blocheaza r H2

Scade AMPc, scade H

Protejeaza mucoasa
Supresie HP
Scade ATPaza (H, K)
Scade H
Anti HP

Ulcer si HP+(D=90-95%,G=50-80%)
Antisecretoare› Omeprazol 40 mg/zi

› Lansoprazol 15-30 mg/zi
Pagina

141



FARMACOLOGIE


› Pantoprazol 40 mg/zi
Bl r H2 › Cimetidina 800 mg/zi noaptea
› Ranitidina 300 mg/zi noaptea
› Famotidina 40 mg/zi noaptea
Protectoare Prep bismut 525 mg x 4/zi

Antimicrobiene› Metronidazol 400 mg x 3/zi
sau

› Tinidazol
PRIMA OPTIUNE

› Claritromicin 500 mg x 2/zi
sau
› Amoxicilin 500 mg x 3/zi
Durata standard: 2 saptamani
Eradicare 87-91%


Ulcer si HP-
Duodenal

Bl r H2 › Cimetidina 800 mg/zi noaptea
sau

› Ranitidina 300 mg/zi noaptea
› Famotidina 40 mg/zi noaptea
› Nizatidina 300 mg/zi noaptea
Durata: 4-8 saptamani
Vindecare 80-95%


Gastric

Bl r H2 › Cimetidina 400 mg x 2/zi noaptea
sau

› Ranitidina 150 mg x 2/zi noaptea
Durata: 10-12 saptamani
Vindecare: 90%
Control gastrosec + biopsie
Suspiciune: malign
Persistenta ulcer: rezectia
Ulcer Intoleranta la scaderea aciditatii

Sucralfatul (complex dizaharid cu hidroxid de aluminiu)

› Adera la baza ulceratiei
› Complex cu pepsina si sarurile biliare
› Creste productia locala de bicarbonat
› Creste productia de mucus
› Supresia HP
› Aciditatea modest redusa
Pagina

142



FARMACOLOGIE


› Doze: 1 g x 4/zi, 1 h inaintea meselor si la culcare
› Durata: max 8 saptamani
› Tratament intretinere: 1 g/zi
› Ef secundare: constipatia
1. Ulcer activ
Bl r H2 › Cimetidina 800 mg/zi

› Ranitidina 300 mg/zi
› Famotidina 40 mg/zi
Se administreaza intre cina si culcare
2. Inhibitori ai pompei de protoni – se administreaza dimineata, inaintea micului dejun
› Omeprazol 20 mg
› Lanzoprazol 30 mg
› Pandoprazol
3. Tratament de intretinere
a. Bl r H2 › Cimetidina 800 mg/zi noaptea
› Ranitidina 300 mg/zi noaptea
› Famotidina 40 mg/zi noaptea
b. Inhibitori ai pompei de protoni
› Omeprazol 20 mg
› Lanzoprazol 30 mg
› Pandoprazol
c. Preventia ulcerului indus de AINS:
› Nisoprostol 200 mcg x 3/zi
› Inhibitori de pompa de proton
Interactiuni medicamentoase

Cimetidina scade activitatea citP450:

1. scade emtabolismul hepatic
2. scade emtabolismul benzodiazepinelor
3. bloc canalele de Ca
4. carbamazepina
5. labetolol
6. metoprolol
7. metronidazol
8. fenitoin
9. ADT
10. chinidina
11. teofilina
Ranitidina, Famotidina, Nizatidina nu inhiba citP450
Efecte adverse: cefalee, somnolenta, fatigabilitate, stari confuze, halucinatii, insomnie, greata,
voma, discomfort digestiv, diaree, constipatie, trombocitopenie, alopecie, ginecomastie,
inapetenta, artalgie.
Pagina

143



FARMACOLOGIE


Efecte secundare
Cimetidina: Vezi mai sus + galactoree
Ranitidina, famotidina: nu interfera cu citP450, nu au efecte semnificative antiandrogenice
Omeprazolul, Lanzoprazol: hipergastrinemia secundara de rebound, hiperplazia mucoasei gastrice

Antiacide
Saruri de Al si Mg (hidroxid de Al si Mg)
Comp de Al – constipatie
Comp de Mg – diaree

Protectoare

› Sucralfat
f bine tolerat

› Bismut coloidal
› Misoprostal stimulare uterina, diaree, greata
Clasificarea compusilor antiemetici

Clasa Exemple Eficienta
Antagonisti de receptori 5HT3 Ondansetron
Granisetron
Emeza indusa de citotoxice
Antagonisti de receptori
antidopaminergici centrali
Metoclopramid
Prometazina
Emeza indusa de citotoxice
Antagonisti de receptori H3 Ciclizina si alte
antihistaminice
Voma vestibulara (rau de
miscare)
Blocanti receptori muscarinici Scopolamina Rau de miscare
Agonisti de receptori
canabinoizi
Dronabinol Emeza prin citotoxice

Antiemetice
Fenotiazide

› Proclorperazina
› Prometazina
Antiemetice antihistaminice

› Difenhidramina
› Ciclizina
Diverse› Hidroxizina
› Butirofenonele
› Corticoizii – dexametazona, metilprednisolon
Antagonisti ai receptorilor 5HT3

› Ondansetron iv 0.15 mg/kg corp x 3 (la 4-8h)
› Granisetron
› Dolasetron
Ef adverse: proteinurie, antiem
Neostigmina – ef colinergice: salivatie, transpiratii, lacrimare, defecatie, crampe,
agravarea astmului (Crampe abdominale, spasme ale musculaturii striate, hipersaliva.ie, mioza,
uneori chiar stari de colaps)
Metoclopramid (Somnolenta, stare de oboseala, ameteli si uneori: cefalee, insomnie,
agita.ie, constipatie sau diaree, meteorism; fenomene extrapiramidale (îndeosebi la copii si

Pagina

144



FARMACOLOGIE


tineri): spasme faciale, miscari involuntare, torticolis, simptome care de regula cedeaza la
întreruperea tratamentului; diskinezie tardiva în cazul unor cure prelungite; efecte endocrine:
amenoree, galactoree, ginecomastie, hiperprolactinemie)

Domperidom (antagonist al dopaminei)-antidopaminergice: ef parkinsoniene,
hiperprolactinemie, galactoree

Clasa Exemple Mecanism de actiune
Colinergice Betanecolol
Prostigmina si altele
Activitate muscarinica
Creste Ach
Antidopaminergice Domperidom Antagonizeaza receptorii D2
Modulari receptori
serotonina
Metoclopramid Activeaza r 5HT4
Antagonism r D2
Compusi motilin-mimetici Exitromicin (macrolide) Activarea r motilina


Motilina este un hormon peptidic care exista in celulele musculare netede intestinale si
este simulator al motilitatii superioare.

Antidiareice

Tratament etiologic

Tratament simptomatic:
-Opiacee:

› Difenoxilat (5mg x 4/zi)
› Loperamid (4 mg inintial, 2 mg dupa fiecare evacuarte, max 16 mg/zi)
› Codeina
-Protectoare
› Bismut subsalicilat (cp 2x max 8/zi)
-Rehidratare orala
› Solutie polielectrolitica (OMS) ce contine electroliti si glucoza
Acizii biliari

Steroizi naturali sintetizati in ficat

Efecte: -cresc fluxul biliar

-FB + asupra sintezei de colesterol

-faciliteaza absorbtia lipidelor si vitaminelor liposolubile

Reprezentanti: › ac colic

› ac chemodeoxicolic
› ac deoxicolic
Proprietati terapeutice:

› litolitice – dizolva calculii biliari formati din cristale de coleststerol monohidrat de
pana la 15 mm in diametru
Preparate medicamentoase:

Pagina

145



FARMACOLOGIE


› Ac chemocolic
› Ac ursodeoxicolic (13-15 mg/zi in 2 prize)
Indicatii: calculi biliari din colesterol
ciroza biliara
Medicamente destinate bolilor inflamatorii intestinale
(inflamatii cronice, etiologie nedeterminata)

Colita ulceroasa si boala Crohn

1. 5 aminosalicilati
› Sulfasalazina = mesalamina = sulfapiridina
Componenta activa majoritatea ajunge in intestinul gros
60-80% raspund la terapie in forme medii de colita ulcerativa
B Crohn raspunde slab la sulfasalazina
Doze: 4g/zi divizat in 4 prize
2. Glucocorticoizi
› Budesonid
3. Comp imunosupresori (a IIa optiune la pacientii care nu raspund la glucocorticoizi)
› Derivati de tioguanina
6 mercaptopurina (1.5 mg/kg corp/zi)
azotioprina (2-2.5 mg/kg corp/zi)
Eficienta buna pe termen lung (3-6 luni de tratament)
Ef secundare: supresia maduvei hematopoietice
› Metotrexat
Debutul actiunii este mai rapid decat la 6 mercaptopurina si azotioprina, eficienta
buna in BC
Doza: 15-25 mg/saptamana im
Ef secundare: supresia medulara si epit intestinal, alopecie
› Ciclosporina
Eficienta ridicata in colita ulcerativa care nu raspunde la glucorticoizi
Doza 4 mg/kg corp/zi infuzie
Necesita monitorizare
Alti compusi

› Tacrolimus
› Micofenolat
4. Modificatori ai raspunsului biologic
› Infliximab (nu are ef secundare)
› Ig (soarece si om) care leaga TNF. pe care-l neutralizeaza
Indicatii: BC medie si severa: 2/3 din pacienti raspund dupa prima infuzie
Administrare: infuzie unica iv 5 mg/kg corp
Ef adverse:
frecvente
10-45% dintre pacientii tratati
posibil: anemie megaloblastica (impiedica absorbtia acidului folic)

Pagina

146



FARMACOLOGIE


R alergice: artralgii, hemoliza, agranulocitoza, trobocitopenie, urticarie
FARMACOLOGIE CLINICA

Indici de calitate in terapia medicamentoasa:
Alegerea medicamentului – complianta cu asortimentul recomandat
Costul medicamentului – complianta cu recomandarile medicale
Posologie – variatia individuala adaptata la greutate, varsta si fct renala
Asocieri de medicamente – interactiuni anticipate
Prescrierea de medicamente – devierea de la cerintele oficiale
Informatii despre medicament – numarul de pacienti care nu cunosc beneficiile si costurile
tratamentului
Notiuni de baza

› Biodisponibilitatea: viteza si marimea cu care un medicament (partea activa) patrunde in
circulatia sistemica si devine disponibil la locul de actiune
Este influentata de:
-boli asociate

-alimentatie

-stare fiziologica

-varsta

Modalitati de evaluare:
-determinarea nivelului in sange (Cmax)
-determinarea excretiei urinare
-determinari farmacologice

› Bioechivalenta este raportul dintre doua biodisponibilitati: a medicamentului cunoscut (etalon)
si a medicamentului de studiat (pentru medicamente administrate pe cale orala)
Premaratele medicamentoase bioechivalente sunt definite drept echivalente farmaceutice sau
alternative farmaceutice atunci cand viteza si marimea absorbtiei nu difera semnificativ.
› Volumul de distributie: volumul ipotetic in care ar fi distribuit medicamentul la o concentratie
cu cea gasita in sange
Medicament › distributie › transport prin membrana
a) rapid (4 compartimente deschise)

b) lent (2 compartimente deschise)
Vd = 5l -volumul circulator
Vdmin = volumul plasmatic (4.3% din greutate)
Vd = 10 – 20l = + extracelular
Vd = 25 – 30l = + intracelular
Vd = 40l = totalitatea lichidelor corpului
Daca Vd>G – depozitari in anumite tesuturi
Vd/G = coeficient de distributie valabil pt medicament
Aplicatii clinice ale Vd:
D de saturare (mg) = Csteady state (mg/l) x Vd (l)
Aplicatii clinice ale Cl
D de intretinere (mg/h) = Ctinta (mg/l) x Cl
Aplicatii clinice ale T1/2 = timpul necesar pentru ca Css sa ajunga la jumatate la doze repetate
uzual
T1/2 = (0.693 x Vd) / Cl
Compartiment: entitate caracterizata printr-un volum definit si o anumita concentratie de
medicament continuta in acel volum.
Compartimentul central: suma tuturor organelor in care concentratia medicamentului intra in
echivalenta instantanee cu cea din sange si plasma.

Pagina

147



FARMACOLOGIE


T1/2
Steady state
T = 5 T1/2
Oprirea perfuziei
Administrarea iv cu viteza constanta (in perfuzie)
Relatia dintre administrare si concentratie:

Concentratia plasmatica scade daca:
-absorbtia e scazuta
-distributia e ampla
-metabolizarea e intensa
-excretia este crescuta

Concentratia plasmatica creste daca:
-absorbtia e crescuta
-distributia e scazuta
-metabolizarea scazuta
-excretia scazuta

Etape de seletie a tratamentului medicamentos rational:
-stabilirea obiectivului terapeutic
-medicamente uzuale sunt adecvate pentru pacient? Verificarea eficientei si sigurantei

tratamentului
-elaborarea prescrierii – initierea tratamentului
-informarea si instruirea pacientului asupra tratamentului si avertizarea sa cu privire la

reactiile adverse
-monitorizarea (si orirea) tratamentului


Definirea pacientului:
-boala sau simptom
-semne ale bolii de baza
-probleme psihice sau sociale
-efecte adverse
-polipragmazie
-abestenta aderentei la tratament
-solicitareade tratament prfilactic
-combinatii diverse ale celor de mai sus

Etapele alegerii unui medicament:
-precizarea diagnosticului
-precizarea obiectivului terapeutic
-inventar al grupelor terapeutice eficiente
-alegerea unui grup eficient terapeutic conform cu criteriile
-alegerea unui medicament

Pagina

148



FARMACOLOGIE


Factori de risc crescut / grupe

-sarcina

-lactatie

-copii

-batrani

-IR

-IH

-alergii

-alte boli

-alte terapii medicamentoase

ASTMUL BRONSIC

Sensibilizare

susceptibilitate genetica

factori de mediu (infectii, fumat, iritanti)

alergeni

ASTM

Inflamatie


bronhospasm
Hiperreactivitate bronsica
medicamente

Bronhospasm
Dispnee acuta
Hipersecretie mucus
Infl cai respiratorii
Hiperreactivitate bronsica

Farmacoterapia bronhospasmului corelata cu severitatea

Severitate Tratament
Usor: < 2 crize / saptamana agonisti ß2 adrenergici inhalatori (la nevoie)
corticosteroizi inhalatori
Mediu: > 2 crize / saptamana cromoglicani inhalatori
glucucurticoizi
Grav: crize zilnice glucocorticoizi inhalatori
+ po (alternative day therapy)

Scop terapeutic:

-combaterea crizei bronhospastice

-controlul crizelor recurente

-scaderea infl bronsice si a hiperreactivitatii asociate

Antiasmaticele bronhodilatatoare

Pagina

149



FARMACOLOGIE


1. Prima linie – Agonisti ß2 adrenergici
-antagonisti necompetitivi pentru agentii spasmogeni
-efecte reduse sau absente asupra hiperreactivitatii
-exemple: -Salbutamol – efect imeadiat (30 de minute)

-Terbutalin – durata 4-6 ore (durata scurta); perfuzie iv – status asmaticus

-Fenoterol

-Albuterol
-util la nevoie (BPOC), combaterea bronhospasmului acut
-Salmeterol (efecte prelungite)
-Formoterol

-durata 12 ore (inhalator)

-administrare 2 x pe zi

-adjuvant pentru corticoterapie (asoc sinergica, control simptomatic de lunga durata)

2. Linia a doua:
Teofilina (metilxantina)

-antagonist necompetitiv pentru spasmogeni

-fereastra terapeutica ingusta

-efecte adverse cardiace, SNC, digestive
Administrare: -oral T/2 = 12h

-perfuzie (status asmaticus)
Interactiuni medicamentoase: antibioticele cresc timpul de injumatatire, antiepilepticele il scad.
(Teofilina scade efectul sedativ al benzodiazepinelor si se comporta antagonist fata de
curarizantele antidepolarizante. Dozele de Teofilina trebuie micsorate sub tratament concomitent
cu eritromicina, clindamicina sau cimetidina si crescute la fumatori. Supradozare: Simptome:
voma, agitatie, logoree, confuzie mintala, tulburari respiratorii si hiperventilatie, depresie
respiratorie, hipertermie, convulsii, tahicardie, fibrilatie ventriculara, hipotensiune. )

Antimuscarinice (Ipratropiu, Oxitropiu)
Administrare: inhalatorii – durata 5-8 ore cu maxim 30-60 minute
-adjuvant pentru ß2 si CS
-in br cr cu bronhospasm

ß2 adrenergice uzuale:
metaproterenol
albuterol


Actiune scurta-medie

bitolterol

3-6 ore

pirbuterol
terbutalina
fenoterol
salbutamol
salmeterol

Actiune lunga

>12 ore

formoterol

mecanismul ß2 adrenergicelor antiasmatice:
-bronhodilatatie

Pagina

150



FARMACOLOGIE


-stabilizare mastocitara
-inhibarea eliberarii leukotrienelor
-scaderea permeabilitatii microvasculare

-scaderea exudatului si edemului cailor aeriene
-cresterea clearanceului mucociliar
-cresterea secretiei de mucus

reactii adverse ß2 adr
-tremor
-greata
-voma
-tahicardie
-aritmii
-HTA
-hK
-agitatie
-nervozitate
-cefalee
-roseata pielii
-slabiciune
-transpiratii
-toleranta

Initierea tratamentului cu teofilina

A. Copii (6-15 ani) si adultii (16-60 ani) fara factori de risc
Copii sub 45 kg Copii peste 45 kg
si adulti
1. Doza initiala 12-14 mg/kg corp/zi la 12 h 300 mg/zi la 12 h
2 Dupa 3 zile, daca tolereaza, se ridica la 16 mg/kg corp/zi
pana la maxim 400 mg/zi la 12
h
400 mg/zi la 12 h
3. Dupa alte 3 zile, daca tolereaza, se
ridica la
20 mg/kg corp/zi
pana la 600 mg/zi la 12 h
600 mg/zi la 12 h

B. Pacientii cu factori de risc: sub 16 mg/kg corp/zi pana la maxim 400 mg/zi
simptome ale intoxicatiei cu teofilina:

-voma, durere abdominala, diaree, hematemeza

-hK, hiperglicemie, tulburari acido-bazice, rabdomioliza

-tahicardie sinusala, supraventriculara, extrasistole, fibrilatie atriala, flutter, tahicardie

atriala multifocala, aritmie ventriculara cu instabilitate hemodinamica

-nervozitate, tremor, dezorientare, convulsii

-moarte

interactiuni (T1/2 = 8h)

Pagina

151



FARMACOLOGIE


Scad T1/2


Inductori enzimatici:
-fenobarbital
-rifampicina
-fenitoina
-carbamazepina

Fumatul

Alcoolismul cronic

Cresc T1/2


Inhibitori ai cit P450
-contraceptive orale
-eritromicina
-ciprofloxacina
-bloc de Ca
-fluconazol
-cimetidina

Boli hepatice

Insuficienta cardiaca

Infectii virale

Concentratia serica a teofilinei poate creste la pacientii care folosesc cimetidina, chinolone, ex.
ciprofloxacina, macrolide, ex. eritromicina si troleandomicina, concurential cu preparatele pe
baza de teofilina. Cresteri ale concentratiei plasmatice a teofilinei au fost observate la
administrarea de estrogeni, alopurinol si propranolol. Scaderi ale concentratiei plasmatice ale
teofilinei pot aparea in timpul terapiei concomitente cu fenobarbital, fenitoin si rifampicina,
deoarece aceste medicamente cresc clearance-ul teofilinei. S-a demonstrat ca teofilina scade
concentratia plasmatica a litiului. Administrarea concomitenta de ketamina si teofilina poate
reduce nivelul pragului de inducere a convulsiilor. Xantinele pot potenta hipokalemia rezulatata
in urma terapiei cu 2-agonisti, steroizi, diuretice si hipoxiei. Precautii suplimentare sunt
recomandate in astmul sever. Se recomanda ca nivelele plasmatice ale potasiului sa fie
monitorizate in aceste situatii.

Antiinflamatoarele anti AB

1. Glucocorticoizii
-nu produc bronhodilatatie
-nu antagonizeaza imediat un spasmogen
-status asmaticus – medicamentul salvator
-scade dezvoltarea tolerantei la agenti adrenergici (inhiba replicarea in jos a
receptorilor adrenergici) sau creste numarul receptorilor
Administrare:
-inhalatorie (este un avantaj)

Beclametazon

Budesonid

Fluticazon

-orala (AB cronic sever) se recomanda cura scurta – Prednisolon (plus inhalator)
-IV (hemisuccinat de hidrocortizon)

2. Stabilizante macrocitare – Cromoglicat de Na, Nedocromil
-profilactic
-nu e bronhodilatator
-previne spasmul, inflamatia si hiperreactivitatea bronsica
-previne criza indusa de efort, alergeni, iritanti
-copii raspund mai bine
Administrare: inhalatorie, pulbere sau solutie – nu se absorb pe cale orala

3. Antileukotriene (antagonisti ai receptorilor pentru LTC3, LTC4, LTE5)
Exemple: Zafirlukast, Pranlukast, Montelukast (Singulair), Cinalukast
4. Inhibitori de 5-lipooxigenaza (blocarea formarii leukotrienelor)
Pagina

152



FARMACOLOGIE


Exemple: Zileuton
Mecanismul antiinflamator al glucocorticoizilor
La nivel celular:

-scade afluxul si activitatea lucocitara (proces inflamator)
-scade activitatea mononuclearelor
-scade proliferarea vaselor de sange (bun in neoplasm)
-scade expansiunea clonala LB si LT


Asupra mediatorilor inflamatiei si proceselor imune:
-inhiba transcriptia genelor pentru COX2 indusa de citokine (interleukine), moleculelor de

adeziune intercelulara
-scade sinteza eicosanoidelor
-scade sinteza de IgG
-modifica transcriptia genelor pentru colagen


Rezulta:
-scaderea procesului inflamator
-scaderea intensitatii procesului si reactiilor autoimune
-reducerea proceselor de vindecare a plagilor si ale
-scade activitatea hiperreactivitatii br
-impiedica desensibilizarea

Corticoterapia locala (inhalatorie)in astmul bronsic

Efecte confirmate:
-scaderea sau diminuarea nevoii de CS sistemici
-scaderea simptomatologiei sau exacerbarilor AB
-ameliorarea functiei pulmonare
-scaderea variatiilor diurne ale functiei pulmonare
-scaderea nevoii de bronhodilatatoare de urgenta (ß2 agonisti)
-scaderea crizelor nocturne si a echivalentelor AB nocturne (tuse)
-imbunatatirea indicilor calitatii vietii

Alte efecte posibile/probabile:
-scaderea spitalizarii si a cazurilor de deces
-scaderea vitezei de declin a functiei pulmonare
-cresterea perioadelor de remisie sustinuta a crizelor

QUALY -1 an

– unitate de masura pentru caliatatea vietii
(Quality-Adjusted life years: An adjustment of life expectancy that reduces the overall life
expectancy by amounts, which reflect the existence of chronic conditions causing impairment,
disability, and/or handicap)
Efecte adverse:
-Metabolism: intoleranta glucidica, obezitate, dislipemie, proteoliza, inhibarea sintezei

proteice
-Sist osos: scade absorbtia CA, osteoporoza, necroza avasculara a capului femural
-CV: retentie hidrosodica, HTA, ATS
-Supresia sistemului imun: vulnerabilitate la infectii
-Musculatura striata: miopatie, scaderea masei musculare
-Piele: atrofie, Ap reproducator: hipogonadism
-T digestiv: ulcer peptic
-Neuropsihice: euforie, depresie, tulburari de somn, ideatie psihotica
-Tulburari de crestere la copil: scaderea de hormoni de crestere mai ales inhibarea

efectului factorilor de crestere insuline-like

Pagina

153



FARMACOLOGIE


-Scade secretia de hormon tireostimulant

Strategii de reducere a efectelor adverse a glucocorticoizilor:
-Selectivitate tisulara (redusa de disponibilitatea in compusi selectivi)
-Mimarea secretiei circadiene a glucocorticoizilor
-Terapia alternanta

o
Reduce supresia axului HHC
o
Se mentine remisia afectiunilor tratate
o
Se reduc si efectele adverse
-Administrare locala -inhalatori (potenta crescuta, ef de prima trecere)
-intraarticulara (ef indelungat pentru medicamentele ce nu necesita
pasaj hepatic pentru activare
-cutanat (potenta inalta, ef sistemice foarte reduse)
Efectele adverse ale glucocorticoizilor inhalatori
-Locale: -disfagie (favorizeaza dezvoltarea de fungi)
-candidoza orofaringiana (favorizeaza dezvoltarea de fungi)
-iritatia gatului si tuse


-Sistemice -supresia CSR
-efecte asupra cresterii la copii
-cresterea in greutate, obezitate truncala
-atrofia pielii
-cataracta, glaucom
-osteoporoza
-HTA, hiperglicemie
-ulcer
-alterarea dispozitiei, psihoza
-diseminarea inf cu varicela


Exista si forme de astm bronsic care necesita ci corticoterapie sistemica: efecte adverse +
corticodependenta.

Stabilizatori ai mastocitelor
Reprezentanti: -Cromoglicat de Na

-Nedocromil
Mecanism de actiune: inhibiba degranularea mastocitara probabil prin blocarea influxului de Ca
Efecte: -prima optiune de tratament la copii pentru prevenirea crizelor

-pentru controlul de durata lunga al astmului bronsic
-pentru combaterea bronhospasmului la efort
-nu e eficient in criza
-efectul se instaleaza dupa 1-2 saptamani de tratament sau mai mult


Administrare:
-inhalator de 3-4 ori pe zi
-la copiii mici – sirop (ketotifen)

Efecte adverse:-cefalee
-iritatie
-bronhospasm tranzitoriu
-tuse
-gat uscat
-roseata a tegumentelor

Modificatori ai leukotrienelor

Ef leukotriene:
-bronhospasm
-cresterea permeabilitatii vasculare
-cresterea secretiei de mucus
-atractia si activarea celulelor proinflamatorii

Pagina

154



FARMACOLOGIE


Inhibitori ai productiei de leukotriene: ZILEUTON
Antag (competitivi) ai receptorilor pentru leukotriene (LTC4, LTD4, LTE4): ZAFIRLUKAST,
PRANLUKAST

Complianta la tratament
-explicati pacientului scopul tratamentului. Complianta crescuta in masura in care

explicatiile corespund dorintelor pacientului
-tratament cat mai simplu (preparate retard)
-cat mai putine reactii adverse, cat mai putine doze pe zii, cat mai putine medicamente
-det obiceiului de administrare a tratamentului zilnica
-raliati familia la context
-pastrati legatura cu pacientul

Ficat 4 cm sub rebord costal in astm bronsic => cautare limitei superioare (ficatul poate fi intins)
si este in limite normale.

1/ Dg:
AB in criza indusa de tratamentul cu ß blocant neselectiv (propranolol)
Tratamentul pentru AB + HTA std II:


AB -ß2 agonisti (Salbutamol – inhalat 2 puffuri la 6 ore)
-Cortico terapie locala sau sistemica fara reactii adverse (retentie hidrosalina) –
dexametazona inh sau hexametazona inh
HTA -IEC (captopril)
+
-diuretic (Hidroclorotiazida)
sau
-Nepicolol – ß bloc supraselectiv
sau
-bloc de Ca
2/ Dg:

AB alergic sever persistent
Internare › stabilizare bolnav › oxigenoterapie › bicarbonat › teofilina › Prednisolon iv ›
M locala de urgenta (ß2 agonisti: Salbutamol 2 puffuri, Cortizon local 2 puffuri la 10 minute dupa
salbutamol (deschide bronsia) => efect de durata)
Daca nu trece ß2 agonisti iv

LAXATIVE ŞI ALTE STIMULANTE ALE MOTILITĂŢII GASTROINTESTINALE

Sunt: · Laxativele şi purgativele

· Medicamente anticolinesterazice
I. LAXATIVELE ŞI PURGATIVELE
Sunt medicamente care grăbesc tranzitul intestinal şi/sau măresc conţinutul în apă al materiilor
fecale.
Acţionează prin:
· stimularea directă a motilităţii intestinale;
· creşterea difuziunii şi secreţiei active de apă şi electroliţi;
· reţinerea apei în intestin prin forţe hidrofile sau osmotice;
· înmuierea directă a scaunului.
DIFERENŢA
LAXATIVE PURGATIVE
Pagina

155



FARMACOLOGIE


· efect farmacologic mai blând ® scaun
normal ca aspect şi consistenţă
· efect farmacologic agresiv ® scaune
voluminoase, apoase ce produc golirea
intestinului
· eliminarea scaunului are loc după 8-12 ore
de la administrare (efect lent)
· eliminarea scaunului are loc după 2-6 ore de
la administrare (efect rapid)
· utilizate în:
-constipaţie cronică funcţională;
-pentru a uşura defecaţia la anumite categorii
de pacienţi (cu hemoroizi, fisuri anale,
postoperator, hernii, cardiovasculari).
· utilizate în:
-intoxicaţii diverse pentru a grăbi eliminarea
toxicului în organism;
-asociate cu antihelmintice pentru a favoriza
eliminarea viermilor intestinali;
-preoperator;
-pregătirea pentru examene radiologice,
proctologice (irigografii, irigoscopii,
colonografii)
· administrate seara, la culcare · administrate dimineaţa pe nemâncate
· efecte adverse pot apare după administrări · efecte adverse pot apare după administrări
repetate: repetate:
-accentuarea constipaţiei; -sindrom de deshidratare
-"boala laxativelor" -(fenomen de colită)

Contraindicaţii:
-sindrom dureros abdominal;
-abdomen acut chirurgical.


A. LAXATIVE DE VOLUM
Cuprind fibre vegetale nedigerabile sau coloizii hidrofili cu structură polizaharidică care cresc
conţinutul intestinal ® excită baroreceptorii ® declanşează peristaltismul. Nu se digeră, nu se
absorb, nu sunt toxice. Produc uneori flatulenţă. Se indică în constipaţia funcţională.
Sunt: -pâinea integrală;
-tărâţele;
-mămăliga;
-fructe: prune, curmale, smochine, kiwi;
-seminţe de in, dovleac;
-metilceluloza şi carboximetilceluloza;
-agarul sau geloza;
-GalcorinA granule.


B. LAXATIVE PRIN ÎNMUIEREA SCAUNULUI
Sunt substanţe care pătrund în scaun, îl înmoaie şi îi uşurează propulsia lui. Se utilizează la
persoanele care prezintă o eliminare dificilă a scaunului: bătrâni, bolnavi la pat, afecţiuni
rectoanale.
Sunt: · docusatul sodic => SintolaxA
-este sodiu dioctil sulfosuccinat care se comportă ca un agent tensioactiv pătrunde
în scaun şi devine un surfactant anionic atrăgând apa şi grăsimile în bolul
fecal; are potenţial hepatotoxic;

· uleiul de parafină ®AgarolO emulsie, ParagelO, Mil-parO
-amestec de hidrocarburi alifatice obţinute din petrol; este nedigerabil,
pătrunde în bol şi îi uşurează progresia şi eliminarea; interferă absorbţia
intestinală a factorilor liposolubili -inclusiv vit. A, D, E, K.

C. PURGATIVELE SALINE (PURGATIVELE OSMOTICE)
Pagina

156



FARMACOLOGIE


Sunt săruri care administrate oral reţin apa în intestin prin osmoză ® cresc volumul ® cresc
peristaltismul. Dozele mici => efect laxativ; dozele mari => efect purgativ.

· Se folosesc de obicei atunci când este necesară evacuarea rapidă a intestinului:
-examen radiologic;
-intervenţii chirurgicale;
-intoxicaţii alimentare sau medicamentoase.
· Efecte adverse sunt: -"acţiunea sare" ®iritantă cu greţuri şi vărsături
-de cationii absorbiţi -Mg ce determină intoxicaţie
acută cu deprimare centrală; Na ce agravează o
insuficienţă cardiacă; fosfaţi ce produc hipocalcemie
severă.
Sunt:

· Sulfatul de magneziu (sarea amară); 5g laxativ; 15g purgativ -în apă pe nemâncate
· Hidroxidul şi oxidul de magneziu; 2g laxativ
· Citrat de magneziu = limonada Rogé;
· Sulfatul de sodiu = sarea Glauber; 15g cu multă apă
· Fosfatul de sodiu; 4g
· Tartrat de sodiu şi potasiu = sarea Rochelle; 10g
· LactuloseO sirop;
· EnemaxO fl 120 ml intrarectal
D. PURGATIVELE STIMULANTE ALE MOTILITĂŢII INTESTINALE (PURGATIVELE
IRITANTE)
Sunt substanţe medicamentoase care acţionează prin acţiune directă asupra mucoasei intestinului
subţire sau colonului ®purgative de contact:
-prin iritare şi excitarea plexului submucos sau mienteric;

-prin creşterea permeabilităţii mucoasei care determină sporirea
difuziunii de apă şi electroliţi.
Utile în evacuarea rapidă a intestinului:

-pregătirea pentru examenul radiologic;
-pregătirea pentru examenul endoscopic;
-pregătirea pentru intervenţii chirurgicale.


Contraindicaţii:
-abdomen acut chirurgical.
Sunt:

· Oleul de ricin:
-sub acţiunea lipazei pancreatice este descompus în acid ricinoleic ce stimulează peristaltismul
intestinal;
-se administrează când este nevoie de o singură purgaţie pe stomacul gol la copii (chiar şi sub 2
ani) şi adulţi.
· Purgativele antrachinonice:
-frangula, rubarba, sena, aloe, cascara sagrada -produse vegetale;
-dantron -derivat sintetic.
Aceste substanţe sub acţiunea florei intestinale eliberează derivaţi antrachinonici: emodină şi
acidul grisofanic, care mai apoi au acţiune iritantă asupra colonului declanşând astfel unda
peristaltică.
Utile în constipaţie funcţională rebelă la alte tratamente.
Efecte adverse:
-colici abdominale;
-obişnuinţă (chiar dependenţă);


Pagina

157



FARMACOLOGIE


-leziuni intestinale: colita, steatoree;
-pierdere de apă şi electroliţi cu hipokaliemie, hiponatremie, deshidratare.
CalifigO; TisasenO; RegulaxO; RixativeO (Sena)
CiocolaxA (Fenoftaleina)
LaxadinO; DulcolaxO; LaxatinO; CortelaxO; CarbocifO (Bisacodil)


II. MEDICAMENTE ANTICOLINESTERAZICE
Neostigmina: MiostinA -substanţă colinergică prin mecanism anticolinesterazic
· stimulează motilitatea digestivă:
-creşte motilitatea porţiunii inferioare a esofagului;
-creşte motilitatea gastrică;
-creşte motilitatea intestinului subţire şi colonului.
-util în ileus paralitic postoperator;
· creşte secreţia gastrică acidă;
· contractă muşchiul detrusor al vezicii urinare şi favorizează relaxarea trigonului şi sfincterului
extern -util în atonia vezicală postoperatoare;
· stimulează musculatura striată -util în miastenia gravis.
Administrare oral şi injectabil
Betanecol: BethanecolO-substanţă colinergică cu acţiune pe receptorii rezistenţi la colinesteraze
cu efecte evidente pe musculatura netedă digestivă şi urinară -util în atonie gastrică, distensie
abdominală postoperatorie; retenţie urinară.

Administrare oral şi injectabil

Pagina

158



FARMACOLOGIE


ANTIVOMITIVE


Sunt substanţe medicamentoase care previn sau opresc reflexul de vomă. Antivomitivele
acţionează la nivelul formaţiunilor centrale implicate în actul vomei (centru vomei, zonă
chemoreceptoare declanşatoare din bulb şi nucleul vestibular) sau interferează unii
neurotransmiţători (dopamina, GABA, acetilcolina, serotonina) oprindu-le acţiunea.
Utilizări terapeutice:

· stări patologice digestive: gastroenterite, colopatii, neoplazii, peritonite, ocluzii;
· stări patologice extradigestive cu greaţă şi vomă: neurologice (meningită, hipertensiune
intracraniană), dezechilibre metabolice;
· greaţa şi voma induse prin anestezie, boala de iradiere, manevre chirurgicale, medicamente
(opioide, antibiotice şi mai ales chimioterapice).
Efecte adverse:
· somnolenţă, ameţeli, sindrom extrapiramidal
I. Medicamente prokinetice
Sunt substanţe medicamentoase care stimulează motilitatea gastrointestinală prin mecanism
antidopaminergic şi/sau colinergic.
Metoclopramida (MetoclopramidO; CerucalO; GastrotemO)
Acţiune farmacodinamică:
-stimulează motilitatea stomacului şi intestinului subţire;
-creşte tonusul sfincterului esofagian inferior;
-împiedică relaxarea porţiunii superioare a stomacului;
-stimulează contracţiile antrale;
-relaxează sfincterul piloric;
-relaxează duodenul;
-împiedică refluxul duodeno-gastric şi gastro-esofagian şi opreşte reflexul de vomă -efect
antivomitiv.
Mecanism de acţiune:
Blochează receptorii dopaminergici la nivel central şi periferic:
Central: la zona chemoreceptoare "CTZ" din centrul vomei;
Periferic: -stimulează eliberarea de Acetilcolină şi sensibilizarea musculaturii gastrice lezate
la acţiunea ACC;
-creşte tonusul sfincterului inferior al esofagului (antireflux), stimulează
contracţia intestinului şi colonului, accelerează tranzitul.
Util în:

· sindroame de vărsătură;
· sindromul de hipomotilitate gastrică;
· esofagita de reflux.
Contraindicat în:
· hemoragii gastrointestinale;
· ileus mecanic;
· perforaţie digestivă;
· feocromocitom (sunt posibile pusee hipertensive);
· cancer de sân (medicaţia provoacă hiperprolactinemie);
· asociere cu atropina, antiparkinsoniene anticolinergice, neuroleptice (acţiuni centrale comune),
digoxina.
Efecte adverse:
· în general bine tolerat;
Pagina

159



FARMACOLOGIE


· poate produce somnolenţă sau insomnie; cefalee; reacţii distonice acute: trismus, torticolis,
opistotonus; simptoame extrapiramidale: akatisie.
Domperidona (MotiliumO)
· antivomitiv de intensitate medie, dopaminergic (nu şi colinergic);
· idem metoclopramida; efectele adverse, mai ales cele extrapiramidale sunt mai rare.
Mecanism de acţiune:
· antivomitiv pentru că:
-central antagonizează receptorii dopaminergici în centrul vomei;
-periferic creşte viteza de golire gastrică; reglează motilitatea gastrointestinală şi creşte tonusul
sfincterului inferior al esofagului.
Cisaprida (PropulsinO; PropulsidO; CordinaxO)
idem metoclopramida + stimulează motilitatea colonului -util în constipaţia cronică idiopatică
· propulsiv prin mecanism periferic -stimulează eliberarea de acetilcolină la nivelul musculaturii
gastrointestinale ® ameliorează golirea stomacului + creşte tonusul sfincterului inferior al
esofagului, creşte peristaltismul colonului.
Pagina

160



FARMACOLOGIE


II. Fenotiazinele
Proclorperazina (Emetiral)
· antivomitiv prin blocarea receptorilor dopaminergici centrali;
· poate produce sindroame extrapiramidale şi sedare;
· antivomitive moderate în tratamentul vărsăturilor după anticanceroase.
Clorpromazina (Plegomazin, Clordelazin)
Tietilperazina (Torecan)
III. Butirofenonele
· antivomitive prin blocarea receptorilor dopaminergici la nivelul zonelor declanşatoare din bulb.
Util în sindromul de vărsătură după anticanceroase (Cisplatin).
Haloperidol
Droperidol
IV. Benzodiazepinele
Lorazepam
Alprazolam
Antivomitive utilizate în tratamentul profilactic al vărsăturilor
V. Corticosteroizii
Dexametazona
Metilprednisolonul
· antivomitive în tratamentul cu anticanceroase probabil prin sinteza de prostaglandine.
VI. Canabinoidele: -derivaţii de Marijuana
-Nabilona
-Dronabinola
· antivomitive în tratamentul cu anticanceroase utilizate limitat datorită efectelor adverse: sedare,
halucinaţii, vertij, dezorientare
VII. Antiserotoninicele
· acţionează prin antagonizarea serotoninei la nivelul receptorilor 5HT3 centrali şi periferici
(stimularea receptorilor provoacă greaţă)
Anticanceroasele antimitotice (Cisplatin) pe cale orală => citoliza celulelor mucoasei digestive
enterocromafine (bogate în serotonină) cu stimularea intensă a rceptorilor 5HT3 centrali şi
periferici => voma.
Blocarea acestor receptori inhibă voma indusă de anticanceroase (antimitotice). Se pot administra
ca monodoză înainte de chimoterapia anticanceroasă pentru profilaxia vomei.
Sunt: Ondansetron
Granisetron
Tropisetron


VIII. Combinaţii de antivomitive posibile
Avantaje: creşte efectul antivomitiv, scade toxicitatea.
ex.: Corticosteroizi + Metoclopramida + Fenotiazine; Benzodiazepine
Pagina

161



FARMACOLOGIE


ANTIDIAREICE


Sunt substanţe medicamentoase care scad tranzitul intestinal.
Sunt: · antidiareice simptomatice

· antidiareice etiologice
A. Antidiareice simptomatice
1. Antipropulsive inhibitoare ale peristaltismului
-cresc tonusul fibrelor circulare şi blochează peristaltica
Sunt derivaţi de opiu:
a) Loperamida = ImodiumO
Este un analog structural al opiaceelor, cu acţiune selectivă şi puternică pe fibrele musculare
netede intestinale (fără efecte centrale aşa cum se întâlnesc la Morfina). Prezintă toleranţă bună şi
nu dezvoltă dependenţă. Se prezintă sub formă de comprimate orale.
b) Tinctura de opiu
Acţiune selectivă pe musculatura netedă pe care o contractă aproape uniform blocând peristaltica
=> scade propulsia conţinutului intestinal; scade activitatea secretorie intestinală => efect
antidiareic la doze mici (10-15 pic de 3 ori pe zi). Prezintă risc de dependenţă.

2. Antidiareice absorbante -acoperă mucoasa intestinală şi scad iritaţia.
Sunt:
a) Cărbunele medicinal -acţionează prin absorbţia substanţelor nocive din tubul digestiv (produşi
de fermentaţie, putrefacţie, toxine bacteriene, substanţe toxice).
Este utilizat limitat, datorită eficienţei sale modeste doar în:
-dispepsii de fermentaţie sau putrefacţie;
-flatulenţă;
-intoxicaţie acută cu alcaloizi.
Se administrează oral 1 comprimat de 3 -4 ori/zi.
b) Diosmectita -Smecta
Particule mici de substanţă medicamentoasă acoperă mucoasa digestivă asigurând citoprotecţie
globală întregii suprafeţe. Fiind un silicat natural interacţionează cu mucusul prezent la nivelul
mucoasei digestive crescându-i rezistenţa gelului. Poate absorbi viruşi şi fixa bacterii (E.coli)
toxine bacteriene sau gaze. Normalizează tranzitul intestinal în 72 ore la 80% dintre pacienţi. Este
bine tolerat chiar şi la vârste mici (sugari).
Utilizat în :
· sindroame diareice acute;
· colon iritabil.
Prezentare: pulbere plicuri pentru suspensie buvabilă.
3. Antidiareice astringente
a) Taninul -formează un film protector şi scade secreţiile intestinale precum şi excitabilitatea
fibrelor lezate; fixează apa şi electroliţii.
B. Antidiareice etiologice
Sunt substanţe medicamentoase neabsorbabile cu efect în sindroamele diareice, infecţioase:
a) Antibiotice:
· Colimicina; Polimixina
· Ampicilina; Amoxicilina
· Neomicina; Streptomicina
b) Antiseptice:
· Nifuroxazid -Antinal
· Furazolidon -Furazolidon
· Clorchinaldol -Saprosan
· Tilbroquinol -Intetrix
Pagina

162



FARMACOLOGIE


c) Antifungice (anticandidozice):

· Nistatin -Stamicin
· Natamicin -Pimafucin
· Miconazol
· Ketoconazol
d) Antidiareice microorganisme -sunt pulberi liofilizate de lactobacillus
· Enterolactil
· Flonivin
Pagina

163



FARMACOLOGIE


COLERETICE, COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE

Colereticele
Sunt substanţe medicamentoase care cresc cantitatea de bilă excretată la ficat.
Se disting două tipuri de produse:


· coleretice adevărate care modifică compoziţia bilei prin creşterea excreţiei de compuşi organici;
· hidrocoleretice care determină secreţia unei bile diluate fără creşterea excreţiei de compuşi
organici.
Colagogele
Sunt substanţe medicamentoase care stimulează motilitatea căilor vezicii biliare.
a) Colereticele adevărate
1. Fenobarbitalul este un coleretic adevărat. Efectele sunt datorate inducţiei enzimatice ® scade
concentraţia sanguină a bilei conjugate şi a sărurilor biliare în colestaza hepatică şi extrahepatică.
Utilizări terapeutice: icter neonatal
b) Hidrocoleretice
Excretate prin bilă acţionează prin mecanism osmotic.
1. Sărurile biliare -bila bovină uscată ColebilO dg
2. Acidul dehidrocolic -folosit ca drenor biliar după operaţiile pe aparatul biliar FiobilinA
3. Propilbenzen -lichid uleios coleretic şi colecistokinetic CarbicolA
4. Cynara scolimus (Anghinara) Anghirol.
-coleretic, colecistokinetic;
-stimulează funcţia antitoxică a ficatului;
-stimulează mobilizarea colesterolului;
-laxativ, spasmolitic, antiinflamator.
Utilizări terapeutice:
· colecistite acute şi cronice;
· ciroze hepatice;
· constipaţie.
5. Terpene: sunt uleiuri volatile, amestec de mentol pinem, cineol în uleiuri vegetale; au efect
coleretic şi antispastic.
BilicholO; Rowachol®
6. Alte produse vegetale cu efect colagog şi coleretic Tarbedol®
c) Colagoge
Toate colereticele sunt colagoge.
Sulfatul de magneziu -colagog pur, adevărat.
Dizolvanţii calculilor biliari
Colesterolul este insolubil în apă. Solubilitatea sa în bilă este foarte limitată. Cu toate acestea bila
umană este fiziologic saturată în colesterol. În cazul suprasaturaţiei ® calculi biliari. Prin
modificarea compoziţiei bilei, medicamentele împiedică precipitarea şi favorizează dizolvarea
calculilor biliari.
1. Acidul chenodezoxicolic -ChenofalkO; Henokol®
Există în mod fiziologic în ficat. Administrat per os el este captat de hepatocite, conjugat şi
excretat prin bilă.
· Inhibă o enzimă cu rol în sinteza hepatică a colesterolului;
· Diminuă secreţia biliară a colesterolului;
· Favorizează dizolvarea calculilor biliari din colesterol.
2. Acidul urodezoxicolic -UrsofalkO; UrsiconO asemănător acidului chenodezoxicolic
Utilizări terapeutice:
Pagina

164



FARMACOLOGIE


· litiază biliară inoperabilă (cu calculi biliari necalcificaţi) -6 luni -2 ani tratament;
· ciroza biliară primitivă.
Contraindicaţii:
· sarcină;
· ulcer gastroduodenal;
· hepatită cronică;
Principii de utilizare raţională:
· Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare, contraindicate în calculoze
biliare;
· Acidul chenodezoxicolic şi urodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică
(radiotransparentă) cu diametru mai mic de 15 mm.
ANTIPARAZITARE

Substanţe medicamentoase utile în diferite boli parazitare.

A. Antihelmintice
1. Cu acţiune pe nematode
a) Pe nematode intestinale: oxiuri, ascarizi, ankilostoma, trichinella
· Mebendazol -VermoxO
· Tiabendazol -MintezolO
· Piperazina -NematoctonA
· Pirvinium Pamoat -VermigalA
· Levamisol -Decaris®
Utile în: oxiuroză, ascaridioză, ankilostomiaza, trichineloză.
Decaris este şi imunomodulator -util ca imunostimulant în PCE.
Efecte adverse: colici abdominale, greaţă, vomă
b) Pe nematode tisulare: filaris, teniasolium, trichinella
· Dietilcarbamazina -LoxuranO
2. Cu acţiune pe cestode: tenia saginata, himenolepsis nana
· Niclosamida -NiclosamidO
B. Antiamoebiene
1. Metronidazol -MetronidazolA; Flagyl®
Acţionează pe:
· tricomonas vaginalis, giarda lamblia, balantidium coli, blastocisys hominis, gardnerella
· !!! bacterii anaerobe inclusiv Bacteroides şi clostridii (vezi antibacterienele!)
Farmacocinetică:
Biodisponibilitatea este aproximativ 90-100% după administrare. Se poate administra oral,
parenteral şi topic (vaginal). Se absoarbe bine după aproximativ 3 ore. Se leagă de proteinele
plasmatice 5-20%; T1/2 este de 8,5 ore. Se concentrează bine în peretele intestinal; se
metabolizează hepatic, se elimină renal.
Utilizări terapeutice:
· vaginite cu tricomonas, gardnerella (250 mg -1comp 3 ori/zi; 7-10 zile ambii parteneri);
· lambliază (giardioză) 250 mg de 3 ori/zi; 5 zile
· amoebiază;
· preoperator pentru profilaxia infecţiilor cu anaerobi în apendicectomii, chirurgia colorectală,
histerectomii;
· ulcere de gambă, gingivita acută ulcerativă.
Efecte adverse:
· gust metalic, greţuri, vărsături, diaree, stomatită;
· cefalee, insomnie, ameţeli, parestezii, ataxie;
Pagina

165



FARMACOLOGIE


· efect antabuz (cu alcoolul);
· arsuri uretrale;
· rash cutanat;
· teratogenitate (îndeosebi în trimestrul I de sarcină)
Prezentare: comp. orale; comp. vaginale, soluţie perfuzabilă.
2. Tinidazol -Fasiygin comp., suspensie orală, fl.
3. Ornidazol -Tiberal comp., fiole
Contraindicaţii:
· sarcină;
· în asociere cu alcoolul (efect antabuz).
FARMACOTOXICOLOGIA
Studiază efectele adverse post medicamentoase. Reacţiile adverse post medicamentoase
apar la administrarea unor doze uzuale de M. Se diferenţiază de efectele nedorite de ordin
farmacodinamic (de ex.: xerostomia după Scobutil) şi de reacţiile adverse prin nerespectarea
contraindicaţiilor unui M.

După mecanismul de producere şi manifestările clinice, reacţiile adverse medicamentoase
sunt de 4 tipuri:

A. reacţii adverse toxice:
· propriu-zise;
· cancerigene;
· mutagene;
· teratogene.
B. reacţii adverse idiosincrazice
C. reacţii adverse alergice
D. toleranţa şi farmacodependenţa.
A. Reacţii adverse medicamentoase de tip toxic
Sunt direct proporţionale cu doza de M administrat.
Se datorează acţiunii directe a M pe diferite ţesuturi, organe, sisteme. Factorii favorizanţi
particulari ai apariţiei reacţiilor toxice la M sunt:
a) reactivitatea particulară a bolnavului la unele M: unii bolnavi prezintă la administrarea de doze
terapeutice de M, reacţii toxice datorită unei metabolizări particulare a M şi a unei sensibilităţi
exagerate a ţesutului ţintă la acel M.
b) stări patologice asociate.
1) Reacţii adverse toxice propriu-zise
Pot avea diferite localizări:

· hepatotoxicitate manifestată prin: necroză hepato-celulară, colestază, leziuni vasculare hepatice;
Sunt hepatotoxice: Paracetamol, Izoniazida, Halotan.
· nefrotoxicitate manifestată prin tubulopatii acute şi cronice;
Medicamente nefrotoxice: Furosemid, Fenacetina, aminoglicozide (Gentamicina).
· medulotoxicitate datorată: citostaticelor, Cloramfenicol.
· alopecie: anticanceroase.
2) Reacţii adverse toxice cancerigene
Unele M pot favoriza apariţia sau evoluţia mai rapidă a cancerului.
Ex.: Aminofenazona, Cimetidina.
3) Reacţii adverse mutagene
Unele M pot produce modificarea fenotipului care după mai multe generaţii poate determina
modificarea genotipului.
M cu potenţial mutagen: anticanceroase, Metronidazol, antiepileptice (Acid valproic),
neuroleptice (Levomepromazina).
Pagina

166



FARMACOLOGIE


4) Reacţii adverse toxice teratogene
Unele M administrate la gravide traversează uşor placenta şi produc la făt sau embrion
malformaţii congenitale. Riscul cel mai mare este atunci când se administrează M cu potenţial
teratogen în primele 3 luni de sarcină.
Medicamente teratogene: anticanceroase, aminoglicozide, Trombostop.

B. Reacţii adverse idiosincrazice
Sunt reacţii adverse independente de doza administrată. Ele se caracterizează prin apariţia unui
răspuns anormal calitativ şi cantitativ al organismului după administrarea unui M, datorat
particularităţilor genetice ale acelui organism.
Idiosincrazia apare după prima doză de M administrat sau la scurt timp de la iniţierea
tratamentului.
a) în cazul administrării Izoniazidei (HIN) la pacienţii actilatori rapizi respectivi lenţi:
· acetilatorii rapizi sunt mai expuşi riscului hepatotoxicităţii HIN (prin eliberarea la aceştia în
exces a unui metabolit hepatotoxic al HIN). Profilaxia se realizează cu: Vitamina B6
(hepatoprotector).
· acetilatorii lenţi prezintă risc de polinevrită periferică. Profilactic se administrează: Vitamina B6
(trofic şi pentru celula nervoasă).
b) unii pacienţi prezintă deficit genetic enzimatic de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază (eritrocitară)
=> risc de hemoliză severă după o doză terapeutică de: sulfamide, Furazolidon, Nitrofurantoin,
Doxorubicina, Acid Nalidixic, Fenacetina.
C. Reacţii adverse imuno-alergice
Sunt reacţii nocive care implică mecanisme imune.
Pot fi date de:
· medicament (Penicilina G, Procaina, Acid acetilsalicilic);
· metaboliţi medicamentoşi;
· impurităţi proteice;
· auxiliari.
Aceste reacţii implică o sensibilizare prealabilă.
Sunt 4 tipuri de mecanisme:
1. Reacţia alergică de tip anafilactic (Tip I)
Este o reacţie imediată, care se declanşează prin cuplarea antigenului circulant medicamentul, cu
IgE care se găsesc fixate pe celule (mastocite celulare); se produce eliberarea mediatorilor
umorali: histamina, leucotriene, prostaglandine, kinine.
Manifestare clinică acută: şocul anafilactic.
Survine după:


· injectarea i.v. a medicamentelor, în câteva minute;
· administrarea orală a M în câteva ore.
Se datorează: penicilinelor, Procainei.
Tratamentul şocului anafilactic:
· Adrenalină, i.v. lent 0,3 -0,5 mg diluat în 10 ml ser fiziologic, administrată în 10 minute;
· Hemiscuccinat de hidrocortizon, perfuzie i.v. 250 -500 ml;
· Romergan, o fiolă i.m.
Alte manifestări clinice: urticarie, rinită, astm bronşic.
2. Reacţia de tip II (citotoxică)
Reacţia dintre anticorpii circulanţi (IgG şi IgM) şi celulele sanguine sau tisulare devenite
antigenice prin fixarea medicamentelor.
Se activează complementul şi se produce liza celulelor (ex.: a hematiilor).
Manifestări clinice:
· anemie hemolitică imună (penicilinele, Rifampicina);
· granulocitopenie (Aminofenazona);
Pagina

167



FARMACOLOGIE


· trombocitopenie (Chinidina, sulfamide, diuretice tiazidice).
3. Reacţia de tip III (prin complexe imune)
Antigenul formează cu anticorpii circulanţi IgG un complex; acesta se fixează în vasele mici
(capilare) sau în membranele bazale, activează complementul şi determină leziuni sau inflamaţii
vasculare sau perivasculare.
Manifestări clinice:

· maladia serului (la 8 -10 zile după sulfamide, peniciline, antiepileptice, antitiroidiene, ioduri);
· urticarie, edem Quincke (după Acid acetil salicilic, peniciline).
4. Reacţia de tip IV (mediată celular)
Leziunea principală se datorează infiltrării cu limfocite sensibilizate care eliberează limfokine =>
inflamaţie, edem local.
Manifestare clinică: cutanată (dermatita de contact) după aplicarea locală de Neomicină,
Gentamicină.
D. Toleranţa şi farmacodependenţa
1. Toleranţa
Constă în diminuarea sau chiar dispariţia sensibilităţii organismului faţă de unele acţiuni ale unui
medicament.
Tipuri de toleranţă:
· înnăscută (de specie; de grup: acetilatorii rapizi prezintă rezistenţă la Izoniazidă, Hidralazină
necesitând doze mai mari);
· dobândită
Toleranţa dobândită poate fi:
· acută (tahifilaxie);
· cronică (obişnuinţă).
Toleranţa acută (tahifilaxia)
Tahifilaxia este forma de toleranţă medicamentoasă manifestată prin diminuarea progresivă a
intensităţii efectului după administrări repetate la intervale scurte de timp. Apare frecvent la:
Efedrină, bronhodilatatoare simpaticomimetice.
Se instalează rapid, este reversibilă şi de scurtă durată după întreruperea tratamentului.
Poate fi completă (până la dispariţia efectului).
Mecanisme de producere a tahifilaxiei:

· prin epuizarea unor receptori sau factori intermediari (mediatori) în mecanismul de acţiune;
· prin mecanismul de desensibilizare.
Toleranţa cronică (obişnuinţa)
Se manifestă prin:
· diminuarea treptată a unor efecte ale medicamentelor administrate repetat;
· necesitatea creşterii dozelor pentru obţinerea aceluiaşi efect.
Caracteristici:
· se instalează lent şi nu este niciodată completă;
· este reversibilă şi are o durată variabilă;
· prezintă intensităţi diferite pentru diferite efecte ale unui medicament (ex.: Morfina poate
determina toleranţă intensă la acţiunea analgezică).
Consecinţa obişnuinţei: necesită creşterea dozei pentru a obţine acelaşi efect.
Obişnuinţa se poate instala pentru: nitraţi organici (Nitroglicerina, Isosorbid dinitrat), hipnotice
barbiturice (Fenobarbital), tranchilizante minore (Diazepam, Meprobamat).
Mitridatismul = o formă de obişnuinţă manifestată prin capacitatea organismului de a suporta
doze toxice ale unei substanţe administrate în cantităţi progresiv crescânde, fără simptome
deosebite (fumătorii prezintă mitridatism la nicotină).
Pagina

168



FARMACOLOGIE


2. Farmacodependenţa
Farmacodependenţa este o stare psihică sau/şi fizică caracterizată prin modificări de
comportament şi alte reacţii, incluzând nevoia de a lua substanţa continuu sau periodic pentru a
resimţi efecte psihice sau a evita suferinţele privaţiunii (definiţia OMS).
Tipuri de farmacodependenţă:


· farmacodependenţa psihică;
· farmacodependenţă fizică.
Farmacodependenţa psihică
Se caracterizează prin nevoia irezistibilă de ordin psihologic de administrare a unui medicament
pentru a obţine anumite stări (euforie după analgezice opioide) sau cu scopul înlăturării unui
disconfort psihic.
Farmacodependenţă fizică
Este o stare patologică consecinţa administrării repetate a unei substanţe. Se evidenţiază la
reducerea importantă a dozelor sau la întreruperea administrării prin apariţia sindromului de
abstinenţă.
Sindromul de abstinenţă se manifestă prin simptome caracteristice (psihice, vegetative, somatice).
Ex.: în cazul Morfinei acest sindrom constă în tahicardie, tahipnee, transpiraţii, greţuri, vărsături,
stare de agitaţie, convulsii. Se tratează în spital prin administrarea antidotului specific.
PSIHOSTIMULANTE
(neurotrope, neurodinamice)

Sunt medicamente capabile să amelioreze funcţiile asociative şi integrative superioare,
mai ales când sunt tulburate prin procese hipoxice, toxice, traumatice sau involutive, în cazul
unor suferinţe cerebrale acute sau cronice. Efectele benefice se realizează prin influenţarea
pozitivă a metabolismului neuronal.

1. PIRACETAM
• derivat al acidului gama-aminobutiric (metabolit care funcţionează ca neurotransmiţător,
inhibitor la unele sinapse din SNC)
Acţiune farmacodinamică
-efect protector faţă de consecinţele negative ala hipoxiei cerebrale asupra performanţelor
psihomotorii
-ameliorează procesele de învăţare şi memorizare
Mecanism de acţiune
-facilitează transferul de informaţie la nivelul emisferelor cerebrale, fiind semnalată o creştere a
eficienţei sistemelor colinergice şi catecolaminergice din creier
-reduce consumul de oxigen al neuronilor, favorizează arderea glucozei, menţine formarea de
ATP şi activează G-6-PD, fără să crească formarea de lactat
Utilizări terapeutice
-tulburările insuficienţei cerebro-corticale: sindroame psihoorganice involutive şi în sindroame
de suferinţă cerebrală cronică după traumatisme, accidente vasculare cerebrale şi la alcoolici
-suferinţe cerebrale acute (delirium tremens, comă traumatică sau toxică)
-la copiii cu tulburări de comportament sau cu stări de întârziere a dezvoltării psihomotorii
Efecte adverse
-agitaţie şi nelinişte
-poate micşora pragul convulsiv la epileptici
-necesită administrarea în doze mai mici în caz de insuficienţă renală
-este contraindicat în primul trimestru de sarcină
Prezentare şi administrare: PIRACETAM cp. 400 mg 3 x/zi
f. 1 g/5 ml i.v./ i.m.
2. PIRITINOL
Pagina

169



FARMACOLOGIE


· înrudit chimic cu piridoxina şi penicilamina
Acţiune farmacodinamică
-ameliorează coordonarea psihomotorie;
-creşte atenţia şi concentrarea;
-poate corecta tendinţele depresive.
Mecanism de acţiune
-favorizează trecerea glucozei prin bariera hematoencefalică şi utilizarea sa de către neuroni.

Utilizări terapeutice:

-astenia psihică;

-ateroscleroza cerebrală;

-sindromul funcţional al traumatismelor cerebrale;

-tendinţa depresivă;

-poliartrita reumatoidă;

-la copil: tulburări de comportament, întârzierea psihomotorie.

Efecte adverse

Sunt mai frecvente şi uneori severe în cazul administrării îndelungate pentru tratamentul

poliartritei reumatoide (pentru efectele neurotrope se foloseşte pe perioade scurte de timp)

-agitaţie, insomnie;

-erupţii cutanate alergice;

-trombocitopenie, leucopenie;

-proteinurie.

Contraindicaţii:

-insuficienţa renală şi nefropatia cu proteinurie;

-LED, dermatoze severe, miastenia gavă;

-tulburări hematologice;

-insuficienţă hepatică;

Prezentare şi administrare: Piritinol dj. 100 mg;

Encephabol dj. 100; 200 mg.
susp. int.

3. MECLOFENOXAT
Acţiune farmacodinamică:
-stimulant central cu scăderea senzaţiei de oboseală;
-ameliorează procesul de memorizare.
Mecanism de acţiune:
-^ rezistenţa la hipoxie;
-ameliorează metabolismul glucidic la nivelul neuronilor;
-vasodilataţie cerebrală.
Utilizări terapeutice:
-insuficienţă cerebrală;
-sechele de AVC, traumatisme craniene;
-anestezie › antagonizând deprimarea respiratorie.
Efecte adverse: insomnie.
Contraindicaţii: psihoze cu nelinişte şi agitaţie.
Prezentare şi administrare: Meclofenoxat cp. 100 mg, 2x /zi
f -i.v. în situaţii acute şi anestezie.

ANTIEPILEPTICE

Sunt substanţe anticonvulsivante capabile să împiedice specific crizele de epilepsie.

1. FENITOINA
Pagina

170



FARMACOLOGIE


Acţiune farmacodinamică:
-anticonvulsivantă;
-antiaritmică;
-inductor enzimatic.
Mecanism de acţiune:
-blocarea canalelor de sodiu voltaj -dependente › prelungirea stării lor inactive şi scăderea
conductanţei pentru Na+. Stabilizarea membranei › inhibarea generării de potenţiale de acţiune
repetitive.
Utilizări terapeutice:
-crizele majore tipice de epilepsie şi crizele focale;
-nevralgii trigeminale.
Efecte adverse:
-ataxie, tulburări vizuale;
-nevrite periferice, mişcări coreiforme;
-gingivită hipertrofică;
-acnee, hirsutism;
-erupţii cutanate;
-tulburări hematologice;
-hipovitaminoză.
Prezentare şi administrare: cp. 100 mg -2 -3x /zi


f. 250 mg/5 ml -i.v. lent.
2. FENOBARBITAL
Acţiune farmacodinamică:
-anticonvulsivantă;
-sedativă şi hipnotică;
-coleretic;
-inductor enzimatic.
Mecanism de acţiune: facilitarea acţiunii inhibitoare a GABA: se fixează pe receptorul GABAergic
› favorizează acţiunea GABA de deschidere a canalelor Cl-› hiperpolarizare.
Utilizări terapeutice:
-crize majore tipice de epilepsie, crizele focale + alte forme;
-sindrom convulsivant la copil.
Contraindicaţii: porfiria hepatică
Efecte adverse:
-sedarea;
-nistagmus, ataxie;
-acnee, hirsutism;
-osteomalacie, anemie megaloblastică.
Prezentare şi administrare: cp. 100 mg; 15 mg -1 -3 x/zi;
f. 40 mg/1 ml, 200 mg/2 ml -i.m.
! Observaţii: -Asocierea fenitoină -fenobarbital este utilă deoarece fenitoina tratează crizele
psihomotorii, iar fenobarbitalul combate fenomenele focale reziduale
-Efectul inductor enzimatic › interacţiuni medicamentoase. Asocierea cu alte
medicamente necesită creşterea dozelor acelor medicamente.

3. CARBAMAZEPINA
Acţiune farmacodinamică
-anticonvulsivantă.
Mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice
-idem Fenitoină
Contraindicaţii
-sarcină (trimestrul I);
Pagina

171



FARMACOLOGIE


-blocul A -V;
-afecţiuni hepatice grave.
Efecte adverse
-sedare minimă;
-iritaţie gastrică;
-ataxie, uscăciunea gurii, tulburări de vedere;
-hipovitaminoze, hemoragii;
-reacţii idiosincrozice: discrazii sanguine, erupţii cutanate;
-cardiace: HTA, bloc A -V.
Prezentare şi administrare: cp. 200, 400 mg; oral: 2 x 100 mg/zi, apoi ^ la 600 mg/zi.


4. ACIDUL VALPROIC
Acţiune farmacodinamică şi mecanism de acţiune
-anticonvulsivantă prin blocarea canalelor de Na+ voltaj dependente.
Utilizări terapeutice
-toate formele de epilepsie.
Efecte adverse
-greaţă, vomă, epigastralgii;
-tremor, căderea părului, ^ în G;
-^ FAL, GOT, GPT › hepatită, pancreatită;
-trombocitopenie, hipofibrinogenemie
Prezentare şi administrare: oral cp. 150, 200, 300, 500 mg de 2 x/zi, dozele crescând progresiv;
i.v. lent: valproat sodic.
Pagina

172



FARMACOLOGIE


ANTIPARKINSONIENE


LEVODOPA

· precursor metabolic al dopaminei
Acţiune farmacodinamică şi mecanism de acţiune
-cel mai eficace antiparkinsonian atenuând rigiditatea, hipokinezia şi apoi tremorul;
-favorizează formarea de dopamină: pătrunde în n. caudat › captată de terminaţiile nervoase
dopaminergice şi transformată în dopamină;
-acţionează receptorii dopaminergici D2.
Farmacocinetică
-metabolizată hepatic › decarboxilare
-< 1% › creier › dopamină
Utilizări terapeutice
-boala Parkinson
Efecte adverse:
-mişcări anormale involuntare: diskinezie (clipire, deschiderea gurii, rotirea spontană a
membrelor, torsiunea şi înclinarea capului); apar la 1-4 ore de la administrarea medicamentului şi
lipsesc la trezirea din somn
-digestive (greaţă, vomă, anorexie, constipaţie) -apar mai ales dacă se administrează pe stomacul
gol
-hTA ortostatică; necesită dietă bogată în sare şi evitarea antihipertensivelor
-aritmii cardiace;
-tulburări de somn: somnolenţă (la bătrâni), insomnie (la tineri); insomnia şi coşmarurile impun
reducerea dozei administrate seara
-psihice: reacţii maniacale, stări paranoide, halucinaţii
Contraindicaţii:
-psihoze severe;
-boli cardiace grave;
-melanom malign;
-sarcină în primele luni.
Administrare: oral, 4 doze zilnice
! Observaţie: Efectul terapeutic este diminuat de mesele bogate în grăsimi şi proteine, de
tensiunea psihică şi este scurtat de efortul fizic.
ASOCIATIILE LEVODOPA -INHIBITORI DE DOPA DECARBOXILAZA

Inhibitorii de dopa decarboxilază sunt catecolamine de sinteză care acţionează numai în periferie,

diminuând astfel transformarea dopei în dopamină în ţesuturile periferice ›^ cantitatea de dopa

disponibilă pentru refacerea depozitelor de dopamină din corpul striat.

Avantaje:

-permit utilizarea de doze mai mici de Levodopa (1/5-1/4 din doza zilnică obişnuită)

-fac posibilă atingerea rapidă a dozei utile;

-permit administrarea la intervale mai mari;

-concentraţia plasmatică a Levodopei prezintă fluctuaţii mult mai mici

-efectele adverse digestive şi aritmiile apar mai rar.

De preferat:

-cazuri severe de boală Parkinson;

-situaţii ce fac dificilă utilizarea Levodopei ca medicament unic.

Reprezentanţi:

MADOPAR = LEVODOPA + BENSERAZIDĂ 4/1
100 mg 25 mg
200 mg 50 mg

Pagina

173



FARMACOLOGIE


SINEMET = LEVODOPA + CARBIDOPA 4/1; 10/1


100 mg 10 mg
250 mg 25 mg
100 mg 50 mg
SINEMET CR 200 mg 50 mg

REGULI DE BAZĂ ÎN INSTITUIREA ŞI CONDUCEREA ANTIBIOTERAPIEI

ANTIBACTERIENE
Pentru a beneficia şi pe viitor de eficienţa deosebită a ATB antibacteriene singura condiţie este
folosirea lor raţională. Aceasta implică o luptă cu abuzurile în prescriere, consumul excesiv şi
iraţional.
"Când prescrie antibiotice, medicul zilei de azi trebuie să se gândească la viitorul medicinei de
mâine."
Succesul terapiei cu antibiotice solicită o informare la zi a medicilor din toate specialităţile cu
date noi despre aceste medicamente, cât şi un diagnostic mai precis, precoce şi complex clinic,
pe cât posibil şi bacteriologic.
Medicul trebuie să aprecieze dacă ATB sunt indicate sau nu, precum şi momentul instituirii
tratamentului.

· ATB sunt indicate numai în infecţii cu germeni sensibili (bacterii, spirochete, leptospire,
richettsii, chlamidii, mycoplasme), dar sunt contraindicate în infecţii virale;
· ATB sunt inutile în boli bacteriene spontan curabile (infecţii cu rezolvare chirurgicală, infecţii
ale căilor respiratorii superioare);
· Momentul începerii antibioterapiei se apreciază astfel:
-în boli infecţioase grave, tratamentul se instituie imediat pe criterii statistice de probabilitate
(diagnostic clinic şi bacteriologic prezumtiv);
-în boli cu evoluţie benignă tratamentul poate fi temporizat până apar datele clinice şi
paraclinice, precum şi confirmarea bacteriologică (ex. pielonefrite).
Indicaţiile antibioticelor
ATB şi CHT sunt folosite atât în scop terapeutic cât şi profilactic.
Pagina

174



FARMACOLOGIE


A. Indicaţii terapeutice:
Alegerea ATB în funcţie de agentul patogen

Agent patogen Prima alegere Alternative
Brucella Tetraciclină + Streptomicină Rifampicină, Cotrimoxazol
Campylobacter jejuni Macrolide Tetraciclină, Fluorochinolone
Chlamydia Tetraciclină, Doxiciclină Macrolide, Fluorochinolone
Enterococcus faecalis Ampicliniă + Gentamicină Vancomicină
Gardnerella vaginalis Metronidazol Amoxicilină
Gonococ Ceftriaxonă, Penicilina G CEF II, Spectinomicină
Haemophilus influenzae Ampi/Amoxi+Inhibitor de betalactamază
CEF II sau CEF III,
Cotrimoxazol
Mycobacterium tuberculosis HIN+Rifampicină+Pirazinamidă±
Etambutol
Streptomicină, Etionamidă
Rickettsia Tetracicline, Cloramfenicol
Salmonella typhi şi
S. parathypi A, B, C
Ciprofloxacină, Cloramfenicol,
Amoxicilină
Cotrimoxazol, Ceftriaxonă,
Cefoperazonă
Staphylococcus sensibili la
pen. G
Penicilina G CEF I/II, Eritromicină,
Lincomicină
Staphylococcus rezistent la
pen. G, meti-S
Oxacilină (i.v.), Nafcilină,
Dicloxacilină (oral)
Cefazolină, CEF I, CEF II, CEF
III, Lincomicină, Eritromicină,
Macrolide noi, Amoxi+Inhibitor
de betalactamază
Staphylococcus meti-R Vancomicină, Teicoplanină Fosfomicină, Acid fusidic,
Rifampicină
Streptococus pneumoniae Penicilina G Eritromicină, CEF I, CEFII
Vancomicina
Streptococus pyogenes Penicilina G Eritromicină, CEF I, CEFII
Lincomicina
Treponema pallidum Penicilina G Eritromicină

B. Indicaţii profilactice:
Indicaţiile profilaxiei cu antibiotice în infecţii specifice transmisibile (chimioterapia specifică)
Boala care trebuie
prevenită
Antibiotice
Schema folosită
Observaţii
Scarlatina şi angina
cu streptococ betahemolitic
grup A
Pen. V: 400.000 u. la fiecare 8 ore, timp de 5
zile, sau Benzatinpenicilină (Retarpen),
600.000 u. la 2-3 săptămâni la copil; 1200000
u. la adolescent
La contacţi
Protecţie foarte bună
Profilaxia nu se practică la adulţi cu
exudat faringian neg.
Blenoragia Eritromicină: 2g/zi, timp de 3 zile sau
Tetraciclină sau Ampicilină sau Cefuroximă
sau Ceftriaxonă
La contacţi, în primele 24-48 de ore
Protecţie bună
Sifilisul În primele 7 zile de la contact
Procainpenicilină (Efitard) 1200000 u./zi, timp
de 4 zile; a5-a zi benzatinpenicilină 1200000u.
i.m.
Observare prelungită (clinic şi
serologic), pentru confirmarea
acţiunii profilactice.
Protecţie bună

Pagina

175



FARMACOLOGIE


După 7 zile de la contact: Benzatilpenicilină
1200000u., 8 injecţii i.m. (1 fl/3 zile sau Pen.
G 400000u. la fiecare 6 ore timp de 12 zile,
sau Procainpenicilină (Efitard) 1200000u./zi,
într-o singură injecţie, timp de 12 zile
În caz de sensibilizare la pen.:
Eritromicină sau Macrolide noi
Tuberculoza Izoniazidă: 10 mg/kg GC/zi 3 luni Copii cu risc crescut de îmbolnăvire
sau reactivare (în focar, anergie)

Indicaţiile ATB în specialităţi chirurgicale:

· Traumatisme craniene cu fractură sau fisură de bază;
· Prevenirea endocarditei bacteriene, în chirurgia cardiacă;
· Politraumatisme, plăgi penetrante toracoabdominale, fracturi deschise, arsuri întinse;
· Intervenţii pe focare septice osoase sau otomastoidiene;
· Prevenirea infecţiilor bronhopulmonare, la bolnavi cu intubaţie traheală sau traheotomizaţi;
· Sterilizarea preoperatorie a tubului digestiv (intervenţii pe colon);
· Prevenirea infecţiilor după cateterizări ale tractului urinar;
· Intervenţii operatorii pe căi urinare infectate (adenom de prostată, malformaţii, tumori, etc.);
· Prevenirea infecţiilor în chiuretaje pentru avort incomplet, precum şi a infecţiilor post partum.
ASOCIERILE DE ATB
· Asocierile de ATB trebuie rezervate unor situaţii clinice speciale, de excepţie;
· Monoterapia se preferă de câte ori este posibil în infecţii benigne cu germen bine precizat, cu
sensibilitate cunoscută la ATB (ex.: infecţii cu streptococ beta-hemolitic grup A, în pneumonia
lobară pneumococică etc.). Când germenul implicat este foarte sensibil la un ATB "de elecţie",
monoterapia este suficientă, chiar şi în infecţii foarte severe (ex.: monoterapie cu pen. G, în doze
mari, în meningita meningococică).
Pagina

176



FARMACOLOGIE


Asocieri de antibiotice; scopul asocierii şi indicaţii


Scopul asocierii Situaţiile în care poate fi folosită
Realizarea unui tratament iniţial de
"acoperire" bacteriologică, cu lărgirea
spectrului de acţiune, în infecţii acute foarte
severe (numai până la izolarea germenului
patogen)
Septicemii, endocardite bacteriene,
bronhopneumonii grave, empieme, peritonite
şi pelvi-peritonite acute, otomastoidită acută,
meningite otogene etc.
Pen. G+Oxacilină+ Gentamicină sau
Cefalosporină+Gentamicină ("acoperă"
germenii penicilinosensibili, stafilococul şi
bac. gramneg. "de spital")
Când se suspectează şi etiologia anaerobă
(Bacteroides), se adaugă Metronidazol
Obţinerea unui efect bactericid indicat pentru Tuberculoză: Izoniazidă+Rifampicină +
sterilizarea focarelor greu accesibile şi Etambutol (sau Pirazinamidă)
împiedicarea selectării de mutante rezistente Endocardite: pen. G + Streptomicină (Str.
viridans); Ampicilină + Gentamicină
(enterococ); Oxacilină + Gentamicină
(stafilococ auriu etc.)
Vindecarea şi sterilizarea în boli transmisibile
grave sau cronicizate sau cu potenţial de
cronicizare
Pestă, morvă, tularemie, bruceloză:
Tetraciclină+Streptomicină+Cotrimoxazol
(oral). Dizenterie cronică: Neomicină (oral) +
Ampicilină (parenteral)
Prevenirea candidozelor postantibiotice În tratamente prelungite cu ATB cu spectru
larg: Tetraciclină sau Ampicilină+Nistatină
(sau fluconazol)
Profilaxia infecţiilor cu germeni imprevizibili Operaţii cardiovasculare, chirurgie
la bolnavi cu factori de risc sau abdominală, operaţii pe căi urinare infectate,
imunodeprimaţi, supuşi intervenţiilor politraumatizaţi, chiuretaje sau naşteri pe
chirurgicale sau trataţi cu imunosupresive endometru infectat, bolnavi supuşi terapiei
intensive, comatoşi, leucemici: diferite
asocieri de obicei o betalactamină + un
aminoglicozid sau cu fluorochinolone. După
caz, vancomicină, imipenem, ureidopeniciline
etc.

În alegerea ATB pentru asocieri, trebuie să se ţină seama atât de criteriile de opţiune
expuse anterior la "monoterapie", cât şi de o serie de principii, reguli de asociere sau
contraindicaţii, expuse în cele ce urmează:

1. Asocierea trebuie să realizeze un efect sinergic bactericid. Astfel, este permisă şi
recomandabilă asocierea unui ATB bactericid din familia betalactaminelor (Penicilina G,
Oxacilină, Cefalosporină, Imipenem, etc.) cu un alt ATB bactericid din familia
aminoglicozidelor (Streptomicină, Gentamicină, Amikacină etc.).
2. În infecţiile "mixte" în care sunt implicaţi 2 sau 3 germeni patogeni (presupuşi sau izolaţi) este
necesar ca fiecare agent patogen în parte să fie sensibil la cel puţin unul dintre ATB din asociere.
3. În alegerea ATB pe criterii de probabilitate, în practica pediatrică şi, mai ales, în cea
chirurgicală, trebuie să se ţină seama de frecvenţa implicării etiologice a germenilor "de spital",
rezistenţi la ATB uzuale. În infecţiile grave intraspitaliceşti terapia iniţială va folosi ATB "de
rezervă.
Pagina

177



FARMACOLOGIE


4. NU trebuie să fie folosite asocieri antagoniste. Trebuie evitată, pe cât posibil, asocierea dintre
un ATB bactericid din grupul penicilinei, cu altul bacteriostatic cu spectru larg. Astfel, Penicilina
G (bactericidă numai în faza de multiplicare a germenilor) nu trebuie asociată cu Tetraciclina sau
cu Cloramfenicolul, care -prin efectul lor bacteriostatic -trec germenii în faza de latenţă,
oprindu-le multiplicarea, anulând astfel acţiunea bacteriei a pen. G; acţiunea aminoglicozidelor
nu este stânjenită de efectul bacteriostatic al ATB cu spectru larg;
5. NU trebuie să fie asociate 2 ATB din grupul aminoglicozidelor (Streptomicină, Kanamicină,
Gentamicină) sau al polipeptidelor (Colistină); Vancomicina deoarece îşi sumează efectele nefroşi
ototoxice.
6. NU trebuie să fie asociate 2 ATB cu spectru larg (Tetraciclină, Cloramfenicol, Ampicilină),
care -pe lângă faptul că au acelaşi domeniu de acţiune (asociere inutilă) -prezintă riscul unei
disbacterioze grave sau cu Candida sau cu stafilococ. De asemenea, asocierile Macrolide +
Lincosamide este contraindicată.
Posibilităţile şi limitele antibioticelor

· Active numai dacă germenii sunt sensibili (unele bacterii, rickettsii, micoplasme, chlamidii);
· "Nu învie ceea ce este mort" (puroi, sfacele, necroze, ţesuturi devitalizate);
· Nu scad febra postoperatorie (de resorbţie), nervoasă centrală, din colagenoze, din neoplasme şi
din viroze;
· Nu au acţiune asupra virusurilor, nu previn suprainfecţiile bacteriene;
· Nu sunt lipsite de pericole;
· Nu se poate obţine o sterilizate totală, numai prin antibiotice, în infecţiile locale (cu puroi,
sfacele, necroze) şi nici în cavităţile naturale;
· În infecţiile locale, se face tratament local (chirurgical, de asanare, spălarea focarului septic);
antibioticele pot fi uneori adjuvante.
· Infecţiile plurimicrobiene sunt de obicei locale: infecţiile sistemice şi metastazele septice sunt
des unimicrobiene (excepţie cele cu anaerobi);
· În profilaxia şi tratamentul infecţiilor locale plurimicrobiene (afecţiuni pluricontaminate), se va
folosi de urgenţă un tratament local chirurgical, de curăţire mecanică, drenare, spălare. Pe cât
posibil, se va amâna atbter, pentru a o folosi eventual ulterior, "ţintit" faţă de germenii patogeni
preponderenţi;
· Abuzul de ATB şi utilizarea în infecţii locale de "baterii de antibiotice", favorizează selecţia de
germeni cu un înalt grad de plurirezistenţă;
· Se va scurta la maximum expunerea bolnavilor (preoperator, handicapaţi) la posibilitatea unor
contagiuni intraspitaliceşti cu germeni "de spital" (evitarea infecţiilor iatrogene);
· Febra şi fenomenele infecţioase, care apar sub atbter, sau care persistă nemodificate peste 48 de
ore în infecţii acute şi peste 5-10 zile în infecţii cronice, indică de obicei ineficacitatea
tratamentului; el va fi suprimat, reconsiderat şi eventual modificat.
MEDICAMENTE CU ACŢIUNE ÎN DOMENIUL
ADRENERGIC


Sistemul simpato-medulosuprarenal (folosind drept mesageri chimici 2 catecolamine NORADRENALINA
şi ADRENALINA) este indispensabil pentru apărarea organismului în
condiţii de luptă, favorizând producerea de energie şi distribuirea sângelui către organele vitale.

Sinapsele adrenergice se găsesc la periferia simpatică -sinapse neuroefectoare simpatice
şi în creier. Ele folosesc ca neurotransmiţători noradrenalina şi adrenalina (mai ales în sinapsele
adrenergice SNC).
Efectele stimulării receptorilor adrenergici

.1 adrenergici · vasoconstricţia cutanată şi mucoasă;

Pagina

178



FARMACOLOGIE


· contracţia capsulei splenice;
· midriază;
.2 adrenergici · vasoconstricţie;

· relaxarea musculaturii netede gastro-intestinale (prin
inhibiţie vagală);
· scade secreţia de insulină;
· favorizează agregarea plachetară;
b 1 adrenergici · stimularea funcţiilor inimii (inotrop, cronotrop, batmotrop,
dromotrop -pozitiv);

· stimulare SNC;
· creşterea secreţiei de renină;
· lipoliză cu creşterea cantităţii de AG din sânge;
b 2 adrenergici

· bronhodilataţie;
· vasodilataţie;
· relaxarea musculaturii gastro intestinală;
· relaxarea musculaturii uterine;
· glicogenoliză + hiperglicemie.
SIMPATICOMIMETICE = ADRENERGICE = AGONIŞTI AI RECEPTORILOR
ADRENERGICI
Sunt medicamente care produc efecte asemănătoare stimulării simpatice.
Sunt: I. SIMPATICOMIMETICE DIRECTE = ADRENERGICE DIRECTE

A) neselective: -ADRENALINA = EPINEFRINA

(.1,2;; b 1,2)
-NORADRENALINA = NOREPINETRINA
-DOPAMINA
-DOBUTAMINA
-DOPEXAMINA
-ETILEFRINA
. adrenergice: · .1 -FENILEFRINA

-METOXAMINA
-METARAMINOL
-OXIMETAZOLINA

-XILOMETAZOLINA
B) selective · .2 -CLONIDINA

adrenergice: · neselective: -ISOPRENALINA
-ORCIPRENALINA

·ß
1: -PRENALTEROL
-PIRBUTEROL
·ß
2: -SALBUTAMOL
-TERBUTALINA
-FENOTEROL
-CLENBUTEROL
-REPROTEROL
-ISOETARINA
-SALMETEROL -SEREVENTR
b
Pagina

179



FARMACOLOGIE


II. SIMPATICOMIMETICE INDIRECTE = ADRENERGICE INDIRECTE
-EFEDRINA
-NAFAZOLINA
Pagina

180



FARMACOLOGIE


A. Adrenergice neselective:
ADRENALINA = EPINEFRINA
-catecolamină endogenă simpaticomimetică + hormon secretat de
medulosuprarenală;
-simpaticomimetic cu spectru larg (.1,.2, b 1, b 2)

Acţiune farmacodinamică:

· pe vase vene -vasoconstricţie puternică de creşterea rezistenţei vasculare (.1,.2)
din piele, mucoase, rinichi, splină;
artere -arterioconstricţie precapilară + fluxul sanguin cutanat
(b 2) -arteriodilataţie în teritoriul musculaturii striate,
cerebrale, coronare;


· pe inimă: · creşte frecvenţa cardiacă = tahicardie (creşte viteza de conducere (b 1)
A-V = dromotrop pozitiv +; scurtează perioada refractară
atrială şi ventriculară);
· creşte forţa de contracţie a inimii;
-creşte travaliul cardiac mai ales al ventriculului stâng
ˇ
-creşte debitul bătaie şi creşte debitul cardiac pe minut
ˇ
-creşte consumul de O2 al miocardului

· creşte moderat presiunea sistolică consecinţa stimulării inimii şi
a scăderii rezistenţei periferice -prin vasodilatare în
musculatura striată.
· pe TA: -cresc modest valorile tensionale pentru că creşte presiunea sistolică
şi scade presiunea diastolică;
· pe musculatura netedă:
(b 2) bronhii -bronhodilatatoare
(b 2) intestin -relaxarea musculaturii netede intestinale;
contracţia sfincterelor

Pagina

181



FARMACOLOGIE


(b 2) vezică urinară -relaxarea musculaturii vezicale
contracţia sfincterelor
(b 2) miometru, ochi -relaxarea musculaturii miometrului
-contractă muşchiul radiar al irisului
(.) capsula splenică -contractă capsula splenică
· pe SNC: -excitaţie şi anxietate
· pe metabolism:
(.) glucidic = hiperglicemie -stimularea glicogenolizei
(b 2) -scăderea captării de glucoză în celulă
-scade secreţia de insulină
(b 1) lipidic -lipoliză periferică cu creşterea cantităţii de acizi graşi
bazal -creşte metabolismul bazal şi consumul de O2
Utilizări terapeutice
· şoc anafilactic pentru că: -stimulează inima
-creşte TA
-îndepărtează edemul laringian
-produce bronhodilataţie
· astm bronşic în criză -în urgenţă (s.c.)
pentru că: -produce bronhodilataţie
-descongestionează mucoasa
· sincopă cardiacă (+ şocuri electrice + masaj cardiac)
intracardiac -urme fine sau 0,5 ml sol 1‰
· hemostatic local în epistaxis , varice esofagiene, ulcer
· descongestionat al mucoasei conjunctivale (conjunctivitate) sau nazale (rinite)
· împreună cu xilina (xilina + adrenalina fiole) pentru efectul vasoconstrictor ›
prelungeşte acţiunea anestezicului local
Efecte adverse:
-anorexie, tremurături, paloare, ameţeli, cefalee, palpitaţii;
-hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, aritmie (fibrilaţie
ventriculară);
-la cardiaci cu cardiopatie ischemică › IMA;
-dureri în regiunea sprâncenelor sau a frunţii (în oftalmologie).
Contraindicaţii: -HTA;
-cardiaci: -cardiopatie ischemică
-aritmii -tahicardie
Prezentare: ADRENALINA 1‰ fiole 1 ml; s.c., i.v., i.v. perfuzie, local.
NORADRENALINA
Simpaticomimetic cu spectru larg (a 1, a 2, b 1, b 2).
Acţiune farmacodinamică: asemănătoare Adrenalinei mai ales:
· pe vase: pe arteriole şi venule -vasoconstricţie › creşterea rezistenţei perferice
totale cu mărirea TA sistolice şi diastolice => efect cardioinhibitor reflex vagal şi astfel
efectul cardiostimulator este mascat.
Utilizări terapeutice:
· stări hipotensive acute grave › colaps (sub 50 mmHg)
Efecte adverse:
-anorexie, palpitaţii, cefalee;
-HTA
Prezentare: NORATRINAL f 1 ml 2‰ şi 4‰; i.v. perfuzie
DOPAMINA
Pagina182



FARMACOLOGIE


Catecolamină directă pe receptorii adrenergici şi dopaminergici.
Acţiune farmacodinamică:

· pe inimă -stimulează miocardul prin efect b 1 direct şi indirect;
(b 1) -creşte forţa contractilă şi frecvenţa cardiacă;
-creşte debitul cardiac prin efect inotrop + şi mai puţin
prin tahicardie;

· pe vasele renale -vasodilataţie -creşte filtrarea glomerulară = creşte
clearance-ul plasmatic;
Utilizări terapeutice:

· şoc cardiogen, traumatic, hipovolemic -mai ales la bolnavii cu oligurie
· edem pulmonar acut;
· insuficienţa cardiacă congestivă, severă.
Efecte adverse:
-tahicardie, aritmii, ischemie miocardică
Prezentare: DOPAMINA, DOPAMIN, DOPMIN, i.v. perfuzie

Pagina

183



FARMACOLOGIE


DOBUTAMINA
Acţiune farmacodinamică:


· pe inimă stimulează contracţia miocardică -inotrop +
(b 1)
-tahicardie
-creşte debitul cardiac
-creşte fluxul coronarian

Utilizări terapeutice:

· insuficienţa cardiacă acută prin infarct acut de miocard
· insuficienţa cardiacă cronică
Efecte adverse:
-aritmii, dureri anginoase
Prezentare: DOBUTAMINER; DOBUTREXR i.v. perfuzie
DOPEXAMINA
Acţiune farmacodinamică:

· pe inimă: -creşte contracţia miocardului
-creşte debitul bătaie
· pe vase: -vasodilatator mai ales renal visceral
Utilizări terapeutice: în curs de investigaţie pentru insuficienţă cardiovasculară acută.
ETILEFRINA
Acţiune farmacodinamică:
· stimulent cardiac + vasoconstrictor
Utilizări terapeutice:
· hipotensiune
Prezentare: EFFORTILR, TOMASIN RETARD, oral + perfuzie i.v.
Pagina

184



FARMACOLOGIE


B. Adrenergice selective
.1 adrenergice: vasoconstrictoare
1. FENILEFRINA = NEOSYNEPHRINER
· vasoconstrictor susţinut timp de 50 minute
Utilizat în: · hipotensiune arterială după rahianestezie
· tahicardie paroxistică atrială
Administrare: s.c., i.m., i.v.
2. METOXAMINA = VASOXYLR
idem fenilefrina
3. METARAMINOL = ARAMINER
· vasoconstrictor 90 minute
Utilizat în: · hipoTA din rahianestezie
-infarct miocardic (IMA)

4. OXIMETAZOLINA = NASIVINR
5. XILOMETAZOLINA = DECOZOLINER
· vasoconstrictoare locale pentru mucoasa nazală şi conjunctivală
asemănător efedrinei, însă nu dezvoltă tahifilaxie.
b adrenergice:


1. ISOPRENALINA = BRONHODILATIN+
ISOPROTERENOLR
ISUPRELR
ALEUDRINR
Acţiune farmacodinamică:

· pe inimă -stimulant cardiac cu acţiune inotrop pozitivă
tahicardie + => creşte debitul cardiac, creşte fluxul coronarian,
creşte consumul de O2

· pe vase -vasodilatator cu scăderea rezistenţei vasculare periferice
Concluzii: creşte uşor TA sistolică
scade TA diastolică

· pe bronhii -bronhodilatator cu acţiune intensă, de scurtă durată
· pe intestin -relaxant al musculaturii gastrointestinale
Pagina

185



FARMACOLOGIE


Utilizări terapeutice:

· bronhospasm -bronşite astmatiforme
-bronşectazie cu emfizem
· astm bronşic în criză (eficacitate slabă)
· şoc cardiogen
· asistolie -administrare i.v.
· fibrilaţie ventriculară rezistentă la electroşoc
Efecte adverse:
-efecte aritmogene: palpitaţii, tahicardie, aritmii
-ischemie miocardică = infarcte subendocardice
Dacă utilizarea este corectă aceste efecte apar rar.

Prezentare: aerosoli presurizaţi dozaţi 0,1 mg/puf
aerosoli inhalaţie 0,5 ml sol 0,5%
sublingual cp 10 mg

2. ORCIPRENALINA = ORCIPRENALINER
ASTMOPENTR
ALUPENTR
-analog al izoprenalinei cu efect mai durabil
-administrare în aerosoli 1 -2 puf de 3 -4 ori/zi; oral


3. PRENALTEROL = VERBIANR şi PIRBUTEROL = EXIRELR
b 1 adrenergic relativ selectiv
Acţiune farmacodinamică:

· pe inimă -creşte debitul cardiac şi volumul de ejecţie sistolic
· pe vase -scade rezistenţa periferică crescută în IC prin hiperfuncţia simpatică
Nu modifică consumul de O2 al miocardului şi TA
Utilizări terapeutice:

· insuficienţă cardiacă rezistentă la altă medicaţie
Pagina

186



FARMACOLOGIE


II. SIMPATICOMIMETICE INDIRECTE = ADRENERGICE INDIRECTE
1. EFEDRINA
-simpaticomimetic mixt: indirect: prin eliberarea NA din terminaţiile
simpatice
direct: asupra receptorilor . şi b
Acţiune farmacodinamică

· asemănătoare Adrenalinei şi Noradrenalinei dar de durată mai lungă pentru că NU
este distrusă de MAO
· ! creşte TA sistolică şi diastolică prin stimularea cardiacă şi vasoconstricţie
Utilizări terapeutice:
· hipotensiune arterială
· rinite (descongestionant nazal)
· astm bronşic (puţin folosit pentru că produce tahifilaxie)
Prezentare: EFEDRINĂ cp.; f.
2. NAFAZOLINA
-simpaticomimetic indirect
-vasoconstrictor şi descongestionant local al mucoasei nazale şi conjunctivale
Utilizări terapeutice:

· rinite alergice acute
· conjunctivite alergice şi acute
În administrări indirecte produce iritaţie locală resimţită prin înţepături.
În administrări cronice produce lezarea mucoasei şi tahifilaxie.
Prezentare: NAFAZOLR; PROCULINR

Pagina

187



FARMACOLOGIE


SIMPATICOLITICE = ADRENOLITICE = ANTAGONIŞTI AI
RECEPTORILOR ADRENERGICI


Sunt medicamente care împiedică efectele simpaticului.
Clasificare:

I. SIMPATICOLITICE DIRECTE = ADRENOLITICE
A. . adrenolitice = . blocante
a. sintetice
· Antiischemice
-TALAZOLIN
-FENTOLAMINA
-FENOXIBENZAMINA
· Antihipertensive
-DERIVAŢII DE CHINAZOLINĂ
-PRAZOSIN
-DOXAZOSIN
-TERAZOSIN


b. naturale
· Alcaloizi de secară cornută
· ERGOTAMINA
-DIHIDROERGOTAMINA
-METISERGIDA
· ERGOTOXINA
-DIHIDROERGOTOXINA
-NICERGOLINA
· ERGOMETRINA
-METILERGOMETRINA
B. b adrenolitice = b blocante
II. SIMPATICOLITICE INDIRECTE = SIMPATICOLITICE PROPRIU-ZISE =
NEUROSIMPATICOLITICE
a) centrale: -. metil dopa
-rezerpina
b) periferice: -guanetidina


A. . adrenolitice sintetice (. blocante)
1. Antiischemice
-produc vasodilatare modestă, limitată la unele teritorii "fără hipotensiune"
-ameliorează irigaţia deficitară la nivelul membrelor şi creierului prin efect
. adrenolitic şi musculotrop direct.
TALAZOLIN

· vasodilatator slab produce scăderea modestă a rezistenţei periferice cu
creşterea capacităţii venoase;
Utilizări terapeutice:

· afecţiuni vasculospastice
Efecte adverse:
· tahicardie, aritmii, dureri anginoase -stimulare b adrenergică
· greaţă, vomă, diaree -stimulare PS mimetică
Prezentare: TOLAZOLIN, cp., f.
FENTOLAMINA
· vasodilatator -predominent arteriodilatator slab, venodilatator mai puternic decât
tolazolinul
Pagina

188



FARMACOLOGIE


Utilizări terapeutice:

· hipertensiunea arterială din feocromocitom
· disfuncţie sexuală -produce erecţie -în administrare intracavernoasă (administrare
cronică => fibroză cavernoasă)
Prezentare: REGITIN f. i.v. perfuzie
DIBENZILINAR
· vasodilatator + stimulant cardiac
Utilizări terapeutice:
· feocromocitom
· combaterea obstrucţiei în adenom de prostată
Prezentare: DIBENZILINA cp.
2. Antihipertensive:
Derivaţii de chinazolină
PRAZOSIN

· vasodilatator -arteriolo şi venodilataţie = scăderea TA prin scăderea
rezistenţei vasculare
TA scade mai des în ortostatism (prin venodilataţie)
· scade concentraţia colesterolului LDL, creşte concentraţia HDL
Mecanism de acţiune:
· blochează receptorii .1 adrenergici postsinaptici la nivelul musculaturii
netede vasculare;
· nu influenţează receptorii .2 adrenergici presinaptici; astfel NA eliberată se
fixează pe ei şi împiedică eliberarea ulterioară a noradrenalinei. Aceasta explică lipsa
tahicardiei.
Utilizări terapeutice:
· insuficienţă cardiacă -corectează deficitul de pompă;
-creşte debitul cardiac prin veno şi arterodilataţie;
-descongestionează plămânii prin micşorarea presiunii
de umplere ventriculară.

· HTA (la gutoşi şi diabetici care nu suportă diureticele)
· hiperlipemie şi hipercolesterolemie
Efecte adverse:
-hipoTA
-agravarea unei cardiopatii (pentru aceasta se asociază cu propranolol)
-"fenomenul primei doze" = rău, palpitaţii, ameţeli, leşin la ~ 50' de la admin.

Prezentare: PRAZOSIN; MINIPRESS comp. 1 mg
2 x 0,5 mg › I săptămână
2 x 1 mg › II săptămână
3 x 1,5 mg › III săptămână

B. . blocante (naturale) › Alcaloizii de secară cornută
1. ERGOTAMINA (GYNERGEN)
! ! OBSERVAŢIE: Ergotamina este o substanţă cu efect . blocant doar în doze mari (toxice). În
doze mici (terapeutice) are efect . adrenergic.
Acţiune farmacodinamică:
a. · vasoconstricţie -arterială şi venoasă
vasoconstricţie -pe carotide
b. · acţiune antimigrenoasă !!!
· acţiune ocitocică slabă
Pagina

189



FARMACOLOGIE


Utilizări terapeutice:

· migrene
· cefalee vasculară
Prezentare: GYNERGEN cp., f. -oral
COFEDOL+ (ERGOTAMINA + COFEINA) -comp.

2. DIHIDROERGOTAMINA
· vasoconstrictor -venoconstrictor bun, arterioconstrictor slab =>
· antimigrenos ! ! !
· migrene -parenteral i.m. sau i.v.
3. METISERGIDA = DESEROLR = SANSERTR
-menţine tonusul carotidian
-util în migrene, cefalei vasculare
-oral
4. ERGOTOXINA = DH-ERGOTOXINER, HYDERGIN, REDERGINR, SECATOXINR
Acţiune farmacodinamică:
· vasodilatator prin înlăturarea componentei spastice,
normalizează circulaţia cerebrală şi musculară
-creşte fluxul sanguin cerebral
-creşte circulaţia retiniană
-creşte fluxul sanguin muscular


· hipoTA
· bradicardie mai ales când tonusul simpatic este crescut la nivelul peretelui
vascular
Utilizări terapeutice:
· tratament periodic în:
-ateroscleroza crebrală
-accidente cerebrale ischemice
-tulburări de circulaţie retiniene
-tulburări cohleovestibulare
· sindromul Raynaud
· arteriopatii obliterante (eficacitate slabă)
5. NICERGOLINA = SERMIONR cp., f.
Acţiune farmacodinamică: asemănătoare ergotoxinei
6. ERGOMETRINA = ERGOMET = ERGOTRAT
-alcaloid de secară cornută
Acţiune farmacodinamică:

· acţiune ocitocică !!
· stimulantă a miometrului -stimulează tonusul, frecvenţa şi amplitudinea
contracţiilor uterine

-uterotonică brutală -tetania uterină

-hemostatică uterină -prin închiderea sinusurilor venoase din

miometru
Utilizări terapeutice:


· profilaxia şi tratamentul hemoragiilor postpartum şi postavortum
· retenţie de lohi
7. METILERGOMETRINA = METERGINR = PANTERGINR
· proprietăţi farmacodinamice asemătoare ergometrinei, dar de potenţă mai mare;
Utilizări terapeutice:
· naştere dificilă
Pagina

190



FARMACOLOGIE


MEDICAŢIA ANTIBACTERIANĂ


"Era antibioticelor" începută cu şase decenii în urmă a schimbat considerabil viziunea omului
suferind şi a medicului despre moartea prin infecţie.
Din 1940 antibioticele au adus cele mai mari beneficii terapeutice reprezentând medicaţia cu cea
mai frecventă prescriere. Pentru medicii din toate specialităţile şi pentru bolnavi, antibioticul
reprezintă "monstrul sacru" al terapeuticii. De aceea se afirmă că "prescrierea de antibiotice a
devenit pentru medici şi pacienţii zilelor noastre un veritabil viciu".

¦ ANTIBIOTICELE ŞI CHIMIOTERAPICELE ANTIBACTERIENE reprezintă un grup de
medicamente care împiedică sau distrug multiplicarea germenilor implicaţi în producerea unor
sindroame infecţioase.
· Antibioticele (atb) sunt medicamente extrase din natură (mucegaiuri, ciuperci, fungi,
actinomicete) preparate semisintetic sau sintetic după aceste modele.
· Chimioterapicele antibacteriene (cht) sunt medicamente preparate prin sinteză chimică după
modele concepute raţional, ştiinţific, de om. Există astăzi tendinţa ca toate substanţele cu acţiune
antimicrobiană să fie reunite sub denumirea de "antibiotice".
Clasificare:
Criteriile de clasificare ale antibioticelor şi chimioterapicelor antibacteriene sunt multiple:
După structura chimică: ATB se grupează în familii
· Betalactamine· Glicopeptide
· Aminoglicozide · Polipeptide ciclice
· Macrolide · Cicline
· Lincosamide · Rifampicine
După tipul spectrului antimicrobian:
· ATB cu spectru îngust;
· ATB cu spectru larg;
· ATB cu spectru ultralarg.
După mecanismul de acţiune:

· ATB bactericide (omoară germenii);
· ATB bacteriostatice (împiedică multiplicarea germenilor).
După acţiunea selectivă în infecţii localizate
· ATB intestinale (neabsorbabile);
· Chimioterapice urinare.
I. BETALACTAMINE (BL)
Sunt ATB cele mai folosite în terapeutică; este clasa cu cei mai numeroşi membrii. Denumirea
clasei este dată de prezenţa în moleculă a unui nucleu (inel) Betalactamic; între o grupare carbonil
şi un atom de azot se formează o legătură amidică denumită betalactamă ţinta de acţiune a
betalactamazelor, exoenzime produse de stafilococ şi de alţi coci Gram negativi şi Gram pozitivi
care inhibă acţiunea antimicrobiană a antibioticelor din aceeaşi clasă.
O
Mecanism de acţiune:
Comun la toate medicamentele acestui grup.
3 4
2 1
Legătura amidică (betalactama) locul de
acţiune a betalactamazelor.

Pagina

191



FARMACOLOGIE


Betalactaminele au acţiune bactericidă pe bacteriile tinere care nu au încă perete şi urmează să şi-l
sintetizeze. Unele bacterii adulte au membrana celulară dublată de un perete celular plasat în
afara ei, cu rol de protecţie faţă de factorii agresivi, externi. Imediat după multiplicare tinerele
bacterii nu au acest perete şi-l sintetizează treptat.
BL acţionează doar asupra formelor tinere în timpul acestei sinteze astfel: se fixează pe P.B.P
(penicilin -binding protein) prezenţi pe membrana celulară bacteriană pentru a servi ca substrat
pentru transpeptidaze, enzime necesare pentru sinteza peptidoglicanului component de bază dinstructura peretelui celular. În felul acesta cascada reacţiilor cu rol în sinteza peretelui bacterian
este întreruptă, şi nu mai are loc. Precursorii se acumulează în celula bacteriană, aceasta prin prea
plin se sparge şi moare. Acţionează astfel atât asupra bacteriilor Gram pozitive cât şi Gram
negative.

Clasificare:
monobactami: Aztreonam

dibactami: -Penami (Peniciline)
Betalactamine

-Inhibitori de betalactamază + Penami

-Penemi
-Carbapenemi
-Cefeme (Cefalosporine)
-Carbacefeme

tribactami: Sanfetrinem
DIBACTAMI
Penami (Peniciline)

1. Peniciline biositetice naturale
· Penicilina G (Benzilpenicilina)
"capul de serie" al penicilinelor
Spectru de acţiune:
Streptococ b hemolitic grup A, streptococ viridans, stafilococi albi şi aurii (nesecretori de
penicilinază) pneumococ, meningococ, spirochete, bacilul cărbunos, bacil difteric.
Utilizări terapeutice:
angine streptococice, scarlatina, pneumonia pneumococică, antrax, difterie, sifilis, meningite,
septicemii, endocardite (în asociere cu aminoglicozide).
Farmacocinetică:
După administrare i.m. absorbţie bună; concentraţia plasmatică maximă se obţine în aproximativ
30 minute, şi se menţine 4-6 ore. După administrarea i.v. (bolus, perfuzie) concentraţia
plasmatică se obţine rapid. Legarea de proteinele plasmatice este de 65%. Difuzează bine în
ţesuturi (cu excepţia LCR, glob ocular, seroase). Traversează placenta, se regăseşte şi în laptele
matern. Metabolizarea hepatică şi concentrarea biliară sunt reduse. Se elimină renal. Eliminarea
urinară scade în insuficienţa renală, la nou-născut şi după administrarea de probenecid.
Reacţii adverse:
Hipersensibilitatea (cea mai frecventă reacţie adversă).-de la alergii minore la şoc anafilactic
mortal.
Penicilina G nu are prag toxic; rareori poate apare febra medicamentoasă, anemie hemolitică,
reacţii tip Herxheimer (în tratamentul sifilisului) datorită eliberării masive de toxine, consecinţa
distrugerii de spirochete; nefrită intestinală sau necroză tubulară după perfuzii, cu doze "mamut".
Administrare:
Se poate administra i.m. (este dureroasă) şi i.v. (tendinţa generală actuală).
Dizolvarea flaconului de Penicilină G se face cu ser fiziologic sau apă distilată (nu cu glucoză).
Amestecul în seringă sau flaconul de perfuzie, cu alte medicamente este interzis.
Penicilina G: flacon de 400.000 UI; 1.000.000 UI şi 5.000.000 UI
Pagina

192



FARMACOLOGIE


· Penicilina V (Fenoximetilpenicilina)
Asemănătoare Penicilinei G privind spectru şi mecanismul de acţiune. Administrarea este însă
mai comodă şi preţul de cost mai mic.
Eficienţa terapeutică este mai mică însă poate fi crescută astfel:
-administrarea să se facă pe stomacul gol (cu o oră înainte de masă);
-respectarea intervalelor între doze (din 6 în 6 ore);
-dozele de Penicilină V să fie duble faţă de cele corespunzătoare de Penicilină G.
Utilizări terapeutice: infecţii uşoare/moderate cu germenii sensibili (ambulator). Efectele adverse
sunt îndeosebi erupţii cutanate alergice.
Administrare:
Se administrează oral (rezistă în mediu gastric) înainte de mâncare, din 6 în 6 ore.
Penicilina V cp. 400.000 UI; Ospen cp. 1.000.000 UI.
· Efitard (Procainpenicilina)
-Este o penicilină de semidepozit: o singură administrare i.m. pe zi asigură o penicilinemie serică
activă pentru 24 de ore;
-Asemănătoare Penicilinei G privind spectru şi mecanismul de acţiune;
-Dezavantajul este riscul în plus al sensibilizării şi la procaină.
Efitard fl. 800.000 UI


· Moldamin (Benzatinpenicilina)
-Este o penicilină de depozit cu o durată de 5 -6 zile (Moldamin) şi 3 -4 săptămâni (pentru
preparatele din import: Retarpen, Extencilin, Tardocilin);
-Asemănătoare Penicilinei G privind spectru şi mecanismul de acţiune;
-Are utilizări limitate în infecţiile cu streptococ b hemolitic, reumatism articular acut, sifilis;
-Administrare doar i.m. (NU i.v. risc de accidente grave ca embolie pulmonară);
-NU la copii sub 3 ani.
Moldamin fl. 600.000 UI şi 1.200.000 UI
2. Peniciline antistafilococice (Peniciline "M")
"Capul de serie" a fost Meticilina, motiv pentru care grupul se mai numeşte "Peniciline M".
Actualmente Meticilina este scoasă din uz datorită nefrotoxicităţii sale, dar rămâne ca un termen
de referinţă pentru acest grup.
Sunt active pe stafilococii secretori de betalactamaze sensibile, rezistente la Penicilina G !!!
Stafilococii pot fi de 3 feluri:
-Stafilococi nesecretori de betalactamaze, sensibili la Penicilina G (10%);
-Stafilococi meticilinosensibili, rezistenţi la Penicilina G, sensibili la penicilinele "M" şi alte
Betalactamine (meti-S);
-Stafilococi meticilinorezistenţi, rezistenţi la Penicilina G, peniciline M şi la marea majoritate a
BL (meti-R).
· Oxacilina, cea mai folosita Penicilina M
Spectru de acţiune:
Stafilococi meticilinosensibili, producători de betalactamaze.
Utilizări terapeutice:
-infecţii stafilococice (monoterapie);
-infecţii stafilococice grave (endocardite, septicemii) în asociere cu un aminoglicozid activ
(Gentamicină, Amikacină).
Farmacocinetică:
După administrare orală se absoarbe 30-60%, absorbţia fiind stânjenită de alimentaţie
(administrare înainte de mese). După administrare i.m., dar mai ales i.v. (bolus, perfuzie)
concentraţiile plasmatice maxime (pickuri) se obţin rapid şi se menţin 4-6 ore. Difuzează bine,
dar lent în ţesuturi. În LCR, seroase şi bilă realizează concentraţii insuficiente. Se elimină bine
renal.
Pagina

193



FARMACOLOGIE


Administrare:
Se poate administra oral, i.m., i.v. Nu prezintă prag toxic, permiţând administrarea de doze mari
(i.v.) în infecţii stafilococice grave
Oxacilin caps şi fl.


· Cloxacilina (absorbţie digestivă 40-50%)
· Dicloxacilina (absorbţie digestivă 60%)
· Nafcilina -asemănătoare Oxacilinei
3. Aminopenicilinele (Peniciline "A")
"Capul de serie" a fost Ampicilina, de unde denumirea de Peniciline A.
· Ampicilina
Spectru de acţiune: -"lărgit"
Cuprinde coci Gram pozitivi şi negativi (germenii sensibili la Penicilină) precum şi pe unii bacili
Gram negativi aerobi, enterococ, bacil tific, salmonele, colibacili, Klebsiella şi Proteus.
Utilizări terapeutice:
Dizenterie, febră tifoidă, angiocolite, infecţii urinare, meningite, infecţii respiratorii, pneumonii,
bronhopneumonii, endocardite.
Farmacocinetică:
După administrare orală sau parenterală (i.m., i.v.) realizează concentraţii biliare înalte (este ATB
"biliar"). De asemenea se concentrează bine renal. Traversează bariera feto-placentară şi prin
lapte, însă este în general bine suportată de copilul mic.
Contraindicaţii:
În infecţiile de "spital"; în alergii la ampicilină.
Administrare:
Administrarea orală este folosită în infecţii uşoare şi medii (absorbţie 40%); este influenţată de
alimente.
Administrarea parenterală mai ales i.v. în infecţii severe în asociere cu aminoglicozidele.
Prezentare: caps şi fl.
Asociere: Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (DCI) › Unasyn (Pfizer) (vezi IBL).
· Amoxicilina
Spectrul de acţiune este asemănător Ampicilinei însă este mai eficace decât aceasta, are o
biodisponibilitate net superioară acesteia; absorbţia intestinală este aproape completă, nefiind
afectată de alimente.
Utilizări terapeutice:
Infecţii pulmonare (se concentrează bine în spută), boli diareice (febră tifoidă), infecţii urinare,
gonoree.
Este mai eficace decât Ampicilina, de unde tendinţa de înlocuire a acesteia cu Amoxicilina;
rezultatele sunt net superioare, mai ales după formele parenterale.
Asocierea Amoxicilină + Acid clavulanic = Augmentin (vezi IBL).
4. Carboxipeniciline
"Capul de serie" a fost Carbenicilina.
Sunt primele Peniciline active pe piocianic (Pseudomonas aeruginosa).
Actualmente din acest grup singura substanţă folosită în terapie este ticarcilina.
· Ticarcilina
Are acţiune bactericidă superioară faţă de cefalosporinele generaţiei III.
Spectru de acţiune: piocianic (este de 4 ori mai activă decât Carbenicilina) proteus, enterobacter,
serratia.
Utilizări terapeutice:
Infecţii severe cu germenii sensibili
Administrare: parenteral
Asocierea Ticarcilina + Acid clavulanic = Timentin (vezi IBL)
Pagina

194



FARMACOLOGIE


5. Ureidopenicilinele
· Mezlocilina
Spectru de acţiune: H. influenzae, E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella, bacili dizenterici,
Enterococi, Pneumococi.
Utilizări terapeutice: infecţii urogenitale şi biliare cu bacili Gram negativi (în asociere cu un
aminoglicozid).
Administrare: parenteral
· Azlocilina
Asemănătoare Mezlocilinei, însă cu activitate net superioară pe piocianic, indicată ca terapie de
primă intenţie în infecţii severe cu piocianic (în asociere cu un aminoglicozid sau cu o
ciprofloxacină).
· Piperacilina
Cea mai activă şi cea mai folosită ureidopenicilină !!!
Mai des în asociere cu inhibitori de betalactamază:
Piperacilina + Tazobactam = Tazocin fl. i.m., i.v. (vezi IBL).
Spectru de acţiune: piocianic (cea mai puternică acţiune; B. fragilis, Enterobacter, Serratia,
Proteus, Enterococ).
Utilizări terapeutice: infecţii urinare, biliare, osoase, meningite cu bacilii Gram negativi amintiţi
mai sus.
Administrare: parenterală (i.m., i.v.)
6. Inhibitori de betalactamaze (IBL)
Rezistenţa bacteriană faţă de betalactamaze are 3 mecanisme principale:
-alterarea permeabilităţii peretelui bacterian;
-scăderea afinităţii P.B.P. faţă de moleculele de betalactamine (peniciline, cefalosporine);
-creşterea producţiei de betalactamaze, enzime capabile să hidrolizeze inelul betalactamic,
inactivând astfel numeroase betalactamine.
Betalactamazele produse de stafilococi, coci Gram negativ şi coci Gram pozitiv sunt
exoenzime -ce inactivează Penicilina G şi V, aminopenicilinele, carboxipenicilinele şi
ureidopenicilinele, dar NU inactivează Oxacilina, Cloxacilina, Dicloxacilina şi nici CS gen. II,
III, IV.
Betalactamazele produse de bacili Gram negativi sunt endoenzime.
Strategia combaterii rezistenţei bacteriene faţă de Betalactamine a luat în calcul obiective
principale:
-Descoperirea de noi Betalactamine rezistente faţă de betalactamaze -ex.: CS generaţiei III şi IV;
-Descoperirea inhibitorilor de betalactamaze (substanţe medicamentoase capabile să distrugă
betalactamazele) ceea ce face ca bacteria rezistentă să devină sensibilă la betalactamine.
Inhibitorii de betalactamază (IBL) sunt:


· acidul clavulanic
· sulbactamul
· tazobactamul
Aceste substanţe sunt de fapt nişte antibiotice betalactamice cu acţiune antibacteriană minoră,
scăzută.
Mecanism de acţiune:
Bacteriile rezistente la antibiotice au această putere datorită enzimei inactivatoare, betalactamaza
care atacă şi desface legătura amidică (betalactama) a antibioticului, inactivându-l.
Când ATB de bază (Ampicilina, Amoxicilina, Ticarcilina) este ineficient singur (fiind distrus de
betalactamază), asocierea în acelaşi preparat farmaceutic cu un alt ATB minor inhibitor de
betalactamază (Acid clavulanic, Sulbactam, Tazobactam), devine o soluţie salvatoare. Acesta din
Pagina

195



FARMACOLOGIE


urmă joacă rolul unui "body guard" activ, a unui "partener sinucigaş" sau "partener de sacrificiu",
care prin sacrificarea sa protejează ATB principal faţă de betalactamază.
Astfel inhibitorul de betalactamază formează un complex inactiv cu betalactamaza, lăsând
libertate de acţiune ATB principal să atace bacteria.


Principalele produse comerciale cu asociere de IBL + betalactamine

1. Asocierea Acid clavulanic + Amoxicilină = Augmentin, Amoxiklav
Spectru de acţiune: cuprinde germeni pe lângă cei din spectrul Amoxicilinei în plus şi pe
Stafilococi şi Gonococi rezistenţi la Penicilina G şi pe E. coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella,
Proteus, H. influenzae.
Realizează concentraţii mari în bilă, spută, urină, placentă.
Prezentare: suspensie, capsule, fl. (i.m., i.v.) în ritm de administrare la 8 ore.
2. Asocierea Acid clavulanic + Ticarcilina = Timentin
Spectru de acţiune: idem ca în asocierea de mai sus în plus pe Enterobacter şi Piocianic.
Prezentare: fl. (i.m., i.v.) în ritm de administrare la 6 ore.
3. Asocierea Sulbactam + Ampicilină = SultamicilinaDCI -Unasyn
Spectru de acţiune: similar cu asocierea Acid clavulanic cu Amoxicilină.
Prezentare; capsule, suspensii, fl, i.m.i.v. în ritm de administrare la 8 ore.
Asocieri recente:
Tazobactam + Ceftriaxonă
Tazobactam + Cefoperazonă =>au sporit efectul bactericid pe Piocianic,
Bacteroides
Avantajele asocierii IBL + Betalactamine:
-lărgirea spectrului de acţiune şi al utilizărilor terapeutice;

Pagina

196



FARMACOLOGIE


-reducererea numărului de eşecuri terapeutice legate de rezistenţa bacteriană indusă de
betalactamaze mai ales pe germenii de spital cu rol în infecţiile nosocomiale (Stafilococ,
Enterococ, Piocianic, Proteus, Enterobacter, Citrobacter etc.).

· Penemi
Sunt substanţe medicamentoase între peniciline şi cefalosporine aflate în faza de
experimentareclinică, ca Ritipenem fl. uz parenteral şi Ritipenem Acoxil de uz oral. Sunt foarte
active, cu spectru larg pe bacterii Gram pozitive şi Gram negative (exceptând piocianicul). Sunt
rezistente la Betalactamaze.
· Carbapenemi
Imipenem -Cilastatina este "capul de serie" al Carbapenemilor
Spectru de acţiune: este "ultralarg" cuprinzând aproape toate bacteriile şi cele secretoare de
betalactamaze, pneumococi rezistenţi la penicilină, piocianic.
Mecanism de acţiune:
Pătrund prin peretele bacterian se fixează preferenţial pe PBP2 producând un efect bactericid
rapid şi intens.
Farmacocinetică:
Difuzează bine în ţesuturi, intră în LCR, se elimină 90% urinar.
Administrare: flacoane i.v. sau i.v. perfuzie
Cefeme -Cefalosporine
Cefemele includ în grupul lor marea familie de Cefalosporine (CEF).
Mecanism de acţiune:
CEF se fixează pe P.B.P (penicilin binding protein) aflate pe membrana bacteriană ce servesc ca
substrat pentru transpeptidaze, enzime necesare pentru sinteza peptidoglicanului, component de
bază din structura peretelui celular (aflat în afara membranei celulare) inhibând astfel formarea
peretelui la bacteriile tinere (în faza de multiplicare). În plus se fixează pe autolizine determinând
distrugerea bacteriei.
Spectru de acţiune diferă de la o generaţie la alta.


· CEF parenterale din generaţia I
Sunt: Cefazolina (Kefazol) Cefazedona
Cefalotina (Keflin) Cefapirina
Au spectru "lărgit" rezultat din asocierea Penicilinei G + Oxacilina + Ampicilina: coci Gram
pozitivi (streptococi, stafilococi, pneumococi sensibili la Penicilină) şi unii bacili Gram negativi

(E. coli, Klebsiella, Proteus). Se utilizează în infecţii acute sau recidivante ORL, respiratorii,
urinare, cutanate.
· CEF parenterale din generaţia II
Sunt: Cefuroxima (Zinnat) Cefotiam
Cefamandol (Mandol) Cefotem
Au spectru "larg" rezultat din asocierea Penicilinei G + Oxacilina + Ampicilina + Gentamicina +
Metronidazol: coci Gram pozitivi (streptococi, pneumococi, stafilococi) şi bacili Gram negativi

(E. coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter).
Se utilizează în infecţii extraspitaliceşti, ca monoterapie, infecţii ORL, bronhopulmonare,
pielonefrite, septicemii sau în asociere cu aminoglicozide sau cu o fluorochinolonă.
· CEF parenterale din generaţia III
Sunt: Cefotaxima (Claforan)
Ceftazidima
Ceftriaxona (Rocephin) Cefoperazona (Cefobid)

Pagina

197



FARMACOLOGIE


Au spectru "ultralarg" rezultat din asocierea Penicilinei G + Oxacilina + Ampicilina +
Gentamicina + Ticarcilina + Metronidazol: coci Gram pozitivi, coci Gram negativi, bacili Gram
negativi aerobi (Enterobacter, Piocianic, Bacteroides fragilis).

· CEF parenterale de generaţia IV
Sunt: Cefpiroma Cefepima
Au spectru "foarte larg" ce include chiar şi Enterococul, "oaia neagră a CEF".
· CEF orale "vechi"
Corespund CEF parenterale generaţia I. Multe au fost scoase din uz. Sunt folosite doar în
tratament ambulator, în infecţii uşoare şi medii ORL, respiratorii, cutanate.
Sunt: Cefalexina (Ospexin)
Cefaclor (Ceclor)

· CEF orale "noi"
Corespund CEF parenterale generaţia II şi III. Se folosesc în tratament ambulator.
Sunt: Cefuroxim -Axetil (Zinnat) gen. II
Cefotaxim (Spirosine) gen. III

Ceftibuten (Cedax) gen. III
Reacţii adverse:
-reacţii de hipersensibilizare;
-reacţii hematologice: neutropenie, trombocitoză, trombocitopenie;
-nefrotoxicitate;
-hepatotoxicitate;
-neurotoxicitate (convulsii la sugar şi copil mic -doze mici);
-reacţii gastrointestinale: greţuri, vărsături, diaree;
-reacţii locale: flebite şi dureri la locul injectării.
Carbacefeme
Sunt BL moderne între carbapenemi şi cefeme. Au fost obţinute în SUA unde de altfel se află în
curs de experimentare clinică.

· Loracarbef -"capul de serie" cu spectru antibacterian larg (Gram pozitivi, Gram negativi)
rezistentă la acţiunea betalactamazelor sintetizate la ora actuală de mulţi germeni. Se
administrează oral.
MONOBACTAMII
Au un singur inel betalactamic.
· Aztreonam
Se concentrează bine în bilă şi ţesuturi; se elimină urinar. Se administrează injectabil (i.m., i.v.)
Acţionează doar pe germenii Gram negativi aerobi (nu pe Gram pozitivi şi pe anaerobi). Este
foarte activ pe piocianic.
TRIBACTAMII
Au 3 inele betalactamice condensate. Actualmente sunt în fază de experimentare clinică în Italia;
sunt deosebit de promiţători.


· Sanfetrinem -"capul de serie"
Bactericid cu spectru ultralarg activ pe germeni Gram pozitivi şi Gram negativi (inclusiv
piocianic) aerobi şi anaerobi. Rezistent la Betalactamaze.
II. AMINOGLICOZIDE (AGZ)
ATB foarte folosite (după Betalactamine).
Mecanism de acţiune:
AGZ sunt bactericide care omoară germeni în repaus şi în faza de multiplicare prin inhibarea
sintezei proteinelor bacteriene după fixarea lor pe subunitatea 30S ribozomială. Asocierea AGZ +
BL este sinergică: AGZ susţine acţiunea bactericidă.
Spectru de acţiune:
-bacili Gram negativi aerobi: E. coli, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, PIocianic;
Pagina

198



FARMACOLOGIE


-coci Gram pozitivi: stafilococ, enterococ.
Pentru că în timp ce unii dintre ei şi-au selectat mutante rezistente, actualmente sunt necesare
asocieri sinergice AGZ + BL sau fluorochinolone.
Reacţii adverse:
-ototoxicitate, deseori ireversibilă;
-nefrotoxicitate, reversibilă.
Apar de obicei după doze mai, la tratamente peste 10-14 zile.


· AGZ din generaţia I
Streptomicina -"capul de serie", în prezent are utilizări limitate doar în bruceloză, pestă,
tularemie şi în TBC (acţionează pe Bacilul Koch). Se administrează injectabil.
Kanamicina, rareori folosită în TBC şi în aplicaţii locale.
Neomicina folosită doar pe cale orală şi local (neomicină + bacitracină) pulbere sau unguent.
Spectinomicina (Trobicin) utilizată ca tratament "minut" în doză unică (2 g/zi) pentru tratamentul
gonoreei.
· AGZ din generaţia II
S-au impus în terapeutică prin spectru de acţiune mai larg şi activitate bactericidă superioară.
Gentamicina şi Tobramicina
Acţionează pe bacterii Gram negativi inclusiv piocianic, H. influenzae şi Nesisseria stafilococi,
enterococi. Acţiunea pe stafilococ şi enterococ creşte în asociere cu BL sau cu rifampicina.
După administrare nu sunt metabolizate, deci se elimină active. Se concentrează în rinichi
(Gentamicina se acumulează în parenchimul renal fiind chiar toxică), lichidul sinovial, pleural,
pericardic, spută, făt. Sunt interzise în sarcină.
Gentamicina este cel mai utilizat AGZ. Se administrează deseori cu BL (a nu se amesteca în
siringă sau flacon de perfuzie pentru că se inactivează). Se mai pot administra în terapie locală:
colir, unguent, perle (bile) pentru uz ortopedic.
· AGZ din generaţia III
Produsele sunt mai active pe germeni sensibili şi mai puţin toxice decât AGZ celorlalte generaţii.
Amikacina
AGZ de "elecţie" în serviciile de terapie intesivă (Gentamicina în infecţiile extraspitaliceşti).
Spectru de acţiune şi farmacocinetică: asemănătoare Gentamicinei
Utilizată în tratamente "de primă intenţie" în infecţii grave, septicemii, endocardite, pneumonii,
pielonefrite, peritonite, de obicei în asociere cu BL. Se administrează parenteral.


Pagina

199



FARMACOLOGIE


III. MACROLIDE
Macrolidele adevărate sunt ATB ce conţin un inel lactonic.
ATB folosite mult în terapeutică pentru că au:
-spectru antimicrobian larg;
-difuzie tisulară foarte bună, pătrund şi intracelular, de aceea sunt eficace chiar şi în infecţii
produse de germenii intracelulari (Chlamidia, Mycoplasma, Legionella);
-toxicitate scăzută şi toleranţă foarte bună; deci pot fi folosite la gravide, copii sub 3 ani, bolnavi
cu insuficienţă renală cronică;
-complianţă terapeutică bună, în special "noile macrolide" pentru că au T1/2 crescut şi pot fi
prescrise în 2 sau 1 priză/zi.
Clasificare:
1. Macrolide adevărate
· Inel lactonic cu 14 atomi
-compuşi naturali: -Eritromicina
-Oleandomicina
-compuşi semisintetici: -Roxitromicina
-Claritromicina
-Diritromicina

· Inel lactonic cu 15 atomi
-Azalide -Azitromicina
· Inel lactonic cu 16 atomi
-Compuşi naturali -Josamicina
-Spiramicina
-Compuşi semisintetici: -Rokitamicina

· Inel lactonic cu 17 atomi
-compuşi semisintetici: -Lankacidina
2. Sinergistine: -Pristinamicina
-Virginamicina
Alt criteriu de clasificare al macrolidelor poate fi ordinea introducerii lor în practica medicală.
Astfel avem:

· Macrolide "vechi": -Eritromicina
-Oleandomicina
-Josamicina
-Spiramicina
· Macrolide "noi": -Roxitromicina
-Claritromicina
-Diritromicina
-Azitromicina
-Rokitamicina
"Macrolide vechi"
"Capul de serie" este Eritromicina


· Eritromicina
Este folosită şi în prezent.
Mecanism de acţiune: constă în inhibarea sintezei ribozomiale a proteinelor bacteriene ca urmare
a fixării ATB pe subunitatea 50 S ribozomială. Au efect bacteriostatic la doze terapeutice şi
bactericid la doze mari.
Observaţie: NU se asociază cu Cloramfenicolul pentru că au acelaşi loc de acţiune.
Pagina

200



FARMACOLOGIE


Spectru de acţiune:
Acţionează pe coci Gram pozitivi şi Gram negativi, bacili Gram pozitivi, chiar şi pe
Actinomicete, Mycoplasme, Chlamidii, Ricketzii.
Eritromicina este ATB de înlocuire la bolnavii sensibilizaţi la peniciline !!!
Farmacocinetică:
După administrare orală se absoarbe digestiv (duodenal) neregulat cu mari variaţii individuale,
datorită instabilităţii ei în mediul acid. Se distribuie bine în ţesuturi şi compartimentele lichidiene
(cu excepţia LCR). Are T1/2 de aproximativ 6 ore, ceea ce ne obligă la administrări repetate din 6
în 6 ore (complianţă scăzută).
Utilizări terapeutice: Angine streptococice (Eritromicina este alternativa pentru pacienţii sensibili
la Penicilina G), pneumonie interstiţială cu Mycoplasme, Legionella, Chlamidii (în asociere cu
Fluorochinolone), profilaxia RAA, sifilis, erizipel, boli sexuale cu chlamidii (cervicite, uretrite).
Efecte adverse: sunt lipsite de gravitate, sunt în general gastro-intestinale (greţuri, vomă,
epigastralgii), apărute ca urmare a stazei gastrice, pentru că Eritromicina inhibă Motilina, hormon
gastro-intestinal ce determină motilitatea intestinală.
Administrare: comprimate orale din 6 în 6 ore.
Spiramicina, macrolid asemănător Eritromicinei, însă foarte activă pe coci Gram pozitivi şi
inactivă pe bacili Gram negativi (sunt rezistenţi).
"Macrolide noi"
Sunt macrolide de semisinteză care au putut fi îmbunătăţite din punct de vedere farmacocinetic
(stabilitatea în mediu acid, difuziune tisulară, penetrarea intracelulară şi chiar spectrul de acţiune).
Avantajele faţă de "Macrolidele vechi":


· Stabilitatea în mediu gastric acid le permite o creştere a biodisponibilităţii (Bd) şi eficacităţii
terapeutice;
· Îmbunătăţirea penetrării tisulare le determină un spectru larg de acţiune;
· Timpul de înjumătăţire (T50) crescut (8 -60 ore) permite o administrare comodă (1 sau 2 prize
/zi) şi o complianţă terapeutică crescută;
· Reacţiile adverse şi interacţiunile medicamentoase sunt rare.
Mecanism de acţiune
Asemănător macrolidelor vechi. Pot fi şi ele bacteriostatice sau bactericide în funcţie de
concentraţia de SM şi de specia microbiană.
Spectru de acţiune:
Asemănător macrolidelor vechi, la care se adaugă toxoplasma gondi, Helicobacter pylori,
Camphylobacter jejuni, Mycobacterium avium (la pacienţii cu SIDA). Sunt active pe bacilii
Gram negativi (b. coli, Salmonella, Shigella, Yersinia) mai ales Azitromicina.
Farmacocinetică:
După administrare orală se absorb bine la nivel intestinal. Au o stabilitate mare în mediu gastric
acid. Se distribuie foarte bine în ţesuturi (în tot organismul) realizând concentraţii intracelulare
crescute. Pătrund inclusiv în ţesutul pulmonar (Roxitromicina şi Claritromicina). Sunt stocate în
ţesuturi şi se elimină lent la nivel renal, ceea ce le determină un efect postantibiotic ce constă în
persistenţa acţiunii antimicrobiene chiar la încetarea administrării (72 ore); acesta influenţează
ritmul de administrare şi permite prelungirea acţiunii.
Utilizări terapeutice:
Idem Eritromicina, la care se adaugă:
· bronşite cronice acutizate (Azitromicina);
· infecţii intestinale cu Camphylobacter jejuni;
· infecţii cu Helicobacter pylori la bolnavii cu ulcer gastroduodenal (Claritromicina);
· toxoplasmoza (Clari şi Azitromicina);
· infecţii cu Mycobacterium avium la bolnavii cu SIDA (Claritromicina, Azitromicina);
· profilaxia endocarditei bacteriene (Roxitromicina);
Pagina

201



FARMACOLOGIE


· infecţii genitale cu Chlamidia (copii sub 7 ani, sarcină ca alternativă la Tetraciclină).
Efecte adverse: gastrointestinale (mai reduse decât după Eritromicină).
Administrare:
· orală (în general) de 2 ori/zi (Claritromicina, Roxitromicina) sau monodoză (Diritromicina,
Azitromicina);
· intravenoasă (Claritromicina -Klacid).
Prezentarea principalelor macrolide
DCI Nume comercial Forme farmaceutice
Eritromicina Eritromicina, Eritrocin comp. 200, 300 mg;
flacoane (i.v.);
pulbere pentru uz oral
Roxitromicina Rulid comp. 150 mg
Claritromicina Klacid comp. 250 mg
flacoane
sirop
Azitromicina Zitaromax comp. 250 mg
Spiramicina Rovamycine comp., flacoane, sirop

IV. LINCOSAMIDE
Sunt: · Lincomicina
· Clindamicina
Deşi au structură chimică diferită de cea a macrolidelor, spectrul lor de acţiune este asemănător.
Utilizarea lor este limitată datorită reacţiilor adverse: alergice (cutanate) şi toxice hematologice
(leucopenie, neutropenie, purpură trombocitopenică, agranulocitoză). Dar cea mai gravă reacţie
adversă este colita pseudomembranoasă post antibiotică (mai ales post Clindamicina),
complicaţie foarte gravă cu Clostridium, Stafilococi, Candida.
Lincosamidele nu pot fi administrate în bolus (pericol stop cardiac, hipotensiune) ci doar perfuzii
lente sau administrare i.m.
Lincomicina activă pe streptococi, stafilococi şi pe anaerobi (inclusiv Bacteroides fragilis).
Indicaţia principală este reprezentată de infecţii cu stafilococ osteoarticulare (pătrunde bine în
ţesutul osos) şi profilaxia endocarditei infecţioase la pacienţi supuşi manevrelor dentare (în
alergie la Penicilina G). Se administrează oral şi parenteral.
Clindamicina este asemănătoare Lincomicinei. Se preferă în infecţiile cu Bacteroides fragilis.
V. GLICOPEPTIDE
Sunt: · Vancomicina
· Teicoplanina
Vancomicina este :"capul de serie" al acestui grup
Mecanism de acţiune:
Bactericid pentru că inhibă sinteza peretelui bacterian în faza de multiplicare a germenilor,
afectează permeabilitatea membranei citoplasmatice şi sinteza de ARN bacterian.
Spectru de acţiune: limitat pe germeni Gram pozitivi, Streptococ pyogenes, Streptococ
pneumoniae, Streptococ viridans, Streptococ faecalis, Streptococ bovis, Stafilococ aureus,
Stafilococ epidermidis, bacil difteric, bacil cărbunos, Listeria şi Clostridium.
Farmacocinetică:
După administrare orală, absorbţia digestivă este scăzută. Se poate administra i.v. perfuzie. Au
T1/2 (T50) de 6 -8 ore. Se elimină renal prin filtrare glomerulară. În anurie T1/2 se prelungeşte până
la 9 zile. Difuzează bine în pleură, pericard, lichid sinovial, dar nu trece prin meningele inflamat.
Utilizări terapeutice:
Vancomicina este "ATB" de rezervă folosit în infecţiile grave cu germeni rezistenţi la alte
antibiotice.
Pagina

202



FARMACOLOGIE


· infecţii stafilococice severe (la alergici la BL): endocardite, septicemii, pneumonii, meningite;
Vancomicina este antibiotic de elecţie; se poate asocia cu Gentamicina, Rifampicina,
Cotrimoxazol, sau Imipenem;
· colita pseudomembranoasă cu Clostridium;
· profilaxia endocarditei bacteriene, peritonitei stafilococice (la alergici la BL).
Reacţii adverse: sunt frecvente ceea ce limitează utilizarea.
· dureri intense după administrarea i.m. (se administrează i.v.);
· tromboflebite după administrare i.v.;
· ototoxicitate ireversibilă;
· nefrotoxicitate reversibilă (creşte în asocieri cu diuretice şi aminoglicozide);
· reacţii alergice (erupţii cutanate, şoc anafilactic).
Prezentare:
Vancocine fl. pentru administrare i.v.
Teicoplanina
Asemănător structural Vancomicinei.
Farmacocinetică:
Se administrează i.v., se fixează bine pe proteinele plasmatice 90%, are T1/2 = 40 -70 ore,
difuzează bine în ţesuturi şi în oase; nu pătrunde în LCR.
Mecanism de acţiune:
Asemănător Vancomicinei, bactericid în faza de multiplicare a germenilor.
Spectru de acţiune:
Acţionează asupra bacteriilor Gram pozitive: Streptococ pyogenes, Streptococ pneumoniae,
Streptococ faecalis (enterococ) şi alţi streptococi, Stafilococ aureus, Stafilococ epidermidis,
Listeria, Clostridium. Pe unele bacterii este de 2 -3 ori mai activ decât Vancomicina. Este cel mai
eficient ATB pe enterococ !!!
Utilizări terapeutice:
Infecţii severe stafilococice, enterococice sau cu alţi germeni, ca: endocardite, peritonite,
mediastinite, septicemii, infecţii osteoarticulare, pulmonare, urinare, ale părţilor moi; colita
pseudomembranoasă cu Clostridium.
Prezentare şi administrare:
Targocid, se administrează ca monodoză, iniţial o doză de încărcare de 400 mg urmată de 200
mg/zi.
VI. POLIPEPTIDE CICLICE
Se mai numesc Polimixine, sunt ATB bactericide cu spectru limitat pe enterobacterii Gram
negative. Acţionează la nivelul membranei citoplasmatice a acestor germeni.
Colistina este folosită mai rar pe cale orală în enterite (copii peste 2 ani şi adulţi) sau parenterală
(i.m., i.v.) în infecţii sistemice cu germeni sensibili.
VII. ATB CU SPECTRU LARG
Tetracicline (cicline)
Cloramfenicoli
Tetraciclinele
După ordinea apariţiei pot fi împărţite în 2 generaţii:
· Tetracicline "vechi": -Tetraciclina
-Clortetraciclina
-Oxitetraciclina
· Tetracicline "noi": -Doxiciclina
-Minociclina
Diferenţele dintre generaţii apar la proprietăţile farmacocinetice.

ATB Absorbţia
orală
Legarea de proteinele
plasmatice
Metabolizarea T1/2 Eliminarea

Pagina

203



FARMACOLOGIE


Tetraciclina 78% 67% hepatică 6-8 ore fecale, urină
Doxiciclina 92% 92% hepatică 18-20 ore fecale
Minociclina 95% 75% hepatică 15-18 ore fecale

Alte diferenţe:
Tetraciclina:

· absorbţie digestivă influenţată de alimentaţie;
· concentrare biliară modestă;
· NU pătrunde în LCR;
· traversează placenta;
· complianţă terapeutică scăzută (T1/2 = 6 -8 ore);
· toleranţă scăzută.
Doxiciclina şi Minociclina
· absorbţie digestivă neinfluenţată de alimentaţie;
· concentrare biliară bună;
· pătrunde modest în LCR;
· complianţă terapeutică bună (T1/2 = 18 -20 ore);
· toleranţă bună -reacţii adverse reduse.
Mecanism de acţiune:
Efectul bacteriostatic apare prin fixarea ATB pe fracţiunea 30 S ribozomială ceea ce împiedică
sinteza proteică şi implicit replicarea bacteriană.
Spectru de acţiune;
Au rămas sensibile faţă de Cicline: Gonococ, Brucella, Yersinia, vibrion holeric, Chlamidia,
Treponema, Richettsia, Micoplasma pneumoniae, Leptospira, Borellia.
Utilizări terapeutice:
Se utilizează îndeosebi Doxiciclina


· Boli genitale cu Chlamidia, transmisibile sexual (uretrite, cervicite, epididimite) -Tetraciclinele
sunt ATB de elecţie (cu excepţia copiilor şi gravidelor la care se administrează macrolidele);
· Limfogranulomatoza veneriană;
· Pneumonia atipică cu Chlamidia (ornitoză -psitacoză);
· Pneumonia postgripală cu Mycoplasma pneumoniae;
· Bruceloză (se asociază cu Rifampicina);
· Richettsioze;
· Holeră, tularemie, pestă;
· Acnee polimorfă juvenilă (Doze mici pe intervale mari).
Reacţii adverse:
· iritaţii gastrointestinale prin efect iritant (administrarea în timpul meselor le atenuează);
· hepatotoxicitate la doze mari (peste 2 g) la pacienţii cu antecedente hepatice;
· dismicrobisme: stomatită şi vaginită cu Candida, enterită cu Candida şi Stafilococ;
· tulburări dentare şi osoase: colorarea primei dentiţii în brun, hipoplazia smalţului dentar,
tulburări de creştere (dacă se administrează la copii sub 7 ani şi la gravide);
· reacţii alergice: erupţii cutanate, febră;
· fotosensibilizare cutanată (expunerea la soare se evită pe toată durata tratamentului);
· tulburări renale (se evită în IRC);
Prezentare şi administrare:
Tetraciclina caps. 250 mg, oral din 6 în 6 ore;
unguent extern

Pagina

204



FARMACOLOGIE


Doxiciclina (Vibramicin) caps. 100 mg, ziua I: 2 x 1 caps apoi 1 caps/zi;
flacoane i.v.
Minociclina (Minocine) caps. 100 mg, monodoză

Cloramfenicoli
Sunt: Cloramfenicol;


Tiamfenicol;
Farmacocinetică:
Absorbţia intestinală este rapidă, cu o biodisponibilitate de aproximativ 80 -90%, difuzează bine
în ţesuturi şi organe, se concentrează bine în LCR, se metabolizează hepatic în mare parte, ceea
ce îl face inutilizabil în infecţii hepato-biliare.
Mecanism de acţiune:
Efectul bacteriostatic rezultă prin fixarea Cloramfenicolului pe fracţiunea 50 S ribozomială
bacteriană (ca şi macrolidele) cu perturbarea sintezei proteice şi a replicării bacteriene.
Spectrul de acţiune:

· germeni Gram pozitivi: streptococ, stafilococ, pneumococ, bacilul difteric;
· bacili Gram negativi: Hemophylius influenzae, Salmonella, Shigella;
· anaerobi: richettsii, chlamidia, Mycoplasma.
Utilizări terapeutice:
Este un "ATB de rezervă" datorită reacţiilor adverse.
În prezent există alternative pentru terapia cu Cloramfenicol, cu eficacitate echivalentă, dar cu
toxicitate redusă: Fluorochinolone, Cefalosporinele generaţia III, Amoxicilina.
· febra tifoidă şi paratifoidă A (dar deseori este înlocuit cu Ceftriaxona şi Ciprofloxacina);
· meningita bacteriană cu pneumococ sau bacili Gram negativi (în asociere cu Rifampicina sau
Cotrimoxazol);
· encefalite bacteriene sau abcese cerebrale cu anaerobi;
· infecţii genito-urinare sau abdominale cu anaerobi (în asociere cu Metronidazol).
Reacţii adverse:
· toxicitate hematopoetică prin inhibiţia reversibilă a hematopoezei (la doze mari pe intervale
mari de timp) sau aplazie medulară ireversibilă şi independentă de doză, deseori mortală, probabil
prin mecanism imunologic;
· toxicitatea la nou-născut "sindromul cenuşiu" datorat deficitului de glucoronoconjugază
hepatică (tegumente cenuşii, hipotermie, greţuri, vărsături, hipoTA);
· dismicrobisme: favorizează suprainfectarea cu Candida (stomatite, vaginite, etc.).
Prezentare şi administrare:
Cloramfenicol caps. 250 mg, oral din 6 în 6 ore; flacon 1g i.m., i.v.; colir 0,5% instilaţii oculare.
Pagina

205



FARMACOLOGIE


REGULI DE BAZĂ ÎN INSTITUIREA ŞI CONDUCEREA ANTIBIOTERAPIEI
ANTIBACTERIENE


Pentru a beneficia şi pe viitor de eficienţa deosebită a ATB antibacteriene singura condiţie este
folosirea lor raţională. Aceasta implică o luptă cu abuzurile în prescriere, consumul excesiv şi
iraţional.
"Când prescrie antibiotice, medicul zilei de azi trebuie să se gândească la viitorul medicinei de
mâine."
Succesul terapiei cu antibiotice solicită o informare la zi a medicilor din toate specialităţile cu
date noi despre aceste medicamente, cât şi un diagnostic mai precis, precoce şi complex clinic,
pe cât posibil şi bacteriologic.
Medicul trebuie să aprecieze dacă ATB sunt indicate sau nu, precum şi momentul instituirii
tratamentului.


· ATB sunt indicate numai în infecţii cu germeni sensibili (bacterii, spirochete, leptospire,
richettsii, chlamidii, mycoplasme), dar sunt contraindicate în infecţii virale;
· ATB sunt inutile în boli bacteriene spontan curabile (infecţii cu rezolvare chirurgicală, infecţii
ale căilor respiratorii superioare);
· Momentul începerii antibioterapiei se apreciază astfel:
-în boli infecţioase grave, tratamentul se instituie imediat pe criterii statistice de probabilitate
(diagnostic clinic şi bacteriologic prezumtiv);
-în boli cu evoluţie benignă tratamentul poate fi temporizat până apar datele clinice şi
paraclinice, precum şi confirmarea bacteriologică (ex. pielonefrite).
Pagina

206



FARMACOLOGIE


ASOCIERILE DE ANTIBIOTICE


Se preferă monoterapia = tratament "ţintit" cu 1 ATB cu spectru îngust.
Alegerea ATB trebuie să respecte următoarele criterii:

· ATB să cuprindă în spectrul lui antibacterian germenul presupus sau izolat, responsabil de
infecţie;
· ATB să fie difuzabil şi să realizeze o concentraţie antibacteriană activă şi eficientă în focarul
infecţios;
· ATB să fie cât mai puţin toxic la bolnavul tratat.
Se apelează la asocierile de ATB în situaţii speciale. Alegerea ATB pentru a fi asociate trebuie să
respecte următoarele criterii:
· Alegerea să realizeze un efect sinergic bactericid:
ex.: BETALACTAMINE + AMINOGLICOZIDE = efect bactericid puternic
prin blocare enzimatică acţionează pe 30 S ribozomal
scad sinteza peretelui scade sinteza proteinelor bacteriene

bact. în faza de multipli-
în faza de multiplicare şi de
care latenţă a bacteriilor
Această asociere este clasică şi dovedită !!

· Germenul patogenic cunoscut (antibiograma) sau presupus (pe criterii statistice de probabilitate)
să fie sensibil la ambele ATB;
· În infecţii "mixte" cu 2 sau mai mulţi germeni patogeni este necesar ca fiecare germen patogen
în parte să fie sensibil la cel puţin 1 dintre ATB din asociere;
· În alegerea ATB pe criteriile probabilităţii (în practica pediatrică şi chirurgicală) se ţine seama
de frecvenţa implicării germenilor "de spital" rezistenţi la ATB;
ex.: în infecţia stafilococică (probabilă) se alege Oxacilina + Gentamicina;
ex.: în infecţia cu bacili Gram negativi de spital (probabilă) se alege Gentamicina +
Cefalosporine;
ex.: în infecţii mixte cu aerobi + anaerobi se alege ATB + Metronidazol
· NU -asocieri antagoniste ca bactericid + bacteriostatic
ex.: NU Penicilina + Tetraciclina sau Cloramfenicol
DA Gentamicina + Tetraciclina

· NU -asocieri a 2 ATB din grupul aminoglicozidelor (streptomicină, kanamicină, gentamicină)
sau al polipeptidelor (colistina) deoarece îşi însumează efecte nefro şi ototoxice;
· NU -asociere a 2 ATB cu spectru larg (tetraciclină, ampicilină, cloramfenicol) deoarece creşte
riscul unei disbacterioze cu Candida sau stafilococ.
Indicaţiile asocierilor de ATB
· Infecţii acute foarte severe (până la izolarea germenului patogen) pentru realizarea unui
tratament de "acoperire" bacteriologică:
-septicemii, endocardite bacteriene, bronhopneumonii, peritonite,
pelviperitonite acute, otomastoidită acută, meningite
Penicilina G + Oxacilină + Gentamicină sau
Cefalosporină + Gentamicină sau
Cefalosporină + Gentamicină + Metronidazol (anaerobi)

· Pentru sterilizarea focarelor greu accesibile şi împiedicarea selectării de mutante rezistente
-TBC: Izoniazida + Rifampicina + Etambutol
-Endocardită: Penicilina G + Streptomicina (streptococ viridans)
Oxacilină + Gentamicină (stafilococ auriu)

· Vindecarea şi sterilizarea în boli transmisibile:
-Pestă, morvă, tularemie, bruceloză
Tetraciclina + Streptomicina + Cotrimoxazol
-Dizenterie cronică
Pagina

207



FARMACOLOGIE


Neomicina + Ampicilină

· Infecţii urinare cu germeni Gram negativi de spital
ex.: Gentamicina + Cotrimoxazol
Cefalosporine + Fluorochinolone
-Infecţii stafilococice severe
ex.: Penicilina G + Oxacilina


· Prevenirea candidozelor postantibiotice
ex.: Tetraciclina + Nistatin (Fluconazol)
Ampicilina + Nistatin


· Bolnavi cu factori de risc sau imunodeprimaţi supuşi intervenţiilor chirurgicale sau trataţi cu
imunosupresive
ex.: Betalactamine + Oligozaharide
Vancomicina + Fluorochinolone


CHINOLONE

"Capul de serie" -Acidul nalidixic (Negram), intrat în terapeutică în 1962, sugera acţiunea lui pe
bacilii Gram negativi implicaţi în etiologia infecţiilor urinare cu E. coli şi a infecţiilor enterice cu
Salmonella, Shigella.
Chinolonele au fost sintetizate treptat, astfel încât avem:
Chinolone de generaţia I
Acidul nalidixic
Chinolonă activă pe bacilii Gram negativi: E. coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Enterobacter,
Proteus mirabilis şi utilă în infecţiile urinare cu germeni sensibili.
Dezvoltă uneori reacţii adverse prin iritaţie gastrointestinală (greaţă, vomă, crampe abdominale),
nervoase (ameţeli, tulburări de vedere), alergie cutanată, de fotosensibilizare.
Este contraindicat la copii mici, sarcină, alăptare.
Chinolone de generaţia II
Acidul oxolinic Cinoxacina
Acidul pipemidic Rosoxacina
Prestează aceeaşi activitate ca Negram, însă cu un preţ de cost mult mai crescut. Treptat au fost
abandonate.
Chinolone de generaţia III = Fluorochinolone (FCH)
Norfloxacina Difloxacina
Enoxacina Lomefloxacina
Ofloxacina Fleroxacina
Pefloxacina Temafloxacina
Ciprofloxacina
Introduse relativ recent în terapeutică, reprezintă un real progres, o principală achiziţie a terapiei
antibacteriene. Denumirea de Fluorochinolone este justificată de prezenţa atomilor de Fluor (1, 2
sau 3) în ciclul piridinic. Deşi aparent minore, modificările chimice au generat proprietăţi
farmacocinetice foarte utile.

· absorbţie orală excelentă (50 -95%) şi Bd mare;
· T1/2 prelungit (8 -11 ore) ceea ce permite două administrări pe zi şi o complianţă terapeutică
bună;
· volum de distribuţie mare, cu concentrare urinară remarcabilă a Norfloxacinei şi Enoxacinei;
· concentraţii mari în LCR (Ciprofloxacina, Pefloxacina şi Ofloxacina), plămâni, oase, prostată
(Ciprofloxacina), bilă (Pefloxacina);
· spectru de acţiune "ultralarg" comparativ cu Acidul nalidixic.
Mecanism de acţiune:
Pagina

208



FARMACOLOGIE


Fluorochinolonele blochează ADN-giraza (enzima necesară în procesul de supraspiralare a
cromozomului de ADN bacterian) cu rol în supraînfăşurarea catenei de ADN bacterian, catenă
foarte lungă (1300 nm) care se "răsuceşte" pentru a încăpea în nucleul celulei bacteriene. Prin
inhibarea ei, supraspiralarea nu se mai produce, iar bacteria plesneşte ca o păstaie de "fasole
coaptă", producându-se efectul bactericid.
Spectru de acţiune: este "ultralarg" şi cuprinde:

· coci Gram pozitivi (Streptococi, Stafilococi, Pneumococi, Enterococi);
· coci Gram negativi (Meningococ, Gonococ);
· bacili Gram negativi aerobi (Haemophilus, E. coli, Klebsiella, Enterobacter, Salmonella,
Shigella, Proteus, Piocianic)
· bacterii anaerobe (Peptococus, Bacteroides, Peptostreptococus);
· Mycoplasma, Chlamydia, Rickettsia.
De remarcat că nu toate FCH au spectru identic. Norfloxacina şi Enoxacina au fost depăşite ca
activitate antibacteriană de Ofloxacina, Pefloxacina şi Ciprofloxacina. În plus, ultimul deceniu, pe
măsura folosirii în practica terapeutică s-a raportat selectarea de tulpini rezistente ale unor bacterii
iniţial sensibile, aşa cum ar fi coci Gram pozitivi.
Utilizări terapeutice:
· infecţii urinare joase şi de prostată (prostatite acute şi cronice) (Norfloxacina, Enoxacina);
· infecţii cu transmitere sexuală: uretrite acute, cervicite acute, rectite acute, faringite acute
gonococice, şancru moale;
· infecţii gastrointestinale: gastroenterite bacteriene;
· infecţii osteoarticulare: osteomielite acute şi cronice cu bacili Gram negativi (Ofloxacina,
Pefloxacina, Ciprofloxacina);
· infecţii repiratorii: bronşite cronice (Ciprofloxacina).
Reacţii adverse:
· Reacţii gastrointestinale: greaţă, vomă, dureri abdominale;
· Manifestări neurologice: cefalee, insomnie sau chiar halucinaţii, reacţii pshihotice;
· Reacţii alergice: erupţii cutanate, fotosensibilizare, edem angioneurotic;
· Toxicitate medulară: anemie, trombocitopenie, leucopenie;
· Reacţii cardiovasculare: tahicardie, hipotensiune, tromboflebită;
· Artropatii, afectează cartilajele de creştere.
Contraindicaţii:
· La copii şi adolescenţi, sarcină.
Prezentare şi administrare:
Se administrează oral, în timpul meselor în 2 prize sau chiar monodoză sau i.v. perfuzie.
Se evită asocierea cu săruri de fier şi zinc, anticoagulante orale, sucralfat, teofilina şi cofeina.
Norfloxacina -Nolicin comp.
Enoxacina -Enoxor comp.
Ofloxacina -Tarivid comp. fl.
Pefloxacina -Abactal comp., f.
Ciprofloxacina -Ciprinol comp., f.
Pagina

209



FARMACOLOGIE


SULFAMIDE ŞI COTRIMOXAZOL


Sulfamide ("clasice")
"Vedetele" anilor 1950 -1960 au fost treptat abandonate atât datorită rezistenţei unor tulpini
microbiene cât şi reacţiilor adverse multiple. La ora actuală au mai rămas în terapie doar câteva
dintre ele:
Cu acţiune generală (pentru a fi asociate altor medicamente) în unele afecţiuni ca meningite,
pestă, morvă, bruceloză, toxoplasmoză, infecţii cu chlamidii: Sulfodiazina, Sulfametazina.
Cu acţiune urinară active în terapia de atac a pielocistitelor acute colibacilare: Sulfizoxazol
(Neoxazol), Sulfafenazol; în terapia de întreţinere în colibaciloze urinare: Sulfametin,
Sulfametoxazol.
Cu acţiune intestinală active în tratamente de lungă durată în rectocolitele ulcerohemoragice:
Salazopirin.
Cu acţiune pe micobacterii utile în lepră (tratament de elecţie): Sulfone.
Cu acţiune antimalarică: Fansidar.
Cu acţiune locală pe plăgi şi arsuri: Marfanil
Cotrimoxazol este asocierea trimetoprim + sulfametoxazol
Farmacocinetică:
Absorbţia digestivă şi difuziunea tisulară sunt bune. Se concentrează bine în plămâni, prostată,
LCR, rinichi.
Spectru de acţiune: Are acţiune bactericidă pe bacilii Gram negativi (E. coli, Proteus),
Pneumocistis carini, Toxoplasma gondi, Nocardia.
Utilizări terapeutice:


· Infecţii urinare joase şi înalte cu germeni sensibili;
· Infecţii genitale cronice sau recidivante: prostatite, cervicite, uretrite gonococice, şancru moale;
· Infecţii digestive: febră tifoidă şi paratifoidă;
· Pneumocistoză (tratament de elecţie).
Reacţii adverse: alergice (erupţii cutanate, sindrom Stevens -Johnson); intoleranţă digestivă,
toxicitate hematologică (leucopenie, anemie hemolitică, trombocitopenie) sindrom Lyell
(epidermoliza).
Contraindicaţii: sarcină, nou născuţi şi prematuri.
Prezentare şi administrare:
Biseptol, Bactrim, Septrin, Eusaprim comprimate. Se administrează oral din 12 în 12 ore.
NITROFURANII
Sunt:
Nitrofurani cu acţiune intestinală: Furazolidon, care pentru faptul că nu se absoarbe la nivel
intestinal, realizează concentraţii terapeutice în intestin şi astfel are o activitate modestă în
enterite cu enterobacterii aerobe şi protozoare (Giardia, Trichomonas.
Nitrofurani cu acţiune urinară: Nitrofurantoina care este absorbită bine şi rapid în tubul intestinal,
pentru ca apoi să se concentreze la nivel urinar şi astfel să fie activă în infecţiile urinare joase cu

E. coli şi Proteus.
METRONIDAZOLUL ŞI DERIVAŢII 5 NITROIMIDAZOLI

"Capul de serie" Metronidazolul alături de Ornidazol, Tinidazol, erau cunoscuţi iniţial ca
medicaţie antiparazitară cu acţiune pe protozoare: Trichomonas, Giardia lamblia, Entamoeba
histolytica (vezi medicaţia antiparazitară !!!).
Apoi s-a constatat că Metronidazolul (oral şi i.v.) are o puternică acţiune pe bacterii anaerobe
Gram pozitive: Clostridium perfringens şi difficile, Gardnerella vaginalis cât şi pe bacterii
anaerobe Gram negative: Bacteroides fragilis, Fusobacterium, Veilonella.

Pagina

210



FARMACOLOGIE


Mecanism de acţiune:
Metronidazolul are efect bactericid pe germenii anaerobi pentru că grupul "nitro" din medicament
reduce Feredoxinul (produs prezent în procesele metabolice bacteriene) => moartea bacteriei.
Mecanismul de acţiune pare a fi dependent de hipoxia celulară şi interacţionează cu radicalii
liberi.
Utilizări terapeutice:
Metronidazolul este cel mai folosit. Se poate asocia cu Betalactamine active.


· profilaxia şi tratamentul infecţiilor cu anaerobi;
· vaginita cu Gardnerella;
· colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficile;
· infecţii în chirurgia colorectală, gineco-obstetricală
Reacţii adverse: idem la antiparazitare
Contraindicaţii: sarcină, insuficienţă hepatică.
Prezentare şi administrare:
Metronidazol -Flagyl comprimate orale şi vaginale, fiole;
Ornidazol -Tiberal comprimate, fiole;
Tinidazol -Fasigyn comprimate, suspensie orală, fl.
Se administrează oral şi i.v. perfuzie. Se evită asocierea cu Fenobarbitalul, anticoagulantele orale
şi alcoolul (efect antabuz).
ANTIHISTAMINICE H1

A. Caracteristici generale
•Antihistaminicele H1 (AH1) au fost primele antihistaminice introduse în terapie (antihistaminice
clasice).
• Specificitatea blocarii receptorilor H1 este suficient de mare, comparativ cu receptorii H2 si H3;
• In schimb blocheaza efectele altor mediatori chimici pe receptorii lor specifici (colinergici,
adrenergici, triptaminergici);
• Considerate ca grup,
AH1 au proprietati farmacodinamice si utilizari terapeutice comparabile,
desi exista diferente clare ale potentelor relative ale reprezentantilor lor, precum si diferente
legate de latenta si durata de actiune.
• Principala distinctie între diversele AH1 ia în considerare efectele pe sistemul nervos central. Se
disting astfel AH1 cu efecte sedative (generatia veche) si AH1 lipsite practic de efecte pe s.n.c.
(generatia noua, antihistaminice ''de zi'').
B. Relatii structura chimica-activitate
• Contin un rest de etilamina, prezent si în molecula histaminei, dar si a altor mediatori chimici si
antagonisti ai acestora.
• Se disting 6 grupe mari de AH1:
-alchilamine; -etanolamine; -etilendiamine;
-piperazine; -piperidine; -fenotiazine
C. Farmacocinetica
• Cai de administrare:
-se prefera administrarea interna;
-la nevoie pot fi injectate i.m., sau i.v.;
-mai rar, se aplica pe:
-tegumente;
-mucoase:


Pagina

211



FARMACOLOGIE


-nazala (azelastina, doxilamina, levocabastina);
-oculara (antazolina, levocabastina);
-aplicarea locala pe tegumente si oculara se evita datorita riscului de iritare si de
hipersensibilizar


• Absorbtia pe cale digestiva este buna.
• Distributie:
-AH1 din generatia''veche'' se distribuie larg în organism (si în s.n.c.). AH1 din noua
generatie nu penetreaza prin bariera hemato-encefalica, ceea ce explica lipsa efectelor sedative.

• Metabolizare:
-Cele mai multe AH1 se metabolizeaza în ficat; în insuficienta hepatica severa se metabolizeaza
mai lent;
-Unii metaboliti sunt activi (ai terfenadinei, loratadinei, astemizolului).
-Unele AH1 sunt inductoare enzimatice; administrarea de durata le poate
diminua efectul (toleranta);
-Inhibitorii enzimatici (eritromicina, ketoconazol) potenteaza efectele AH1.


• Parametri farmacocinetici:
-Efectul apare dupa aproximativ 30 minute si este maxim dupa 1-2 ore.
Clorfenamina are actiune rapida, astemizolul mai lenta;
-Durata efectului este de:


• 4-8 ore pentru clorfenamina, mepiramina, tripelenamina;
• aproximativ 12 ore: prometazina, oxatomida, clorfenoxamina, clemastina;
• 12-14 ore: loratadina, cetirizina, terfenadina;
• peste 24 de ore la astemizol.
D. Efecte farmacologice
• Blocheaza efectele contractile ale histaminei pe musculatura neteda din bronsii, intestin si uter;
• Inhiba vasodilatatia histaminica rapida, dar nu componenta vasodilatatorie tardiva;
• Reduc permeabilitatea venoasa crescuta prin histamina si in acest fel diminua
formarea
edemului, papulei si pruritului;
• In conditii clinice efectul antihistaminic este evident numai când exista o
activitate crescuta a
histaminei;
• Astfel in reactiile alergice inhiba pruritul, formarea edemului, si mai putin bronhospasmul si
vasodilatatia;
• Efectul partial, incomplet al AH1 in reactiile alergice(mai ales in cele severe, de tip imediat) se
explica prin participarea la aceste reactii a numerosi mediatori ai inflamatiei (leucotriene, PAF,
citokine, enzime
• AH1 clasice prezinta efecte si pe alte sisteme de mediatori chimici, având
actiuni:
-anticolinergice (M-colinolitice)
-antidopaminergice
-alfa-adrenolitice
-antiserotoninice
-de modificare a eliberarii histaminei
-inhibitie (ketotifena, dar si azelastina, loratadina,terfenadina, mechitazina);
-eliberare;

• De asemenea au efecte:
-anestezice locale (la concentratii mai mari ca si cele ale blocanteH1)
-antitusive;
• Toate aceste efecte '' secundare'' (colaterale) actiunii antihistaminice pot fi utile terapeutic sau se
pot manifesta ca reactii adverse;
Pagina

212



FARMACOLOGIE


• Administrate la omul normal, AH1 clasice au efecte minime sau moderate pe
majoritatea
aparatelor si sistemelor functionale cu exceptia sistemului nervos central;
-Toate clasele chimice de AH1 din vechea generatie au în masura mai mare sau mai mica
efecte deprimante pe sistemul nervos central.
-Antihistaminicele H1 din noua generatie ('' de zi'') nu patrund în sistemul nervos si nu produc
sedare;
-Efectul sedativ apare atât ca urmare a blocarii receptorilor H1 centrali, cât si prin efecte
nespecifice ale acestor AH1;
-Similar celorlalte efecte secundare ale antihistaminicelor H1, sedarea poate fi terapeutic
benefica ,sau poate apare ca efect advers;
-Mai rar si mai ales la copii, se observa fenomene de stimulare nervoasa.


E. Efecte adverse
• In functie de obiectivul terapeutic, unele efecte farmacologice ale AH1 pot fi benefice
terapeutic sau se prezinta ca reactii adverse;
• Efectele adverse ale AH1:
-au de cele mai multe ori gravitate redusa;
-diminua în intensitate sau dispar în cursul tratamentului;
-impun rar întreruperea administrarii.
I. Efectul teratogen
-a fost observat la sobolani dupa unele piperazine (ciclizina, clorciclizina, meclizina);
-a fost mentionat si la doxilamina;
-la om, nu s-a stabilit o corelatie certa între administrarea acestor AH1 si aparitia
malformatiilor congenitale dar se considera riscanta administrarea lor în sarcina.

II. Cele mai frecvente efecte adverse ale AH1 se observa pe sistemul nervos central.
a) Dintre acestea, cea mai comuna manifestare este actiunea deprimanta;

-se manifesta în mod obisnuit prin sedare, somnolenta, oboseala;

-este variabila, în functie de reactivitatea individuala;

-este accentuata de etanol si alte deprimante ale sistemului nervos central;

-
are repercursiuni asupra activitatilor fizice si psihice,în care atentia si

coordonarea motorie sunt pe prim plan;

-
apare la toate clasele chimice, dar este mai frecventa si mai exprimata la

etanolamine si fenotiazine;

-este minima sau absenta la AH1 din generatia noua (''de zi'') care nu patrund în

sistemul nervos central;

b) Fenomenele de stimulare nervoasa

-Constau în:

-neliniste, iritabilitate, insomnie;

-uneori manifestari psihotice;

-tremor, incoordonare motorie, atetoza, ataxie;

-
Apar mai ales în caz de supradozare sau intoxicatie acuta, dar uneori si la doze

terapeutice;

-Au o incidenta mai crescuta la copil;

-Se pot manifesta la acelasi subiect, într-o anumita succesiune, împreuna cu efectele

sedative;

-Apar mai frecvent la alchilamine;

-
Reactiile psihotice pot fi cupate de neuroleptice, (fenotiazine,butirofenone) desi

fenomenele de stimulare nervoasa, pot fi produse chiar de fenotiazinele cu efecte AH1
( prometazina);
c) Alte efecte minore, pe sistemul nervos central:

Pagina

213



FARMACOLOGIE


-ameteli, cefalee, tinnitus;
-tulburari de vedere, diplopie;
d) Fenotiazinele (cu actiune antidopaminergica importanta) produc efecte
extrapiramidale de tip parkinsonian;

III. Efectele adverse digestive, reprezinta ca frecventa al doilea grup;
-Constau în :
-greturi, varsaturi, disconfort epigastric;
-tulburari de tranzit (diaree sau constipatie);
-inapetenta;
-stimularea apetitului si cresterea în greutate (ciproheptadina, astemizol)

IV. Fenomenele adverse cardio-vasculare au o frecventa redusa;
-Se manifesta prin:
-palpitatii, senzatie de slabiciune;
-senzatie de compresiune toracica;
-hipotensiune;
-aritmii ventriculare grave, la doze mari de terfenadina si astemizol.

V. Efecte antimuscarinice:
-reducerea secretiilor exocrine si '' uscaciunea mucoaselor'';

-lacrimala;

-nazala;

-bronsica (cu iritare, tuse si dificultatea eliminarii secretiilor cu vâscozitate
crescuta)

-bucala si faringiana (xerostomie, disfagie);
-diminuarea secretiilor gastrice si intestinale;
-constipatie;
-disurie;
-tahicardie;
-disurie;
-tulburari de vedere;
-fenomene psihotice;


VI. Reactii alergice:
-Se observa mai ales dupa aplicare locala;
-Apar (rar) si dupa administrare orala si parenterala:
-reactii cutanate (urticarie) (dar si fotosensibilizare);

-febra;

-leucopenie, agranulocitoza, anemie hemolitica;

-Unele AH1 pot elibera histamina;

VII. Inhibitia testelor cutanate la alergeni
-Ca si glucocorticoizii, antihistaminicele H1 se retrag inainte de efectuarea acestor teste;
F. Intoxicatia acuta cu antihistaminice AH1
• Este favorizata de larga utlizare, ca automedicatie, a acestor medicamente;
• Surprinzator, intoxicatia acuta cu AH1 este (totusi) relativ rara;
• Indicele terapeutic ridicat ofera o siguranta crescuta în utilizare si reduce astfel riscul aparitiei
intoxicatiilor acute severe;
• In cursul intoxicatiei acute domina simptomatologia nervoasa; deprimare si/sau stimulare;
• La adult supradozarea si intoxicatia acuta provoaca deprimarea sistemului nervos central, cu
somnolenta, letargie sau coma, urmate de fenomene de stimulare, convulsii, depresie postictala.
• La copil, cel mai adesea fenomenele de excitatie nervoasa sunt dominante;
• Unele simptome sunt similare celor din supradozarea cu anticolinergice (atropina):
-pupile fixe si dilatate;
Pagina

214



FARMACOLOGIE


-congestia fetei;
-tahicardie;
-xerostomie;
-hiperexcitabilitate nervoasa, convulsii tonico-clonice, halucinatii;
-hipertermie (mai ales la copil);


• Intoxicatia severa se caracterizeaza prin:
-edem cerebral;
-coma profunda;
-hipotensiune, colaps;
-poate fi urmata de deces

• Debutul simptomatologiei este evident la 30 minute -2 ore, iar moartea se poate produce la 2-18
ore sau uneori la câteva zile de la intoxicatie;
• Tratamentul intoxicatiei acute are în vedere:
-eliminarea AH1 (spalatura gastrica);
-sustinerea functiilor vitale. De remarcat riscul mai redus al depresiei respiratorii
comparativ cu alte clase de medicamente neurotrope;
-antagonizarea convulsiilor (nu se utilizeaza barbiturice cu durata lunga de actiune).

G. Indicatii terapeutice
I. Utilizarea fireasca, cea mai larga este în reactiile alergice si anfilactoide în care
histamina are o participare consistenta;
a) In reactiile anafilactice grave (soc anafilactic, angioedem, bronhospasm) efectul AH1 este slab,
fara valoare terapeutica. Este iluzorie si totodata gresita ideea tratarii acestor boli numai prin
AH1 deoarece ele nu blocheaza actiunea numerosilor mediatori eliberati în cursul reactiilor
alergice.

1) In socul anafilactic, în angioedem,
AH1pot fi administrate i.v. , eventual, numai dupa
tratamentul cu adrenalina si glucocorticoizi;

• In cazul reactiilor anafilactice si anafilactoide la AH1, se poate încerca prevenirea acestora prin
administrarea anterioara a AH1. Unele preparate contin în acelasi recipient antihistaminicul
H1 si medicamentul cu risc alergic (penicilina G cu clemizol sau cu clorfenamina);
2) In astmul bronsic, contributia terapeutica a AH1 ramâne controversata.

• Cu certitudine, nu sunt medicamente utile în criza de astm bronsic, iar în tratamentul de fond,
efectele sunt de cele mai multe ori nesemnificative.
• Si în acest caz, AH1 sunt ineficiente fata de mediatorii inflamatiei implicati în patogeneza
astmului bronsic;
• Uneori AH1 pot avea chiar efecte defavorabile în astmul bronsic:
-unele pot produce ele însele bronhospasm(rar însa);
-reduc volumul,cresc vâscozitatea si împiedica eliminarea secretiilor bronsice;
•Eventualul beneficiu terapeutic se poate realiza prin:
-posibilul efect bronhodilatator;
-profilaxie fata de agentii bronhospastici (alergeni, substante iritante);
•Valoarea terapeutica este în schimb mult mai ridicata la AH1 cu efecte de blocare a eliberarii
histaminei mastocitare (ketotifena);
•In aceste conditii, în astmul bronsic, AH1:
-nu se retrag la pacientii ce prezinta concomitent rinita, conjunctivita sau dermatoze
alergice;
-nu sunt contraindicate, daca nu au produs reactii adverse anterior, la pacientii
respectivi.

Pagina

215



FARMACOLOGIE


b) In reactiile anafilactoide si în cele alergice de tip imediat, cu componenta exudativa
importanta,dar limitata ca teritoriu, (rinite si conjunctivite alergice, dermatoze alergice, alergii
alimentare) AH1 au o valoare stabilita prin eficacitatea lor în general buna .

•Efectul este simptomatic, paliativ prin reducerea moderata a intensitatii reactiilor alergice.
•Rezultatele sunt mai bune în utilizare preventiva , anterior expunerii la alergeni , sau la începutul
bolii (în polenoze) când încarcarea cu alergeni este mai redusa.
•Eficacitatea lor poate fi crescuta prin asociere cu decongestante ale mucoaselor si cu terapii de
desensibilizare.
1) Conjunctivita alergica (sezoniera), raspunde favorabil la AH1. Acestea se administreaza oral
sau chiar sub forma de colir (antazolina si levocabastina). Actioneaza asupra pruritului si
lacrimarii.
2) Rinita alergica. Sunt influentate rinoreea, pruritul si stranutul.
•Forma sezoniera raspunde mai bine la AH1 ca si forma cronica.
• Rinita vasomotorie si rinita comuna (guturai) sunt mai putin influentate de tratamentul cu aceste
medicamente.
-prin efectul antimuscarinic, unele AH1 pot reduce temporar rinoreea,dar nu afecteaza
reactia vasomotorie.
3) In alergiile alimentare ,AH1 se pot utiliza cu rezultate bune
4) Dermatoze alergice

• Urticaria acuta raspunde favorabil la AH1. Dintre simptome, pruritul este semnificativ
influentat; mai putin eritemul si edemul.
•Urticaria cronica este incomparabil mai putin controlata prin antihistaminicele H1, comparativ
cu forma acuta. Asocierea cu AH2 poate creste eficacitatea.
•Dintre formele de urticarie fizica, urticaria colinergica poate fi influentata, iar în urticaria la rece,
AH1 se pot utiliza profilactic.
•Dermatita atopica
Efectul cel mai bun îl au AH1 cu actiune sedativa importanta (trimeprazina) ce se administreaza
seara. Sedarea ar fi terapeutic chiar mai importanta decât actiunea antipruriginoasa.

•Dermatita de contact . Sunt utile în primul rând pentru efectul antipruriginos.
•In reactiile cutanate dupa muscaturi de insecte si în cele provocate de unele plante (iedera), AH1
au efecte în general bune.
c)Reactiile alergice de tip III (boala serului) beneficiaza de tratamentul cu AH1. Acestea au efect
notabil asupra edemelor si urticariei, dar influenteaza mai putin febra si artralgiile.
II.Efectele exprimate ale AH1pe s.n.c., extind considerabil arealul terapeutic al acestor
medicamente.
a) Pentru efectul lor deprimant, sedativ, se utilizeaza:


1) In asociere cu alte medicamente, frecvent ca automedicatie pentru realizarea sedarii sau

chiar pentru inducerea somnului (prometazina, difenhidramina, mepiramina).
2)In nevroze , ca si tranchilizante (hidroxizina).
3)In anesteziologie (mai ales fenotiazinele)

-pentru efectul lor sedativ:
-pre-si postoperator;
-uneori în cursul travaliului;


-adjuvante pentru analgezie.

4) Efectul sedativ contribuie, partial la diminuarea pruritului.
b)Pentru efectul antivomitiv, prezent la etanolamine (anticolinergic) si fenotiazine
(antidopaminergic si anticolinergic) se indica în:

1) Kinetoze (difenhidramina, dimenhidrinat);
2) Sindrom Meniere;
3) Vărsături de diverse etiologii (mai ales fenotiazinele).


Pagina

216



FARMACOLOGIE


c)Unele etanolamine, prin efectele lor antimuscarinice (clorfenoxamina) au un rol minor în
tratamentul bolii Parkinson sau a fenomenelor parkinsoniene aparute dupa neuroleptice.

III. Antihistaminicele H1 au un evident efect antipruriginos;
• Apare dupa administrare orala sau chiar locala.
• Se produce prin:
-efect antihistaminic, local;
-efect anestezic local;
-efect sedativ.
•Pentru efectul antipruriginos, AH1 se administreaza sistemic, evitându-se totusi aplicarea locala
(cutanata, oculara);
•Sunt indicate pentru acest efect în:
-bolile alergice mentionate anterior;
-dermatoze nealergice;
IV. Rar, AH1 se utilizeaza ca antitusive.
• Efectul antitussiv se realizeaza prin actiuni:
-antihistaminice H1;
-anticolinergice(M);
-anestezice locale;
-sedative.


• Desi poate fi remarcabila , actiunea antitusiva are dezavantajul iritării cailor respiratorii, a
''uscăciunii'' acestora si a blocarii eliminarii secretiilor bronsice prin cresterea consistentei
acestora.
H.Conducerea tratamentului cu AH1

•Desi relativ omogene prin activitatea lor de blocare a receptorilor H1, AH1 (clasice )poseda un
remarcabil grad de diversitate a efectelor farmacologice si un numar mare de preparate ce pot fi
alese de medic si acceptate de pacient.

• Având la îndemâna acest disponibil pentru selectie, cei mai multi medici, familiarizati cu
avantajele si dezavantejele fiecarui AH1, aleg pentru diferitii lor pacienti, preparatul cel mai
potrivit, în functie de situatia clinica, de eficacitate si de efectele adverse.
•Pentru efecte rapide se prefera clorfenamina.
•Efecte de lunga durata se obtin dupa astemizol, terfenadina, cetirizina, loratadina.
•In afectiunile alergice, cele mai indicate sunt medicamentele cu specificitate maxima pe
receptorii H1 si cu efecte minime sau nule pe alti receptori.
•La pacientii tratati ambulator, ce executa activitati solicitante se prescriu AH1 fara efecte
deprimante pe sistemul nervos (antihistaminice ''de zi'' , din ''noua'' generatie).
•Actiunea sedativa prezenta la AH1 vechi (''de noapte'') este utila în bolile cu prurit intens
(feroce), sau pentru inducerea somnului.
•In kinetoze se prefera etanolaminele, piperazinele,fenotiazinele.
•Pentru efectul antivomitiv se aleg fenotiazine si piperazine.
•La copii si vârstnici se utilizeaza AH1 cunoscute pentru eficacitatea si tolerabilitatea lor la aceste
vârste.
•Tratamentul cu AH1 poate avea o durata de zile, dar uneori de luni sau chiar de ani.
-în aceasta situatie se poate schimba un AH1 cu altul, din cauza:
-ineficientei;
-aparitiei unor efecte adverse semnificative;
-aparitiei tolerantei.


I.Precautii si contraindicatii

•Sunt contraindicate:
Pagina

217



FARMACOLOGIE


-în hipersensibilitatea la medicamentul(ele) respectiv(e);

-în tratamentul ambulator la pacientii cu activitati ce implica atentie si coordonare
motorie importanta (conducatori auto, dispeceri,...)(AH1din ''vechea'' generatie);

-anterior efectuarii testelor cutanate de hipersensibilitate.
Se impune prudenta:

-în insuficentele, hepatica si renala, grave;

-la gravide;

-eventual la femei, se recomanda tratament cu anticonceptionale, pe perioada
tratamentului cu AH1, pentru a evita sarcina;

-la copii si vârstnici, daca nu exista o experienta terapeutica anterioara cu medicamentul
respectiv;

-în epilepsie.

•Nu sunt active:
-în socul anafilactic, angioedem si au actiune inconsistenta în astmul bronsic (practic
contraindicate ca monoterapie în aceste boli);

J. CLASIFICAREA AH1.
AH1 sunt cuprinse în 6 clase majore.
Principalele lor caracteristici sunt mentionate în tabelul 1.

I. Alchilamine
• Actiuni antihistaminice H1 specifice.
• Efecte anticolinergice moderate.
• Sedare moderata, dar relativ frecvent stimularea s.n.c.
1. FENIRAMINA.
2. BROMFENIRAMINA.
3. DEXTROBROMFENIRAMINA.
4. CLORFENAMINA (CLORFENIRAMINA).
CLORFENIRAMIN+ cpr 4 mg;
CHLORPHENAMINER cpr 4 mg;
NAFAZOL+ solutie oftalmica (asociere cu nafazolina : clorfenamina 0,05 %);
PARACETAMOL sinus ( asociere, 3 mg);
RINOALERSIN (maleat ;asociere 2 mg);
RINOALERSIN forte.


Efectul apare la 15-60 de minute si dureaza 4-12 ore. Se administreaza la adult
2-4 mg de 3-4 ori/zi. La copil; 0,35 mg/kg/zi în 4 prize.

5. DEXTROCLORFENIRAMINA.
Unii derivati ciclici pot fi asimilati alchilaminelor.
6. DIMETINDENA(maleat)
FENISTILR sol. int. 0,1% / gel 0,1%;
FENISTILR retard cpr. 2,5 mg.
• Dupa administrare orala (picaturi) absorbtia este rapida. Preparatul retard este format dintr-un
învelis cu eliberare rapida si un miez cu eliberare lenta. Daca în mod obisnuit t1/2 seric este de 6
ore, dupa administrarea preparatului retard , t1/2 este de 11 ore. Metabolizare importanta ;
eliminare prin bila si urina ca metaboliti si 5-10 % nemodificata. Eliminare neglijabila prin lapte.

• Aplicata pe tegumente, penetreaza rapid. Efectul antihistaminic se instaleaza în câteva minute si
este maxim la 2-4 ore.
Pagina

218



FARMACOLOGIE


•Indicatiile terapeutice sunt mai ales în domeniul dermatologiei, medicamentul având un efect
antipruriginos remarcabil. Se administreaza în dermatita atopica, în alte dermatoze pruriginoase
alergice si nealergice, în arsuri solare, întepaturi de insecte. In pruritul feroce sau cu leziuni
cutanate extinse, tratamentul se face atât pe cale interna cât si local.
•La adult si copil peste 12 ani se administreaza 3-6 mg/zi în 3 prize. La copil se poate administra
din prima luna, sub forma de picaturi.
•Medicamentul prezinta o buna tolerabilitate.
7. TRIPROLIDINA.
8. FENINDAMINA.
9. AZELASTINA(ALLERGODILR ; cpr. filmate 2 mg; spray nazal)
• Derivat de azepinftalazinona.
• Pe lânga actiunea anti H1:
-inhiba eliberarea histaminei din mastocite;
-inhiba biositeza leucotrienelor;
-inhiba generarea speciilor reactive de oxigen în neutrofile.
• Se indica pe cale intranazala în rinitele alergice;
• Spre deosebire de alte AH1 are efecte favorabile în tratamentul de fond al
astmului bronsic.
II. Etanolamine
• Se caracterizeaza prin
-sedare pronuntata.
-efecte antimuscarinice marcate.
1.DIFENHIDRAMINA

• Efecte antihistaminice, anticolinergice si sedative marcate.
• Are si efecte anestezice locale.
• Se indica atât în bolile alergice, cât si în kinetoze, sindrom Meniere si ca
sedativ-hipnotic.
2. DIMENHIDRINAT
XALINATR; drj. retard 0,2 g
sirop 16,5 mg/5mL; flacon 100 mL.


• Este cloroteofilinat de difenhidramina.
• Remarcabil efect în kinetoze si sindroame labirintice.
• Bine suportat se administreaza la copii:
-3-12 luni -3x1 lingurite/zi;
-1-12 ani -3x2 lingurite/zi;
-adulti -0,2 g de 2-3ori/zi.
3. BROMDIFENHIDRAMINA
4. CLORFENOXAMINA
CLORFENOXAMINA+ drj. 0,02 g.
•Ca
si celelelalte etanolamine are efecte AH1, anticolinergice, sedative si
miorelaxante centrale pronuntate si este de asemenea un anestezic local.
• Efect rapid, ce se mentine 3-6 ore.
• Tratamentul se individualizeaza
-la adulti se indica 20 -40 mg de 2-3 ori/zi;
-la copil între 2-12 ani dozele se reduc corespunzator.
5. ETOLOXAMINA
AH3 R drj.0,05 g
Pagina

219



FARMACOLOGIE


6. CARBINOXAMINA
7. DOXILAMINA
Derivatii ciclici urmatori sunt similari etanolaminelor.
8. CLEMASTINA( fumarat)
CLEMASTIN+ cpr 0,001 g;
TAVEGYLR cpr. 0,001 g; fiole 2 mg/ 2 mL; sirop 0,067% .
• Antihistaminic puternic, cu efect relativ prelungit (12 ore) .
• Actiuni sedative si anticolinergice moderate.
• Efect antivomitiv marcat.
•Se administreaza 2x1 mg/zi,iar în urgente medicale 2mg. i.m.sau i.v.,lent
9. SETASTINA
LODERIX R cpr 0,001 g
10. OCTASTINAR
III. Etilendiamine
• Unele dintre cele mai specifice AH1 .
• Efecte sedative relativ reduse, activitate anticolinergica minima.
• Dintre efectele adverse se remarca cele pe aparatul digestiv: dureri epigastrice, greturi,
inapetenta.
1. FENBENZAMINA.
2. MEPIRAMINA (pirilamina)
Este una dintre cele mai specifice AH1, cu efecte anticolinergice nesemnificative.
3. CLOROPIRAMINA (clorhidrat)
NILFAN+ drj. 0,025 g.
• Etilendiamina clasica, cu efect sedativ moderat.
• Se administreaza p.o. 0,025 g de 2-4 ori/zi, iar la nevoie si i.m. sau i.v. (lent) 0,02g.
4. TRIPELENAMINA (tripellenamine)
• AH1 selectiv.
• Administrata i.v. împreuna cu pentazocina (opiaceu) la toxicomani, produce efecte
euforice.
Derivatii ciclici urmatori contin gruparea etilendiamina.

5. CLEMIZOL.
6. ANTAZOLINA.
•Efectul iritant la aplicare locala este mai redus comparativ cu alte AH1.
• Se utilizeaza în asociere cu decongestantele în conjunctivitele alergice.
SPERSALERGR -sol. oftalmica 0,05 % împeuna cu tetrahidrozolina.
IV. Piperazine
1. CICLIZINA.
2. CLORCICLIZINA.
• AH1 consacrat, cu efecte sedative reduse, cu durata lunga de actiune.
3. HIDROXIZINA.
• Efecte sedative pronuntate, efecte anticolinergice marcate.
• Utilizata pentru efectul antipruriginos.
• Se indica frecvent în nevroze ca si tranchilizant.
HIDROXIZIN + drj. 0,025 g.
4. MECLOZINA (MECLIZINA)
EMETOSTOPR cpr. 25 mg.
• Efect anticolinergic moderat, efect antivomitiv marcat.
Pagina

220



FARMACOLOGIE


• Actiunea apare dupa o ora si dureaza pâna la 24 de ore.
• Utila în kinetoze, afectiuni însotite de prurit.
• Dozele în kinetoze (25-100 mg) se administreaza cu o ora anterior calatoriei. In
labirintite se poate ajunge la 25-100 mg/zi.
5. BUCLIZINA.
• Efect de lunga durata.
6. OXATOMIDA.
TINSETR cpr. 0,03 g.
• Absorbtie rapida din tractul digestiv.
• Legare masiva (91%) de proteinele plasmatice.
• Pe lânga efectele AH1:
-inhiba degranularea mastocitara;
-blocheaza efectele serotoninei si ale leucotrienelor (nu are însa efecte
anticolinergice).

• Se indica în afectiuni alergice 2x0,03 g/zi sau 2x0,06 g/zi.
• Efecte adverse:
-sedare moderata, cresterea apetitului, efecte extrapiramidale.
7. CETIRIZINA.
ALERIDR cpr. 0,01 g
ZYRTECR cpr. 0,01 g
• Apartine generatiei '' noi'' de AH1:
-efect sedativ redus
-fara actiune anticolinergica si antiserotininica.
• Absorbtie digestiva buna; se leaga în proportie mare de proteinele plasmatice.
• Doza uzuala 10 mg/zi.
• Prudenta la copii si vârstnici.
8. CINARIZINA (CINNARIZINE) si
9. FLUNARIZINA
-au multiple alte actiuni farmacodinamice.
V. Piperidine
• Clasa de antihistaminice H1 cu cei mai numerosi reprezentanti ai antihistaminicelor '' de
zi''.
1. EBASTINA
KESTINER cpr. 0,01 g
• Lipsita de efecte sedative si antimuscarinice;
• Se administreaza 10-20 mg/zi în urticarie acuta, rinita alergica;
• Risc de producere a aritmiilor ventriculare în
asociere cu macrolide si azoli
antifungici si la pacientii cu interval QT prelungit.
2. CAREBASTINA ( metabolit al ebastinei)
3. CABASTINA
4. LEVOCABASTINA
• Se foloseste local sub forma de colir si pulverizatii intranazale.
HISTIMETR flac. presurizat 0,5 mg/1 mL.
5. BAMIPINA
SOVENTOLR, SOVENALR cpr. filmat 0,05 g
SOVENTOLR gel 0,02 g/1 g
• Antipruriginos si antiinflamator cu actiune sedativa.
Pagina

221



FARMACOLOGIE


• Se administreaza p.o. 0,05 de 3-4 ori pe zi.
• Dupa aplicare locala efectul apare la 5-20 minute si dureaza 2-4 ore.
• Prudenta la aplicare cutanata pe suprafete lezate, extinse.
6. ACRIVASTINA
7. AZATADINA
8. LORATADINA
LATOREN R cpr. 0,01 g
CLARITINER cpr. 0,01 g
sirop 1 mg/1 mL.

• AH1 '' de zi''.
• Durata lunga de actiune.
9. TERFENADINA
HISTADINR , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.
TERFENA R , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.
TERIDINR , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.
TERIDINR , forte, cpr. retard 0,12 g.
• Piperidina din generatia a 2-a (''de zi '')
-fara efecte sedative si anticolinergice;
-legare masiva de proteinele plasmatice (97%);
-durata lunga de actiune (12-24 ore);
-actiune de tip ireversibil pe receptori H1.
• Se administreaza 2x0,06g/zi.
• Efecte adverse: aritmii cardiace ventriculare (vezi astemizol si elastina).
10. ASTEMIZOL
HISMANALR cpr. 0,01 g.
sol. uz intern 1mg/1 mL (100 mL)
HISTALONGR junior, cpr. 0,005 g.


• AH1 ''de zi'' (nu patrunde prin bariera hemato-encefalica).
• Actiune de tip ireversibil pe receptori H1.
• Efect lent, dar de lunga durata (> 24 ore).
-t 1/2 ; 20 ore; metaboliti 160-480 ore.
• Nu are la dozele obisnuite efecte anticolinergice.
• La doze mari, efecte antiserotoninice (crestere în greutate).
• Dozele obisnuite : 10 mg/zi la adult.
La copii > 2 ani, 2 mg/10 kg/zi.
• Principalele efecte adverse:
-stimulare apetit, cu crestere în greutate.
-aritmii ventriculare grave.
11. CIPROHEPTADINA
CIPROHEPTADINA+ cpr. 0,004 g.
PERIACTIN R cpr. 0,004 g.
PERITOLR cpr. 0,004 g; sirop 2 mg/ 5 mL.
• Medicament cu multiple actiuni farmacodinamice pe lânga efectele AH1:
-antimuscarine;
-antiserotoninic;
-blocant pe canale de calciu;
-sedativ central.
Pagina

222



FARMACOLOGIE


• Dupa administrare orala, absorbtie buna. Metabolizare completa; metabolitii
eliminati pe cale renala si digestiva. Efectul dureaza 4-6 ore.
•• Utilizari terapeutice:

• principala indicatie terapeutica este în bolile alergice:
-rinite si conjunctivite (prin actiunea anticolinergica utila si în rinita
comuna).
-dermatoze pruriginoase:
-urticaria acuta si angioedemul se trateaza cu mijloace mai
energice;
-urticaria la alergici ar raspunde foarte bine la administrarea
ciproheptadinei;

-urticaria pigmentosa bulosa;

-diferite forme de anorexie;

-sindromul serotoninic;

-sindromul carcinoid;

-investigational în unele boli endocrine (sindrom Cushing sindrom

galactoree -amenoree).

•• Posologie:

-La adult p.o., 4 -20 mg/zi (maximum 32 mg/zi);

-Copii: 2-6 ani 3x2 mg/zi (maximum 8 mg/zi);

7 -14 ani 3x4 mg/zi (maximum 16 mg/zi).

• Efecte adverse:
-similare celor ale AH1 cu proprietati sedative si M colinolitice;
•Contraindicatii
-copii sub 2 ani.
12. PIMETIXENA
OLD ZADITEN R.
13. KETOTIFENA ( v. inhibitori ai degranularii mastocitare).
VI. FENOTIAZINE
• Fenotiazinele ca si grup terapeutic se încadreaza printre medicamentele neuroleptice.
• Au actiuni farmacodinamice multiple:
-antihistaminice (AH1);
-anticolinergice (M si N);
-antiserotoninice;
-alfa-adrenolitice;
-anestezice locale.
• Unele dintre ele au marcate efecte AH1.
1. PROMETAZINA
ROMERGAN+ drj. 0,025 g ( 0,030 g maleat);
sirop 0,124 % (125 mL);
fiole 0,05 g/2 mL.
PHENERGANR sirop o,1%.


• Prezinta actiunile mentionate ale fenotiazinelor.
• Dintre antihistaminicele mentionate, prezinta cea mai intensa activitate
M colinolitica.
Are un marcat efect sedativ.
• Absorbtie buna digestiva, dar disponibilitate redusa (25%).
• Efectul se instaleaza relativ lent si dureaza între 4 si 12 ore.
• Distributia este larga în toate compartimentele organismului, inclusiv în s.n.c..
• Indicatii terapeutice:
Pagina

223



FARMACOLOGIE


-Este un AH1 cu intense efecte sedative,chiar hipnotice (''de noapte'');

-Se utilizeaza în afectiuni alergice însotite de prurit (pentru efectul sedativ,
administrare seara). In aceste conditii, ca si în întepaturi de insecte si arsuri
superficiale se poate folosi sub forma de crema 2%, aplicata local.

-Pentru efectele deprimante nervoase se indica:
-ca si sedativ si hipnotic (uneori);
-în kinetoze si ca antivomitiv si în varsaturi de diverse etiologii;
-în anesteziologie (premedicatie).

•Posologie:
-ca medicament AH1, se ia seara la culcare 0,025 g. Uneori sunt
necesare 1-2 doze
si în cursul zilei , la mese.

•Efecte adverse:
-sedare excesiva, somnolenta;
-tulburari extrapiramidale;
-excitatie nervoasa (mai ales la copil);
-hipertensiune sau hipotensiune arteriala;
-icter;
-leucopenie, exceptional agranulocitoza;
-eruptii cutanate, fotosensibilizare.
2. ALIMEMAZINA
THERALENE cpr. 0,005 g.
• Multiple efecte:
-sedativ;
-antiserotoninic;
-anticolinergic, antiemetic, spasmolitic;
-antidopaminergic;
-antitusiv.
• Efectul începe la 15 -20 de minute si dureaza 6 -8 ore.
• Se administreaza p.o. 5 -40 mg/zi în mai multe prize. La copil 0,5 -1,0 mg/kg/zi,
divizat.
• Efecte adverse:
-atropinice;
-alergice (cutanate, agranulocitoza);
-reactii extrapiramidale.
3. DIETAZINA.
4. HISTANTINR .
5. MECHITAZINA (MEQUITAZINE).
6. TRIMEPRAZINA
•Efecte sedative pronuntate.
• Preferinta în administrare unica; seara pentru efectul antipruriginos (si sedativ) în
dermatita atopica, la copil.
Antihistaminicele blocheaza efectele histaminei pe receptori. Primele medicamente
antihistaminice utilizate antagonizau numai unele efecte ale histaminei; ulterior s-a vazut ca
aceste tipuri de efecte sunt determinate prin actiune pe receptori numiti H1.

Medicamentele antihistaminice H1 sunt reprezentate printr-un mare numar de compusi.
Specificitatea pe receptorii H este înalta comparativ cu receptorii H2 si H3. In schimb cele mai
multe medicamente anti-H1 actioneaza si pe receptorii altor mediatori chimici (M-colinergici,
triptaminergici, alfa-adrenergici) si au si alte proprietati farmacodinamice.

In acest fel, atribuirea proprietatii de antihistaminic tuturor proprietatilor farmacologice ale
acestor medicamente este fortata. Efectele lor reprezinta multiplele actiuni la nivel celular.

Pagina

224



FARMACOLOGIE


Antihistaminicele H1 poseda suficiente proprietati comune si acest fapt explica
discriminarea observata experimental intre aceste medicamente si serul fiziologic.

FARMACOCINETICA

Absorbtie-Majoritatea se absorb bine dupa administrarea per os.

Distributie _ Cele mai multe si mai ales cele mai vechi sunt distribuite larg ( si în snc). Pentru
cele recente un deziderat important il constituie limitarea patrunderii in snc. Nu exista suficiente
informatii asupra distributiei in piele si mucoase.

Biotransformare -Majoritatea acestor medicamente se metabolizeaza in ficat si se elimina prin
urina. Unii metaboliti isi pastreaza activitatea (terfenadina si astemizolul),iar alti metaboliti au
chiar activitate mai mare decât a substantei initiale. Unele antihistaminice H1 sunt inductoare

enzimatice. La copii epurarea poate fi mai rapida. In insuficienta hepatica, dimpotriva epurarea

este mai lenta.

Cai de administrare -Preferabil p.o.

Se pot administra i.m. si i.v.

Unele sunt active si topic (cutanat si pe mucoase). Se evita aceasta modalitate de aplicare din
cauza sensibilizarii si fotosensibilizarii si a efectelor iritante, mai ales pe mucoase (antazolina ca
si colir este mai putin iritanta).

EFECTE FARMACOLOGICE

Blocheaza efectele histaminei pe musculatura neteda:

-bronsica

-intestinala

-partial pe muschiul neted vascular(inhiba vasoconstrictia si vasodilatatia rapida).

Reduc permeabilitatea capilara si totodata formarea edemului, papulei si producerea pruritului.

· Asupra reactiilor alergice efectele antihistaminicelor H1 sunt variabile in functie de
tipul acestor reactii ,de specie si depind in ultima instanta de importanta participarii histaminei
in aceste procese. La om inhiba pruritul si formarea edemului si mai putin hipotensiunea si
bronhospasmul.
Pe sistemul nervos central:


· Toate antihistaminicele H1 ce patrund la acest nivel produc sedare ; efect determinat de
interactiunea cu receptorii H1 . Aparitia efectelor deprimante pe snc este variabila dela un
subiect la altul si depinde si de clasa chimica (etanolaminele au un efect sedativ mai pronuntat).
Lipsa efectelor sedative se explica prin caracterele farmacocinetice (impenetrarea in snc).

· Unele antihistaminice pot avea uneori, pe lânga efectele sedative si efecte excitante pe
sistemul nervos central. Stimularea poat aparea chiar la doze obisnuite si constituie , de
asemenea, o caracteristica a intoxicatiilor acute. Convulsiile sunt frecvente, mai ales la copii.
Mai putin relevante sunt efectele antiH1 pe cord si pe vase. Antihistaminicele H1 nu
influenteaza efectele histaminei pe secretia gastrica.

· Alte efecte ale antihistaminicelor nu au legatura cu blocarea receptorilor H1. Pot apare la una
sau mai multe grupe de antiH1.
· Astfel, chiar si efectul sedativ se produce si prin influenta pe alte structuri decât receptorii H1.
De asemenea efectele de tip psihomimetic apar atât prin efecte anti H1 cât si anticolinergice .
· Caracteristic este faptul ca antipsihoticele (neuroleptice) exacerbeaza efectele anticolinergice,
dar cupeaza efectele de tip anti H1 .
· Anti H1 au si actiuni antimuscarinice. Mepiramina are cele mai reduse efecte de acest fel.
Terfenadina si astemizolul sunt practic lipsite de efecte antimuscarinice.
· Prin efectele antidopaminergice prezente la fenotiazine se explica(alaturi de efectul
antimuscarinic), actiunea antivomitiva.
Pagina

225



FARMACOLOGIE


· Efectele antiserotoninice determina uneori stimularea apetitului si cresterea in greutate.
· Efectele alfa adrenolitice stau la originea hipotensiunii arteriale.
· Antihistaminicele H1 mai pot avea efecte anestezice locale, la doze mai mari de obicei decât
cele obisnuite. Unele au si efecte antitusive si ,asa cum s-a mentionat ,si efecte antivomitive.
EFECTE ADVERSE
In functie de obiectivul terapeutic unele efecte ale antihistaminicelor pot fi considerate atât
terapeutice cât si adverse ( vezi sedarea snc).
Efectele adverse sunt rar grave si de obicei se atenueaza sau chiar dispar dupa utilizare
prelungita , dar uneori sunt atât de neplacute încât impun intreruperea tratamentului.
Efectul advers cel mai frecvent întâlnit consta in deprimarea sistemului nervos central cu
aparitia somnolentei, oboselii si chiar a starilor confuzive. Acest efect este potentat de etanol si
alte deprimante ale snc. Uneori sedarea este dorita. Acest efect deprimant are repercursiuni
importante asupra activitatii fizice si psihice, si chiar asupra sigurantei exercitarii unor activitati
ce necesita reflexe promte (conducatori auto, lucratori la înaltime etc).
ALTE EFECTE. Pe snc -ameteli, tinnitus, incoordonare motorie, tulburari de vedere, euforie,
tulburari psihotice, insomnii, tremor.
Fenomenele de excitatie pe snc apar mai frecvent la copil si pot fi atenuate prin neuroleptice.
In cazul intoxicatiilor, pe lânga feno-menele de excitatie se mai observa convulsii, tahicardie
sinusala, pupile fixe midriatice, flushing, xerostomie, retentie de urina, simptome intâlnite si in
intoxicatia cu atropina. Moartea poate sur-veni prin colaps si stop cardiac, dupa 2-18 ore de la
producerea intoxicatiei. Tratamentul consta in spalaturi gastrice, sustinerea functiilor vitale. Din
fericire respiratia este mai putin afectata.
In ordinea importantei ca incidenta de aparitie sunt efectele adverse digestive, mai frecvente
dupa etilendiamine. Acestea constau in inapetenta, greturi, varsaturi, dureri epigastrice, tulburari
de tranzit. De remarcat efectul orexigen, cu cresterea greutatii corporale observat dupa
ciproheptadina si astemizol.
Efectele antimuscarinice constau in xerostomie, iritare si tuse prin reducerea secretiilor
respiratorii, disurie cu retentie de urina, tulburari de vedere.
Mai pot aparea la antihistaminicele mai vechi, efecte pe cord (palpitatii, hipotensiune,
senzatia de compresiune toracica, slabiciune). Astemizolul si terfenadina, mai ales dupa doze
mari, produc aritmii ventriculare.
Antihistaminicele pot determina ele însele reactii alergice. Dupa administrarea orala si
parenterala se observa eruptii cutanate, febra, leucopenie pâna la agranulocitoza, anemie
hemolitica.
Reactiile alergice apar mai frecvent dupa aplicarea locala când se mai observa
fotosensibilizare si iritare .
Efectul teratogen este suspicionat pentru unele antihistaminice H1 (doxilamina) , fara a fi
dovedit indubitabil.
Inhibitia reactiilor de testare a alergenului este obisnuita si explicabila dupa administrarea
antihistaminicelor H1.

MEDICAMENTE CU ACTIUNE PE SISTEMUL HISTAMINERGIC

1. Histamina (ca mediator chimic).
2. Inhibitori ai biosintezei histaminei.
3. Inhibitori ai eliberarii histaminei.
4. Agonisti ai histaminei
Pagina

226



FARMACOLOGIE


4.1. Neselectivi
4.2. Selectivi
4.2.1. Selectivi pe receptorii H1
4.2.2. Selectivi pe receptorii H2
4.2.3. Selectivi pe receptorii H3
5. Antagonisti ai histaminei
5.1. Antagonisti H1 (antihistaminice clasice)
5.2. Antagonisti H2
5.3. Antagonisti H3
HISTAMINA

A. PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE
-Amina biogena, hidrofila
-Derivat de imidazol, baza puternica
-La pH-ul organismului se gaseste ca si cation univalent
B. RASPANDIRE NATURALA
-Sintetizata în 1907, apoi decelata în bacterii, plante, animale
-Aproape fiecare tesut poate sintetiza histamina
C. BIOSINTEZA
-Are loc din aminoacidul. precursor histidina, captata din sânge în tesuturi
-Reactia este catalizata de:
-histidindecarboxilaza, enzima specifica,inductibila, careare ca si cofactor
piridoxal-fosfatul
-L-aromatic aminoacid decarboxilaza, cu numeroase substrate(L-DOPA, 5-OH
triptamina)
-Alfa F-metilhistidina (FMM) este un inhibitor specific, selectiv si ireversibil al
histidindecarboxilazei
-Tritoqualine ( HypostaminR) inhiba de asemenea histidindecarboxilaza si se
utilizeaza în tratamentul unor boli alergice.

D. STOCARE
-organele cele mai bogate în histamina sunt:
-intestinul subtire
-tegumentele
-plamânul


-în tesuturi se gaseste în:
-celule sanghine:


-bazofile, dar si monocite, granulocite si trombocite;
-mastocite (echivalentul tisular al bazofilelor);
-celule enterocromafin-similare (like);
-neuroni;
-celule proliferante

In fapt exista 3 tipuri de depozite de histamina:
a) granular, în mastocite si bazofile. In granule histamina se gaseste asociata într-un
complex cu heparina si o proteina acida.
Turnover-ul histaminei granulare este lent, refacerea depozitelor necesita saptamâni.

Pagina

227



FARMACOLOGIE


b) neuronal (histamina are rol de mediator chimic)

-în SNC neuronii histaminergici se gasesc într-un numar limitat de nuclei
(.magnocelulari din hipotalamusul posterior)

-periferic, fibre histaminergice, au fost depistate în retina, tract digestiv.

-depozitul neuronal are un turnover intermediar.

c) extraneuronal, nonmastocitar. In celulele proliferante, histamina se gaseste libera în
citoplasma. Turnover-ul este foarte rapid.

E. ELIBERAREA HISTAMINEI
a) Din fibre nervoase: prin stimulare
b) Din mastocite:
1) prin exocitoza. Procesul de eliberare se face prin degranulare, cu consum de
energie. Angajeaza mecanisme ce duc la cresterea concentratiei intracelulare a calciului.
2) eliberare rapida, fara consum de energie, fara degranulare.
-Din mastocite histamina este eliberata înpreuna cu numerosi alti mediatori ai
inflamatiei (icosanoizi, bradikinina, enzime, citokine)
-Eliberarea depozitului mastocitar se observa într-un numar crescut de situatii clinice:

-reactii anafilactice. Sensibilizarea anterioara genereaza IgE ce se fixeaza pe
receptori membranari mastocitari. Cuplarea antigenului cu moleculele IgE activeaza acesti
receptori, cu stimularea secventiala a fosfolipazei C si cresterea concentratiei intracelulare a
calciului. Este stimulata degranularea si exocitoza continutului granular.

-în mod similar, produc degranulare anafilatoxinele C3a si C5a generate prin
activarea complementului, crescând permeabilitatea membranei pentru calciu.
-degranularea poate fi produsa si prin mecanisme neimunologice , în cursul unor
reactii anafilactoide declansate de numeroase toxine si medicamente:
-substante de contrast;
-numeroase baze organice, mai ales la administrarea i.v. (tubocurarina, opiacee
-morfina, codeina-, substituenti de masa plasmatica, vancomicina). Polimixina B si compusul
48/80,produc degranulare prin mobilizarea Ca 2+ din depozitele intracelulare.
-veninuri animale (ex.: mastoparan din viespe) prin stimularea directa a
proteinelor G si apoi a fosfolipazei C.
-histamina poate fi eliberata si nespecific, fara consum de energie, prin unele
substante chimice si factori fizici (temperatura, radiatii)
-eliberarea de histamina este influentata si de alti receptori membranari ai
mastocitelor decât cei pentru imunoglobuline.
-cresterea concentratiei intracelulare a cAMP reduce eliberarea histaminei, iar
cresterea cGMP o augmenteaza
-stimularea receptorilor H3 ar inhiba de asemenea eliberarea histaminei si chiar
biosinteza ei.
-exista un grup de medicamente cu actiune specifica de inhibitie a eliberarii
histaminei (cromoglicat de sodiu, nedocromil, ketotifena)
-de asemenea glucocorticoizii inhiba eliberarea histaminei.

F. METABOLIZARE
Inactivarea histaminei are loc prin :

-transacetilare

-N-metiltransferaza

-Imidazol -N-metiltransferaza

-Diaminooxidaza (inhibata de IMAO)

La om principalele cai de metabolizare (80%) sunt ultimele doua cu producerea de acid
metilimidazolacetic si acid imidazolacetic (ca ribozid).

Pagina

228



FARMACOLOGIE


G. ROLUL HISTAMINEI IN ORGANISM
-mediator chimic în s.n.c.(cu rol de reglare)
-homeostazia cardiovasculara
-ciclul somn -veghe
-comportamentul pentru ingestia de lichide
-controlul hipofizei

-stimularea aferentelor senzoriale
-reglarea tonusului si a permeabilitatii vasculare.
-stimularea secretiei gastrice.
-proliferarea celulara
-modularea raspunsului imun (imunodepresie)


H. ROLUL HISTAMINEI IN PATOLOGIE
-reactii anafilactice;
-reactii imune cu activarea complementului;
-reactii anafilactoide;
-participarea în procesele inflamatorii (flogogen);
-prin efectul algogen în: durere,cefalee,prurit
-posibil în unele afectiuni psihice.
Concentratiile histaminei cresc în organism în :
-mastocitoza sistemica;
-urticaria pigmentosa (mastocitoza localizata)
-tumori carcinoide gastrice
-leucemia mieloida (cu bazofile)
-procese proliferative


I. RECEPTORII PENTRU HISTAMINA
Receptorii pentru histamina sunt cuplati cu proteinele G.
a) Receptorii H1 actioneaza prin activarea fosfolipazei C, cu cresterea calciului
intracelular. Activarea lor produce pe diversele structuri functionale efecte variate:
-contractie pe musculatura neteda din bronsii, tract digestiv, vasele mari (vene,
uneori artere), uter.
-celule endoteliale
-contractie, cu cresterea permeabilitatii vasculare.
-eliberarea de monoxid de azot,prostaciclina(vasodilatatie),

PAF, factor von Willebrand
-cord (pe nodul A-V)
-efect dromotrop negativ


-neuroni
-activare (de cele mai multe ori)
-deprimare
-stimularea aferentelor nervoase
-stimularea glicogenolizei cerebrale


-structuri neuro-endocrine cu eliberarea de mediatori chimici si hormoni
-catecolamine
-enkefaline
-ACTH
-vasopresina

b) Receptorii H2 sunt cuplati pozitiv cu adenililciclaza prin
proteinele G. Sunt localizati pe:
-celule parietale gastrice si stimulati declanseaza secretia de acid
clorhidric si factor intrinsec. -musculatura neteda

Pagina

229



FARMACOLOGIE


-vase (relaxare)

-bronsii si uter de sobolan (relaxare, efecte nerelevante )

-miocard (stimulare)

-efect inotrop pozitiv

-efect cronotrop pozitiv

-s.n.c. (deprimare)

-limfocite T helper(ajutatoare)(blocarea efectului proliferativ)

c) Receptorii H3, localizati preponderent presinaptic;

•localizati ca autoreceptori produc:-inhibitia eliberarii si biosintezei histaminei din fibrele
nervoase si mastocite;
•ca heteroreceptori determina:
-inhibitia eliberarii altor mediatori chimici (5HT,
catecolamine, acetilcolina, tahikinine)
J. EFECTE FARMACOLOGICE
La om histamina are ca efecte mai importante vasodilatatia, cresterea permeabilitatii
vasculare, stimularea cordului, contractia musculaturii netede extravasculare si stimularea
secretiei gastrice.

a) Efecte cardiovasculare

1) -La unele specii (iepure) produce vasoconstrictie si hipertensiune arteriala prin efect
direct pe receptorii H1 din musculatura neteda vasculara.

-La om se observa:
-vasodilatatie cu înrosirea tegumentelor în partea superioara a corpului;
-hipotensiune sistolica si diastolica prin scaderea rezistentei periferice.

-Vasodilatatia se realizeaza prin efecte de tip H1 si H2.
-efectul H1:
-este indirect prin eliberare de monoxid de azot (NO) din celulele
endoteliale;
-se produce la concentratii mici de histamina, data fiind afinitatea
ridicata a receptorilor H1.
-este rapid si de scurta durata.
-efectul H2:

-este direct ,relaxant pe musculatura neteda
2) Histamina creste permeabilitatea vasculara
-efectul se produce la nivelul venulelor postcapilare(nu influenteaza
permeabilitatea capilarelor)
-prin cresterea fluxului de fluid si celule sanghine este
favorizata producerea inflamatiei.
3) Triplul raspuns al lui Lewis (1927)
-apare dupa injectarea intradermica a histaminei sau a unor eliberatori de
histamina
-consta din trei elemente distincte:

-inrosirea locului de injectare

-are o raza de câtiva milimetri;

-apare în câteva secunde si devine maxima în aproximativ un
minut;

-se coloreaza ulterior înspre albastru;

-rezulta ca urmare a vasodilatatiei (pe vasele mici)

-papula

-se formeaza pe locul rosetii initiale dupa 1-2 minute de la injectare;

Pagina

230



FARMACOLOGIE


-este produsa prin cresterea permeabilitatii vasculare

-congestia

-apare lent;

-are contur neregulat;

-se extinde pe o raza de aproximativ 1 cm, în jurul punctului de
injectare;

-este rezultatul vasodilatatiei neurogene, prin reflex de axon .

4) Efecte cardiace

La doze conventionale chiar administrate i.v.,histamina are efecte moderate, de stimulare
cu cresterea frecventei cardiace si a debitului cardiac.

b)Efecte pe aparatul respirator

-unele specii (cobai) sunt deosebit de sensibile la actiunea bronhoconstrictoare a

histaminei.
-omul se caracterizeaza printr-o sensibilitate intermediara, astmaticii fiind mult mai
susceptibili la efectul bronhoconstrictor al histaminei.
-la producerea bronhospasmului participa în primul rând receptorii H1 din musculatura
neteda bronsica si în masura mai redusa stimularea aferentelor vagale.
c)Efecte pe alte organe cu musculatura neteda
-ileonul izolat de cobai este în mod particular sensibil la efectul contractil al histaminei si
este utilizat chiar ca si metoda de dozare biologica pentru histamina.
-la om poate stimula musculatura intestinala. Are efecte reduse însa pe vezicula biliara,

vezica urinara, uter.

d)Efecte pe secretiile exocrine

-stimuleaza celulele parietale gastrice(efect H2): -creste secretia gastrica acida

-la om creste si secretia de factor intrinsec si pepsina

-pe alte secretii exocrine histamina are efecte inconsistente

e)Efecte pe sistemul nervos

-prin stimularea aferentelor nervoase poate produce prurit si durere.

-nu patrunde în s.n.c.,dar administrata la animal în ventriculii cerebrali determina:

-modificari comportamentale (reactie de trezire);

-scaderea temperaturii corporale;

-cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale;

-uneori varsaturi;

-toate aceste efecte sunt de tip H1

-prin stimularea receptorilor H2 s-ar produce efecte de
deprimare pe s.n.c.
f)Efecte pe sistemul imun
-histamina participa alaturi de alti mediatori ai inflamatiei în procesele inflamatorii;
-efectul proinflamator se realizeaza si prin cresterea permeabilitatii
vasculare si prin stimularea aferentelor nervoase si sunt de tip H1;
-prin efecte H2 poate bloca eliberarea continutului granulelor mastocitare, efect modest
si clinic nerelevant;
-histamina, prin efecte H2 , blocheaza stimularea prin antigene si mitogene a unor
limfocite ajutatoare (helper). Rezulta un efect imunodeprimant.
g)Efecte asupra proliferarii celulare
-histamina favorizeaza proliferarea celulara si grabeste vindecarea plagilor.

K. EFECTE ADVERSE
-la om apar deobicei dupa doze mari sau în cursul reactiilor anafilatice
Pagina

231



FARMACOLOGIE


-manifestarea extrema realizeaza socul histaminic cu hipotensiune progresiva pana la
colaps;

-în mod obisnuit la doze moderate si mari se observa:
-înrosirea fetei(flushing), ameteli, cefalee pulsatila;
-hipotensiune, tahicardie;
-dispnee, bronhospasm;
-gust metalic, varsaturi,dureri abdominale, diaree


-efectele adverse vasculare si respiratorii pot fi tratate cu adrenalina.

L. UTILIZARILE HISTAMINEI
Histamina are indicatii terapeutice limitate. Se utilizeaza pentru testarea capacitatii
secretorii acide gastrice. Toate celelalte indicatii în scop diagnostic sau terapeutic sunt minore.
a) Utilizari în scop diagnostic

1. Testarea capacitatii secretorii gastrice
Se administreaza histamina (de obicei fosfat) s.c precedata de un antihistaminic
H1.
Exista doua modalitati de testare:
-diagnosticul aclorhidriei histaminorefractare;
-testul maximal cu histamina (0,04 mg/kg s.c.)

2. feocromociton;
3. sindrom Meniere;
4. disautonomie familiala ;
5. testarea integritatii functionale (sdr. Raynaud) si organice (lepra) a nervilor
periferici (prin tripla reactie Lewis)
b)Indicatii terapeutice

1. sindrom Meniere;
2. desensibilizare în boli alergice (uneori în asociere cu
gammaglobuline);
3. cefalee (desi ea însasi produce cefalee)
4. nevralgii faciale;
5. pierderea tranzitorie a auzului;
6. neoplasme (precedata de antihistaminice H2; ar ameliora evolutia terminala;
7. scleroza multipla .
8. alopecie
9. ischemie periferica
M. CONTRAINDICATII
-boli alergice;
-boala ulceroasa;
-afectiuni cardiovasculare (hipotensiune arteriala, insuficienta cardiaca,

feocromocitom);
-astm bronsic;
-prudenta la vârstnici;

N. PREPARATE SI DOZE
1. Clorhidrat(diclorhidrat) de histamina(f.10/00 -1mL; f.0,10/00 -1mL)
2. Fosfat (difosfat) de histamina
In testul maximal de stimulare gastrica se administreaza subcutan 0,04 mg/kg
histamina difosfat.
1 mg histamina = 1,668 mg diclorhidrat de histamina
= 2,76 mg difosfat de histamina (anhidru)
Histamina se administreaza:
-intradermic;

Pagina

232



FARMACOLOGIE


-s.c.;
-i.v. (perfuzie lenta);
-inhalatii;
-(iontoforetic -cutanat)


AGONISTI AI HISTAMINEI

Agonisti neselectivi

BETAZOL(Betazole clorhidrat;Ametazole) ( HISTALOG, TESTAZID)
-derivat de pirazol cu actiuni asemanatoare histaminei
-utilizat uneori ca alternativa pentru testarea capacitatii secretorii gastrice
-se administreaza s.c. sau i.v.
-efecte adverse similare histaminei.

INHIBITORI AI ELIBERARII HISTAMINEI

Eliberarea histaminei din mastocite poate fi redusa sau blocata prin:
-glucocorticoizi;
-agonisti H2 si H3;


-unii antagonisti H1 (ketotifena, azelastina);
-agonisti ai receptorilor cuplati pozitiv cu adenililciclaza (prin cresterea concentratiei
intracelulare a cAMP);
-inhibitori ai degranularii mastocitare (cromoglicat disodic si medicamente înrudite);

INHIBITORI AI DEGRANULARII MASTOCITARE

• Sunt cunoscuti si sub denumire de:
-inhibitori ai eliberarii mediatorilor mastocitari;
-stabilizatori ai membranei celulare mastocitare;
-stabilizatori ai mastocitelor;
• Cele mai multe medicamente din aceasta clasa se utilizeaza în tratamentul astmului
bronsic si al altor boli alergice (rinite, keratoconjunctivite, alergii alimentare).
• Aceste medicamente nu au efecte antiinflamatorii intrinseci. Efectul lor antiinflamator
este indirect prin inhibitia eliberarii factorilor flogogeni sintetizati si eliberati în cursul reactiilor
alergice (anafilactice) si anafilactoide.
• Desi initial, eficacitatea lor clinica a fost atribuita inhibitiei degranularii mastocitare,
ulterior s-a constatat ca aceasta actiune nu este (strict) legata de efectul terapeutic.
-astfel, toate aceste medicamente au si alte actiuni farmacologice ce pot explica
efectele terapeutice favorabile;
-pe de alta parte, numeroase medicamente cu actiune stabilizatoare pe mastocite
sunt lipsite de eficacitate în bolile alergice;

•Inhibitorii degranularii mastocitare au efect eminamente preventiv.
-în administrare acuta blocheaza reactiile imediate prin expunere la antigeni;
-cu toate acestea în bolile alergice cronice beneficiul terapeutic apare lent,
progresiv, în saptamâni de zile;

Pagina

233



FARMACOLOGIE


-efectul terapeutic este mult mai evident si se observa mai rapid în conditiile
evitarii expunerii la antigeni;
-aceste medicamente sunt ineficace în manifestarile paroxistice ale bolilor
alergice (criza de astm bronsic);

CLASIFICAREA INHIBITORILOR DEGRANULARII
MASTOCITARE


I.Acizi 4 -oxocromomencarboxilici

1. Cromoglicat disodic ( cromolina)
2. Nedocromil
3. Tacromil
4. Evicromil
5. Terbucromil
6. Ambicromil
7. Minocromil
II. Acizi 9 oxo-2 xanten carboxilici
1. Acid xanoxic
2. Tixanox
3. Sudexanox
III.Derivati acizi ai 1,10 -fenantroli

1. Bufrolina sodica
IV. Benzopiranopiridine
1. Amlexanox (Amoxanox)
2. Traxanox
V. Derivati de benzoclicoheptatiofen.
1. Ketotifena
Dintre aceste medicamente sunt cunoscute pentru relativ larga lor utilizare terapeutica:
-Cromoglicat disodic
-Nedocromil
-Ketotifena

1. CROMOGLICAT disodic (CROMOLINA, ALERGOCROMR, CROMOHEXALR,
GASTROCROMR, INDOPREXR, INTALR, LOMUDALR, LOMUSOLR, NALCROMR,
OPTICROMR, RYNACROMR, TALEUMR, VEKFANOLR, VIVIDRINR)
•Pulbere alba, higroscopica, solubila 1:20 în apa. Solutiile acide diluate sunt stabile.
• Se administreaza pe urmatoarele cai:
-inhalatorie orala (pulbere, aerosoli)
-intranazal (pulbere, aerosoli, picaturi)
-intern ( pulbere din capsule)
-în sacul conjunctival (colir)
-cutanat
• Absorbtia în general redusa:
-prin mucoasa digestiva sub 1%
Pagina

234



FARMACOLOGIE


-prin mucoasa respiratorie, 7 -8%

• Se elimina nemetabolizat prin urina si bila (în proportii egale);
• Durata de actiune este de 4-6 ore;
• Mecanism de actiune;
-blocheaza degranularea mastocitara prin interferenta cu mecanismele calcice;
-împiedica recrutarea neutrofilelor si eozinofilelor în focarul inflamator;
-blocheaza efectul PAF pe eozinofile;
-are actiuni complexe pe limfocitele T
-augmenteaza expresia receptorului IL -2;
-nu afecteaza productia de interferon si IL-2;
-antagonizeaza efectele tahikininelor (substante P) si ale capsaicinei pe fibrele

senzitive. In acest fel suprima reflexele neuronale exagerate;
-inhiba fosfodiesteraza;
-nu interfereaza cu testele cutanate de sensibilitate la alergeni;

••Indicatii terapeutice
a)Astm bronsic


•Este larg utilizata în tratamentul astmului bronsic. De asemenea, în rinita alergica,
conjunctivite alergice si chiar in alergiile alimentare.
•Studii clinice pe un numar redus de cazuri, sugereaza efecte utile în mastocitoza
sistemica si localizata (urticaria pigmentosa), dermatita herpetiforma, dermatita atopica, tusea
dupa inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei.
• In astmul bronsic este eficace în:
• astmul alergic
• astmul de efort
• astmul la (aer) rece
• astmul la substante iritante
• uneori bronhospasmul la aspirina
• In astmul alergic cronic, efectul se instaleaza lent:
-se amelioreaza functia pulmonara;
-scade frecventa si gravitatea crizelor;
-sunt prevenite crizele de dispnee prin expunere la antigeni;
-efectul deplin se observa dupa 2-6 saptamâni (uneori chiar 8-12 saptamâni);
-hiperactivitatea bronsica diminua dupa 2-3 luni;
-devine posibila reducerea dozelor de bronhodilatatoare si antiinflamatoare
(glucocorticoizi) si uneori retragerea (temporara) a acestora;

•In astmul bronsic, este mai eficace la copil (mai ales atopic) comparativ cu
adultul.
•In astmul bronsic cromolina se administreaza prin inhalatie orala sub
urmatoarele forme farmaceutice:
-pulbere (prin dispozitivul SPINHALERR);
-solutie pentru aerosolizare (nebulizare);
-solutie în flacoane presurizate, dozate;

Ultimele doua forme au o complianta mai buna si sunt însotite de efecte adverse
mai putine.

• Posologie în astmul bronsic depinde de forma farmaceutica
-pulbere sub forma de capsule; 4x20 mg/zi;
-solutia presurizata,dozata ; 2x800 ug(2 inhalatii) de 4 ori pe zi.
b) Rinita alergica


• Cromolina este mai eficace în forma sezoniera decât în cea cronica.
Pagina

235



FARMACOLOGIE


• Si în aceasta afectiune, efectul apare lent, dupa câteva (3) saptamâni.
• In mod evident în rinite sezoniere este mai eficace anterior expunerii la antigeni
(polen).
•Sunt influentate mai ales stranutul, rinoreea, pruritul nazal si mai putin congestia
nazala.
•Se administreaza sub forma de:
-pulbere (sub forma de insuflatii) cu rezultate contradictorii.
-solutii presurizate dozate 4% (5,2 mg/doza)
-picaturi nazale.
• Avantaje:
-siguranta în utilizare, prin lipsa efectelor adverse majore.
• Dezavantaje:
-ritmul de administrare (de pâna la 6x/zi)
-costul ridicat.
c) Conjunctivita alergica

• Tratamentul se face cu solutie 4%, câte 1-2 picaturi în sacul conjunctival de 4 ori pe
zi.
•Rezultatele de scurta durata sunt favorabile; pe termen lung ( 6 luni -2 ani) controlul
simptomatologiei este nesatisfacator.
d) Alergii alimentare

• Cromolina este eficace într-un numar de cazuri în formele cu localizari strict digestive,
dar si în cele sistemice (40-50%).
•Cromolina se administreaza p.o. sub forma de pulbere, extrasa din capsule si dizolvata în
apa calda. Nu se amesteca cu sucuri de fructe, lapte sau alimente.
•Efectul este dependent de doza; sunt necesare doze mai mari , de 0,4-2,4 g/zi p.o., de
obicei restrictive financiar.
c) Mastocitoza

• Eficace în 2/3 a cazurilor cu mastocitoza generalizata si la o parte a pacientilor cu
mastocitoza localizata (urticaria pigmentosa).
• Cromolina se administreaza p.o., în doze relativ mari (160 -800 mg/zi).
••Efecte adverse ale cromolinei
-Cromolina este lipsita de efecte adverse majore.
-nu au fost observate la animale efecte asupra fertilitatii, efecte teratogene si cancerigene.
-foarte rar apar reactii anafilactice sau anafilactoide grave.


S-au mai descris eruptii cutanate, infiltrate pulmonare cu eozinofile.
-cele mai multe efecte adverse se produc prin iritare si sunt de obicei locale:
-pe cale inhalatorie, pulberea si mai rar solutiile aerosolizate pot produce uneori
tuse si bronhospasm.
-pe cale intranazala -stranut, iritare, rinoree, gust neplacut.
-clorofluorococarbonii din solutiile presurizate pot produce aritmii cardiace.

••Contraindicatii

• Hipersensibilitate la medicament si substantele adjuvante.
• Criza de astm bronsic.
•Oprirea tratamentului cu cromolina se face:
-in caz de bronhospasm, neinfluentat de beta adrenomimetice.
-în cazul aparitiei infiltratului pulmonar cu eozinofile dupa administrare.
Pagina

236



FARMACOLOGIE


•Se impune prudenta:
-în cazul utilizarii flacoanelor presurizate cu (clorofluorocarboni), la pacientii cu
aritmii cardiace si/sau cardiopatie ischemica

• In caz de insuficienta hepatica si insuficienta renala (eventual reducerea dozelor).
2.NEDOCROMIL ( BRIONILR, IRTANR, TILADER)

• Sarea disodica a acidului piranochinolindicarboxilic.
• Efectele farmacologice si mecanismul de actiune similare cromoglicatului de
sodiu.Probabil are în plus unele efecte pe celulele implicate în procesul inflamator.
• Absorbtia din tractul digestiv si caile respiratorii este foarte redusa.
••Indicatii terapeutice
-In primul rând în astmul bronsic, dar si în rinitele alergice si conjunctivitele alergice, în
administrare topica (inhalatii, colire).

• In astmul bronsic:
-preventiv în formele usoare si moderate ;
-efect similar sau usor superior cromoglicatului , dar de obicei inferior
glucocorticoizilor;

-Relatia cu beta adrenomimeticele si teofilina:
-le poate reduce dozele si creste eficienta;
-le poate substitui;


-Desi poate reduce dozele de steroizi, foarte rar îi substituie.
-efectul se dezvolta lent (aproximativ doua saptamâni);
-dozele initiale sunt de 3,5 mg (2 inhalatii) de 4 ori pe zi;


ulterior dozele pot fi reduse la cele minime eficace (eventual de 2x/zi).
-este eficace si în astmul de efort si la substante iritante;
-nu se recomanda la copii sub 12 ani;
-este ineficace în crizele de astm bronsic;

• In rinita alergica:
-se utilizeaza pe cale intranazala si are efecte promitatoare;
• In conjunctivitele alergice se administreaza local.
•• Efecte adverse:
-au incidenta redusa;
-cel mai frecvent efect advers -gustul neplacut ( 13%) dupa administrare prin

inhalatie orala si chiar intranazal; efectul poate fi tranzitoriu;
-mai sunt mentionate: greturi, cefalee, disconfort abdominal;

3. KETOTIFENA (ASTAFENR, EUCYCLINER, FRENASMAR, KETARFENR,
KETO-GALR, KETOFR, PROFILARR, TOTIFENR, ZADITENR, ZOLFENR).
Forme farmaceutice: cpr. 1 mg; cpr. retard 2 mg (5 mg); sirop 1 mg/5 ml; sol. oftalmica.
•• Farmacocinetica
-Absorbtie intestinala 80-100%, dar biodisponibilitate redusa (50%), datorita
primului pasaj hepatic;
-Metabolizare extensiva;
-Eliminare renala 60%; 40% pe cale digestiva.
-T1/2 -> 21-22 ore.
• •Efecte farmacologice
-reduce faza tardiva a obstructiei bronsice.
•• Mecanism de actiune
-Inhiba eliberarea histaminei si leucotrienelor din mastocite;


Pagina

237



FARMACOLOGIE


-Impiedica formarea leucotrienelor;

-Blocheaza efectele PAF (factorul de activare al placutelor (trombocitelor)
-bronhoconstrictor;
-inductor al hiperactivitatii bronsice;
-asupra mobilizarii eozinofilelor

-Efect antihistaminic H;
-Efect anitserotoninic neselectiv;
-Restabilirea sensibilitatii receptorilor beta-adrenergici bronsici;
-Inhibitia fosfodiesterazei;
-Blocant al canalelor (lente) de calciu;
• •Utilizari terapeutice
-Astm bronsic
-Alte boli alergice
-rinite
-conjunctivite
-alergodermii
-alergii alimentare.


• In astmul bronsic:
-Eficacitate asemanatoare cromolinei;
-Poate fi utilizata în forme usoare de astm bronsic la copil;
-Efectul se instaleaza lent (3-4 sau chiar 6-12 saptamâni);
-Treptat, poate reduce hiperreactivitatea bronsica;
-Amelioreaza calitatea somnului în astmul bronsic;
-Nu altereaza clearance-ul muco-ciliar;
-Nu influenteaza secretia hormonului de crestere(la copil);
-Nu este activa în criza de astm bronsic;
-Nu este eficace în astmul de efort si astmul intrinsec;
• Principalul avantaj al tratamentului cu ketotifen îl constituie administrarea orala; 2x1
mg/zi. Preparatele retard (2 mg) se iau seara.
•• Efecte adverse
-apar mai ales la începutul tratamentului;
-se observa:


-sedare, somnolenta;
-ameteli (rar);
-xerostomie;
-greata, anorexie;
-epigastralgii, constipatie;
-crestere în greutate.


•• Interactiuni
-potenteaza efectele sedativelor si hipnoticelor;
-asociata antidiabeticelor orale prezinta risc crescut de trombocitopenie.

Tabel 1.CARACTERISTICI ALE ANTIHISTAMINICELOR H1

Pagina

238



FARMACOLOGIE


TIP DE SEDATIV EXCITANT EFECTE EFECTE EFECTE EFECTE EFECT EF
MEDICAMENT E E ADVERSE ANTIANTICOL
ANTISER E AN
PE PE DIGESTIV VOMITIV I O ALFA DO
S.N.C. S.N.C. E E NERGICE TONINIC ADRENE
E NOLITI E
C
ALCHILAMINE moderat relativ
frecvent
reduse reduse moderate
ETANOLAMINE exprimat minime exprimat exprimate
ETILENDIAMIN moderat frecvente reduse reduse
E importante
FENOTIAZINE exprimat diverse reduse sau exprimate exprimate prezente prezente pre
absente

PIPERAZINE


PIPERIDINE


moderat


redus sau
moderat


reduse


minime


exprimate
minime
sau

absente

reduse


reduse sau
moderate


prezente la
unii
derivati


ANTIHISTAMINICE H2

A.Generalitati

• AH2 sunt medicamente aparute ulterior AH1.
• Selectivitatea blocarii receptorilor H2 este remarcabila (în comparatie cu selectivitatea
AH1).
• Actiunea farmacologica cea mai importanta consta în inhibitia secretiei gastrice acide.
• Eficacitatea deosebita si siguranta în utilizare au impus AH2 ca medicamente de prim
rang în patologia starilor însotite de hipersecretie gastrica.
• Indicate la milioane de pacienti cu boala ulceroasa, cimetidina si ranitidina, cele mai
prescrise AH2, au ocupat ani la rând topul celor mai (bine) vândute medicamente pe piata
mondiala a medicamentului.
B. Proprietati fizico-chimice.
• Sunt substante bazice. Sarurile cele mai cunoscute sunt clorhidratii.
C. Relatii, structura chimica -activitate farmacodinamica.
• Compusii chimici initiali, contin în molecula ,ca si histamina, imidazol.
• Imidazolul poate fi înlocuit de alti heteroclicli, fara alterarea proprietatilor blocante H2.
•Catena laterala nu impune rigori structurale deosebite pentru mentinerea efectelor AH2.
D. Clasificarea AH2
• Principalele clase chimice de AH2:
I. Derivati de imidazol:
1. Cimetidina
2. Etintidina
3. Oxmetidina
II. Derivati de furan:
1. Ranitidina
2. Niperotidina
3. Ramixotidina
4. Donetidina
Pagina

239



FARMACOLOGIE


5. Lupitidina
III. Derivati de tiezol:
1. Nizatidina.
2. Famotidina.
3. Tiotidina.
4. Tuvatidina.
IV. Derivati de oxazol:
1. CRC 1970
V. Piperidinometilfenoxipropilamide
1. Roxatidina
2.Aceroxatidina.
3. Loxtidina.
4. Lanitidina.
5. Sufotidina.
Dintre aceste AH2, cimetidina, ranitidina, famotidina, nizatidina sunt larg utilizate în
lumea întreaga. Mai nou aparuta în arsenalul terapeutic este roxatidina.

E.Farmacocinetica.
( date referitoare la cele 4 AH2 mai cunoscute).


• Cai de administrare:
• Calea de administrare orala este, de departe cea mai utilizata.
• La nevoie se pot administra i.m. sau i.v. (exista forme farmaceutice parenterale
pentru cele 4 AH2 mentionate mai sus).
• Absorbtia:
-Este rapida dupa administrare interna.
-Antiacidele pot reduce absorbtia AH2 (cimetidina).
• Legare de proteinele plasmatice redusa.
• Metabolizare importanta la nivel hepatic (redusa în cazul nizatidinei).
-Cimetidina inhiba sistemul enzimatic al citocromului P-450, celelalte AH2 au
efect redus sau nul asupra acestuia.

• Eliminare:
-preponderent pe cale renala prin ultrafiltrare si secretie tubulara.
-intra în competitie pentru transportul tubular cu creatinina (îi creste valorile
serice) si cu unele medicamente bazice (teofilina, procainamida).

• Parametri farmacocinetici:
-Biodisponibilitate redusa dupa administrare orala datorita primului pasaj
hepatic (cu exceptia nizatidinei).

F. Efecte farmacologice
• Aceste medicamente antagonizeaza in vitro si in vivo actiunile histaminei pe receptorii
H2:
-stimularea secretiei gastrice acide;
-componenta tardiva a raspunsului vasodilatator;
-stimularea cardiaca (inotropism si cronotropism);
-efectul imunodepresor;

• AH2 utilizati terapeutic sunt antagonisti completi (puri);
• Efectul de blocare pe receptorii H2 este competitiv ( reversibil) la majoritatea AH2.
Derivatii de piperidina au in schimb , actiune de tip ireversibil (insurmontabil).
• Cel mai important efect clinic al AH2 se produce pe secretia gastrica:
Pagina

240



FARMACOLOGIE


-scad volumul si aciditatea acesteia;

-este afectata primordial secretia acida:

-bazala (diurna si nocturna);

-declansata de alimente;

-stimulata prin histamina, acetilcolina, gastrina, insulina, metilxantine;

-Concomitent inhiba secretia factorului intrinsec Castle, fara sa modifice absorbtia
vitaminei B12;
-Secretia de pepsina (pepsinogen) este redusa ca urmare a scaderii volumului
secretor.

• Ca urmare a scaderii aciditatii intragastrice ,AH2 pot creste gastrinemia;
• AH2 au influenta nesemnificativa asupra secretiei pancreatice exocrine, ca si asupra
altor secretii exocrine;
• AH2 nu afecteaza functia sfincterului esofagian inferior si golirea gastrica.
• AH2 au efect aditiv cu AH1 în antagonizarea vasodilatatiei histaminice.
G. Efecte adverse
• Fiind printre cele mai utilizate medicamente (pe milioane de pacienti), AH2 sunt printre
cele mai bine monitorizate medicamente în planul farmacovigilentei;
• Reactiile adverse:
-sunt rare;
-de obicei lipsite de gravitate;
-necesita foarte rar reducerea dozelor sau întreruperea tratamentului;
-dispar la oprirea administrarii medicamentelor.
• Efectele adverse apar ca si o consecinta a :
-reactiilor de hipersensibilizare;
-efectelor de tip blocant pe receptorii H2( cele generate de hiposecretia gastrica,
efectele cardiovasculare);
-efectelor endocrine;
-interactiunilor medicamentoase.

• Cele mai des observate efecte nedorite sunt cele pe:
-sistemul nervos central;
-tractul digestiv, iar în cazul cimetidinei
-efectele endocrine si
-interactiunile medicamentoase.
I. Reactii alergice
• Sunt rare si de gravitate redusa.
1. Manifestari generale:
-soc anafilactic, angioedem, laringospasm, bronhospasm.
2. Modificari cutanate:
-eruptii cutanate, urticarie, prurit;
-sindrom Stevens-Johnson.
3. Hematologice:
-leucopenie;
-trombocitopenie;
-pancitopenie.
4. Hepatice (foarte rare):
-cresterea enzimelor de citoliza
5. Renale (cazuri izolate):
-nefrita interstitiala.
II. Hipoaciditate sau anaciditate gastrica având ca si consecinte (posibile):
1. Riscul cancerigen:
Pagina

241



FARMACOLOGIE


-asocierea dintre administrarea AH2 si aparitia unor cancere a fost

facuta datorita:
-unor observatii clinice izolate;
-studiilor experimentale de lunga durata, pe diverse specii animale;
-posibilitatea formarii de nitrati si nitrozamine în conditii de

hipoaciditate.
-La ora actuala pare suficient de argumentata afirmatia ca AH2 nu favorizeaza aparitia
unor cancere dar se impune continuarea studiilor clinice în acest domeniu.

2. Riscul infectiilor digestive:
-mai ridicat la persoanele peste 65 de ani.
3. Hipergastrinemie:
-posibil implicata în aparitia tolerantei
-în reactivarea simptomatologiei la întreruperea brusca a tratamentului.

III. Tulburari digestive:
-greturi si varsaturi;
-diaree; mai rar constipatie;
-xerostomie.
IV. Tulburari nervoase:
-desi nu trec prin bariera hematoencefalica efectele adverse pe s.n.c. sunt printre
cele mai des mentionate
-apar mai frecvent:
-dupa doze mari;
-la vârstnici;
-în insuficientele renala si hepatica;
-la pacientii în stare critica.


-constau în:
-stari de confuzie;
-comportament bizar, halucinatii, manifestâri paranoice;
-convulsii;
-miscari coreiforme;
-sindrom de trunchi cerebral ,reversibil (tulburari auditive, de vedere,

disartrie , parestezii);

V. Modificari endocrine
-Prezente într-un numar de cazuri la cimetidina, mult mai rare la ranitidina, foarte rare
sau neobservate la celelalte AH2;
-Se observa mai frecvent la barbati si constau în:
-oligospermie;
-ginecomastie;
-reducerea libidoului, impotenta.


-Aceste simptome au fost corelate cu efectele observate pe sistemele hormonale:
-blocarea receptorilor pentru androgeni ; si, probabil în masura mai redusa:
-inhibita metabolizarii estradiolului;
-eliberarea de prolactina.

VI. Efecte adverse cardiovasculare:
-Se observa rar, mai ales dupa administrare i.v.;
-Constau în :
-tahicardie dar si,
-bradicardie, bloc A-V;
-hipotensiune arteriala.


VII. Efecte adverse prin interactiuni medicamentoase.
Pagina

242



FARMACOLOGIE


H. Supradozarea si intoxicatia acuta:
• Toxicitatea redusa a fost observata dupa administrarea eronata a unor doze zilnice mari (5,2 20
g);
• Evolutii fatale au fost observate dupa doze mari, necunoscute(în caz de intoxicatii cu
cimetidina si diazepam) (prin tulburari cardiace).
• Tratamentul consta în:
-spalatura gastrica sau emeza (în primele 4 ore de la ingestie);
-masuri simptomatice si de sustinere a functiilor vitale;
-diureza fortata nu creste eliminarea si nu este recomandabila.
I. Interactiuni medicamentoase
-Mai frecvente în cazul cimetidinei.
1. In etapa de absorbtie:
-AH2 reduc absorbtia medicamentelor cu pKa mic (3-4) ce se absorb în mediu
acid (ketoconazol);
-Biodisponibilitatea ar fi redusa de antiacide (chestionabil), M-colinolitice, dar
chiar si de prokinetice (metoclopramida).

2. In etapa de biotransformare:
-Cimetidina interfereaza cu sistemul oxidazelor mixte dependente de
citocromul P 450, inhibând metabolizarea si crescând riscul de toxicitate pentru medicamentele
metabolizate la acest nivel.

-Manifestarea ca efect advers, are relevanta clinica mai ales în caz de tratament

asociat al cimetidinei cu medicamente cu indice terapeutic mic:
-anticoagulante orale;
-antiaritmice (lidocaina, procainamida);
-anticonvulsivante ( fenitoina, carbamazepina);
-beta -adrenolitice;
-teofilina.

-Contrar unor surse bibliografice mai vechi se pare ca AH2 nu interfereaza cu
biotransformarea etanolului.

3. In etapa de eliminare, toate AH2 reduc transportul tubular (si excretia) medicamentelor
bazice (teofilina, procainamida).
J. Indicatii terapeutice
• Profilul terapeutic si eficienta sunt asemanatoare pentru toate AH2.
• Potenta este diferita . Din punct de vedere al utilizarii clinice este acceptata urmatoarea
echivalenta: cimetidina 0,8 g; ranitidina 0,3 g; nizatidina 0,3 g; famotidinâ 0,04 g.
• Efectele adverse sunt mai frecvente la cimetidina si mai rare la AH 2 din generatiile mai
noi (ranitidina si famotidina).
• In tratament cronic apare fenomenul de toleranta:
-apare chiar dupa a doua doza;
-se dezvolta gradat;
-se stabilizeaza la aproximativ o luna de la începutul administrarii.
• Intreruperea brusca a tratamentului cu AH2 poate reactiva simptomatologia ,în boala
ulceroasa).
I. Indicatii terapeutice legate de efectul antisecretor gastric.
1. Boala ulceroasa:
a) Ulcerul duodenal (U.D.)
-In U.D. rata vindecarii este legata de 2 factori:
-gradul de control al aciditatii intragastrice pe 24 de ore;
-durata tratamentului.


-Exista mai multe modalitati de administrare:

Pagina

243



FARMACOLOGIE


-patru doze pe zi;

-doua doze pe zi;

-o singura doza, seara la culcare.

-Ultima modalitate asigura în U.D., vindecari în aproximativ 80% din
cazuri dupa 4 saptamâni de tratament si de 95% dupa 8 saptamâni.
b) Ulcerul gastric (U.G.):
-durata tratamentului este similara ,iar rata vindecarii apropiata sau usor mai
redusa.

2. Sindrom Zollinger -Ellison:
-AH2 se utilizeaza anterior interventiei chirurgicale sau în formele inoperabile;
-Sunt necesare doze mari , în 4 prize zilnice.
3. Ulceratii de stress:
-administrare preventiva.
4. Ulceratii medicamentoase.
5. Sindromul de aspiratie pulmonara:
-preventiv, prin reducerea aciditatii gastrice.
6. Esofagita de reflux:
-se prefera inhibitorii pompei de protoni.
II. Utilizari în asociere cu AH1
7. Urticaria cronica;
8. Mastocitoza;
9. Sindromul carcinoid gastric.
III. Utilizari în surpadozari si intoxicatii acute medicamentoase:
• In aceste situatii a fost utilizata investigational,cimetidina,
• Prin inhibitia metabolismului medicamentelor este utila în situatia când se
formeaza compusi reactivi bazici prin biotransformare, asa cum se întâmpla
în:
10. Intoxicatia acuta cu paracetamol.
11. Hemoliza si methemoglobinemia dupa dapsona.
K. Contraindicatii (prudenta):
-alergie specifica;
-sarcina (prudenta);
-vârstnici;
-insuficienta renala si insuficienta hepatica
-asocieri medicamentoase riscante.

L. Principalele medicamente AH2
I. CIMETIDINA ( ALTRAMETR ,CEMIDINR , CIMEHEXALR , HISTODILR ,
TAGAMETR)
Posologie

• In boala ulceroasa se administreaza de obicei 0,4 -0,8 g/zi seara la culcare timp de cel putin
4 saptamâni , în U.D. si 6 saptamâni în U.G..
• In sindromul Zollinger -Ellison: 0,4 g de 4 ori/zi.
• Doza totala nu va depasi 2,4 g/zi.
• In insuficienta renala dozele se reduc în functie de clearance-ul creatininic.
• De asemenea se reduc dozele în encefalopatia portala (cu 40%).
II. RANITIDINA (ULCORAN+, ULTIDINR , GERTOCALMR , ZANTACR )
Posologie
• In boala ulceroasa, în doza unica vesperala 0,3 g/zi.
Pagina

244



FARMACOLOGIE


• In sistemul Zollinger -Elleson se indica p.o. 0,15 g de 2 sau 3 ori pe zi ;la nevoie se
poate creste pâna la 6 g/zi p.o.. Uneori se injecteaza în perfuzie lenta i.v. 1 mg/kg/ora.
• Ca si pentru cimetidina se reduce posologia în insuficienta renala.
Ranitidine Bismutrex (complex al ranitidinei cu citratul de bismut), indicata în
tratamentul complex (tripla terapie) în infectia cu Helicobacter pylori.

III. FAMOTIDINA (FAMOGASTR , GASTROSIDINR , QUAMANTELR , ULFAMIDR )
Posologie
• Doza uzuala în administrare unica zilnica este de 0,04 g.
• In sindromul Zolinger -Ellison : initial 0,02 g p.o. la 6 ore.
Doza poate creste pâna la 0,8 g/zi. Se poate administra si i.v. în bolus ,sau în perfuzie
lenta.

• In insuficienta renala, la valori ale clearance-ului creatininic < 10 mL/1', doza se reduce
cu 50%
IV. NIZATIDINA / AXIDR cpr. 0,15 g; 0,30 g; f. 0,4 g
• Doza uzuala p.o. : 0,3 g seara la culcare.
• Dozele se reduc în insuficienta renala.
V. ROXATIDINA / ROXANER 0,075 si 0,15 g.
•Posologie:
0,15 g seara.
MEDICAŢIA ANTITUBERCULOASĂ
Reprezintă un grup de SM care deşi cu structură chimică diferită au ca numitor comun acţiunea
antituberculoasă adică efectul bactericid asupra Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch)
agentul etiologic al tuberculozei pulomonare şi extrapulmonare.
Antituberculoasele sunt de 2 tipuri:
AntiTBC "clasice"
Rifampicina Pirazinamida
Izoniazida Streptomicina
Etambutol
AntiTBC "de rezervă"
Amikacina Cicloserina
Claritromicina Sparfloxacina
Pentru a realiza un tratament eficient în tuberculoză ca şi pentru a evita selectarea unor mutante
rezistente sunt necesare asocierile bactericide de antituberculoase. Durata tratamentului trebuie să
fie de 6 -24 luni, după caz.
Rifampicina (RFM)
Este un ATB ce face parte alături de Rifabuten din clasa ansamicinelor.
Farmacocinetică:
RFM are absorbţie digestivă bună, Bd > 60%, legare de proteinele plasmatice 80%, difuzie bună
în ţesuturi, os, plămâni, ficat, rinichi, LCR şi salivă. Pătrunde intracelular, se metabolizează
hepatic prin glucuronoconjugare. Se elimină urinar, colorează urina în roşu.
Mecanism de acţiune:
Efect bactericid pentru că inhibă ARN polimeraza bacteriană.
Spectru de acţiune:


· Mycobacterium tuberculosis (b. Koch), b. Hansen;
· stafilococi, meningococ, gonococ;
· anaerobi Gram pozitivi şi negativi inclusiv pe Bacteroides fragilis.
Utilizări terapeutice:
Pagina

245



FARMACOLOGIE


· tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară (osoasă, renală, meningială, pleurezia TBC) tratament
curativ în asociere cu Izoniazida;
· lepră;
· stafilococii severe (osteomielită, endocardită) în asociere cu aminoglicozide sau
fluorochinolone;
· meningite cu meningococ sau Hemophilus influenzae.
Reacţii adverse:
· hepatotoxicitate (mai ales în asociere cu Izoniazida sau cu alcoolul);
· tulburări digestive: greţuri, vărsături;
· reacţii alergice cutanate;
· colorează urina şi sputa în roşu;
· tulburări hematologice: trombocitopenie, anemie hemolitică.
Contraindicaţii:
· sarcină, porfirie, copil mic sub 1 an;
· asocierea Rifampicină + Izoniazidă este contraindicată în cursul anesteziei generale.
Prezentare şi administrare:
Rifadine, Sinerdol capsule orale, administrare a jeun, în formula 2/7 (două zile pe săptămână).
Observaţie: Rifampicina este inductor enzimatic !
Izoniazida (HIN)
Farmacocinetică:
Absorbţie digestivă foarte bună. Distribuţie bună în ţesuturi şi seroase. Pătrunde excelent în LCR,
traversează placenta, trece în laptele matern. Se metabolizează hepatic prin reacţii de acetilare, cu
mari variaţii individuale (în funcţie de zestrea de enzime cu rol în aceste procese).
Spectru de acţiune:
Activă numai pe bacilul Koch. Rezistenţa bacilară faţă de HIN se dezvoltă repede, de aceea se
administrează doar în scheme de tratament (în asocieri).
Utilizări terapeutice:
· tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară pentru tratament profilactic şi curativ.
Reacţii adverse:
· hepatotoxicitate exprimată prin creşterea transaminazelor -reprezintă citoliza (este dependentă
de doză); mai frecventă în asocierile cu RFM;
· neurotoxicitatea: neuropatie periferică (prin deficit de vitamina B6) nevrită optică, atrofie optică;
· reacţii alergice: cutanate, febră, sindrom lupic.
Contraindicaţii: insuficienţa hepatică severă.
Prezentare şi administrare:
Isoniasida, Rimifon comp. orale, intră în scheme de tratament. Deseori se asociază HIN şi vit. B6.
Pirazinamida (PZM)
Farmacocinetică:
Absorbţie digestivă bună cu o distribuţie în ţesuturi şi organe inclusiv LCR.
Spectru de acţiune:
· Bactericid numai pe bacilul Koch.
Utilizări terapeutice:
· tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară alături de alte antituberculoase.
Reacţii adverse:
· hepatotoxicitate frecventă, dependentă de doză cu creşterea transaminazelor;
· intoleranţă digestivă;
· reacţii alergice: cutanate, febră, fotosensibilizare;
· hiperuricemie.
Contraindicaţii:
Pagina

246



FARMACOLOGIE


· insuficienţă hepatică şi renală, sarcină şi alăptare, hiperuricemie.
Prezentare şi administrare:
Pirilene comprimate orale, priză unică, dimineaţa în scheme 2/7.
Etambutolul (ETM)
Farmacocinetică:
Absorbţie digestivă bună (80%), distribuţie bună în ţesuturi, slabă în LCR.
Spectru de acţiune:
· Bacteriostatic, numai pe bacilul Koch
Utilizări terapeutice:
· tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară alături de RFM, HIN, PZM.
Reacţii adverse:
· neurotoxicitatea -nevrita optică retrobulbară, tulburări de vedere cu dificultate în perceperea
culorilor (roşu şi verde), cu restrângerea câmpului vizual impune examene oftalmologice
periodice;
· reacţii alergice;
· intoleranţă digestivă.
Nu are efect teratogen, este bine tolerat în sarcină.
Contraindicaţii: nevrita optică
Prezentare şi administrare:
Etambutol comp. orale, priză unică în schema 2/7.
Frecvenţa reacţiilor adverse la toate antituberculoasele, ne obligă la monitorizarea acestei terapii !
Pagina

247



FARMACOLOGIE


MEDICAŢIA ANTIVIRALĂ


Comparativ cu dezvoltarea spectaculoasă a medicaţiei antibacteriene, chimioterapia antivirală
este modestă ca număr şi ca rezultate terapeutice.
Principalele chimioterapice antivirale

1. Chimioterapice antiherpes virusuri
Acyclovir
Ganciclovir
Vidarabina
Idoxuridina
Foscarnet
2. Chimioterapice antimixovirusuri
Amantadina
Rimantadina
3. Chimioterapice antiretrovirusuri (HIV)
Zidovudina
Zalcitabina
Stavudina
Lamivudina
4. Antivirale cu spectru larg
Ribavirina
Interferonii
Mecanism de acţiune: este în funcţie de fiecare substanţă. CHT antivirale inhibă replicarea
acidului nucleic viral ceea ce dă naştere la nişte precursori falşi ca "false pietre de construcţie" şi
în plus blochează sistemele enzimatice necesare replicării.
Chimioterapice antiherpesvirusuri
Acyclovir
· cel mai bine tolerat şi cel mai eficace virulicid
Mecanism de acţiune:
Acyclovirul pătrunde selectiv numai în celulele infectate cu virusuri herpetice unde se găseşte o
enzimă timidinkinaza care fosforilează medicamentul în forma monofosfată. Apoi prin fosforilări
succesive intracelular rezultă Aciclovir -trifosfat, care blochează replicarea virală. Se obţine
astfel un ADN viral anormal şi afuncţional care nu mai poate asigura replicarea virală.
Spectru de acţiune:
· Virus herpes simplex tip 1 (VHS1);
· Virus herpes simplex tip 2 (VHS2);
· Virus varicelo zosterian (VVZ).
Utilizări terapeutice:
(VHS1):
· gingivostomatită;
· keratoconjunctivite;
· encefalită acută;
· infecţii generalizate cutaneomucoase.
(VHS2):
· herpes genital;
· herpes neonatal generalizat;
· encefalită.
(VVZ):
· varicelă;
· Herpes zoster generalizat
Pagina

248



FARMACOLOGIE


Tratamentul trebuie administrat precoce în perioada prodromală sau la primele leziuni
cutaneomucoase cu scop de a scădea durata şi gravitatea leziunilor, dispariţia algiei zoosteriene,
prevenirea complicaţiilor severe.
Reacţii adverse: (rare)


· intoleranţă digestivă, vertij (oral);
· flebită de cateter, urticarie (i.v.).
Prezentare şi administrare:
Zovirax comp orale 4 prize pe zi;
flacoane perfuzie;

unguent oftalmic.
Ganciclovir
Cel mai eficient virulicid pe virusul citomegalic.
Mecanism de acţiune: asemănător Acyclovirului.
Utilizat în infecţiile cu virus citomegalic apărute la imunodeprimaţi (SIDA): retinite, colite
ulceronecrotice, pneumonie intrstiţială, encefalite.
Reacţiile adverse sunt importante: medulotoxicitate, nefrotoxicitate, neurotoxicitate.
Prezentare şi administrare: flacoane, exclusiv pentru administrare perfuzie i.v.
Vidarabina
Asemănătoare ca mecanism de acţiune Acyclovirului.
Utilizări terapeutice:

· infecţii herpetice (numai în lipsa Acyclovirului);
· hepatita cronică virală cu virus B.
Prezentare şi administrare: flacoane administrate i.m. şi i.v.
Recent în hepatita cronică virală evolutivă tip B se recomandă asocierea Vidarabină + Interferon alfa
cât mai precoce.
Idoxuridina
Utilizată exclusiv pentru tratamente ale leziunilor herpetice cutaneomucoase şi
keratoconjunctivite herpetice (din cauza medulotoxicităţii) ca soluţie 0,1%; pomada oftalmică
0,1% şi unguent 0,2%.
Foscarnet
Are spectru antiviral larg: virus citomegalic (medicament de elecţie), virus herpes simplex 1 şi 2;
virus varicelozosterian. Se administrează intravenos.
Chimioterapice antimixovirusuri
Amantadina
· antiviral specific util în prevenirea gripei provocată de toate subtipurile virusului gripal A (NU
virus B) şi în tratamentul ei;
· dacă este administrată în primele 48 ore de la debut se obţine ameliorarea clinică evidentă a
formelor severe; se utilizează la pacienţii cu risc crescut, vârste extreme, bolnavi cronici
(diabetici, cirotici) imunodeprimaţi (SIDA);
· dezvoltă neurotoxicitate; contraindicată la gravide;
· antiparkinsonian.
Rimantadina
Asemănătoare şi totuşi mai activă decât Amantadina.
Cimioterapia antiretroviruşi
Antiretroviruşii sunt:
· HTLV I (human T leukemia virus I) ®
-leucemie cu celule T
-limfom cutanat cu celule T
-limfom malign nonhodkinian.
Pagina

249



FARMACOLOGIE


· HTLV II (human T leukemia virus II) ®leucemie
· HIV 1 (human imunodeficiency virus 1)
· HIV 2 ®AIDS = SIDA
Bolile produse de HTLV I şi HTLV II sunt tratate cu anticanceroase, iar cele produse de HIV 1 şi
HIV 2 de chimioterapice antivirale eficace.
Celulele ţintă pentru HIV cu receptori specifici reprezentanţi de CD4 sunt limfocitele T (CD4,
helper), monocitele, macrofagele tisulare, celulele dendritice.
După ce a pătruns în celula gazdă ARN viral este retrotranscris în ADN viral care este integrat în
genomul celulei gazdă ca provirus şi transmis ca o "moştenire" celulelor-fiice. El poate apoi să
sintetizeze particule infecţioase care vor distruge celula gazdă respectiv a limfocitelor T ceea ce
însemnează deficit imunitar mediat celular. De aceea prognosticul fidel al infecţiei cu HIV este
numărul de limfocite T.
Medicamente antiretrovirale actuale
Mecanism de acţiune:
După pătrunderea în celulă medicamentul suportă conversia în formă activă trifosfată. Sub
această formă sunt înglobate în ADN viral aflat în fază de sinteză. În acest fel este blocată sinteza
lanţului de ADN şi implicit a replicării virale.
Zidovudina
Farmacocinetică:
Absorbţia digestivă este bună; Bd 65%; T1/2 este scurt, ceea ce impune administrarea orală la
intervale de 4 ore. Se metabolizează hepatic, se elimină urinar.
Spectru de acţiune:
· virustatic pe HIV1, HIV2, HTLV I;
· bactericid pe enterobacterii;
Utilizări terapeutice:
· SIDA în toate stadiile pentru a prelungi supravieţuirea, a scădea frecvenţa şi severitatea
infecţiilor
Reacţii adverse:
· hematotoxicitate;
· tulburări digestive;
· tulburări neuropsihice
Prezentare şi administrare:
Retrovir comp. orale din 4 în 4 ore
Zalcitabina este asemănătoare Zidovudinei
Recent s-a încercat o asociere Zidovudină + Zalcitabină în SIDA pentru următoarele avantaje:
· superioritatea efectelor farmacodinamice;
· reducerea efectelor adverse;
· administrarea unor doze mai mici;
· scăderea riscului de apariţie a rezistenţei virale.
Chimioterapice antivirale cu spectru larg
Ribavirina
· antivirale sintetic cu spectru larg activ pe virusuri ADN (virus herpetic 1, 2) şi pe virusuri ARN
(myxovirusuri, paramyxovirusuri, arenovirusuri, arbovirusuri).
Administrare orală şi parenterală (i.v.).
Interferonii (INF)
· Sunt glicoproteine specifice obţinute pe cale naturală din celule umane sub acţiunea unor
stimuli de tip antigene virale bacteriene, fungice, polinucleozizi sintetici;
· Sunt: -INF alfa produs de monocite;
-INF beta produs de fibroblaste;
Pagina

250



FARMACOLOGIE


-INF gama produs de limfocitele T sensibilizate.
Acţiunea farmacodinamică:

· antivirală;
· antitumorală;
· imunomodulatoare.
Interferonul -alfa
Este secretat şi eliminat extracelular imediat după infecţia virală de către celulele infectate. Se
fixează pe receptorii specifici de pe membrana celulelor vecine neinfectate determinând sinteza
de ARN-m, iar apoi a unor proteine cu funcţie enzimatică care se opun replicării ulterioare a
virusului ajuns intracelular.
Utilizări terapeutice:
INF alfa este considerat cel mai eficace chimioterapic antiviral în hepatita cronică virală cu VHB,
cu VHB + VHD sau cu VHC. INF alfa acţionează asupra virusurilor hepatitice astfel:


· blochează replicarea virală evidenţiată prin scăderea nivelului seric de ADN-VHB şi ARNVHC;
· stimulează liza hepatocitelor infectate de către limfocitele T citotoxice.
Este eficient în 30% dintre HCV (hepatite cronice virale) cu VHB şi 20% dintre HCV cu VHC
unde produce ameliorare clinică, biologică şi virusologică (dispar markerii de replicare virală)
pentru o perioadă de aproximativ 5 ani. Acesta este răspunsul complet.
Atunci când apare doar o ameliorare clinică şi biologică însă persistă markerii de replicare virală,
răspunsul este parţial.
Uneori pot apărea recăderi cauzate de selectarea unor mutante virale faţă de INF-alfa.
Contraindicaţii:
· ciroza hepatică cu sindrom de hipertensiune portală;
· hepatite cronice autoimune;
· boli psihice severe;
· boli tiroidiene.
Prezentare şi administrare: fiole
În HCV cu VHB se adm. s.c. 5 milioane UI/pentru o dată de 3 ori /săptămână -6 luni;
În HCV cu VHC se adm. s.c. 3 milioane UI/pentru o dată de 3 ori/săptămână -6 luni, iar pentru
formele severe 12 -18 luni.
Pagina

251



FARMACOLOGIE


ANTIBIOTICE ŞI CHIMIOTERAPICE ANTIFUNGICE


Sunt SM cu acţiune pe ciuperci şi fungi; introduse în terapeutică din 1945.
Clasificare: după modul de folosire

A. Antifungice de uz local şi intestinal pentru micoze tegumentare sau ale mucoaselor:
Nistatina: cremă, ovule, dragee
Amfotericina B: cremă, ovule, gel
Pimafucina: pomadă
Flucitozina: fiole pentru uz local
Clotrimazol: pomadă
Econazol: loţiune, cremă, spray
Fluconazol: cremă, pudră, ovule
Itraconazol: cremă, gel
Ketoconazol: cremă, gel
Miconazol: comp., pudră, ovule
B. Antifungice de uz sistemic
Amfotericina B Fluconazol
Flucitozina Ketoconazol Itraconazol
Griseofulvina Miconazol
Mecanism de acţiune: este diferit în funcţie de structura chimică.
Nistatina şi Stamicina alterează integritatea membranelor celulare fungice. Sunt fungistatice sau
fungicide.
Imidazolii (Miconazol, Ketoconazol) alterează componentul principal al membranei celulare
fungice având astfel un efect fungicid.
Flucitozina inhibă sinteza acizilor nucleici; Griseofulvina inhibă atât sinteza acizilor nucleici cât
şi mitozele în metafaza.
Pagina

252



FARMACOLOGIE


Spectrul de acţiune: Aspergillus, Candida albicans, Cryptococcus neoformans, Histoplasma
capsulatum.

Griseofulvina Fluconazol Itraconazol Ketaconazol
Dermatofiţi + + ++ +
Candida -++ ++ +
Mucegaiuri -+ + +
Pitirosporum -+ + +
Bacterii diforme -+ + +
Micoze profunde -+ + +
Leishmanioze --+ -

Utilizări terapeutice
Sunt indicate în micoze locale şi sistemice severe cu fungi sensibili:


· aspergiloză (Itraconazol, Amfotericina B; imidazolii sunt inactivi);
· candidoze (Stamicina, Nistatina, Ketoconazol, Stamicina + Flucitozina);
· meningoencefalita criptococozică (Fluconazol, Itraconazol, Amfotericina B + Flucitozină);
· histoplasmoză (Fluconazol, Amfotericina B, Itraconazol);
· profilaxia micozelor din SIDA.
Observaţie: Flucitozina trebuie obligatoriu asociată sinergic cu Amfotericina B (Stamicina)
pentru limitarea selectării mutantelor rezistente.
Reacţii adverse:
Amfotericina cea mai toxică; poate produce:
· erupţii cutanate, dermatită alergică; febră medicamentoasă
· intoleranţă digestivă;
· tromboflebită;
· hematotoxicitate;
· nefrotoxicitate;
· neurotoxicitate;
· tulburări electrolitice (hipopotasemie).
Flucitozina
· intoleranţă digestivă, colită ulceroasă;
· leucopenie.
Griseofulvina
· manifestări alergice, nervoase
Ketoconazol, Miconazolul
· intoleranţă digestivă: greţuri, vărsături;
· manifestări alergice: rash, prurit
ANXIOLITICELE
· Anxioliticele sau tranchilizantele minore sunt medicamente care atenuează sau suprimă starea
de anxietate de diferite etiologii şi reduc activitatea psihomotorie exagerată.
· Anxietatea = stare emoţională caracterizată prin perceperea unui pericol eminent şi a atitudinii
de aşteptare a acestui pericol, combinată cu un sentiment de neputinţă totală faţă de pericolul
aşteptat.
· Deseori anxietatea este însoţită de:
-manifestări neurovegetative (tahicardie, transpiraţii excesive, roşeaţă sau paloare tegumentară);
-inhibiţie motorie;
-tensiune musculară.
Clasificarea anxioliticelor:
· Benzodiazepinele
Pagina

253



FARMACOLOGIE


· Carbamaţii
· Alte anxiolitice: Hidroxizin
Buspirona
b -blocante
BENZODIAZEPINELE
Anxioliticele cele mai utilizate în practica medicală datorită toxicităţii reduse şi eficacităţii
terapeutice.
Farmacocinetică:
Absorbţia:


· rapid absorbite în tubul digestiv
Ex. Diazepamul se absoarbe rapid -picul plasmatic fiind atins în 1 -2 ore, efectul anxiolitic se
instalează rapid (se utilizează în anxietatea acută)
Oxazepamul se absoarbe lent -picul plasmatic fiind în 2 -3 ore.
· Antiacidele încetinesc viteza de absorbţie (ˇ Bd orale) întârziind instalarea efectului terapeutic
aşteptat;
· absorbţie lentă incompletă după administrare i.m.
Distribuţia:
· legare puternică de proteinele plasmatice (mai ales de albumine) ~ 85%;
· liposolubile difuzează uşor bariera hematoencefalică, fetoplacentară şi trec în laptele matern.
Metabolizare:
· preferenţial hepatică => metaboliţi activi cu T1/2 lung (mai lung decât la molecula mamă) =>
prelungirea efectului terapeutic, care ulterior sunt glucoronoconjugaţi.
· Oxazepam, Lorazepam sunt doar glucoronoconjugaţi (sunt bine toleraţi la bătrâni deoarece
glucoronoconjugarea este puţin influenţată de vârstă).
Eliminarea:
· eliminare urinară ca metaboliţi glucoronoconjugaţi inactivi.
Acţiune farmacodinamică:
· anxiolitică -scade anxietatea şi simptomele somatice asociate;
· sedativă -scade tensiunea psihică, hiperreactivitatea sistemului nervos şi instalează starea de
calm;
· anticonvulsivantă -scade convulsiile; utilă în profilaxia şi tratamentul sindromului convulsiv;
· miorelaxantă -la nivelul musculaturii striate;
· hipnotică -favorizează instalarea somnului şi reduc numărul de treziri nocturne.
Mecanism de acţiune:
· Benzodiazepinele acţionează la nivelul receptorilor membranari specifici numiţi receptori
GABA-ergici de tip A facilitând transmisia sinoptică GABA ergică la nivel cerebral. (GABA este
principalul neurotransmiţător inhibitor al SNC);
· Benzodiazepinele activează fluxul de Cl-spre interiorul neuronului diminuând astfel
excitabilitatea neuronală.
Utilizări terapeutice:
a) Indicaţii psihiatrice:
· anxietate acută şi cronică: -anxietate reacţională;
-nevroză anxioasă;
-psihoze;
-reacţii anxioase ale alcoolicilor în faza sevrajului
(delirum tremens);

-hipocondrie;

-insomnie (benzodiazepine hipnotice);

b) Indicaţii nonpsihiatrice:

Pagina

254



FARMACOLOGIE


· medicaţie auxiliară în afecţiuni somatice însoţite de anxietate: -HTA
-boala coronariană;
-colopatii funcţionale
-afecţiuni incurabile
· convulsii de diferite etiologii: -stare de rău epileptic;
-tetanos;
-eclampsie;
-convulsii febrile;
· premedicaţie înaintea unei anestezii pentru intervenţii chirurgicale sau diagnostice (biopsii,
endoscopii, puncţii), intervenţii stomatologice;
· contractură musculară: -spasme musculare de origine centrală;
-afecţiuni reumatologice.
Efecte adverse:

· La debutul terapiei se observă relativ frecvent: -somnolenţă diurnă;
-astenie psihică, intelectuală cu
scăderea capacităţii de concentrare
şi tulburări de memorare (îndeosebi
amnezie anterogia?)
-hipotonie musculară;
-erupţii cutanate pruriginoase;
-reacţii paradoxale (agresivitate,

iritabilitate, stare convulsivă).

· În administrare cronică (peste 3 luni): -toleranţa medicamentoasă cu dependenţă
psihică şi fizică) cu reacţii de sevraj la
oprirea tratamentului.

· La oprirea bruscă a terapiei: -reboundul anxietăţii şi insomniei;
-tulburări minore de sevraj: iritabilitate, ?, coşmar,
vertij, tremor.
Contraindicaţii:

· alergia la benzodiazepine;
· insuficienţa respiratorie severă;
· miastenie;
· insuficienţă hepatică (risc de supradozaj);
· sarcină (risc teratogen în primele 3 luni şi hipotomie musculară cu ? repsiratorie în ultimele 3
luni);
· conducători auto.
Prezentare:
Diazepam -VALIUM
Oxazepam -OXAZEPAM predominant efect sedativ
Medazepam -RUDOTEL
Lorazepam -TEMESTA
Nitrazepam -NITRAZEPAM
Flunitrazepam -ROHYPNOL
Temazepam -NORMISON predominant efect hipnotic
Triazolam -NALCION
Principii de utilizare a benzodiazepinelor:
· Benzodiazepinele se prescriu şi se individualizează (doză, durata tratamentului, numai după un
consult medical);
Pagina

255



FARMACOLOGIE


· Iniţial se administrează doze mici pentru a testa sensibilitatea pacientului şi preîntâmpina
apariţia somnolenţei diurne;
· În anxietatea acută se preferă o benzodiazepină cu acţiune imediată, pe cale orală, pentru
maximum o săptămână;
· În anxietatea cronică se preferă o benzodiazepină cu T1/2 lung, pe cale orală, monodoză seara,
maximum 12 săptămâni;
· Oprirea tratamentului benzodiazepinic se face progresiv (timp de mai multe zile) pentru a
preîntâmpina apariţia sindromului de sevraj sau reboundul anxietăţii;
· La vârstnici doza de benzodiazepine va fi redusă (1/3 din doza adultului) datorită riscului de
acumulare în organism (prin metabolizare lentă şi hipoalbuminemiei).
CARBAMAŢII
Acţiune farmacodinamică:
· anxiolitic moderat;
· sedativ;
· hipnotic;
· slab miorelaxant;
· inductor enzimatic;
Utilizări terapeutice:
· stări de anxietate;
· insomnie de adormire;
· sevraj alcoolic pentru a diminua anxietatea.
Efecte adverse:
· somnolenţă;
· scăderea performanţelor psihomotorii;
· hipotonie musculară;
· agranulocitoză.
Prezentare: comp.
ALTE ANXIOLITICE
Hidroxizina
Acţiune farmacodinamică:
· anxiolitic;
· sedativ;
· antihistaminic H1;
· anticolinergic.
Utilizări terapeutice:
· stări de anxietate;
· insomnie de adormire;
· dermatoze pruriginoase cu componenta psihoafectivă
Prezentare: comp.
Buspirona (Buspar)
Acţiune farmacodinamică:
· anxiolitic prin inhibiţia receptorilor serotoninici 5HT-IA cu efect lent (după 1 -3 săptămâni) de
tratament -preferat în anxietatea cronică;
Prezentare: comp.
Pagina

256



FARMACOLOGIE


HIPNOTICE


· Hipnoticele sunt substanţe medicamentoase care în doze terapeutice determină o stare a SNC cu
instalarea unui somn apropiat de cel fiziologic.
· Insomnia (imposibilitatea sau dificultatea de a adormi):
a) insomnia tranzitorie sau ocazională (apărută de cel puţin 3 săptămâni) legată de situaţii
stresante acute, decalaj de orar;
b) insomnia cronică (apărută de săptămâni, luni, ani) apărută în diverse stări patologice: somatice
(insuficienţă cardiacă, afecţiuni reumatismale) sau psihiatrice (depresie, anxietate, alcoolism);
Poate fi clasificată ca:
· insomnia de adormire = imposibilitatea de a adormi în aproximativ 30 minute;
· insomnia de trezire = somn agitat cu coşmaruri, treziri nocturne şi incapacitatea de a readormi.
Clasificare:
Hipnotice barbiturice Hipnotice nebarbiturice
Fenobarbital Benzodiazepinice hipnotice
Ciclobarbital Zopiclona
Amobarbital Zolpidem
Fenobarbital
Hipnotice barbiturice
· Derivaţii acidului barbituric
Farmacocinetică:
· absorbţie bună după administrarea orală;
· compuşi barbiturici liposolubili (Ciclobarbital) au: -legare moderată de proteinele
plasmatice;
-distribuţie rapidă;
-epurare rapidă -mai ales prin

metabolizare hepatică.

· compuşi barbiturici puţin liposolubili (Fenobarbital) au: -legare slabă de proteinele
plasmatice;
-distribuţie lentă;
-metabolizare hepatică şi

eliminare urinară.
Acţiune farmacodinamică:

· efect sedativ (doze mici) => atenuează agitaţia psihomotorie şi instaurează starea de calm;
· efect hipnotic => facilitează instalarea somnului şi reduce numărul de treziri nocturne.
În funcţie de efectul hipnotic barbituricele pot fi:
a) cu efect hipnotic rapid de scurtă durată (4 -6 ore): -Ciclobarbital
-Pentobarbital
Utile în insomnia de adormire.
b) cu efect hipnotic lent şi durabil (8 -12 ore): -Fenobarbital

· efect anticonvulsivant => util în tratamentul şi profilaxia sindromului convulsiv
· efect inductiv enzimatic (mai pronunţat pentru Fenobarbital); instalat la 2 -3 zile de la debutul
terapiei menţinut câteva zile după oprirea medicaţiei.
Mecanism de acţiune:
a) Facilitează efectul inhibitor al GABA prin fixarea pe receptorii GABA ergici (la nivelul altor
-

sedii de legare decât al benzodiazepinelor) şi traversează deschiderea canalelor pentru Clcu
hiperpolarizare consecutivă;
b) Reduc efectul depolarizant al glutamatului (neurotransmiţător excitant în SNC);
Utilizări terapeutice:


· insomnii;
· stări de agitaţie psihomotorie;
Pagina

257



FARMACOLOGIE


· epilepsie (Fenobarbital);
· icter nuclear al nou -născutului (Fenobarbitalul pentru efectul inductor enzimatic).
Efecte adverse:
· somnolenţă reziduală diurnă cu buimăceală la trezire;
· reacţii paradoxale manifestate prin iritabilitate şi excitaţie psihomotorie;
· toleranţă şi dependenţă psihică, fizică cu sindrom de sevraj manifestat prin insomnie, tremor,
delir, convulsii;
· intoxicaţie acută cu barbiturice accidental sau suicidar (frecventă şi severă) manifestată prin: obnubilare;
-vorbire incorectă;
-tulburări de coordonare în mişcări;
-greţuri.

Coma barbiturică instalată ulterior manifestată prin: -mioză
-ROT abolie
-bradipnee?
-hipoTA
-oligo?

Bolnavul decedează prin paralizie respiratorie sau colaps.
Contraindicaţie:


· porfirie;
· IR severă;
· sindrom depresiv;
· sarcină (risc teratogen) primele 3 luni şi (sindrom de sevraj cu depresie respiratorie a nounăscutului)
ultimele 3 luni;
· alăptare;
· prudenţă la conducătorii auto şi persoanele care mânuiesc aparate de precizie.
Prezentare:
Amobarbital -DORMITAL -comp. oral la culcare
Ciclobarbital -CICLOBARBITAL -comp. oral la culcare
Fenobarbital -LUMINAL -comp. oral la culcare
HIPNOTICE NEBARBITURICE:
1. Benzodiazepine hipnotice
· Nitrazepam -NITRAZEPAM, cel mai folosit !
· Flurazepam
· Triazolam
· Midazolam
2. Glutetimida (Noxiron)
Acţiune farmacodinamică:
· hipnotic cu efect rapid de scurtă durată (4 ore);
· inductor enzimatic (risc de interacţiuni medicamentoase);
· colinergic central şi periferic.
Utilizări terapeutice:
· insomnii de adormire;
· premedicaţie (înainte de intervenţie chirurgicală).
Efecte adverse:

· buimăceală la trezire;
· erupţii cutanate alergice;
· oscilaţii tensionale;
Pagina

258



FARMACOLOGIE


· dependenţă (după tratament îndelungat).
Prezentare: NOXIRON comp. oral 1 -2 la culcare sau înainte de intervenţie chirurgicală.
3. Cloralhidrat
Acţiune farmacodinamică:
· hipnotic (de ~ 6 ore)
· anticonvulsivant
· inductor enzimatic moderat
Puţin utilizat deoarece nu are o formă farmaceutică industrială şi se prescrie magistral, au gust
neplăcut, toleranţă scăzută şi efect iritant.
4. Zopicloma (Imovane)
Acţiune farmacodinamică:
· hipnotică care produce: -adormire rapidă, somn fiziologic;
-reduce numărul de treziri nocturne şi asigură o bună trezire;
-garantează o durată normală a somnului şi previne
somnolenţa matinală reziduală;

-nu produce rebound;

-are proprietăţi sedative, miorelaxante şi anticonvulsivante.

Farmacocinetică:

· absorbţie digestivă rapidă, concentraţie maximă după 90' -120';
· fixare slabă pe proteinele plasmatice;
· metabolizare hepatică şi eliminare urinară ca metaboliţi inactivi;
· T1/2 cuprins între 5 -7 ore, mai prelungit la vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă hepatică;
· trece prin placentă şi laptele matern.
Efecte adverse: gură uscată, hipotonie musculară, cefalee.
Contraindicaţii: insuficienţă respiratorie, sarcină, copii sub 15 ani
Administrare: oral la culcare
5. Zolpidem (Stilonox)
Acţiune farmacodinamică:
· hipnotic, recent introdus în terapeutică, cu efect rapid; nu determină somnul paradoxal.
Farmacocinetică:
· absorbţie digestivă rapidă, concentraţie maximă după 30' -180';
· fixare puternică pe proteinele plasmatice;
· eliminare urinară (ca metaboliţi inactivi) şi fecală;
· T1/2 între 2 -3 ore (prelungit până la 10 ore în insuficienţă hepatică).
Mecanism de acţiune: idem Zopiclona › ambele se fixează pe sediile de legare la nivelul
receptorilor GABA ergici (altele decât cele ale Benzodiazepinelor).
Utilizări terapeutice: insomnii de adormire
Efecte adverse: vertij, somnolenţă diurnă, cefalee, greaţă, vărsături.
Contraindicaţii:
· conducători auto;
· insuficienţă renală;
· sarcină;
· copii sub 15 ani.
Prezentare: comp., oral la culcare.
NEUROLEPTICELE

Pagina

259



FARMACOLOGIE


· Neurolepticele (Antipsihoticele) sunt medicamente prescrise în tratamentul afecţiunilor
psihotice (schizofrenia, psihoza maniaco-depresivă, paranoia, parafrenia) cărora le modifică
semnificativ prognosticul.
· Acţionează simptomatic atenuând/suprimând unele tulburări psihotice (delir, halucinaţii, stare
de agitaţie psihică).
Clasificarea neurolepticelor după acţiune
1. Neuroleptice "sedative"
· calmează starea de agitaţie;
· instalează indiferenţa psihomotorie.
Clorpromazina (++)
Levomepromazina (+++) !
Tioridazina (++)

2. Neuroleptice "incisive" = "antiproductive"
· utilizate în urgenţe psihiatrice;
· acţiune antipsihotică faţă de simptome ca indiferenţă activă, stereotipia limbajului, catatonia şi
inutilitate;
· utilizate în schizofrenie (facilitează reluarea contactului cu anturajul apropiat).
· Haloperidol
· Trifluperidol
· Penfluperidol
· Pimozid
· Fluspirilen
Farmacocinetică:
1. Absorbţie:
· pe cale orală -inegală şi incompletă (inferioară administrării parenterale);
· Bd orală 20 -70%;
· pe cale i.m.: -înaltă şi rapidă;
-utilizată în urgenţele psihiatrice; când pacientul NU cooperează;
pentru administrarea neurolepticelor retard;


2. Distribuţia:
· fixarea pe proteinele plasmatice variabilă în funcţie de SM;
· traversează bariera hematoencefalică, feto-placentară şi laptele matern;
· afinitate semnificativă pentru ţesut adipos.
3. Metabolizarea:
· hepatic => metaboliţi inactivi şi parţial activi responsabili pentru unele efecte adverse.
4. Eleminarea:
· renal şi în mică măsură biliar.
Acţiune farmacodinamică şi mecanism de acţiune:
· acţiune sedativă imediată ce linişteşte starea de agitaţie şi angoasă în bolile psihice;
· acţiune antipsihotică (antiproductivă) ce atenuează delirul şi halucinaţiile bolnavului psihic;
· acţiune desinhibitorie (antideficitară) diminuă sau suprimă starea de indiferenţă afectivă şi
neutralitatea emoţională a bolnavului facilitând reluarea contactului cu anturajul;
· acţiune anticolinergică periferică sau/şi centrală exprimate prin constipaţie, tulburări de
micţiune, uscăciunea gurii;
· acţiune blocantă alfa adrenergică periferică şi simpatică centrală ce produce hipoTA;
· acţiune antivomitivă marcată prin deprimarea zonei chemoreceptoare din bulb;
Pagina

260



FARMACOLOGIE


· acţiune hipotermizantă prin inhibarea centrului termoreglator; utile pentru realizarea hipotermiei
controlate.
!!! Neurolepticele se leagă specific de receptorii dopaminergici centrali (D1 şi D2) pe care îi
blochează la nivelul sistemului limbic, sistemului nigrostriat, hipotalamusului.
Utilizări terapeutice:
· psihoze acute: schizofrenia acută, criza maniacală, agitaţie psihică în delir acut;
· psihoze cronice: schizofrenie, paranoia, parafrenie;
· alte indicaţii: psihopatie pentru a atenua impulsivitatea şi agresivitatea bolnavilor;
boala ticurilor: coree;
greaţă, vărsături incoercibile.
Efecte adverse:
a) psihiatrie:

· indiferenţă psihomotorie manifestată prin: -pierderea interesului şi iniţiative;
-apatie;
-pasivitate afectivă (nu-l bucură şi nu-l
interesează nimic);
-dezinteres intelectual.

· somnolenţă (exprimă întodeauna un dozaj prea mare);
· reactivitatea stării de anxietate sau de delir;
· stare confuzivă, mai des la vârstnici.
b) neurologice:

· sindrom extrapiramidal manifestat prin: -crize oculo?
diskinezie acută -torticolis spasmodic;
-grimoze faciale;
-prot? limbii.

! apare la debitul terapiei la aproximativ 2/3 din bolnavi;
! prevenite prin administrarea anticolinergicelor antiparkinsoniene (Romparkin).
sindrom parkinsonian: -acatisie (dificultatea de a rămâne pe

loc; se mişcă continuu);
-facies imobil;
-bradikinezie;
-tremor perioral.

! apare la aproximativ 30% din pacienţii; cedează la terapia cu Romparkin.

· diskinezii tardive = mişcări anormale, stereotipe, ritmice, continue, localizate mai ales la nivelul
regiunii faciale şi buco-linguale: -grimase ale feţei;
-mişcări ale limbii;
-mişcări de mestecare.

Se pot asocia cu balansul mâinilor sau cu oscilaţii

ritmice ale trunchiului.
! apar după administrarea cronică a neurolepticelor şi afectează ~ 15 -20% dintre bolnavi; sunt
irevesibile.
c) efecte adverse neuro-vegetative:

· efecte alfa adrenergice: -somnolenţă;
-hipoTA.
· efecte anticolinergice (atropinice): -uscarea gurii;
-constipaţie;
Pagina

261



FARMACOLOGIE


-creşterea presiunii intraoculare, midriază şi
tulburări oculare de acomodare;
-micţiuni dificile?.

d) efecte endocrine -tulburări ale ciclului menstrual: -amenoree;
-digomenoree?;
-pinecomastie.

-scăderea libidoului, frigiditate

e) alte efecte adverse: -creşterea ponderală;
-fotosensibilizare (nu expunere la soare);
-leucopenie;
-cardiotoxicitate (Tioridazin).

f) sindrom malign de neuroleptice manifestat prin:

-efect advers? rar şi grav (sub 1%): -febră peste 40oC;
-tahicardie;
-deshidratare;
-rigiditate, convulsii.

-evoluţie fatală -deces prin colap cardiovascular

-obligator: -oprirea imediată a neurolepticului;
-rehidratarea bolnavului;
-transport de urgenţă la spital.

Contraindicaţii:

· hipersensibilitate la fenotiazine;
· glaucom cu unghi închis;
· adenom de prostată;
· boala Parkinson;
· epilepsie;
· sarcină, alăptare.
Prezentare:
Clorpromazina -CLORDELAZIN, PLEGOMAZIN dg., f.
Levomepromazina -NOZINAN cp., f.
Tioridazina -TIORIDAZIN dg.
Haloperidol -HALDOL cp., sol., f.
Penfluridol -SEMAP cp.
Pinozid -ORAP cp., sol.
Fluspirilin -IMAP cp.
MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ

Consideraţii generale:

· Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală metabolică cronică, în care tulburarea majoră este
hiperglicemia din cauza deficitului de insulină;
· În 1921 BANTING şi BEST au extras insulina din pancreas şi au demonstrat efectele sale
terapeutice la diabetici (studiu experimental clinic);
· În etiopatologia diabetului zaharat nu este implicat numai pancreasul (deficitul de insulină), dar
şi alte glande (hipofiza anterioară şi adenosuprarenala prin hormonii lor);
· Diabetul zaharat poate fi:
Pagina

262



FARMACOLOGIE


a) Diabet zaharat tip I (IDDM) = insulinodependent
-debutează sub 40 de ani;
-apare printr-un deficit absolut de insulină (necesită administrare zilnică) după o altă afecţiune
care distruge celulele B pancreatice;
-pacienţii sunt predispuşi la hiperglicemii mari şi cetoacidoză.
b) Diabetul zaharat tip II (NIDDM) = non insulinodependent
-debutează peste 40 de ani;
-caracterizat prin insulinopenie relativă, mai ales insulinorezistenţă;
-pacienţii nu sunt predispuşi la cetoacidoză; răspund favorabil la dieta hipoglicemică şi medicaţia
andidiabetică orală; terapia cu insulină se administrează doar când există riscul decompensărilor
metabolice.


· Complicaţiile diabetului zaharat sunt:
-microadenopatia la nivelul glomerulului renal (nefropatia diabetică)
la nivelul retinei (retinopatia diabetică)
la nivelul encefalului (neuropatia diabetică)

-macroangiopatia la nivelul coronarelor (IM)
la nivelul membrelor inferioare (arteriopatia diabetică)
-arterioscleroza

Pagina

263



FARMACOLOGIE


INSULINA

· hormon sintetizat de celulele B ale insulelor Langerhans pancreatice
Farmacocinetică:
· sintetizată în celulele B ale insulelor Langerhans din pancreas ca un singur polipeptid preproinsulina
care este convertit apoi în proinsulină;
· stocată, moleculele de insulină sunt eliberate prin exocitoză;
· stimularea secreţiei de insulină se realizează prin:
-administrarea orală a glucozei (mai bine decât prin administrarea ei i.v.) poate
determina secreţia de insulină în 2 faze:

a) la început o fază explozivă cu "pikul" în câteva minute şi cu declin rapid;

b) apoi o fază lentă după aproximativ 1 h pentru a realiza "pikul";

-hormonii gastrointestinali (secretină, pancreazimă, gastrină) pot stimula
secreţia de insulină;

-autocontrolul insulinic (prin nivelul glicemiei):

a) agoniştii b adrenergici ^ secreţia insulinei prin ^ AMPc intracelular;

b) AMPc şi Ca2+ pot stimula sistemul microtub-microfilament pentru formarea

insulinei;


· Cantitate mică de insulină poate fi detectată în urină (deşi rinichii normali filtrează şi resorb
hormonul);
· Ficatul şi rinichii au importanţă primară în degradarea insulinei prin enzimele proteolitice;
distrug ~ 40% din insulina produsă.
Mecanism de acţiune:
· Iniţial acţiunea insulinei se petrece la suprafaţa celulelor, unde interacţionează cu un receptor
specific plasat pe membrana celulară (o glicoproteină). Urmează apoi o "cascadă metabolică"
numită "efect postreceptor".
· Intrarea glucozei şi AA în celulă nu este suficient de bine cunoscută.
Efectele biologice ale insulinei
A. Metabolismul glucidic:
a) La nivelul ficatului:
· scade glicogenoliza ›ˇ producţia hepatică de glucoză;
· scade gluconeogeneza pentru că ˇ AMPc şi ˇ AA glucoformatori;
· creşte glicogenogeneza prin stimularea glicogensintetazei.
b) La nivelul muşchiului:

· favorizează transportul transmembranar de glucoză;
· facilitează conversia glucozei › glicogen.
B. Metabolismul proteic
Acţiune anabolizantă la nivel muscular şi hepatic.
· stimularea sintezei proteice (prin intermediul AMPc);
· inhibarea catabolismului proteic (ˇ producţia de uree) şi gluconeogenezei din AA
glucoformatori.
C. Metabolismul lipidic
· inhibă lipoliza › inhibă eliberarea de AG liberi din ţesut adipos;
· intensifică activarea lipazei favorizând captarea trigliceridelor;
· intensifică sinteza de AGL şi esterificarea trigliceridelor la nivel hepatic;
· reglează concentraţia de CC circulanţi prin administrarea oxidărilor de AGL şi a ACCoA.
D. Influenţe hormonale:
· inhibă secreţia de glucagon;
· normalizează secreţia de hormon somatotrop la pacienţii cu IDDM.
Pagina

264



FARMACOLOGIE


Utilizări terapeutice:

· Diabetul zaharat tip I, insulino dependent (IDDM) ca tratament de substituţie pentru
următoarele:

-menţinerea valorilor glicemiei în jurul cifrelor normale;

-înlăturarea simptomelor provenite prin hiperglicemie (poliurie, polidipsie, scădere

pobnderală);
-evitarea complicaţiilor.

· Diabetul zaharat complicat cu: -neuropatie diabetică;
-retinopatie diabetică;
-nefropatie diabetică.
· Diabetul zaharat la gravide (antidiabeticele orale sunt toxice pentru făt);
· Diabetul zaharat recent depistat (Dg recent);
· Evenimente deosebite la diabetul zaharat de tip II (intervenţii chirurgicale, infecţii majore).
Efecte adverse:

1. Hipoglicemia (efectul advers cel mai frecvent):
· şocul insulinei este cel mai rău efect al hipoglicemiei caracterizat prin afectarea SNC ›
convulsii;
· caracterizată prin tahicardie, ameţeli, transpiraţii, foame, tremor (apărute ca urmare a secreţiei
compensatorii a Adrenalinei);
· administrare i.v. de glucoză, soluţii hidrocarbonate, suc de fructe sau Glucagon.
2. Reacţii locale:
· lipodistrofia (urmarea înlocuirii ţesutului adipos cu ţesut fibros);
-consecinţa injectării insulinei în acelaşi loc poate fi prevenită prin
schimbarea zilnică a locului

· infecţii locale la locul injectării;
· reacţii alergice locale.
3. Alergia la insulină:
· constă în producerea de anticorpi antinisulinici care ˇ efectul terapeutic;
· efect advers mai rar pe măsura introducerii în terapeutică a insulinei umane cu înalt grad de
purificare (insulina bovină este cea mai alergizantă).
Tipuri de insulină
A. După origine:
a) Insulina animală:

-de porc -diferă de insulina umană printr-un AA;

-de bovine -diferă de insulina umană prin 3AA.

Sunt purificate incomplet, sunt antigenice.
b) Insulina monocomponentă (MC)
Idem insulina animală (aceaşi origine) cu un grad de purificare înalt.
c) Insulina umană (HM)
Obţinută din pancreasul uman, grad înalt de purificare.


B. După viteza de instalare a efectului şi durata lui
a) Insuline cu acţiune rapidă, de scurtă durată:
· cel puţin 3 injecţii/zi (ora 7, 14, 21);
· debut la 30'; efect maxim 2 -4 ore; durata de acţiune 6 -8 ore;
· s.c. în mod normal; i.v. în urgenţe
Forme: Actrapid (MC); Humulin R.
b) Insuline cu acţiune intermediară:
Pagina

265



FARMACOLOGIE


· 2 injecţii/zi (ora 7, 19);
· debut la 1 -2 h; efect maxim 3 -8 ore; durata acţiunii 12 -16 ore;
· exclusiv s.c.
Forme: Insulina novosemilentă (MC); Humulin -N.
c) Insuline cu acţiune lentă şi prelungită:
· 1 injecţie /zi (nu pot stăpâni întodeauna hiperglicemia pentru că efectul se epuizează înainte de
24 h);
· debut la 4 -6 ore; efect maxim 10 -18 ore; durata acţiunii 20 -36 h;
· exclusiv s.c.
Forme: Humulin
Reguli de administrare:
A. Calea de administrare:
· s.c. (uzual) în regiunea deltoidiană, coapse, perete abdominal;
! schimbarea locului cu câţiva cm pentru a preveni lipodistrofia (se păstrează zona
anatomică);
! schimbarea zonei necesită precauţie deoarece în deltoid absorbţia este mai lentă, în
peretele abdominal este mai rapidă.

· i.v. în urgenţe -coma cetoacidozică (insulină ordinară, cu acţiune rapidă);
· alte căi infuzie peritoneală; administrare nazală (recent în studiu).
! NU oral, este digerată.
B. Administrarea:
· clasică cu seringa gradată (unică utilizare);
· modernă cu stiloul injector portabil cu ac retractabil în care se găseşte un cartuş cu insulină.
C. Momentul injectării: înaintea meselor:
-cu 30' pentru insulina rapidă;
-cu 45' pentru insulina intermediară;
-cu 60' pentru insulina lentă.
D. Doza calculată de medicul specialist; ~ 60% dimineaţa; 40 % seara.
E. Păstrarea la rece => ! Încălzirea prealabilă administrării altfel este dureroasă.
Factorii care alterează necesarul de insulină:
· medicamentele: salicilaţii -accelerează utilizarea;
anticoagulantele -stimulează secreţia de insulină.
· hormonii: glucagonul, epinefrina creşte necesarul de insulină;
· exerciţiu fizic şi psihic cresc necesarul de insulină;
· alimentaţia -modificarea cantităţii sau shimbarea ei implică atenţie la dozarea insulinei;
· obezitatea creşte necesarul de insulină prin creşterea ţesutului adipos.
ANTIDIABETICELE ORALE

· Se administrează în diabetul zaharat tip II noninsulinodependent (NIDDM) la bolnavi normo
sau supraponderali când insulina nu este indispensabilă;
· Diabetul zaharat se caracterizează prin 2 factori:
-insulinorezistenţa (când secreţia pancreatică de insulină este normală, dar apare o
scădere a consumului periferic de glucoză);
-insulinodeficienţa (când secreţia pancreatică de insulină scade şi apare
hiperglicemia).
Clasificarea antidiabeticelor orale:

A. Sulfamide hiperglicemiante sunt cele mai utilizate ca monoterapie sau în asociere:
Generaţia I: Clorpropamid
Tolbutamid

Pagina

266



FARMACOLOGIE


Generaţia II: Glibenclamid
Gliclazid
Glipizid
Glibornurid

Mecanism de acţiune: Se fixează pe membrana celulelor b pancreatice => depolarizare ›

deschiderea canalelor Ca2+ › intrarea masivă a calciului ionic? › fixarea Ca2+ de calmodulină ›

activează kinazele › exocitoza granulelor cu insulină.

Acţiune farmacodinamică:

· hipoglicemiante prin stimularea secreţiei de insulină;
· favorizează utilizarea periferică a glucozei;
· stimulează lipogeneza şi inhibă lipoliza.
Farmacocinetică: absorbţie rapidă şi aproape completă în tubul digestiv; Cmax. la aproximativ 2 4
ore de la administrare; legare bună de proteinele plasmatice; metabolizare hepatică.
Utilizarea terapeutică: Diabetul zaharat tip II normoponderali în caz de eşec al dietei
hipoglicemiante?
! după 10 -15 ani de tratament continuu eficacitatea terapeutică ˇ (eşec terapeutic secundar) fiind
necesar asocierea cu biguanide sau insulinoterapie
Efecte adverse:
· hipoglicemia mai ales datorită meselor neregulate; de?; vârsta avansată, interacţiuni cu alte
medicamente;
· efecte toxice pe embrion şi făt (contraindicate la gravide);
· tulburări digestive;
· erupţii cutanate pruriginoase;
· agranulocitoză.
Prezentare:
Clorpropamid -CLORPROPAMID
Tolbutamid -TOLBUTAMID
Glibenclamid -DAONIL; MANINIL
Gliclazid -DIAMICRON
Glipizid -MINIDIAB
Principii de administrare:
· Se administrează la bolnavii cu diabet zaharat tip II după o dietă hipoglicemidică? şi
hipocalorică eşuată;
· Se administrează sulfamide din generaţia II;
· Se administrează cu 15 -30' înainte de mâncare 2ep/zi (D + S) › 3 cp/zi;
· Nu se asociază 2 sulfamide hipoglicemiante;
· Se reduce doza la vârstnici
B. BIGUANIDELE
Acţiune farmacodinamică:
· hipoglicemiantă prin: -scăderea absorbţiei intestinale a glucozei şi a AA;
-inhibarea neoglucogenezei;
-stimularea capturii glucozei la nivel tisular;
-stimularea glicolizei anaerobe.
· scade titrul plasmatic al trigliceridelor.
Farmacocinetică: absorbţie bubă la nivel intestinal; nu se metabolizează în organism, se elimină
pe cale renală neschimbată.
Utilizări terapeutice: diabet zaharat tip II cu obezitate, care nu răspunde favorabil la dieta
hipoglicemică şi hipocalorică.
Pagina

267



FARMACOLOGIE


Efecte adverse:

· tulburări gastrointestinale: anorexie, greaţă, vomă, gust metalic, diaree.
· acidoză lactică.
Prezentare: METFORMIN
Cum tatăm un bolnav cu diabet zaharat tip II
Regim alimentar hipoglucidic şi hipocaloric

.
eşec

Pacient normoponderal Pacient obez
.
.
Sulfamide hipoglicemice METFORMIN
eşec eşec

INSULINOTERAPIE
SULFAMIDE ANTIDIABETICE
+
METFORMIN
SUCCES
TERAPEUTIC
eşec
CITOSTATICELE

Definiţie:
Anticanceroasele (Citostaticele) sunt medicamente care au drept scop distrugerea celulelor
neoplazice din ansamblul ţesuturilor fără a compromite prin toxicitatea lor viaţa organismului în
care s-a dezvoltat cancerul.
Pot fi utilizate în scop:


A. Curativ
· LAL
· B. Hoodkin determină remisiuni lungi (< 20 ani) ale bolii
B. Paleativ prelungind supravieţuirea în diferite tumori maligne: Carcinom mamar, endometrial,
pulmonar.
Clasificarea citostaticelor (după mecanismul de acţiune)
a) Citostatice care acţionează în principal asupra sintezei de ADN
Antimetaboliţii
· blochează sinteza normală a bazelor purinice şi pirimidinice acţionând în faza "S" a ciclului
celular.
Pagina

268



FARMACOLOGIE


· Metotrexat · Azatioprina
· 5 -Fluorouracil · Citarabina
· 6 -Mercaptopurina · Hidroxiureea

b) Citostatice care acţionează asupra ADN -ului preformat

· provoacă ruperi la nivelul ADN-ului (parţial reparate de către celula tumorală) determinând
moartea celulei neoplazice
Agenţi alchilanţi:

· Ciclofosfamida · Ifosfamida
· Clorambucil · Busulfan
· Cisplatina · Procarbazina (Natulan)
Agenţi intercalanţi
Antraciclinele:
· Doxorubicina · Daunorubicina
· Epirubicina · Idarubicina
Bleomicina
c) Citostatice care acţionează la nivelul mitozei
· blochează mitoza în metafază prin interacţiuni cu tubulina
Alcaloizii de vinca rosea
· Vincristina
· Vinblastina
· Vindesina
d) Agenţi terapeutici utilizaţi în hormonoterapia cancerului
· Tamoxifen
· Corticosteroizii: Prednison, Dexametazon
Observaţie: Toate citostaticele au un IT mic; efectul lor se desfăşoară asupra celulelor tumorale şi
sănătoase care se multiplică rapid (rădăcina firului de păr, unghii, epiteliul gastric, celulele
hematopoetice).
Caracteristici generale ale citostaticelor:
1. Citotoxicitatea anticanceroaselor:
· explicată prin mai multe mecanisme;
· citostaticele omoară celulele maligne aflate în faza de diviziune celulară (în repaus scapă de sub
acţiunea citostaticelor).
2. Fazo -dependenţa citostaticelor:
Pagina

269



FARMACOLOGIE


· ciclul celular este divizat în 4 faze
G1 = interfaza


S = sinteza de ADN

G2 = perioada dintre încheierea sintezei
de ADN şi mitoză

M = mitoza

G0 = celule aflate în repaus

În funcţie de acţiunea citostatică în cursul ciclului celular distingem:
a) Citostatice fazo-dependente (acţionează într-o fază anume a ciclului celular):

· Antimetaboliţii ®faza "S"
· Vincristina ®faza "M"
· Bleomicina ®faza "G"
b) Citostatice ciclo-dependente (acţionează pe tot parcursul ciclului celular)
· Agenţii alchilanţi
3. Neselectivitatea
Acţiunea anticanceroaselor nu este selectivă numai asupra celulelor tumorale. Ele acţionează
concomitent şi pe celulele normale din organism care au un ritm rapid de regenerare:
· celulele hematopoetice
· epiteliul bucal şi digestiv
· foliculul pilos
· gonadele
4. Utilizări terapeutice
· Scopul chimioterapiei variază în funcţie de stadiul cancerului
Distingem:
a) Chimioterapia de inducţie -utilizată înaintea tratamentului loco-regional al unei tumori
localizate cu dublu scop:
-tratamentul precoce al metastazelor infraclinice;
-diminuarea taliei tumorii primare ce permite efecuarea unui tratament local conservator (ex.:
păstrarea vocii într-un neoplasm laringian).
b) Chimioterapia adjuvantă -utilizată după tratamentul radiochirurgical pentru a evita recidiva
tumorii (ex.: neomamar).
Pagina

270



FARMACOLOGIE


c) Chimioterapia paleativă -utilizată în stadiu metastazic al tumorii depăşite chirurgical;
ameliorează calitatea vieţii prin scăderea consecinţelor invaziei tumorale (reduc durerea,
dispneea, etc.).

5. Toxicitatea anticanceroaselor
· Toxicitatea hematologică -toxicitatea cea mai de temut deoarece:
-este produsă de toate citostaticele;
-poate avea risc vital pentru pacient;
-obstacolul major în creşterea dozelor de citostatic;
-afectează cele 3 linii: leucopenie, trombocitopenie, anemie şi se instalează în a 8 -a zi de
tratament.
· Mielotoxicitatea este dependentă de:
-tipul citostaticului ales (antraciclinele sunt cele mai mielotoxice);
-doză;
-radioterapia asociată;
-vârsta pacientului.
! sub 3000 de leucocite/mm3 se opreşte chimioterapia
· Toxicitatea digestivă (greaţă, vomă):
-cel mai emetizant citostatic (Cisplatina);
-tratament profilactic cu Zofran (Ondansetron).
· Alopecia:
-frecventă, reversibilă;
-survine după a 10-a zi de tratament.
· Afectarea gametogenezei:
-hipospermie
-amenoree hipofertilitate
Principiile generale ale polichimioterapiei antineoplazice
Pentru alegerea unei scheme terapeutice adevărate se va ţine seama de:
1. Particularităţile fiecărui bolnav:
-vârsta;
-starea de nutriţie;
-starea funcţională a unor organe vitale (ficat, rinichi);
-valorile hemogramei; contraindicaţii temporare a citostaticului când numărul de leucocite <
3000/m3 şi numărul de trombocite este < 50.000 mm3;
-existenţa unor afecţiuni asociate.
Pagina

271



FARMACOLOGIE


2. Particularităţile tumorii:
-localizarea tumorii (ex. tumorile cerebrale sunt mai refractare la citostatice datorită prezenţei
barierei hematoencefalice);
-dimensiunile masei tumorale (tumoră mare ® irigare deficitară ® concentraţia citostaticului
insuficientă);
-tipul histologic al tumorii;
-ritmul de proliferare tumorală; în această situaţie numărul celulelor aflate în faza G0 insensibile
la citostatice este mare.
3. Particularităţile medicaţiei antineoplazice utilizate:
· tipul agentului antitumoral ales;
· doza de citostatic utilizată (se consideră doza cea mai eficientă de citostatic doza maximă
tolerată de bolnav);
· folosirea combinaţiilor de medicamente citostatice:
-polichimioterapia este întotdeauna superioară monochimioterapiei deoarece asigură maximum
de distrugere a celulelor tumorale şi o toleranţă terapeutică satisfăcătoare pentru bolnav;
-se asociază citostatice cu mecanisme de acţiune diferite pentru a preîntâmpina apariţia
rezistenţei cu efecte adverse diferite;
-administrarea citostaticelor se face la intervale de timp bine definite pentru a permite refacerea
măduvei hemato-formatoare, dar nu şi refacerea masei tumorale înaintea începerii unui nou ciclu
terapeutic.
Antimetaboliţii
· citostatice specifice de fază "S" care acţionează competitiv cu un metabolit normal la nivelul
situsului de legare al enzimei cheie alterând astfel capacitatea enzimei.
Metotrexatul
· antagonist al acidului folic care devine un inhibitor al dihidrofolat reductazei (enzimă care
determină menţinerea nivelului intracelular de fosfat în stare redusă);
· acţionează selectiv, fiind mai activ asupra celulelor rapid proliferative decât a celorlalte celule;
Utilizări terapeutice:
· hemopatii maligne: leucemii acute, limfoame maligne
· tumori maligne solide: cancer bronhopulmonar, cancer mamar, osteosarcom, cancer ovarian.
Efecte adverse:
· mielosupresie
· tulburări digestive: greţuri, vărsături, ulceraţii ale mucoaselor;
Pagina

272



FARMACOLOGIE


· neurotoxicitate: tulburări spastice ale membrelor, encefalopatii;
· efecte teratogene şi mutagene.
Administrare: oral, i.v. la intervale de 3 -4 săptămâni; intraarterial, intrarectal
Agenţi alchilanţi
Mecanism de acţiune:
· Agenţii alchilanţi sunt compuşi cu structuri chimice diferite care acţionează prin alchilări
(deoarece are loc înlocuirea H compuşilor organici cu radical alchil);
· Efectul citotoxic este dat de alchilarea acizilor nucleici -ADN-ului din celula tumorală ›
rupturi ale moleculei de ADN şi legături încrucişate (punţi) între cele 2 catene ale helixului ®
împiedică replicarea ADN-ului şi transcripţia acestuia în ARN;

· Acţionează în toate fazele ciclului celular.
Utilizări terapeutice:
· hemopatii maligne: -limfoame maligne hodgkiniene şi non hodgkiniene;
-leucemii acute;
-mielom multiplu.
· tumori maligne solide: -tumori testiculare şi ovariene;
-neoplasm mamar.
· boli autoimune.
Efecte adverse:
· supresie medulară manifestată prin infecţii, hemoragii secundare;
· tulburări digestive: greţuri, vărsături necesitând administrarea prealabilă de antiemetice;
· tromboze şi tromboflebite la locul injectării;
· cistită hemoragică (ciclofosfamida -datorită metabolismului său toxic acrolina cu eliminarea
urinară);
· teratogenitate şi mutagenitate.
Administrare:
· oral; i.v. perfuzie
· polichimioterapie la interval de 3 -4 săptămâni.
Citostatice antraciclinice
· agenţi antitumorali care determină alterări ale ADN-ului prin:
-procese intracanalare;
-generare de radicali liberi;
-inhibarea topoizomerazei II => ruptura dublă catenară în celula malignă.
Pagina

273



FARMACOLOGIE


Utilizări terapeutice:

· limfoame maligne;
· leucemii acute;
· sarcoame ale părţilor moi;
· neoplasm mamar;
· nefroblastom;
· neuroblastom.
Efecte adverse:
· cardiotoxicitatea ca: -sindrom acut prin aritmii şi tulburări de conducere;
-insuficienţa cardiacă cronică (peste 450 mg).
· alopecie completă, reversibilă;
· mielosupresie;
· sterilitate.
Administrare: i.v. la 3 săptămâni
Alcaloizii de vinca -extraşi din planta "vinca rosea".
Mecanism de acţiune:
· citotoxice prin legarea de proteinele microtubulare ale celulelor tumorale;
· se fixează pe un situs specific de la nivelul tubulinei => blocarea de microtubuli;
· acţionează în faza M a ciclului celular, dar şi în faza S de sinteză.
Utilizări terapeutice:
· leucemie acută limfoblastică;
· limfoame maligne;
· cancer mamar şi bronhopulmonar;
· neuroblastom;
· nefroblastom;
· sarcoame ale părţilor moi.
Efecte adverse:
· reacţii neuromusculare manifestate prin neuropatie sensitivă şi motorie; diminuarea reflexelor
O.T.; tetrapareză;
· tulburări digestive;
· necroză tisulară la locul de administrare;
· mielosupresie moderată.
Pagina

274



FARMACOLOGIE


Administrare: i.v. la 3 săptămâni în asociere cu alte citostatice.
Agenţi terapeutici utilizaţi în hormonoterapia cancerului
Tamoxifen

· compus nesteroidic care datorită asemănării structurale cu estradiolul prezintă afinitate pentru
receptorii estrogenici (de la nivelul glandei mamare) pe care se fixează împiedicînd legarea şi
acţiunea estrogenilor la nivelul ţesutului estrogeno-dependent;
· reduce efectele prolactinei asupra celulelor neoplazice mamare (îndeosebi în premenopauză
când efectul prolactinei este crescut);
· blochează sinteza de prostaglandină la nivelul celulelor tumorale (elimină durerile în
metastazele osoase).
Utilizări terapeutice:
· cancer mamar estrogeno-dependent;
· neoplasm de corp uterin;
Efecte adverse:
· greaţă, vărsături;
· bufeuri de căldură;
· trombopenie uşoară;
Administrare: oral 1caps/zi 5zile la 3 luni.
Pagina

275